JULY şi SARL LIBERATION contra Franţei - Condamnarea penală a directorului unui ziar, pentru calomnierea judecătorilor de instrucţie, în cuprinsul unui articol ce reda o conferinţă de presă, organizată de părţile civile: încălcare.
| Comentarii |
|
Cauza JULY şi SARL LIBERATION împotriva Franţei (nr. 20893/03), hotărârea din 14 februarie 2007 [Secţia a lll-a]
În fapt
Cauza priveşte condamnarea pentru calomnie a cotidianului „Liberation" şi a directorului de publicaţii Serge July, ca urmare a publicării unui articol de presă privind instrucţia penală asupra morţii în împrejurări suspecte, a unui magistrat detaşat la acea vreme în străinătate. Articolul intitulat „Moartea unui judecător: văduva atacă judecătorii şi poliţiştii", făcea vorbire despre discursurile ţinute la o conferinţă de presă asupra cauzei. Conferinţa a avut drept scop prezentarea publică a cererii oficiale a văduvei defunctului pentru deschiderea unei anchete împotriva magistraţilor însărcinaţi cu instrucţia penală; cu această ocazie, a fost criticată desfăşurarea instrucţiei. Judecătorii de instrucţie în cauză au intentat un proces pentru calomnie împotriva reclamanţilor, considerând că patru fragmente din acest articol de presă sunt defăimătoare: „1. Parţialitate. Ea [văduva defunctului] denunţă parţialitatea de care ar fi dat dovadă judecătorii. 2. Instrucţia dosarului ar fi fost făcută în manieră „rocambolescă". 3. în timp ce [preşedinta Sindicatului magistraturii] denunţa „înmulţirea anomaliilor". 4. Deoarece ei [judecătorii de instrucţie] au fost înceţi". Tribunalul corecţional i-a achitat pe cei doi reclamanţi. Doar fragmentul care evoca „parţialitatea de care ar fi dat dovadă judecătorii" a fost declarat calomnios. Cu toate acestea, tribunalul a hotărât că cei interesaţi beneficiau de scuza bunei-credinţe, apreciind că ziarul, prezentând desfăşurarea instrucţiei, nu a făcut decât să îşi exercite misiunea de informare a publicului. Curtea de apel a infirmat parţial hotărârea de achitare, reţinând ca defăimătoare, în afară de alegaţia de „parţialitate" a judecătorilor, imputarea conform căreia instrucţia dosarului fusese făcută în manieră „rocambolescă". Ea a apreciat că aceste fragmente aduceau atingere onoarei şi consideraţiei judecătorilor de instrucţie. Judecătorii de la instanţa de apel nu le-au acordat totuşi reclamanţilor beneficiul scuzei bunei-credinţe, pe motiv că aceştia nu şi-au îndeplinit în mod flagrant datoria de prudenţă şi obiectivitate. Serge July a fost declarat vinovat de calomnierea publică a funcţionarilor, iar cotidianul responsabil civilmente. Serge July a fost condamnat la plata unei amenzi delictuale de 10.000 franci francezi (FRF) (aproximativ 1.500 euro) şi la plata aceleiaşi sume pentru daune-interese fiecărei părţi civile, şi a fost obligat să insereze în „Liberation" şi în alt cotidian naţional o foaie intercalată conţinând principalele dispoziţii ale hotărârii. în plus, curtea de apel i-a condamnat conjunct şi în solidar pe reclamanţi la plata, către părţile civile, a sumei de 20.000 FRF (aproximativ
3.000 euro), cu titlul de cheltuieli care nu se suportă de stat. Reclamanţii au formulat recurs în casaţie fondat mai ales pe art. 10 din Convenţie, însă fără succes.
În drept
Condamnarea reclamanţilor se analizează ca o ingerinţă în dreptul acestora la libertatea de exprimare, ingerinţă care era prevăzută de legea franceză şi avea ca scopuri legitime protecţia reputaţiei judecătorilor de instrucţie în cauză, în calitatea lor de funcţionari, şi garantarea autorităţii şi imparţialităţii puterii judiciare. Cu privire la necesitatea ingerinţei într-o societate democratică, presa reprezintă unul din mijloacele de care dispun responsabilii politici şi opinia publică pentru a se asigura că judecătorii se achită de înaltele lor responsabilităţi, în conformitate cu scopul constitutiv al misiunii ce le-a fost încredinţată. în speţa de faţă acesta a fost rolul cu totul special al discursurilor ţinute la conferinţa de presă, care privea în mod direct instrucţia unei cauze penale delicate, ce a cunoscut o repercusiune mediatică foarte importantă. Marja de apreciere de care dispuneau autorităţile pentru a judeca „necesitatea" măsurii litigioase era astfel restrânsă. Curtea nu este convinsă de motivele reţinute de curtea de apel. Articolul în litigiu constituia o dare de seamă asupra unei conferinţe de presă referitoare la o cauză deja cunoscută de public, şi subliniază faptul că instanţelor naţionale nu le revine misiunea de a se substitui presei pentru a spune care este tehnica de dare de seamă pe care jurnaliştii trebuie să o adopte în transmiterea informaţiei. în plus, articolul întrebuinţează condiţionalul cu discernământ şi utilizează în mai multe rânduri ghilimelele în scopul de a evita orice confuzie în spiritul public, între autorii discursurilor ţinute şi analiza făcută de ziar. Numele intervenienţilor au fost de asemenea citate, le-au fost precizate de fiecare dată cititorilor, astfel încât nu s-ar fi putut susţine, aşa cum face curtea de apel, că anumite fragmente puteau fi imputabilejurnalistului şi, prin urmare, reclamanţilor, în plus, articolul nu denotă o animozitate personală la adresa magistraţilor.
Limitele criticii admisibile sunt mai largi pentru funcţionarii care acţionează în exerciţiul funcţiilor lor oficiale. Motivele reţinute de Curtea de casaţie pentru respingerea recursului în casaţie al reclamanţilor nu sunt nici pertinente, nici suficiente, fiindcă persoanele în cauză, ambii funcţionari aparţinând „instituţiilor fundamentale ale statului", puteau să facă, în această calitate, obiectul criticilor personale în limitele „admisibile", şi nu doar la modul teoretic şi general. Fiind vorba de motivul invocat de curtea de apel, referitor la întrebuinţarea calificativului „rocambolesc", acest adjectiv, cu siguranţă puţin elogios, era atribuit, în cadrul articolului, unuia dintre participanţii la conferinţa de presă, nefiind asumat personal de jurnalist. în orice caz, reclamanţii nu au recurs la o doză de exagerare sau de provocare, permisă totuşi în cadrul exercitării dreptului la libertate jurnalistică. Curtea nu consideră termenii în litigiu ca fiind o expresie „în mod evident ofensatoare" la adresa judecătorilor în cauză, apreciind că motivele reţinute pentru a decide cu privire la lipsa bunei credinţe nu se împacă cu principiile referitoare la dreptul la libertatea de exprimare şi la rolul de „câine de pază" asumat de presă. Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 41: 7.500 euro pentru ambii reclamanţi.
| ← ALEXANDRIDIS contra Greciei - Obligaţia de a indica, în... | RUMYANA IVANOVA contra Bulgariei - Libertate de exprimare.... → |
|---|
