PRETTO ŞI ALŢII contra ITALIEI - Absenţa pronunţării publice a unei hotărâri a Curţii de Casaţie statuând în materie civilă şi durata procedurii
| Comentarii |
|
CAZUL PRETTO ŞI ALŢII contra ITALIEI - Absenţa pronunţării publice a unei hotărâri a Curţii de Casaţie statuând în materie civilă şi durata procedurii
559. — Dl Rodolfo Pretto, de naţionalitate italiană, a cultivat timp de peste patruzeci de ani cu titlu de fermier şi cu ajutorul familiei sale un teren situat la Villaganzerla Castegnero (Vicenza). în 1971, proprietarul încheie cu un anume S. un precontract de vânzare a fondului despre care îl informează pe R. Pretto. Acesta îşi exprimă intenţia de a exercita dreptul de preempţiune pe care i-l deschide Legea nr. 590 din 26 mai 1965. în pofida acestei declaraţii, proprietarul vinde terenul cumnatului lui S. pentru 27 milioane de lire, preţ menţionat în precontract. La 24 septembrie 1971 R. Pretto intentează o acţiune de cumpărare prevăzută de lege; el îl cheamă pe cumpărător în faţa tribunalului din Vicenza care îi dă câştig de cauză la 21 martie 1973. Sesizată de reclamat, Curtea de apel din Veneţia anulează această decizie la 8 octombrie 1974. La 12 februarie 1975, Pretto formulează un recurs în faţa Curţii de casaţie care îl respinge la 19 octombrie 1Ş76; textul integral al hotărârii este făcut public la 5 februarie 1977 prin depunerea la grefă.
560. — în plângerea lor din 25 iulie 1977 la Comisie, R. Pretto şi mai mulţi membri ai familiei sale afirmă că nu a fost audiată cauza fermierului într-un „termen rezonabil“ şi că hotărârea Curţii de casaţie nu a fost pronunţată în audienţă publică, în pofida art. 6 § 1 din Convenţie?
• Hotărârea din 8 decembrie 1983 (plenul Curţii) (seria A nr. 71)
561. — Curtea subliniază că publicitatea procedurii organelor judiciare, vizată de art. 6 § 1, protejează justiţiabilii contra unei justiţii secrete, constituie unul din mijloacele de menţinere a încrederii în curţi şi tribunale şi ajută la realizarea scopului prevăzut de art. 6 § 1: procesul echitabil. Dacă statele membre ale Consiliului Europei recunosc toate principiul acestei publicităţi, sistemele lor legislative şi practicile judiciare prezintă o anumită diversitate în ceea ce priveşte întinderea şi condiţiile de punere în aplicare ale acestuia. Aspectul formal al chestiunii îmbracă totuşi o importanţă secundară faţă de scopurile publicităţii dorite de art. 6 § 1.
562. — în privinţa absenţei pronunţării publice, Curtea arată că numeroase state contractante folosesc de mult timp, pe lângă lectura cu voce tare, alte mijloace de a face publice deciziile jurisdicţiilor lor. Ea apreciază că redactorii Convenţiei nu au putut să neglijeze această împrejurare şi nu cred deci că trebuie să opteze pentru o interpretare literală în materie: forma publicităţii „judecăţii", prevăzută de dreptul intern al statului reclamat, trebuie apreciată în lumina particularităţilor procedurii la care se referă şi în funcţie de scopul şi obiectul art. 6 § 1.
563. — Luând în considerare ansamblul procesului, Curtea studiază rolul pe care l-a jucat în acesta Curtea de casaţie. El se limita la examinarea deciziei de apel în domeniul dreptului. Curtea de casaţie putea numai să respingă recursul sau să caseze cu trimitere la judecătorul de fond. După ce a ţinut dezbateri publice, ea a ales prima soluţie: decizia Curţii de apel din Veneţia devenind astfel definitivă, situaţia dlui Pretto nu a suferit nici o schimbare. în afară de aceasta, dacă respingerea recursului nu a dat loc la o pronunţare în şedinţă publică, orice persoană poate să consulte hotărârea sau să-şi procure o copie a acesteia de la grefă. Lipsa pronunţării publice nu a încălcat deci art. 6 § 1 (unanimitate).
564. — Rămânea a se pronunţa asupra respectării termenului rezonabil. Durata care trebuie avută în vedere nu începe decât cu 1 august 1973 când recunoaşterea de către Italia a dreptului de recurs individual capătă efect; ea se termină la 5 februarie 1977, în ziua depunerii hotărârii Curţii de casaţie la grefa acesteia. Ea este deci de trei ani, şase luni şi cinci zile. Curtea o apreciază potrivit criteriilor consacrate prin jurisprudenţa sa. Faptele cauzei nu se pretau la controverse, dar se ridicase o problemă destul de complexă de interpretare juridică. în privinţa comportamentului dlui Pretto, Curtea notează că acesta avea dreptul de a utiliza în întregime termenele deschise de către legislaţia italiană şi că nu a depăşit nici unul dintre ele; el a avut o oarecare contribuţie, până la un anumit punct, chiar dacă de o manieră nevinovată, la prelungirea procedurii. Referitor la atitudinea autorităţilor judiciare, Curtea constată mai multe întârzieri care puteau fi evitate, dar ea nu le apreciază destul de grave pentru a considera ca excesivă durata globală a procesului. Rezumând, nu a existat încălcarea art. 6 § 1 asupra acestui aspect (14 voturi pentru, 1 împotrivă).
| ← BORGERS contra BELGIEI - Interdicţia pentru un acuzat de a... | ENGEL ŞI ALŢII contra OLANDEI - Sancţiuni şi proceduri... → |
|---|
