FELDBRUGGE contra OLANDEI - Procedură în faţa comisiilor de recurs privind continuarea primirii alocaţiilor de asigurare pentru boală
| Comentarii |
|
Exigenţele procedurale 1. Echitatea procedurii a. în materie „civilă“
474. — în aprilie 1978, consiliul de administraţie al Asociaţiei profesionale a băncilor şi asigurărilor, a comerţului en gros şi a lucrătorilor independenţi din Amsterdam hotărăşte că de la 24 martie 1978, dna Geziena Hendrika Maria Feldbrugge nu mai are dreptul la alocaţiile de asigurare pentru boală percepute până atunci, deoarece medicul consultant a considerat-o aptă să reia activitatea la această dată.
Cea interesată sesizează comisia de recurs din Haarlem. Preşedintele acesteia din urmă cere avizul unui expert medical permanent, un ginecolog care examinează pacienta, şi îi lasă posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. După ce a întrebat trei confraţi, amintitul expert trage concluzia că petiţionara se află în situaţia de a munci de la data de 24 martie; totuşi, el apreciază necesar să consulte un specialist în ortopedie. Acesta o examinează pe petiţionară şi cere, la rândul său, opinia celor trei practicieni deja menţionaţi. Şi el recunoaşte capacitatea dnei Feldbrugge de a-şi relua activitatea profesională începând din 24 martie. Pe baza celor două rapoarte în cauză, preşedintele comisiei de recurs respinge cererea petiţionarei. Aceasta din urmă formulează o contestaţie în faţa comisiei de recurs, apoi la comisia centrală de recurs, dar fără succes.
475. — în cererea sa din 16 februarie 1979 la Comisia europeană, dna Feldbrugge invocă art. 6 § 1 din Convenţie, contestând că ar fi beneficiat, în faţa preşedintelui comisiei de recurs din Haarlem, de un proces echitabil pentru stabilirea dreptului său la alocaţiile de asigurare pentru boală.
• Hotărârea din 29 mai 1986 (plenul Curţii) (seria A nr. 99)
476. — Prima chestiune privea aplicabilitatea art. 6 § 1. Curtea apreciază că între dna Feldbrugge şi Asociaţia profesională a apărut o contestaţie reală şi serioasă şi că aceasta era direct determinantă pentru dreptul în cauză, respectiv dreptul de a primi alocaţii de asigurare pentru boală.
Curtea nu crede că trebuie să dea o definiţie abstractă a noţiunii de „drepturi şi obligaţii cu caracter civil“. Pusă pentru prima dată în faţa domeniului protecţiei sociale, ea pune în evidenţă elementele proprii care să precizeze sau să completeze principiile rezultând din jurisprudenţa sa. Legislaţia olandeză atribuie un caracter public dreptului în cauză, dar nu este vorba decât de un punct de plecare. Printre statele membre ale Consiliului Europei există o mare diversitate în ceea ce priveşte modul în care legislaţia şi jurisprudenţa lor concep natura juridică a dreptului la asigurări sociale pentru boală. Aşadar, nu există un numitor comun care să permită evidenţierea unei noţiuni europene uniforme. Sistemul olandez prezintă, în acelaşi timp, aspecte de drept public şi de drept privat.
Asupra primului punct, Curtea notează:
i) caracterul legislaţiei: statul fixează cadrul regimului asigurărilor pentru boală şi controlează funcţionarea acestuia, însă această intervenţie nu ar putea fi suficientă pentru a îngloba în domeniul dreptului public dreptul revendicat;
ii) caracterul obligatoriu al asigurării: este imposibilă renunţarea la avantajele care decurg din asigurare şi sustragerea de la obligaţiile rezultate din aceasta, dar situaţii comparabile se întâlnesc uneori în alte domenii în care dreptul la servicii nu poate trece drept public;
iii) asumarea sarcinii protecţiei sociale de către stat sau de către organismele publice ori semipublice: o asemenea situaţie implică mai întâi o extindere a dreptului public dar, în cazul de faţă, este vorba de o materie care prezintă similitudini cu asigurarea de drept comun, reglementată în mod tradiţional de către dreptul privat.
Asupra celui de-al doilea punct, Curtea arată:
i) natura personală şi patrimonială a dreptului: petiţionara se vedea vizată nu în raporturile sale cu puterea publică, ca atare, uzând de prerogative discreţionare, ci în viaţa sa personală de simplu particular; în plus, dreptul la alocaţii de asigurare pentru boală prezintă pentru persoana în cauză o importanţă adesea capitală;
ii) legătura cu contractul de muncă: deşi decurgând direct din lege, asigurarea se adaugă la contract şi figura deci printre modalităţile relaţiei între patron şi angajat; în afară de aceasta, alocaţiile reclamate erau un substitut al remuneraţiei muncii de prestat în virtutea contractului al cărei caracter civil nu ridică nici o îndoială;
iii) afinităţile cu o asigurare de drept comun: asigurarea olandeză de sănătate recurge la tehnici de acoperire şi la moduri de gestiune care se inspiră din cele ale asigurărilor private; asigurările complementare acoperă acelaşi risc ca şi asigurarea obligatorie şi dau loc la litigii ţinând incontestabil de materia civilă; diferenţele care pot exista între o asigurare privată şi o asigurare care ţine de protecţia socială nu afectează substanţa legăturii dintre asigurat şi asigurator; în sfârşit, participarea asiguraţilor la finanţarea regimurilor de protecţie socială sau a unora dintre acestea creează un raport strâns între contribuţiile cerute şi prestaţiile alocate.
Curtea trage concluzia că aspectele de drept privat predomină asupra celor de drept public. Nici unul din ele nu apare ca decisiv prin el însuşi dar, alăturate şi combinate, ele conferă dreptului revendicat un caracter civil în sensul art. 6 § 1, care îşi găseşte aşadar aplicarea în speţă (10 voturi pentru, 7 împotrivă).
477. — Procedura urmată în faţa preşedintelui comisiei de recurs — un judecător — nu a îmbrăcat în mod evident un caracter contradictoriu, cel puţin în stadiul său ultim şi determinant. Pe de o parte, preşedintele nu a audiat petiţionara şi nici nu a invitat-o să-şi depună observaţiile în scris. Pe de altă parte, el nu a oferit acesteia sau reprezentantului ei ocazia de a consulta şi critica dosarul cauzei, îndeosebi cele două rapoarte — pe care s-a bazat decizia — întocmite de către experţii permanenţi. Astfel, instanţa nu a oferit într-o măsură suficientă una din principalele garanţii ale unui proceduri judiciare.
Concepute în termeni foarte restrictivi, condiţiile de acces la comisia de recurs şi la comisia centrală de recurs au împiedicat-o pe dna Feldbrugge să conteste pe fond decizia preşedintelui comisiei de recurs. în consecinţă, deficienţa arătată la nivelul acestui magistrat nu a putut fi corectată nici după aceea. Aşadar s-a încălcat art. 6 § 1 (10 voturi pentru, 7 împotrivă).
478. — Constatând că problema acordării unor eventuale „satisfacţii echitabile" nu se află în stare de judecată, Curtea rezervă pronunţarea asupra acesteia pentru o decizie ulterioară (unanimitate).
• Hotărârea din 27 iulie 1987 (plenul Curţii) — Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 124 -A)
479. — Curtea respinge cererea de reparaţie pentru prejudiciul material deoarece dna Feldbrugge nu a dovedit că există o legătură de cauzalitate între încălcarea Convenţiei şi neplata asigurărilor sociale ori faptul de a fi suferit o pierdere de şanse (unanimitate).
în schimb, ea apreciază că petiţionara a suferit o daună morală pe care nici hotărârea de la Strasbourg, nici măsurile adoptate sau avute în vedere de către autorităţile olandeze nu o compensează în întregime; ea atribuie cu acest titlu petiţionarei 10.000 guldeni (unanimitate).
480. - în ceea ce priveşte cheltuielile suportate în Olanda (onorarii pentru medici şi psihologi: 1.502 guldeni), Curtea decide rambursarea lor deoarece toate consultaţiile urmăreau să stabilească existenţa unui prejudiciu material, iar guvernul olandez nu ridică nici o obiecţie (unanimitate).
Nu aceeaşi este situaţia cu cheltuielile prezentate la Strasbourg: dna Feldbrugge a beneficiat de asistenţă judiciară gratuită în faţa Comisiei şi apoi la Curte, iar ea nu pretinde că a plătit sau că trebuie să plătească avocatului său un supliment de onorariu sau de cheltuieli.
| ← CAMPBELL ŞI FELL contra REGATULUI UNIT - Procedură... | H. contra BELGIEI - Procedură de examinare a cererilor de... → |
|---|
