H. contra BELGIEI - Procedură de examinare a cererilor de reînscriere pe lista Ordinului avocaţilor
| Comentarii |
|
H. contra BELGIEI - Procedură de examinare a cererilor de reînscriere pe lista Ordinului avocaţilor
482. — în 1957, la sfârşitul stagiului său, H. este înscris pe lista Ordinului avocaţilor din Anvers şi deschide un cabinet. Şase ani inai târziu, consiliul amintitului Ordin îl radiază de pe lista avocaţilor; acesta a dobândit convingerea că petiţionarul l-a făcut în mod nedrept pe un client să creadă că riscă să fie arestat dacă nu-i dă imediat o anumită sumă de bani. Curtea de apel din Bruxelles confirmă sentinţa, iar Curtea de casaţie respinge recursul lui H. Urmăririle penale angajate contra lui în 1964 (pentru fraudă şi purtarea ilegală a titlului de avocat) şi în 1977 (pentru fals în înscrisuri şi abuz de încredere) sunt finalizate prin decizii de netrimitere în judecată în 1968 şi 1979. în 1970 H. începe să îndeplinească funcţia de consilier juridic şi fiscal. Cele două cereri ale sale de reînscriere pe lista avocaţilor eşuează, prima în 1980, a doua în 1981. De fiecare dată Consiliul Ordinului avocaţilor, al cărui refuz nu este susceptibil de apel, apreciază că dacă s-au scurs mai mult de 10 ani de la radiere nici o circumstanţă excepţională nu justifică anularea sancţiunii (art. 471 din Codul judiciar).
483. — în cererea sa din 20 martie 1980 la Comisie, H. pretinde că procedura urmată de către consiliul Ordinului avocaţilor din Anvers pentru a examina cererile sale de reînscriere în barou a încălcat prevederile art. 6 din Convenţie.
• Hotărârea din 30 noiembrie 1981 (plenul Curţii) (seria A nr. 127-B)
484. — Prima problemă privea aplicabilitatea art. 6 § 1. Trimiţând la principiile adoptate în jurisprudenţa sa, Curtea cercetează dacă Belgia admite sau nu dreptul invocat de H. în acest scop, ea examinează natura radierii şi factorii care ar justifica reînscrierea. Ea constată că art. 471 din codul judiciar permite avocatului radiat să solicite reînscrierea sa după expirarea unui termen de 10 ani şi dacă circumstanţe excepţionale o justifică. Contrar primei condiţii, cea de-a doua se poate preta la interpretări şi aplicări foarte diferite, iar jurisprudenţa consiliilor Ordinului avocaţilor în materie nu permite să fie conturată (raritatea şi inaccesibilitatea deciziilor, motivare puţin explicită). H. putea, într-o manieră plauzibilă, să susţină că avea, în legislaţia belgiană, dreptul de a exercita din nou profesia de avocat din momentul în care satisfăcea exigenţele articolului menţionat. Deşi se bucura de o anumită putere discreţionară, Consiliul Ordinului avea aşadar competenţa să statueze asupra unei contestaţii referitoare la un drept.
Curtea nu crede că trebuie să dea o definiţie abstractă noţiunii de „drepturi şi obligaţii cu caracter civil". Ea studiază particularităţile profesiei de avocat în Belgia, pentru că dreptul litigios se găseşte legat în mod indisolubil de aceasta din urmă. Acest examen dezvăluie aspecte de drept public. Mai întâi, statul belgian a fixat el însuşi organizarea barourilor şi condiţiile de exercitare a profesiei de avocat (acces, drepturi, obligaţii etc.); această intervenţie nu ar putea fi suficientă pentru a demonstra că dreptul în cauză nu îmbracă un caracter civil. Apoi, participarea avocatului la administrarea justiţiei îl asociază funcţionării unui serviciu public deoarece, pentru unele din misiunile sale, baroul se găseşte într-un fel legat de ordinul judiciar; totuşi, aceasta nu este însoţită de nici o dependenţă colectivă sau individuală în faţa jurisdicţiilor Regatului, iar baroul are putere deplină asupra listei şi a disciplinei. în schimb, diferite consideraţii militează în favoarea aplicabilităţii art. 6 din Convenţie.
în primul rând, profesia de avocat contează printre profesiile libere tradiţionale; avocatul este, în principiu, liber să practice sau nu; cu excepţia unei desemnări din oficiu, el are o clientelă care îl alege direct şi de bună voie; el îşi fixează singur onorariile; mandatul care îl uneşte cu clientul constituie o relaţie de drept privat. în al doilea rând, cabinetul şi clientela avocatului reprezintă elemente patrimoniale şi, cu acest titlu, ţin de dreptul de proprietate. în al treilea rând, în afara incintei Palatului de Justiţie avocatul îndeplineşte un număr de atribuţii importante (de a consilia, a arbitra, a concilia) care adesea nu au legătură cu procedurile judiciare.
Curtea trage concluzia că diferitele aspecte ale profesiei de avocat în Belgia conferă dreptului revendicat un caracter civil în sensul art. 6 § 1, care îşi găsea aplicarea în speţă (12 voturi pentru şi 6 împotrivă).
485. — Cum nici un recurs nu era introdus contra deciziilor consiliului Ordinului, Curtea cercetează dacă H. a beneficiat în faţa acestuia din urmă de dreptul la un proces echitabil. Nimeni nu contestă natura organului „stabilit prin lege“ şi respectarea „termenului rezonabil".
Consiliul Ordinului exercită mai multe atribuţii de natură administrativă, reglementară, contencioasă, consultativă sau disciplinară, după caz. în concepţia Curţii, un asemenea cumul de atribuţii nu ar putea prin el însuşi să priveze o instituţie de calitatea de „tribunal" pentru unele dintre ele. în plus, consiliul Ordinului îndeplinea faţă de H. o funcţie jurisdicţională care se situa în prelungirea atribuţiilor sale în materie disciplinară.
Independenţa membrilor consiliului Ordinului nu constituie o problemă: aleşi de către colegii lor, ei nu sunt supuşi decât propriei lor conştiinţe. De asemenea, Curtea nu observă în dosar nici o raţiune de a se îndoi de imparţialitatea lor personală. Cât despre imparţialitatea structurală a consiliului, Curtea nu apreciază necesar să se pronunţe.
Deşi H. a putut să compară în persoană, Curtea apreciază că el încerca o serioasă dificultate în a prezenta proba potrivită circumstanţelor excepţionale şi, mai general, de a-şi pleda cauza cu eficienţa dorită. El putea să se teamă în acelaşi timp de un anumit risc al arbitrarului, cu atât mai mult cu cât nici un text nu-i recunoştea un drept de recuzare, iar la baroul din Anvers nu exista nici un regulament interior. Slăbiciunea garanţiilor de procedură îmbracă o importanţă deosebită în funcţie de gravitatea chestiunii pe care o pune reînscrierea unui avocat radiat şi de imprecizia noţiunii de „circumstanţe excepţionale" care cerea o motivare adecvată a deciziilor.
Cererile lui H. nu au dat loc la o examinare publică, iar deciziile consiliului Ordinului nu au fost făcute publice. Potrivit Curţii, nu există o situaţie de natură să legitimeze absenţa publicităţii audierilor, iar piesele dosarului nu arată că H. ar fi înţeles să renunţe la un proces public. Nu i s-ar putea reproşa că nu a cerut să exercite un drept pe care practica barourilor belgiene nu i-1 recunoştea şi pe care nu avea deloc şanse să-l obţină.
în concluzie, a existat încălcarea art. 6 § 1 (12 voturi pentru, 6 împotrivă).
486. — în baza art. 50, Curtea respinge cererea de reparaţie pentru prejudiciu material, deoarece nimic nu dovedeşte existenţa unei legături de cauzalitate între încălcarea Convenţiei şi vreo deteriorare a situaţiei financiare a lui H. în schimb, acesta a suferit un prejudiciu moral pentru care obţine 250.000 FB (unanimitate).
Numai cheltuielile şi onorariile referitoare la procedurile în faţa organelor Convenţiei au putut fi avute în vedere. Curtea le-a evaluat la 100.000 FB (unanimitate).
| ← FELDBRUGGE contra OLANDEI - Procedură în faţa comisiilor de... | RUIZ-MATEOS contra SPANIEI - Durata unei acţiuni în... → |
|---|
