EL MAJJAOUI şi STICHTUNG TOUBA MOSKEE contra Olandei - Soluţionarea amiabilă a litigiului desfăşurat în faţa Curţii privind acceptarea unei noi cereri pentru permis de muncă
| Comentarii |
|
Cauza EL MAJJAOUI şi STICHTUNG TOUBA MOSKEE împotriva Olandei (nr. 25525/03), hotărârea din 20 decembrie 2007 [GC]
În fapt
Primul reclamant este un cetăţean marocan, iar cel de-al doilea o fundaţie cu personalitate juridică, înfiinţată conform legilor olandeze, şi care patronează o moschee. În 1 999, fundaţia a solicitat un permis de muncă pentru primul reclamant, pentru a lucra ca imam. Cererea a fost refuzată, motivat de faptul că, de vreme ce vacantarea postului nu a fost publicată, trebuia să fi presupus că exista o cerere de muncă adecvată şi disponibilă în interiorul Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European şi nu s-a arătat că primul reclamant ar fi fost plătit cu salariul minim prevăzut de lege. Reclamanţii au declarat apel, dar fără succes, iar în anul 2005 primul reclamant s-a întors în Maroc, în urma emiterii unui ordin de expulzare. în această perioadă el a depus o cerere la Curtea europeană prin care s-a plâns, printre altele, de încălcarea art. 9 din Convenţie. în 2006, reclamanţii au introdus o nouă cerere pentru eliberarea permisului de rezidenţă, pe care autorităţile au aprobat-o, declarându-se satisfăcute de eforturile depuse pentru ocuparea postului şi de faptul că oferta primului reclamant întrunea cerinţele salariului minim. Primul reclamant a ocupat postul.
În drept
Guvernul a argumentat că litigiul a fost rezolvat şi prin urmare trebuia radiat de pe rol în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. b) din Convenţie. Curtea a notat că în luarea unei decizii asupra acestei chestiuni a trebuit să determine dacă circumstanţele invocate în plângere s-au menţinut şi dacă efectele unei posibile încălcări a Convenţiei cu privire la acele circumstanţe au fost reparate. In ceea ce priveşte prima chestiune, nu a fost pus la îndoială faptul că reclamantul a fost împiedicat să muncească ca imam la moschee sau că fundaţiei nu
1 s-a permis să-l angajeze în această calitate. în ceea ce priveşte problema reparaţiei, simplul fapt că fundaţia a trebuit să se supună anumitor cerinţe înainte de a-l putea angaja pe reclamant nu ridică probleme prin prisma art. 9. Această dispoziţie nu garantează cetăţenilor străini dreptul la un permis de rezidenţă în scopul preluării forţei de muncă într-un stat contractant, chiar dacă angajatorul era o asociaţie religioasă. De vreme ce permisul de muncă a fost eliberat, iar primul reclamant a fost angajat în mod legal de fundaţia reclamantă, plângerile lor au avut, în lumina tuturor circumstanţelor relevante, remedii adecvate şi suficiente. Prin urmare, chestiunea poate fi considerată rezolvată.
Concluzie: radiere (14 voturi contra 3).
| ← LINIILE MARITIME ALE REPUBLICII ISLAMICE IRAN contra Turciei -... | WOLKENBERG contra Poloniei - Măsuri generale-în special... → |
|---|
