VAN DER MUSSELE contra BELGIEI - Obligaţia unui avocat stagiar de a asista un arestat preventiv, fără să fie remunerat şi să i se ramburseze cheltuielile
| Comentarii |
|
CAZUL VAN DER MUSSELE contra BELGIEI — Obligaţia unui avocat stagiar de a asista un arestat preventiv, fără să fie remunerat şi să i se ramburseze cheltuielile
93. — Belgian născut în 1952, Eric Van der Mussele este avocat la Anvers. La 31 iulie 1979, fiind încă avocat stagiar, el este desemnat de către biroul de consultare şi apărare al baroului din Anvers să asigure, ca avocat din oficiu, apărarea unui cetăţean gambian, dl Ebrima. Condamnat în primă instanţă, apoi în apel, acesta îşi recapătă libertatea ca urmare a unei intervenţii a avocatului său pe lângă ministrul justiţiei. A doua zi, biroul de consultare şi apărare îl informehză pe dl Van der Mussele că îi retrage dosarul şi că insolvabilitatea clientului său face imposibilă perceperea onorariului şi rambursarea cheltuielilor.
94. — Van der Mussele sesizează Comisia la 7 martie 1980. El vede în desemnarea sa din oficiu pentru a-l asista pe Ebrima o „muncă forţată sau obligatorie", incompatibilă cu art. 4 § 2 al Convenţiei şi o atingere adusă respectului cuvenit bunurilor sale, contrară art. 1 din Protocolul nr. 1. în afară de acesta, el denunţă discriminarea care ar exista între avocaţi şi alte profesii, care ar încălca prevederile art. 14 din Convenţie combinat cu art. 41 (din acelaşi instrument juridic, n.t.j.
• Hotărârea din 23 noiembrie 1983 (plenul Curţii) (seria A nr. 70)
95. — în prealabil, Curtea răspunde unei obiecţii formulate de guvernul belgian. Obligaţia de a acorda beneficiul asistenţei gratuite a unui avocat se fondează, în materie penală, pe art. 6 § 3 c) din Convenţie; în materie civilă, ea constituie uneori unul din mijloacele de a asigura procesul echitabil cerut de art. 6 § 1. Ea revine deci statului belgian. Acesta din urmă o atribuie în mod legal barourilor, însă această soluţie nu poate să-l sustragă de la responsabilităţile sale în temeiul Convenţiei, cu atât mai mult cu cât barourile belgiene, în sensul strict al respectării independenţei acestora, sunt supuse exigenţelor legii.
96. — Curtea abordează apoi chestiunea principală, cea a pretinsei violări a art. 4 luat separat. Ea constată că acest text nu indică ce trebuie să se înţeleagă prin „muncă forţată sau obligatorie". Fără a pierde din vedere particularităţile şi autonomia Convenţiei, ea interpretează această noţiune în baza Convenţiilor nr. 29 şi 105 ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii care leagă cvasitotalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, printre care şi Belgia. Potrivit art. 2 § 1 din Convenţia nr. 29, expresia „muncă forţată sau obligatorie desemnează „orice muncă sau serviciu cerut unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pe care individul respectiv nu s-a oferit să o execute de bună voie“. Având în vedere absenţa constrângerilor fizice sau morale, serviciile îndeplinite de Van der Mussele nu ar putea fi analizate ca o muncă forţată în sensul art. 4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prezintă oare acestea un caracter obligatoriu? Riscurile la care s-ar fi expus în caz de refuz puteau conduce la ameninţarea unei pedepse, însă Curtea acordă o valoare relativă argumentului dedus — de guvernul belgian şi de către Comisie — din consimţământul prealabil pe care petiţionarul l-ar fi dat în momentul în care a îmbrăţişat profesia de avocat. Ea consideră necesar să ţină seama de ansamblul circumstanţelor cauzei, din perspectiva preocupărilor care stau la baza art. 4 din Convenţie (interes general, solidaritate socială şi normalitate).
Serviciile de prestat nu ieşeau din cadrul activităţilor normale ale unui avocat. în plus, ele găseau o contrapartidă în avantajele corespunzătoare profesiei (monopolul profesional al pledoariei şi reprezentării) şi concurau la formarea profesională a lui Van der Mussele. în rest, această obligaţie, care nu constituia un mijloc de a asigura lui Ebrima beneficiul art. 6 § 3 c) din Convenţie, se apropia de „obligaţiile civice normale menţionate la art. 4 § 3 d). în sfârşit, petiţionarului nu i s-a impus o greutate disproporţionată faţă de capacitatea sa (cincizeci de desemnări pentru asistenţă din oficiu în cursul a trei ani de stagiu). De altfel, el nu a denunţat obligaţia respectivă în însuşi principiul acesteia, ci doar în două din modalităţile ei de executare: absenţa onorariilor şi lipsa rambursării cheltuielilor. Curtea notează că legislaţiile din numeroase state contractante evoluează către o preluare în sarcină de către finanţele publice a indemnizaţiei avocaţilor sau a avocaţilor stagiari desemnaţi să acorde asistenţă justiţiabililor insolvabili. în speţă, nu exista dezechilibru considerabil şi nerezonabil între scopul urmărit — accesul la barou — şi obligaţiile asumate pentru a-1 atinge. Din moment ce nu a fost vorba de o muncă obligatorie, Curtea a apreciat că art. 4, considerat izolat, nu a fost încălcat (unanimitate).
97. — Van der Mussele a invocat, de asemenea, art. 14 în legătură cu art. 4. în pofida concluziei precedente, Curtea apreciază prima dispoziţie ca fiind aplicabilă în speţă: o muncă normală în sine poate să se manifeste anorpetiţionar (avocaţi, pe de o parte, şi magistraţi, funcţionari publici sau ministeriali, medici, veterinari, farmacişti, dentişti etc., pe de altă parte) şi trage concluzia absenţei încălcării articolului citat (unanimitate).
98. — Rămânea o ultimă cerere dedusă din art. 1 al Protocolului nr. 1. Acest text consacră respectul bunurilor actuale; or, în ceea ce priveşte lipsa remunerării, insolvabilitatea lui Ebrima împiedica naşterea unei creanţe. Problema se pune însă diferit pentru cheltuieli, Van der Mussele trebuind să fi luat anumite sume din propriile sale resurse; totuşi, ele erau relativ mici şi decurgeau din obligaţia de a îndeplini o activitate compatibilă cu art. 4 din Convenţie. Curtea a ajuns astfel la concluzia inaplicabilităţii, în cele două cazuri, a art. 1 din Protocolul nr. 1 singur sau combinat cu art. 14 din Convenţie (unanimitate).
| ← Popescu si Dasoveanu contra Romaniei - Donatie catre stat a unor... | Vili Rupa impotriva Romaniei (2) - rele tratamente si lipsa... → |
|---|
