D.L. contra Italiei - Calitate procesuală activă in procedura europeană.
| Comentarii |
|
Nudul proprietar, devenit proprietar exclusiv în urma decesului uzufructuarului, nu are locus standi în procedura europeană întemeiată pe o plângere individuală introdusă de uzufructuar, relativă la violarea unor drepturi ale sale în legătură respectivul bun.
(Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia I- cameră, Hotărârea din 6 noiembrie2003, Cauza D.L. c. Italia, cererea nr. 34669/97 traducere din limba engleză)
Chestiunea calităţii procesuale active a altei persoane, după decesul reclamantului
a. în fapt, reclamanta D.L., cetăţean italian, este titulara dreptului de uzufruct viager asupra unui apartament, nuda proprietate aparţinând lui A.M. Foti. D.L. obţine o hotărâre judecătorească irevocabilă şi executorie pentru evacuarea ocupantului apartamentului, dar pe care nu reuşeşte să o pună în executare timp de mai mulţi ani. Pe parcursul procedurii, reclamanta D.L. decedează, astfel încât A.M. Foti, titulară până atunci numai a nudei proprietăţi, devine proprietara exclusivă a apartamentului. Potrivit legii italiene, proprietara A.M. Foti se substituie fostei uzufructuare D.L. în procedura de executare silită. Aceasta este încă pe rol.
b. Sub aspectul procedurii europene, în timp ce procedura naţională se afla pe rol, reclamanta D.L. sesizează organele de la Strasbourg cu o plângere individuală împotriva Italiei, susţinând violarea unor drepturi din Convenţia europeană a drepturilor omului. După decesul reclamantei Q.L., noua proprietară a bunului, A.M. Foti, solicită Curţii Europene a Drepturilor Omului permisiunea de a continua procedura europeană.
c. în drept, Curtea trebuie să rezolve problema îndreptăţirii lui A.M. Foti de a continua procedura introdusă iniţial de reclamanta D.L., între timp decedată. A.M. Foti declară că doreşte să continue cauza privind plângerea lui D.L. în faţa Curţii. Ea invocă faptul că, după decesul lui D.L., a dobândit proprietatea deplină asupra apartamentului şi locul acesteia în procedura internă de evacuare.
Curtea observă că, atunci când A.M. Foti avea nuda proprietate asupra apartamentului, reclamanta D.L. era titulara dreptului de uzufruct, adică de a utiliza bunul şi de a-i culege fructele. Reclamanta D.L, în nume propriu, a introdus acţiunea în evacuare. A.M. Foti a devenit proprietar deplin al apartamentului prin decesul uzufructuarei şi a devenit parte în procedura de evacuare numai după această dată.
Curtea aminteşte că, în diferite cauze în care reclamantul a decedat în cursul procedurii, ea a luat în considerare declaraţiile moştenitorilor acestuia sau ale membrilor apropiaţi ai familiei lui, care doreau să continue procedura în faţa Curţii.
în prezenta cauză însă, nici un moştenitor nu şi-a exprimat dorinţa de a continua procedura.
Cu toate acestea, A.M. Foti, care doreşte să continue procedura, nici nu este moştenitoare a reclamantei ori membru apropiat al familiei ei, nici nu avea o asemenea calitate înainte de decesul reclamantei D.L. Nimic din dosar nu sugerează că
D.L. ar fi dorit să o desemneze pe A.M. Foti drept succesor al său în procedurile în faţa Curţii.
în aceste împrejurări, Curtea consideră că A.M. Foti nu are locus standi cu privire la prezenta plângere.
Cu toate acestea, nimic nu o împiedică să introducă o altă plângere în faţa Curţii, după ce a epuizat căile interne de atac, potrivit art. 35 par. 1 din Convenţie.
în aceste împrejurări, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării plângerii, în sensul art. 37 par. 1 .c din Convenţie. De asemenea, Curtea nu identifică nici un motiv cu caracter general, prevăzut de art. 37 par. 1 in fine, care să reclame continuarea examinării plângerii în temeiul acestui articol.
în consecinţă, cauza trebuie radiată de pe rol.
d. Pentru aceste motive, cu 6 voturi contra 1, Curtea statuează că A.M. Foti nu are calitatea să continue procedura şi decide să radieze cauza de pe rol.
e. Printr-o opinie divergentă a unui judecător, acesta îşi exprimă perplexitatea faţă de decizia de radiere de pe rol, considerând că poziţia lui A.M. Foti trebuia examinată mai îndeaproape.
Astfel, potrivit unui contract între D.L. şi A.M. Foti, prima era titulara unui uzufruct viager, iar a doua avea nuda proprietate asupra unui apartament.
D.L. încearcă, prin proceduri judiciare, în care este reprezentată de A.M. Foti, evacuarea ocupantului imobilului. După moartea sa, A.M. Foti, care era nudul proprietar, devine proprietar exclusiv şi continuă procedura internă de evacuare. în timpul procedurilor interne, D.L., reprezentată de A.M. Foti, introduce o plângere la Strasbourg, care este declarată admisibilă. Apoi, Curtea este informată de decesul lui D.L. şi de faptul că A.M. Foti doreşte să continue procedura europeană, în calitate de proprietar actual al apartamentului.
Prin prezenta hotărâre, Curtea a radiat cauza de pe rol, pe motivul lipsei locus standi a lui A.M. Foti în această cauză. Potrivit Curţii, A.M. Foti a dobândit dreptul deplin de proprietate după decesul lui D.L. şi a devenit parte în procedura internă de evacuare numai după această dată. Ea nu este nici moştenitoarea reclamantei, nici o rudă apropiată a acesteia. Mai mult, D.L. nu şi-a exprimat dorinţa de a o desemna pe A.M. Foti ca succesor al său în procedurile în faţa Curţii.
în concluzie, A.M. Foti, după ce va epuiza căile interne de atac care îi sunt deschise, va putea doar să introducă o altă plângere în faţa Curţii.
Judecătorul se întreabă dacă, din acest punct de vedere procedural, cauza nu putea fi văzută şi din alt unghi. Obiectul procedurilor naţionale a fost redobândirea folosinţei apartamentului. Asupra acestuia, A.M. Foti avea deja un drept de proprietate, chiar dacă numai nuda proprietate. Este adevărat că ea a devenit proprietar deplin numai la moartea lui
D.L., dar ceea ce se discută aici este numai posibilitatea lui A.M. Foti de a lua locul lui D.L. în procedura în faţa Curţii. în mod cert, după decesul lui D.L., ea dispune de locus standi autonom, darea ar putea beneficia şi de perioada anterioară, de la introducerea plângerii europene şi până la decesul reclamantei, ca succesor cu titlu particular al lui
D.L. Poziţia sa actuală în procedură este determinată direct de poziţia anterioară a lui D.L.: protecţia efectivă împotriva violării unui drept privitor la acelaşi apartament. Faptul că A.M. Foti nu este moştenitoarea lui D.L. şi nici o rudă apropiată a acesteia nu este relevant, deoarece singura persoană interesată de continuarea procedurilor este proprietarul, care apără aceleaşi drepturi pe care le apărase D.L. prin introducerea plângerii în faţa Curţii. Faptul că D.L. nu şi-a exprimat dorinţa de a o desemna pe A.M. Foti drept succesor în procedurile în faţa Curţii nu are relevanţă aici. Ceea ce este important este asigurarea dreptului proprietarului de a beneficia de o protecţie concretă şi efectivă, iar în această cauză este imposibil, de mulţi ani, să fie redobândită folosinţa apartamentului.
COMENTARIU
1. Art. 33 din Convenţie, privitor ia cauzele interstatale, consacră primul tip de procedură jurisdicţională în faţa Curţii Europene, aceea izvorâtă dintr-o plângere formulată de un stat parte la Convenţie împotriva altui stat parte la Convenţie.
în această procedură, orice stat parte la Convenţie are capacitate procesuală activă şi capacitate procesuală pasivă. Convenţia creând un regim european de ordine publică în materia drepturilor omului, orice stat parte poate fi tras la răspundere, în faţa Curţii, pentru violarea drepturilor convenţionale. în absenţa unui Minister Public european, care să exercite acţiunea publică pentru apărarea acestei ordini publice, ca substitut, Convenţia a recunoscut o actio popularis oricărui stat parte la Convenţie.
Astfel, fiecare stat parte la Convenţie este supus controlului tuturor celorlalte state şi exercită un control asupra tuturor celorlalte state, în materia respectării drepturilor omului.
Statul care se hotărăşte să uzeze de art. 33 din Convenţie şi să exercite actio popularis nu trebuie să facă dovada vreunui interes propriu, adică nu trebuie să dovedească nici vătămarea vreunui drept personal, nici vreo legătură specială (precum aceea de cetăţenie, cu consecinţa protecţiei diplomatice) cu victima.
Prin urmare, în cauzele interstatale, capacitatea procesuală activă şi calitatea procesuală activă se confundă, ele fiind recunoscute tuturor statelor părţi la Convenţie, fără nici o altă condiţionare.
2. Cu totul alta este situaţia celeilalte forme de procedură contencioasă în faţa jurisdicţiei europene, întemeiată pe art. 34 din Convenţie, deci relativă la plângerile individuale.
Dacă, potrivit art. 34 combinat cu art. 1, orice particular, individual sau colectiv (o persoană fizică, o organizaţie neguvernamentală sau un grup de particulari), care relevă de jurisdicţia unui stat parte la Convenţie (indiferent de cetăţenia şi domiciliul său), are capacitate procesuală activă în procedura europeană, în contenciosul opunându-l oricărui stat parte la Convenţie, calitatea lui procesuală (locus standi) activă depinde de satisfacerea unei condiţii suplimentare, care este aceea a interesului propriu.
Astfel, art. 34 prevede că particularul trebuie să se pretindă victimă a unei violări a drepturilor sale recunoscute de Convenţie.
Prin urmare, spre deosebire de acţiunea populară a statelor părţi la Convenţie, generând cauze interstatale, în procedurile decurgând din plângerile individuale ne aflăm în prezenţa unei acţiuni personale, numai particularul care se pretinde vătămat în drepturile sale convenţionale, deci care se pretinde victimă, având interesul de a acţiona (pas dinterât, pas d’action) şi, prin urmare, calitate procesuală (locus standi) activă.
3. Convenţia nu prevede nimic relativ la situaţia decesului reclamantului individual, în cursul procedurii, altfel spus la posibilitatea substituirii acestuia cu o altă persoană, care să îi ia locul în procedura europeană şi să o continue.
Soluţiile în materie sunt exclusiv jurisprudenţiale.
în plus, până în prezent, Curtea s-a ferit să afirme extrem de clar condiţiile de substituire în procedură, cu referire în special la drepturile invocate de reclamant şi la calitatea persoanei care doreşte să continue procedura în faţa Curţii.
De aceea, din diferitele cazuri de speţă, este puţin hazardat să se încerce în prezent să se tragă o concluzie cu valoare generală.
4. Singurul lucru care este evident din prezenta hotărâre este acela că recunoaşterea, de dreptul naţional, a posibilităţii unei persoane de a se substitui reclamantului iniţial decedat, în procedura internă care a stat la baza celei europene, nu are nici un fel de influenţă asupra locus standi în procedura europeană.
Calitatea unei persoane de a continua o procedură europeană începută de un reclamant decedat ulterior este apreciată exclusiv de Curte şi potrivit propriilor criterii, în particular calitatea de victimă.
Din acest punct de vedere, soluţia se înscrie în perspectiva, mereu afirmată de Curte, a autonomiei sistemului european, atât din punct de vedere material, cât şi procedural.
5. Ultimul aspect care merită a fi relevat vizează posibilitatea persoanei căreia i s-a refuzat continuarea unei proceduri europene, în locul reclamantului iniţial procedat, ajungându-se la radierea cauzei de pe rol, de a formula ulterior, în nume propriu, o plângere individuală în faţa Curţii.
Astfel, nefiind vorba de invocarea aceluiaşi drept pretins vătămat (dreptul reclamantului iniţial, decedat ulterior, respectiv dreptul persoanei care a încercat fără succes să i se substituie în procedura europeană) şi nici de aceeaşi persoană, nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat, reprezentând, conform art. 35 par. 2.b din Convenţie, un motiv de inadmisibilitate a plângerii europene.
Evident, în noua plângere europeană, făcută în nume propriu şi invocând un interes propriu, adică violarea unui propriu drept consacrat convenţional, noul reclamant trebuie să satisfacă toate condiţiile de admisibilitate, inclusiv epuizarea căilor interne de atac şi încadrarea în termenul maxim de sesizare europeană de 6 luni.
| ← Buscarini şi alţii contra San Marino - FORMULA RELIGIOASĂ A... | KARLHEINZ SCHMIDT contra GERMANIEI - Obligaţia pentru... → |
|---|
