LINIILE MARITIME ALE REPUBLICII ISLAMICE IRAN contra Turciei - Funcţionarea unei societăţi publice, independentă juridic şi financiar: acordarea calităţii de victimă
| Comentarii |
|
Cauza LINIILE MARITIME ALE REPUBLICII ISLAMICE IRAN împotriva Turciei (nr. 40998/98), hotărârea din 13 decembrie 2007 [secţia a lll-a]
În fapt
În octombrie 2001, autorităţile turce au confiscat un vas cipriot, concesionat de reclamant, fiind suspectat că făcea contrabandă cu arme. Au fost pornite procedurile penale împotriva mai multor membri ai echipajului. în decembrie 1991, după investigarea cazului, Ministerul Turc al Afacerilor Externe a confirmat că încărcătura transportată de reclamant aparţinea Iranului, iar confiscarea sa nu putea fi justificată de presupusa „stare de război" dintre Turcia şi Cipru. Instanţele interne i-au achitat în cele din urmă pe membrii echipajului şi, în luna decembrie 1992, au anulat măsura confiscării vasului. în procedurile civile ce au urmat, reclamantul nu a putut obţine nicio compensaţie pentru prejudiciul suferit ca urmare a confiscării vasului.
În drept
În primul rând, guvernul a obiectat că reclamantul nu avea calitate procesuală activă în cauză întrucât era o societate proprietate de stat şi, prin urmare, aceasta nu putea fi distinctă de Guvernul Republicii Islamice Iran. Totuşi, Curtea a constatat că, de vreme ce societatea reclamantă era guvernată în mod esenţial de dreptul comercial şi era din punct de vedere legal şi financiar independentă de stat, nu exista nimic care să sugereze că cererea trebuia să fie formulată de Statul Republicii Islamice Iran.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 - Confiscarea vasului semnifică controlul folosinţei proprietăţii în sensul alin. (2) al art. 1 al Protocolului nr. 1. Părţile au fost de acord că ingerinţa a avut o bază legală, însă nu au fost de acord asupra scopului şi semnificaţiei legii aplicabile. Deşi autorităţile au fost încunoştinţate la numai două luni după confiscare că încărcătura nu provenea din contrabandă şi că nu reprezenta o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Turciei, situaţia a continuat pentru încă un an. Curtea a considerat că vasul putea fi scos de sub sechestru la sfârşitul lunii martie 1992, când prima instanţă a dat o decizie în acest sens. Reţinerea vasului după această dată a fost arbitrară, de vreme ce nu a existat niciun temei pentru suspectarea săvârşirii vreunei infracţiuni de contrabandă cu arme şi nicio competenţă excepţională de a confisca vasul datorită stării de război dintre Turcia şi Cipru. în plus, dat fiind refuzul instanţelor de a acorda reclamantului despăgubiri, ingerinţa în dreptul reclamantului la respectarea proprietăţii a fost disproporţionată.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
| ← ETXEBERRIA contra Spaniei - Dizolvarea grupărilor electorale... | EL MAJJAOUI şi STICHTUNG TOUBA MOSKEE contra Olandei -... → |
|---|
