Petra contra Romaniei
| Comentarii |
|
CAZUL PETRA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(115/1997/899/1.111)
H O T Ã R Â R E A 1)
din 23 septembrie 1998
SUMAR
Hotãrâre pronuntatã de o Camerã
România - controlul corespondentei unui detinut
cu Comisia Europeanã pentru Drepturile Omului
I. Articolul 8 din conventie
A. Obiectul litigiului
Prin cererea ce face obiectul de analizã al Curtii, reclamantul invocã incãlcarea dreptului sãu de corespondentã cu Comisia, cu familia si cu autoritãtile nationale.
Competenta ratione materiae a Curtii se exercitã in limitele deciziei Comisiei privind admisibilitatea unei plângeri, or, Comisia a opinat cã a avut loc o incãlcare a art. 8 prin faptul cã a fost deschisã si intârziatã corespondenta dintre reclamant si Comisie.
Dosarul cauzei nu contine nici o scrisoare adresatã de reclamant familiei sale sau autoritãtilor din tara sa, care sã fie interceptatã si controlatã de autoritãtile penitenciarului.
Curtea considerã cã nu trebuie sã ia in discutie aceste capete de cerere.
B. Respectarea art. 8
Recapitularea jurisprudentei Curtii
Dispozitii interne aplicabile in materia controlului corespondentei detinutilor: Legea nr. 23/1969 lasã prea multã libertate de decizie autoritãtilor nationale. Controlul corespondentei pare a fi automat, independent de orice decizie a vreunei autoritãti judecãtoresti si nesupus cãilor de atac.
Regulamentul de aplicare: nepublicat, reclamantul nu a putut lua cunostintã de el.
Guvernul nu contestã concluziile Comisiei: dreptul intern nu corespunde cerintei de accesibilitate, impusã de art. 8 alin. 2 din conventie, si nu indicã destul de clar intinderea si modalitãtile de exercitare a puterii de apreciere a autoritãtilor.
Reclamantul nu s-a bucurat de protectia minimã cerutã de preeminenta dreptului intr-o societate democraticã. Îngrãdirea criticatã nu este prevãzutã de lege.
1).Curtea nu considerã cã este necesar sã verifice in cauzã respectarea celorlalte cerinte ale alin. 2 al art. 8.
Concluzie: incãlcare (unanimitate).
II. Articolul 25 alineatul 1 din conventie
Recapitularea jurisprudentei Curtii
Reclamantul a afirmat in fata Comisiei cã a fost amenintat de douã ori de cãtre autoritãtile penitenciarului atunci când a cerut sã scrie Comisiei - afirmatii nedezmintite de cãtre Guvernul pârât.
Curtea apreciazã cã aceastã imprejurare constituie o formã de presiune ilegalã si inacceptabilã, care a ingrãdit dreptul la recurs individual.
Concluzie: incãlcare (unanimitate).
III. Articolul 50 din conventie
A. Daune morale
Acordarea unei anumite sume
B. Cheltuieli de judecatã
Absenta cererii de restituire a acestora
Concluzie: Statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantului o anumitã sumã cu titlu de daune morale (unanimitate).
REFERINTE LA JURISPRUDENTA CURTII
25 martie 1983, Silver si altii impotriva Regatului Unit;
25 martie 1992, Campbell impotriva Regatului Unit; 15 noiembrie 1996, Calogero Diana impotriva Italiei; 19 februarie 1998,
Guerra si altii impotriva Italiei; 25 mai 1998, Kurt impotriva Turciei.
În cazul Petra impotriva României 2),
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, constituitã, conform art. 43 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale (conventia) si dispozitiilor aplicabile ale Regulamentului sãu B 3), intr-un complet de judecatã alcãtuit din judecãtorii mentionati mai jos:
Domnul R. Bernhardt, presedinte;
Domnul L.-E. Pettiti;
Domnul A. Spielmann;
Domnul N. Valticos;
Sir John Freeland;
Domnul G. Mifsud Bonnici;
Domnul P. Kuris;
Domnul M. Voicu;
Domnul V. Toumanov,
precum si din domnii H. Petzold, grefier, si P.J. Mahoney, grefier adjunct, dupã ce a deliberat in camera de consiliu la 23 mai si la 24 august 1998, pronuntã hotãrârea urmãtoare, adoptatã la 24 august 1998.
PROCEDURA
1. Cauza a fost deferitã Curtii de cãtre Comisia Europeanã pentru Drepturile Omului (Comisia) la 15 decembrie 1997, apoi la 21 ianuarie 1998 de cãtre domnul Ioan Petra (reclamantul), cetãtean român, in interiorul termenului de 3 luni prevãzut la art. 32 alin. 1 si la art. 47 din conventie.
La originea cauzei se aflã o plângere (nr. 27.273/95) indreptatã impotriva României, prin care reclamantul sesizase Comisia la 19 noiembrie 1994 in temeiul art. 25.
Cererea Comisiei face trimitere la art. 44 si 48, precum si la declaratia românã prin care se recunoaste jurisdictia obligatorie a Curtii (art. 46). Plângerea reclamantului face trimitere la art. 44 si 48 din conventie, asa cum au fost modificate prin Protocolul nr. 9 pe care România l-a ratificat. Ele au ca obiect obtinerea unei decizii care sã stabileascã dacã situatia de fapt
din cauzã demonstreazã o incãlcare de cãtre statul pârât a cerintelor art. 8 si 25 din conventie.
2. Reclamantul l-a desemnat pe domnul D. Cosma, avocat in Baroul Bucuresti, pentru a-l reprezenta (art. 31 din Regulamentul B).
3. Camera care urma sã se constituie ii includea de drept pe domnul M. Voicu, judecãtor ales de nationalitate românã (art. 43 din conventie), si pe domnul R. Bernhardt,
vicepresedinte al Curtii [art. 21 alin. 4 b)]. La 31 ianuarie 1998, in prezenta grefierului, vicepresedintele a tras la sorti numele celorlalti 7 membri, si anume: domnii L.-E. Pettiti,
A. Spielmann, N. Valticos, Sir John Freeland, domnii G.
Mifsud Bonnici, P. Kuris si V. Toumanov (art. 43 in fine din Conventie si art. 21 alin. 5 din Regulamentul B).
4. În calitatea sa de presedinte al Camerei (art. 21 alin. 6 din Regulamentul B), domnul Bernhardt i-a consultat, prin intermediul grefierului adjunct, pe domnul A. Ciobanu-Dordea,
agentul Guvernului român (Guvernul), pe avocatul reclamantului si pe delegatul Comisiei, domnul C. Birsan, cu privire la organizarea procedurii (art. 39 alin. 1 si art. 40). Conform ordonantei date ulterior, grefierul a primit memoriul Guvernului si al reclamantului la 9 si, respectiv, la 15 aprilie 1998.
5. La 26 februarie 1998 Comisia a prezentat dosarul procedurilor care se desfãsuraserã in fata ei; grefierul o invitase sã facã aceasta conform instructiunilor presedintelui Curtii.
6. La 24 aprilie 1998 completul de judecatã a renuntat sã se reuneascã in sedintã, dupã ce a constatat indeplinirea conditiilor cerute de o astfel de derogare de la procedura
obisnuitã (art. 27 si 40 din Regulamentul B).
ÎN FAPT
I. Circumstantele cauzei
7. Nãscut in 1941, domnul Ioan Petra este in prezent detinut la Penitenciarul din Aiud (judetul Alba). El se aflã in executarea unei pedepse de 15 ani inchisoare pentru sãvârsirea infractiunii de omor, aplicatã la 30 aprilie 1991 de cãtre Tribunalul judetean Târgu Mures.
8. La 10 ianuarie 1994 sotia reclamantului care era detinut la Penitenciarul Mãrgineni (judetul Dâmbovita) s-a adresat Comisiei. Ea se plingea cã sotul sãu nu beneficiase de un proces echitabil in fata tribunalului. Între altele, ea fãcea cunoscute dificultãtile intâmpinate de cãtre sotul sãu in transmiterea corespondentei din penitenciar.
9. La 20 mai 1994 reclamantul a adresat o scrisoare Comisiei, prin intermediul sotiei, si a cerut ca orice corespondentã sã ii fie trimisã la domiciliu. La 22 iulie 1994 Comisia a solicitat reclamantului informatii suplimentare si documente pentru a-si sustine plângerea.
10. La 30 octombrie si la 9 noiembrie 1994 domnul Petra a scris Comisiei, prin intermediul sotiei, si a fãcut cunoscut cã administratia penitenciarului nu ii permitea sã completeze formularul de cerere.
11. La 21 ianuarie 1995 a trimis din inchisoarea de la Mãrgineni o scrisoare care a parvenit Comisiei la 14 februarie 1995. Scrisã pe hârtia regulamentarã a penitenciarului, ea avea un numãr de inregistrare si provenea din Bucuresti, intr-un plic cu antetul Ministerului Justitiei. Desi era mentionatã ca anexã, Hotãrârea din 30 aprilie 1991 lipsea.
Aceastã scrisoare avea un scris diferit de al precedentelor.
12. La 22 februarie 1995 Comisia a trimis reclamantului un formular de cerere.
Completat de cãtre reclamant la 9 martie 1995, formularul mentionat a fost trimis Directiei Generale a Penitenciarelor la 17 aprilie 1995. În formular nu figura nici o referintã la o eventualã ingrãdire a corespondentei.
Notele grefierului:
2) Cauza are nr. 115/1997/899/1.111. Primele douã numele indicã pozitia din anul introducerii plângerii, iar ultimele douã aratã locul sãu pe lista cuprinzând cauzele cu judecarea cãrora Curtea a fost investitã de la inceput si pe lista cuprinzând plângerile initiale corespunzãtoare (a Comisiei).
3) Regulamentul B, intrat in vigoare la 2 octombrie 1998, se aplicã in toate cauzele care privesc statele angajate prin Protocolul nr. 9.
13. La 18 iulie 1995, ca rãspuns la o intrebare a Comisiei cu privire la scrisul diferit al corespondentei primite de cãtre aceasta, domnul Petra a arãtat cã fusese ajutat de cãtre un coleg lofãrã nici o legãturã cu cauza, un om discret si dezinteresat". El a adãugat cã autoritãtile penitenciarului ii informaserã despre trimiterea documentelor cerute de Comisie, care, cu toate acestea, nu primise nici unul.
Referindu-se si la dreptul la respectarea corespondentei sale, el a subliniat cã directorul penitenciarului, desi foarte l.flexibil", nu putea sã il ajute mai mult, intrucât administratia era obligatã sã aplice Legea nr. 23/1969 asupra executãrii pedepselor si regulamentul sãu lãsecret" de aplicare. El invoca din acest motiv o incãlcare a art. 8 si 25 din Conventie.
14. Reclamantul afirmã cã nu a primit niciodatã scrisoarea din 19 octombrie 1995 prin care Comisia il informa, intre altele, de transmiterea plângerii sale cãtre Guvern.
15. La 9 decembrie 1995 domnul Petra a trimis o scrisoare expediatã de sotia sa, informând Comisia cã la 26 septembrie 1995 a fost transferat la Penitenciarul Aiud si cã, atunci când ceruse permisiunea de a comunica schimbarea de adresã, i s-a rãspuns: lãConsiliul Europei se aflã la Aiud si nu in altã parte" si cã, dacã insistã, va fi supus regimului de detentie special.
16. La 4 ianuarie 1996 doamna Petra a informat Comisia cã sotul ei insistã in plângerea sa si cã denuntã ingerinta sistematicã a autoritãtilor penitenciarului in corespondenta sa cu Comisia. La 26 ianuarie 1996 aceasta a rãspuns pe adresa Penitenciarului Aiud.
17. La 22 aprilie 1996 sotia reclamantului a scris Comisiei pentru a se plânge de conditiile de detentie ale sotului sãu, care ocupa, impreunã cu incã cinci detinuti, o celulã de 12m 2
si era supus unor tratamente inumane de cãtre gardieni.
Reclamantul refuzase sã ii comunice numele gardienilor care ii bãteau pe detinuti, fiindu-i mult prea teamã.
18. Domnul Petra nu a luat cunostintã de transmiterea plângerii sale cãtre Guvern decât in aprilie 1996, când a primit o copie de pe scrisoarea din 19 octombrie 1995 si de pe documentele pertinente.
19. Într-o scrisoare din 24 mai 1996, trimisã prin intermediul sotiei, reclamantul s-a plâns din nou de cenzurarea corespondentei sale si a afirmat cã este obligat sã ii prezinte
scrisorile directorului penitenciarului, care le transmite Directiei penitenciarelor din Bucuresti, si cã el nu este niciodatã sigur cã scrisorile ii sunt efectiv transmise la Strasbourg.
20. La 13 iulie 1996 Guvernul a depus la Comisie toate documentele privitoare la procedura juridicã care s-a finalizat prin condamnarea reclamantului.
21. La 3 ianuarie 1997 Comisia a primit douã scrisori aflate intr-un plic ce purta antetul Ministerului Justitiei, expediat din Bucuresti. Prima, scrisã de reclamant pe hârtia regulamentarã a penitenciarului, era datatã 4 decembrie 1996 si purta o stampilã si un numãr de inregistrare. A doua era o scrisoare de insotire a sefului Directiei Generale a Penitenciarelor, generalul I.C.
Alte douã scrisori ale reclamantului, din 24 si din 27 februarie 1997, purtând fiecare câte o stampilã si un numãr de inregistrare, au fost trimise din Bucuresti de cãtre Ministerul
Justitiei la 14 martie 1997, amândouã deodatã si insotite de o scrisoare a aceluiasi general I.C.
22. Într-o scrisoare din 9 martie 1997, trimisã prin intermediul sotiei, domnul Petra a informat Comisia cã primise decizia asupra admisibilitãtii plângerii sale. El a adãugat cã scrisorile sale cãtre si de la Comisie erau in mod sistematic desfãcute si cã scrisorile sale erau trimise Comisiei prin intermediul Directiei penitenciarelor. El a afirmat cã scrisese in plic inchis,
temându-se sã nu fie denuntat locotenent-colonelului V.C., care il amenintase, exprimându-se astfel: lsAm sã-ti dau eu tie Consiliul Europei!"
23. La 14 august 1997 Comisia a primit o nouã scrisoare redactatã in penitenciar la 8 iulie 1997 pe hârtie regulamentarã, purtând o stampilã si un numãr de inregistrare, si trimisã din Bucuresti la 30 iulie 1997 intr-un plic cu antetul Ministerului Justitiei. În ea nu se fãcea nici o referire la o eventualã ingrãdire a corespondentei.
24. La 15 aprilie 1998 reclamantul a trimis grefei Curtii memoriul sãu, scris pe hârtia regulamentarã a penitenciarului, purtând stampilã si numãr de inregistrare, expediat din Bucuresti, intr-un plic cu antetul Ministerului Justitiei.
II. Dreptul intern aplicabil
A. Legea nr. 23/1969
25. Dispozitiile aplicabile din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 17
"Condamnatii au dreptul_ de a primi si trimite corespondentã si sume de bani."
ARTICOLUL 18
"Drepturile condamnatilor de a primi_ si trimite corespondentã se acordã in raport cu natura infractiunii, durata pedepsei, existenta stãrii de recidivã, folosirea la muncã, comportarea si receptivitatea la actiunea de reeducare._ ."
ARTICOLUL 20
"Corespondenta, cãrtile, ziarele si revistele, al cãror continut este apreciat de comandantul penitenciarului ca necorespunzãtor procesului de reeducare a condamnatului, se retin si se pãstreazã la locul de detinere, predându-i-se acestuia la punerea in libertate.
Corespondenta cu continut necorespunzãtor se inainteazã, dacã este cazul, organelor competente."
B. Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969, aprobat de Consiliul de Ministri la 15 decembrie 1969
26. Articolele aplicabile din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969 - nepublicat - dispun urmãtoarele:
ARTICOLUL 75
l5Condamnatii au dreptul sã adreseze cereri, reclamatii, sesizãri scrise sau verbale comandantului penitenciarului, procurorului,
presedintelui tribunalului judetean in a cãrui razã teritorialã se aflã penitenciarul, precum si altor organe.
Administratia penitenciarului asigurã condamnatilor cele necesare pentru scris.
ARTICOLUL 76
l.Cererile, reclamatiile si sesizãrile adresate organelor centrale sau locale se inainteazã direct de cãtre penitenciar acestor organe, iar cele care au un continut necorespunzãtor se inainteazã Directiei Generale a Penitenciarelor, pentru a lua mãsurile ce se impun potrivit legii."
ARTICOLUL 77
l7Comandantul penitenciarului are obligatia ca cererile, reclamatiile si sesizãrile sã fie expediate in cel mult 5 zile de la data primirii lor. Rezultatul acestora va fi adus la cunostintã condamnatului indatã dupã primirea rãspunsului."
Conform tabelului anexat la regulamentul sus-mentionat detinutii condamnati pentru infractiunea de omor au dreptul sã primeascã si sã trimitã câte o scrisoare la fiecare douã luni, atunci când presteazã o muncã, si câte o scrisoare la 3 luni, atunci când nu presteazã nici o muncã.
PROCEDURA ÎN FATA COMISIEI
27. Domnul Petra a sesizat Comisia la 19 noiembrie 1994.
El se plângea de detentia sa [art. 5 alin. 1 lit. e) din conventie], de caracterul inechitabil al urmãririi penale (art. 6 alin. 1) si de incãlcarea dreptului la respectarea corespondentei cu Comisia (art. 8 si 25).
28. La 23 februarie 1997 Comisia a declarat admisibilitatea plângerii (nr. 27.273/1995) doar in ceea ce priveste primul capãt de cerere, respingându-le pe celelalte. Prin raportul din 30 octombrie 1997 (art. 31), Comisia a concluzionat, in unanimitate, cã a fost incãlcat art. 8 din conventie si cã nu se pune nici o problemã distinctã cu privire la art. 25. Textul
integral al avizului sãu figureazã in anexa la prezenta hotãrâre. 4)
CONCLUZIILE PREZENTATE CURTII
29. Guvernul lasã la aprecierea Curtii capãtul de cerere, intemeiat pe art. 8 si 25, cu privire la controlul corespondentei reclamantului cu Comisia, si o roagã sã respingã celelalte capete de cerere.
30. Avocatul reclamantului cere Curtii sã constate incãlcarea articolelor mentionate si sã acorde clientului sãu o satisfactie echitabilã.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incãlcare a art. 8 din conventie
A. Cu privire la obiectul litigiului
31. În cererea adresatã Curtii la 21 ianuarie 1998 reclamantul se plânge de ingrãdirea dreptului sãu la corespondentã (deschiderea corespondentei si intârzieri in expedierea acesteia) nu numai cu Comisia, ci si cu familia si cu autoritãtile publice. El invocã art. 8 din conventie, care prevede:
1. Orice persoanã are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sãu si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãti publice in exercitarea acestui drept decât in mãsura in care acest amestec este prevãzut de lege si dacã constituie o mãsurã care, intr-o societate democraticã, este necesarã pentru securitatea nationalã, siguranta publicã, bunãstarea economicã a tãrii, apãrarea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea
sãnãtãtii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertãtilor altora."
32. Guvernul subliniazã cã domnul Petra nu a invocat niciodatã in fata Comisiei ingrãdirea corespondentei cu autoritãtile române si sustine cã limitarea libertãtii corespondentei reclamantului cu familia sa este justificatã din punct de vedere al art. 8.
33. Delegatul Comisiei nu a luat nici o pozitie in aceastã privintã.
34. Curtea reaminteste cã, in ceea ce priveste competenta sa ratione materiae, aceasta este determinatã de cadrul deciziei Comisiei asupra admisibilitãtii unei cereri (a se vedea, mutatis mutandis, hotãrârea Guerra si altii impotriva Italiei din 19 februarie 1998, Culegere de hotãrâri si decizii 1998-I, ¤44). Or, Comisia a retinut la 13 ianuarie 1997 cã lãfãrã a prejudicia fondul, capãtul de cerere al reclamantului privitor la ingrãdirea corespondentei sale (art. 8 din conventie)", apoi, la 30 octombrie 1997, si-a expus punctul de vedere conform cãruia a existat o incãlcare a acestui articol, datoritã ladeschiderii corespondentei si intârzierii expedierii".
Totusi, chiar dacã ultimele douã capete de cerere, invocate de cãtre domnul Petra in plângerea sa din 21 ianuarie 1998 (paragraful 31 de mai sus), se referã la aceleasi fapte, dosarul cauzei nu contine nici o scrisoare adresatã de reclamant familiei sale sau autoritãtilor din tara sa, care sã fi fost interceptatã si controlatã de cãtre conducerea penitenciarelor
din Mãrgineni si din Aiud. În lipsa probelor care sã sprijine aceste sustineri, Curtea considerã cã nu trebuie sã le ia in considerare.
B. Cu privire la respectarea art. 8
35. Reclamantul afirmã cã este obligat sã prezinte scrisorile adresate Comisiei comandantului penitenciarului, care le trimite la Bucuresti, producându-se astfel intârzieri considerabile.
Cât despre corespondenta provenitã de la Comisie, aceasta soseste desfãcutã si cu intârzieri de mai mult de o lunã. El invocã o incãlcare a art. 8.
36. De comun acord cu Guvernul si cu Comisia, Curtea apreciazã cã a avut loc loo ingerintã din partea unei autoritãti publice" in exercitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondentei sale, drept garantat de alin. 1 al art. 8. O astfel de ingerintã incalcã dispozitiile acestui text, dacã lanu este prevãzutã de lege" si nu urmãreste unul sau mai multe scopuri legitime dintre cele mentionate la alin. 2. În plus, atingerea adusã dreptului trebuie sã fie linecesarã intr-o societate democraticã" pentru atingerea acestor scopuri (a se vedea hotãrârile Silver si altii impotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 32, paragraful 84, Campbell impotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, paragraful 34 si Calogero Diana impotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1.775, paragraful 28).
37. Curtea reaminteste cã din moment ce o anumitã lege oferã autoritãtilor o putere de apreciere este imposibil sã fie redactatã in termeni foarte certi, o rigiditate excesivã a textului fiind rezultatul probabil al unei astfel de griji pentru certitudine (a se vedea, printre multe altele, Hotãrârea Calogero Diana mai sus citatã, p. 1.775, paragraful 32).
În spetã, dispozitiile interne aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt incluse in Legea nr. 23/1969 si in regulamentul sãu de aplicare. Or, art. 17, 18 si 20 ale amintitei legi lasã autoritãtilor nationale o marjã prea mare de apreciere: legea se limiteazã la a indica, intr-o manierã foarte generalã, dreptul condamnatilor de a primi si de a trimite corespondentã si acordã directorilor penitenciarelor autoritatea de a pãstra orice scrisoare, ziar, carte sau revistã l.neadecvate reeducãrii condamnatului" (paragraful 25 de mai sus).
Controlul corespondentei pare deci automat, independent de orice decizie a unei autoritãti judecãtoresti si nesupus cãilor de atac.
Cât despre regulamentul de aplicare, acesta nu este publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sã ia cunostintã de continutul acestuia.
38. Curtea observã, in plus, faptul cã Guvernul nu contestã concluziile Comisiei, conform cãrora regulamentul de aplicare nu corespunde exigentei de accesibilitate cerute de
art. 8 alin. 2 din conventie, iar legea românã nu indicã destul de clar intinderea si modalitãtile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autoritãtilor.
39. În concluzie, domnul Petra nu s-a bucurat de protectia minimã cerutã de preeminenta dreptului intr-o societate democraticã (Hotãrârea Calogero Diana mai sus citatã, p. 1.776,
paragraful 33). Prin urmare, Curtea constatã cã ingerinta in discutie nu era prevãzutã de lege si cã a avut loc o incãlcare a art. 8.
40. Având in vedere concluzia precedentã, Curtea nu considerã cã este necesar sã verifice in spetã respectarea celorlalte cerinte ale alin. 2 al art. 8.
II. Cu privire la pretinsa incãlcare a art. 25 alin. 1 din conventie
41. Reclamantul afirmã cã ingrãdirea corespondentei sale cu Comisia constituie o incãlcare a art. 25 alin. 1 din conventie, conform cãruia:
lo1. Comisia poate fi sesizatã, printr-o cerere adresatã secretarului general al Consiliului Europei, de cãtre orice persoanã fizicã, orice organizatie neguvernamentalã sau de orice grup de particulari, care se pretinde victimã a unei incãlcãri de cãtre una dintre inaltele pãrti contractante a drepturilor recunoscute in prezenta conventie, in cazul in care inalta parte contractantã aflatã in cauzã a declarat cã recunoaste competenta Comisiei in aceastã materie.
Înaltele pãrti contractante care au semnat o asemenea declaratie se angajeazã sã nu impiedice prin nici o mãsurã exercitarea efectivã a acestui drept.
2. Aceste declaratii pot fi fãcute pentru o duratã determinatã.
3. Ele sunt inmânate secretarului general al Consiliului Europei, care transmite copii ale acestora inaltelor pãrti contractante si asigurã publicarea lor.
4. Comisia nu va exercita competenta pe care i-o atribuie prezentul articol decât atunci când cel putin sase inalte pãrti contractante vor fi legate prin declaratia prevãzutã in paragrafele precedente."
4) Nota grefierului: Din ratiuni de ordin practic acest text nu va figura decât in editia imprimatã (Culegere de hotãrâri si decizii 1998), dar oricine si-l poate procura de la grefã..
42. Guvernul si Comisia considerã cã nu se pune nici o problemã distinctã cu privire la aceastã dispozitie.
43. Curtea reaminteste cã este de cea mai mare importantã pentru eficienta mecanismului recursului individual reglementat de art. 25 ca reclamantii sau posibilii reclamanti sã
poatã comunica liber cu Comisia, fãrã ca autoritãtile sã facã asupra lor presiuni de vreun fel, in scopul de a-si retrage sau de a-si modifica capetele de cerere.
Prin cuvântul lupresiune" trebuie sã intelegem nu numai coercitia directã si actele flagrante de intimidare a reclamantilor, a familiei acestora sau a apãrãtorilor lor, ci si actiunile sau contactele indirecte si de rea-credintã, destinate sã le schimbe hotãrârea sau sã ii descurajeze sã se prevaleze de recursul oferit de conventie. Pentru a stabili dacã contactele dintre autoritãti si reclamant constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 25, trebuie sã se tinã seama de imprejurãrile particulare ale cauzei. În aceastã privintã, trebuie avute in vedere vulnerabilitatea reclamantului si riscul ca el sã fie influentat de autoritãti (a se vedea, in ultimã instantã, Hotãrârea Kurt impotriva Turciei din 25 mai 1998, Culegere 1998, paragrafele 159 si 160).
44. În scrisorile sale din 9 decembrie 1995 si din 9 martie 1997 cãtre Comisie (paragrafele 15 si 22 de mai sus) reclamantul a afirmat cã a fost amenintat de douã ori de cãtre autoritãtile Penitenciarului Aiud atunci când a cerut sã scrie Comisiei, afirmatii care nu au fost dezmintite de cãtre Guvernul pârât.
Din punctul de vedere al Curtii, formulãri de genul leConsiliul Europei este la Aiud si nu in altã parte" si liAm sã-ti dau eu tie Consiliul Europei!", continute in scrisorile mentionate, constituie in acest caz o formã de presiune ilegalã si inacceptabilã care a ingrãdit dreptul de recurs individual, incãlcându-se astfel art. 25 alin. 1.
III. Aplicarea art. 50 din conventie
45. Conform art. 50 din conventie:
"Dacã hotãrârea Curtii declarã cã o decizie luatã sau o mãsurã dispusã de o autoritate judiciarã sau de orice altã autoritate a unei pãrti contractante este in intregime sau partial in opozitie cu obligatiile ce decurg din prezenta conventie si dacã dreptul intern al acelei pãrti nu permite decât o inlãturare incompletã a consecintelor acestei decizii sau ale acestei mãsuri, prin hotãrârea Curtii se acordã, dacã este cazul, pãrtii lezate o reparatie echitabilã."
A. Prejudiciu moral
46. Domnul Petra solicitã, fãrã a stabili o sumã, o satisfactie echitabilã pentru daunele morale suferite.
47. Guvernul considerã cã, in absenta unor probe care sã dovedeascã prejudiciul invocat, constatarea incãlcãrii art. 8 ar fi o satisfactie echitabilã suficientã.
48. Delegatul Comisiei nu se pronuntã.
49. Curtea considerã cã partea interesatã a suferit cu certitudine un prejudiciu moral, datoritã faptului cã i-a fost deschisã si intârziatã corespondenta cu Comisia, ca si datoritã amenintãrilor pe care le-a primit din partea autoritãtilor de la Penitenciarul Aiud. Din acest motiv Curtea ii acordã 10.000 de franci francezi, cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecatã
50. Reclamantul, care a beneficiat de asistentã juridicã in fata Comisiei si apoi a Curtii, nu a cerut rambursarea cheltuielilor de judecatã suplimentare.
1) Opinia se referã la unele paragrafe anterioare din Raportul Comisiei, al cãrui text integral poate fi obtinut de la secretariatul Comisiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declarã cã a fost incãlcat art. 8 din conventie.
2. Declarã cã a fost incãlcat art. 25 din conventie.
3. Declarã:
a) cã statul pârât trebuie sã achite reclamantului, intr-un interval de 3 luni, ca daune morale, 10.000 (zece mii) franci francezi, care vor fi convertiti in lei românesti la cursul de schimb aplicabil la data achitãrii;
b) cã aceastã sumã va fi majoratã cu o dobândã simplã de 3,36% pe an cu incepere de la expirarea termenului mentionat si pânã la data achitãrii.
Redactatã in limba francezã si in limba englezã, apoi pronuntatã in sedintã publicã la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg la 23 septembrie 1998.
Rudolf Bernhardt,
presedinte
Herbert Petzold,
grefier
ANEXÃ
OPINIA COMISIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
(formulatã în Raportul Comisiei 1) din 30 octombrie 1997)
- [Comisia a avut urmãtoarea componentã:
- domnul S. Trechsel, presedinte;
- doamnele G.H. Thune;
- J. Liddy;
- domnii E. Busuttil;
- Gaukur Jýrundsson;
- A.S. Gýz.b.y.k;
- A. Weitzel;
- J.-C. Soyer;
- H. Danelius;
- F. MartSnez;
- C.L. Rozakis;
- L. Loucaides;
- J.-C. Geus;
- M.P. Pellonp--;
- B. Marxer;
- M.A. Nowicki;
- I. Cabral Barreto;
- B. Conforti;
- N. Bratza;
- I. B”k”s;
- J. Mucha;
- D. S ÿ v/by;
- G. Ress;.C. Birsan;
- P. Lorenzen;
- K. Herndl;
- E. Biel.nas;
- E.A. Alkema;
- M. Vila AmigŠ;
- doamna M. Hion;
- domnii R. Nicolini;
- A. Arabadjiev,
- si domnul M. de Salvia, secretar]
A. Capãtul de cerere declarat admisibil
41. Comisia a declarat admisibil capãtul de cerere in care reclamantul sustine cã deschiderea corespondentei sale cu Comisia si intârzierile in derularea acesteia incalcã dreptul sãu la respectarea corespondentei.
B. Probleme in litigiu
42. Comisia va trebui prin urmare sã stabileascã:
- dacã a existat o incãlcare a art. 8 din conventie din cauza deschiderii corespondentei reclamantului cu Comisia si a intârzierilor in derularea acesteia;
- dacã deschiderea corespondentei reclamantului cu Comisia a ingrãdit exercitarea efectivã a dreptului de recurs individual al reclamantului, cu incãlcarea art. 25 din conventie.
C. Cu privire la incãlcarea art. 8 din conventie
43. Reclamantul se plânge de ingerinta autoritãtilor penitenciarului in dreptul sãu la respectarea corespondentei. El invocã art. 8 din conventie, care prevede:
l:1. Orice persoanã are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sãu si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãti publice in exercitarea acestui drept decât in mãsura in care acest amestec este prevãzut de lege si dacã constituie o mãsurã care, intr-o societate democraticã, este necesarã pentru securitatea nationalã, siguranta publicã, bunãstarea economicã a tãrii, apãrarea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãtii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertãtilor altora."
44. Reclamantul afirmã cã este obligat sã predea scrisorile adresate Comisiei la comandantul penitenciarului, care le trimite la Bucuresti, la Directia Generalã a Penitenciarelor, din acest motiv
existând intârzieri considerabile in trimiterea corespondentei sale.
În plus, el nu poate sti niciodatã dacã scrisorile sale au fost cu adevãrat trimise destinatarului.
45. Reclamantul adaugã cã scrisorile care ii sunt adresate de Comisie sosesc desfãcute si cu intârzieri care depãsesc adesea o lunã. Aceste scrisori ar fi apoi pãstrate intr-un dosar tinut de
comandantul penitenciarului.
46. Invocând hotãrârile Curtii Europene a Drepturilor Omului Campbell impotriva Regatului Unit si Domenichini impotriva Italiei, reclamantul apreciazã cã deschiderea scrisorilor sale si intârzierile
in trimiterea acestora, provocate de personalul administrativ al inchisorilor din Mãrgineni si Aiud, contravin art. 8 din conventie.
El apreciazã cã deschiderea corespondentei sale si intârzierile in trimiterea acesteia nu sunt prevãzute in dreptul intern. El argumenteazã, pe de o parte, cã Regulamentul pentru aplicarea Legii
nr. 23/1969 nu a fost publicat niciodatã, iar pe de altã parte, cã nici Legea nr. 23/1969 si nici regulamentul sãu de aplicare nu constituie lolegi" in sensul art. 8 din conventie. Mai exact, aceste
texte nu prevãd cu destulã precizie si claritate ingerintele permise si garantiile acordate persoanelor a cãror corespondentã face obiectul acestor ingerinte. Reclamantul mentioneazã cu titlu de exem-
plu faptul cã nici o dispozitie legalã nu prevede care este autoritatea competentã sã examineze plângerile privind ingerintele in corespondenta detinutilor.
47. Guvernul pârât aratã cã autoritãtile nu au retinut nici o scrisoare adresatã de reclamant Comisiei, intrucât legislatia in vigoare obligã autoritãtile sã predea aceste scrisori destinatarului.
48. El aratã cã art. 17 din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor garanteazã dreptul la corespondentã. Acest drept este supus (art. 18) anumitor conditii, in ceea ce priveste
natura infractiunii, durata pedepsei, starea de recidivã, prestarea unei munci, comportamentul si atitudinea condamnatului fatã de reeducare. Potrivit Guvernului, astfel de restrictii sunt conforme
alin. 2 al art. 8 din conventie, intrucât ele urmãresc scopul social al reeducãrii condamnatului pentru a-i asigura reintegrarea intr-o viatã socialã normalã.
49. Guvernul aratã, de asemenea, cã regulamentul cu privire la executarea pedepselor garanteazã, la art. 75-77, dreptul de petitie, drept distinct de dreptul la corespondentã, si care nu
cunoaste nici o restrictie. Guvernul argumenteazã cã pentru asigurarea respectãrii dreptului de petitie, atât penitenciarele, cât si Directia penitenciarelor tin un registru in care inscriu petitiile adre-
sate de detinuti diferitelor autoritãti. Cât despre petitiile adresate organismelor internationale, acestea sunt trimise de Directia penitenciarelor la destinatari.
50. Conform Guvernului, proba cã reclamantul a putut beneficia de dreptul de petitie constã in faptul cã scrisorile sale au ajuns la Comisie. Guvernul adaugã faptul cã corespondenta recla-
mantului cu Comisia loprin terti interpusi" corespunde unui minimum de precizie in ceea ce priveste redactarea petitiilor si permite mai ales asigurarea apãrãrii reclamantului care nu poate
sã se apere singur. Guvernul sustine cã aceastã corespondentã lnprin terti interpusi" nu constituie o restrictie sau o interdictie a dreptului la corespondentã.
51. Comisia observã, si acest fapt nu este contestat de Guvernul pârât, cã scrisorile reclamantului cãtre Comisie au fost trimise desfãcute la Directia penitenciarelor, care le-a trimis
Comisiei. Guvernul pârât nu contestã nici cã scrisorile adresate de Comisie reclamantului au ajuns desfãcute la destinatar.
52. Comisia noteazã in plus intârzierile in derularea corespondentei dintre Comisie si reclamant, mergând de la 3 pânã la 6 sãptãmâni.
53. Comisia reaminteste cã lãpractica constând in desfacerea scrisorilor provenite de la Comisie, citite sau nu, reprezintã o ingerintã in dreptul reclamantului la respectarea corespondentei
sale" in sensul art. 8 alin. 1 din conventie (Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Campbell impotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 21, paragraful 57).
54. Comisia trebuie deci sã stabileascã dacã aceastã ingerintã indeplineste conditiile art. 8 alin. 2 din conventie. Ea trebuie sã stabileascã mai intâi dacã ingerinta era lrprevãzutã de lege".
55. Comisia reaminteste cã expresia lxprevãzutã de lege" presupune cerinte care merg dincolo de simpla conformare cu legislatia internã. Aceastã expresie vizeazã si calitatea legii, care
trebuie sã fie compatibilã cu preeminenta dreptului, mentionatã in preambulul conventiei (Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, hotãrârile Silver si altii impotriva Regatului Unit din 25 martie 1983,
seria A, nr. 61, p. 34, paragraful 90; Golder impotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, p. 17, paragraful 34).
laLegea" in chestiune trebuie sã fie suficient de accesibilã, in sensul cã cetãteanul trebuie sã poatã dispune de suficiente informatii, in circumstantele cauzei, cu privire la normele juridice aplicabile
unui caz dat. Mai mult, lu(...) nu se poate considera ca ÇlegeÈ decât o normã enuntatã cu destulã precizie pentru a permite cetãteanului sã isi ghideze conduita; apelând la nevoie la consili-
eri calificati, el trebuie sã fie in stare sã prevadã, intr-un grad rezonabil, in circumstantele cauzei, consecintele care pot deriva dintr-un anumit act" (a se vedea Curtea Europeanã a Drepturilor
Omului, Hotãrârea Sunday Times impotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A, nr. 30, p. 31, paragraful 49). Aceastã cerintã implicã faptul cã dreptul intern trebuie sã ofere o anume
protectie impotriva incãlcãrilor arbitrare ale drepturilor garantate de alin. 1 de cãtre puterea publicã (Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Malone impotriva Regatului Unit din 2 august
1984, seria A, nr. 82, p. 32, paragraful 67).
56. În prezenta cauzã Comisia trebuie sã examineze dacã textele aplicabile controlului corespondentei reclamantului din. inchisoare erau suficient de accesibile si de previzibile din punct
de vedere al principiilor mai sus enuntate.
57. Comisia aratã cã textele aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt, pe de o parte, Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor, publicatã in Buletinul Oficial, Partea I,
din 18 noiembrie 1969, iar pe de altã parte, regulamentul de aplicare a acestei legi, aprobat de Consiliul de Ministri la 15 decembrie 1969, text care nu a fost publicat si care, din aceastã cauzã,
nu corespunde cerintei de accesibilitate.
58. Acum trebuie analizat dacã legea internã defineste cu suficientã precizie conditiile exercitãrii dreptului la corespondentã al detinutilor.
59. Comisia reaminteste cã, dacã o lege ce conferã putere de decizie trebuie in principiu sã ii determine si intinderea, este imposibil sã se ajungã la o precizie absolutã in redactarea sa,
intrucât s-ar ajunge la o rigiditate excesivã a textului (a se vedea, in ultimã instantã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Hotãrârea Domenichini impotriva Italiei din 15 noiembrie 1996,
Colectia de hotãrâri si decizii 1996-V, p. 1.799, paragraful 32).
60. În cazul de fatã totusi dreptul intern lasã autoritãtilor o marjã prea largã de apreciere. Într-adevãr, desi Legea nr. 23/1969 recunoaste detinutilor dreptul de a primi si de a trimite corespon-
dentã si stabileste criteriile de exercitare a acestui drept, dispozitiile sale nu prevãd cu claritate si precizie functionarea sistemului de control al corespondentei detinutilor.
61. În special, Comisia aratã cã Legea nr. 23/1969 nu contine nici o dispozitie care sã descrie sistemul de control al corespondentei. Mai mult, art. 20 din aceastã lege acordã comandantului
penitenciarului o putere discretionarã foarte intinsã atunci când este vorba sã verifice dacã continutul corespondentei este l.adecvat reeducãrii condamnatului", precum si sã decidã retinerea
corespondentei. Comisia observã, de asemenea, cã aceastã lege nu face nici o deosebire intre diferitele persoane cu care pot coresponda detinutii, adicã familia, prietenii, avocatul, autoritãtile etc.
62. În sfârsit, Comisia noteazã cã legea nu contine garantii impotriva eventualelor abuzuri, de exemplu dispunerea unui sistem de recurs in materie de control al corespondentei detinutilor.
63. În rezumat, legea românã nu indicã cu destulã claritate intinderea si modalitãtile de exercitare a puterii de apreciere acordate autoritãtilor in domeniul vizat, in asa fel cã reclamantul nu
s-a bucurat de gradul minim de protectie cerut de principiul preeminentei dreptului intr-o societate democraticã (Hotãrârea Domenichini mai sus citatã, p. 1.799-1.800, paragraful 33).
64. În orice caz, presupunând cã ingerinta ar fi fost prevãzutã de lege si ar fi urmãrit un scop legitim, Comisia apreciazã cã aceastã ingerintã nu putea fi consideratã necesarã intr-o societate
democraticã, in sensul art. 8 alin. 2 din conventie.
65. Comisia reaminteste, intr-adevãr, cã ea considerã esential ca mijloacele de comunicare cu organele conventiei, de care beneficiazã detinutii, sã nu fie supuse nici unei restrictii inutile
(Hotãrârea Campbell mai sus citatã, opinia Comisiei, p. 40 si urmãtoarele, paragraful 69 si urmãtoarele).
66. În cazul Campbell, Curtea subliniase importanta pe care o acordã confidentialitãtii corespondentei trimise de Comisie, intrucât aceasta poate viza plângeri impotriva autoritãtilor sau personalului
penitenciar. Deschiderea scrisorilor Comisiei comportã riscul ca alte persoane in afara destinatarului sã poatã lua cunostintã de continutul lor. Din aceastã cauzã persoana interesatã poate fi
expusã unor represalii din partea personalului penitenciar (Hotãrârea Campbell mai sus citatã, p. 22, paragraful 62).
Comisia subliniazã in aceastã privintã dreptul reclamantilor, garantat de art. 25 din conventie, de a nu suporta ingrãdiri in exercitarea eficientã a dreptului lor de petitie in fata Comisiei.
67. Cât despre Acordul european privind persoanele care participã la procedurile in fata Comisiei si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, art. 3 paragraful 1 a) din acest acord are
drept scop impiedicarea interceptãrii intârzierilor sau modificãrii corespondentei (Hotãrârea Campbell mai sus citatã, p. 22, paragraful 63).
68. În aceastã cauzã Comisia apreciazã cã, tinând seama de importanta confidentialitãtii corespondentei destinate Comisiei si de obligatiile ce revin pãrtilor contractante conform art. 25 din con-
ventie, deschiderea corespondentei dintre reclamant si Comisie si intârzierile in derularea acesteia nu pot fi considerate ca fiind l.necesar(e) intr-o societate democraticã" in sensul art. 8 alin. 2 din
conventie (a se vedea Hotãrârea Campbell mai sus citatã, p. 22, paragrafele 61-64).
Concluzie
69. Comisia decide, in unanimitate, cã a existat in spetã o incãlcare a art. 8 din conventie.
D. Cu privire la art. 25 din conventie
70. Conform art. 25,
lr1. Comisia poate fi sesizatã printr-o cerere adresatã secretarului general al Consiliului Europei de cãtre orice persoanã fizicã, orice organizatie neguvernamentalã sau de orice grup de particulari, care
se pretinde victimã a unei incãlcãri de cãtre una dintre inaltele pãrti contractante a drepturilor recunoscute in prezenta conventie, in cazul
in care inalta parte contractantã aflatã in cauzã a declarat cã recunoaste competenta Comisiei in aceastã materie. Înaltele pãrti contractante care au semnat o asemenea declaratie se angajeazã sã nu
impiedice prin nici o mãsurã exercitarea efectivã a acestui drept."
71. Comisia trebuie prin urmare sã examineze dacã in cauza prezentã deschiderea corespondentei dintre reclamant si Comisie si intârzierile in derularea acesteia provocate de cãtre autoritãtile
penitenciarului, erau sau nu compatibile cu art. 25 alin. 1 din conventie.
72. Cu toate acestea, având in vedere concluziile de mai sus, onform cãrora deschiderea acestei corespondente si intârzierile in derularea ei erau contrare art. 8 din conventie (a se vedea
paragraful 68), Comisia apreciazã cã, din punct de vedere al art. 25 in conventie, aceasta nu constituie o problemã distinctã.
Concluzie
73. Comisia decide, in unanimitate, cã nici o chestiune distinctã nu se ridicã pe terenul art. 25 din conventie.
E. Recapitulare
74. Comisia decide, in unanimitate, cã a existat in spetã o incãlcare a art. 8 din conventie (paragraful 69).
75. Comisia decide, in unanimitate, cã nici o chestiune distinctã nu se ridicã pe terenul art. 25 din conventie.
S. Trechsel,
presedintele Comisiei
M. de Salvia,
secretarul Comisiei
| ← Vasilescu contra Romaniei | Pircalab contra Romaniei - Libertatea exprimare Respectarea... → |
|---|
