GUJA contra Moldovei - Libertatea de comunicare a informaţiilor. Concedierea unui membru al Biroului Procurorului General pentru dezvăluirea în presă a unor dovezi privind aparenta imixtiune a executivului în administrarea justiţiei penale: încălcare.
| Comentarii |
|
Cauza GUJA împotriva Moldovei (nr. 14277/04), hotărârea din 12 februarie 2008
În fapt
În ianuarie 2003, Preşedintele Republicii Moldova a ţinut un discurs în care a subliniat necesitatea de a lupta împotriva corupţiei şi a făcut un apel la ofiţerii care aplică legea să ignore presiunile venite din partea unor oficialităţi. Discursul a fost preluat în media. Câteva zile mai târziu, reclamantul, care îndeplinea funcţia de şef al departamentului de presă al Procuraturii Generale, a transmis două scrisori primite de acel birou unui ziar naţional. Niciuna dintre scrisori nu era marcată ca fiind confidenţială. Prima era o notă din partea vicepreşedintelui Parlamentului către Procurorul General ce includea o scrisoare a patru ofiţeri de poliţie care solicitau protecţie după ce fuseseră acuzaţi de detenţie ilegală şi rele-tratamente aplicate deţinuţilor. Nota era critică la adresa Procuraturii Generale şi lăuda ofiţerii de poliţie, spunând că aceştia erau „una dintre cele mai bune echipe" ale ministerului. Ea se termina cu o cerere a vicepreşedintelui Parlamentului adresată Procurorului General de a se „implica personal în cauză şi de a o soluţiona în strictă conformitate cu legea". Cea de a doua scrisoare, venită din partea unui ministru adjunct şi adresată adjunctului Procurorului General, menţiona faptul că unul dintre ofiţerii indicaţi în scrisoare fusese condamnat anterior pentru violenţe împotriva deţinuţilor şi ulterior fusese amnistiat.
După primirea scrisorilor, ziarul a publicat un articol care descria campania anti-corupţie a preşedintelui şi nota că abuzul de putere era răspândit pe scară largă în Moldova. Se cita ca exemplu încercarea aparentă a vicepreşedintelui de a proteja pe cei patru ofiţeri de poliţie şi s-au publicat copii ale celor două scrisori. Ulterior, reclamantul a recunoscut că a dat presei cele două scrisori, dar a afirmat că a făcut-o pentru a se alinia campaniei anti-corupţie a preşedintelui, în scopul creării unei imagini pozitive a procuraturii şi că scrisorile nu erau confidenţiale. Cu toate acestea, a fost demis pentru faptul de a nu-şi fi consultat colegii şi pentru dezvăluirea unor aşa-zis documente secrete. Reclamantul a introdus fără succes acţiuni civile pentru repunerea sa în drepturi.
În drept
Până acum, Curtea nu a trebuit să ia în considerare o cauză în care un funcţionar de stat a dezvăluit publicului informaţii interne. Ea a notat că funcţionarii publici pot, în cursul muncii lor, să cunoască informaţii din interior, inclusiv informaţii secrete, a căror divulgare sau publicare corespunde unui puternic interes public. Indicarea de către un funcţionar public sau de către un angajat din sectorul public a unei conduite ilegale sau a unor nere-gularităţi la locul de muncă trebuie, în anumite circumstanţe, să se bucure de protecţie, de exemplu atunci când funcţionarul de stat sau angajatul era singura persoană, sau o parte a unei categorii reduse de persoane, care cunoştea situaţia şi era cel mai bine plasată pentru a acţiona. în astfel de cazuri, dezvăluirile sunt făcute în primul rând superiorului sau altor autorităţi sau organisme competente. Numai dacă această cale era în mod evident impracticabilă, informaţia putea fi dezvăluită, în ultimă instanţă, publicului.
Diverşi factori trebuiau a fi luaţi în considerare în determinarea proporţionalităţii imixtiunii cu libertatea de expresie a funcţionarului de stat în astfel de cazuri. Primul priveşte faptul dacă erau disponibile alte mijloace de remediere a neregularităţilor. Curtea a notat că în situaţia lipsei oricăror legi sau regulamente interne care să reglementeze raportarea acestor neregularităţi reclamantul nu avea nici o autoritate - cu excepţia superiorilor săi - la care să apeleze şi nici o procedură stabilită pentru a raporta astfel de chestiuni. Procurorul General nu a dat nici un semn că ar avea vreo intenţie să răspundă scrisorii vicepreşedintelui şi, în schimb, a lăsat impresia că a cedat presiunilor politice. în astfel de circumstanţe, transmiterea informaţiilor către exterior, chiar şi către un ziar, putea fi justificată.
A doua chestiune era dacă a existat un interes public în acea dezvăluire. în acest punct, Curtea nu a putut accepta că nota vicepreşedintelui către Procurorul General a urmărit doar să transmită scrisoarea ofiţerilor de poliţie, organului competent şi - în ciuda instrucţiunilor de a examina cauza „ în strictă conformitate cu legea" - nu putea exclude posibilitatea că presiunea a fost exercitată asupra Procuraturii Generale. Ea a notat şi faptul că preşedintele Republicii Moldova a purtat o campanie activă împotriva imixtiunilor politicienilor în sistemul de justiţie penală şi că media din Moldova a tratat pe larg acest subiect. Scrisorile divulgate de reclamant privesc chestiuni de mare importanţă într-o democraţie, cum ar fi separarea puterilor, conduita improprie a unor politicieni de rang înalt şi atitudinea guvernului faţă de brutalităţile poliţiei, cu privire la care publicul avea un interes legitim în a fi informat. Prin urmare a existat un public interesat în divulgarea infor-maţiilor. Cel de-al treilea aspect, dacă informaţia dezvăluită era autentică, nu a fost contestat, în ceea ce priveşte chestiunea prejudiciului suferit de autorităţile publice, Curtea a constatat că în ciuda efectelor negative produse fără îndoială Procuraturii Generale, interesul public în furnizarea informaţiilor cu privire la presiunile exagerate şi la neregulile din cadrul instituţiei era atât de important încât depăşea în greutate interesul în menţinerea încrederii publice în independenţa sa. în ceea ce priveşte chestiunea dacă dezvăluirea informaţiilor a fost făcută cu bună-credinţă, nu a existat nici un motiv să se creadă că reclamantul a fost motivat de dorinţa unui avantaj personal, de o răzbunare personală sau că ar fi avut alte interese. Ultimul factor luat în considerare în chestiunea propor-ţionalităţii a fost sancţiunea aplicată reclamantului. Curtea a notat că acestuia i-a fost impusă cea mai grea sancţiune posibilă - concedierea. în afară de repercusiunile negative pe care le-a avut asupra carierei reclamantului, aceasta a avut un efect demoralizator asupra funcţionarilor de stat şi angajaţilor în general, deoarece cazul reclamantului a fost pe larg prezentat în media.
O astfel de sancţiune severă putea doar să descurajeze raportarea neregulilor şi era dificil de justificat.
După ce a analizat toate interesele implicate, Curtea a concluzionat că imixtiunea în dreptul reclamantului la libertatea de expresie, în special la libertatea de a disemina informaţii, nu a fost „necesară într-o societate democratică".
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 41: 10.000 euro pentru prejudiciul moral.
| ← RUMYANA IVANOVA contra Bulgariei - Libertate de exprimare.... | VILLNOW contra Belgiei - Sancţiune disciplinară aplicată unui... → |
|---|
