RUMYANA IVANOVA contra Bulgariei - Libertate de exprimare. Condamnarea unui jurnalist pentru defăimarea unui politician prin afirmaţii nedovedite: lipsa încălcării.
| Comentarii |
|
Cauza RUMYANA IVANOVA împotriva Bulgariei (nr. 36207/03), hotărârea din 14 februarie 2008 [secţia a IV-a]
În fapt
După serioasa criză bancară ce a avut loc la sfârşitul anilor 1990, noua legislaţie a introdus legea reformei sistemului bancar în Bulgaria, în special cu privire la creditele neperformante şi negarantate. Noua legislaţie prevedea ca Banca Naţională a Bulgariei să întocmească o listă, publicată într-un buletin special, care să cuprindă toţi clienţii ale căror împrumuturi erau restante de mai mult de şase luni. Lista a fost prezentată Adunării Naţionale în 1998. Clienţii cuprinşi în listă erau prezentaţi ca fiind „milionari pe credit".
In 2001, „24 ore", un cotidian important, a publicat un articol scris de reclamantă prin care arăta că M.D., un foarte cunoscut politician şi membru al Parlamentului, se afla pe lista oficială a Băncii Naţionale în calitate de proprietar a trei companii. Articolul sugera că includerea lui M.D. - candidat la acel moment pentru postul de ministru adjunct de finanţe - pe acea listă a reprezentat un motiv de îngrijorare pentru primul ministru. Editorul ziarului „24 ore" a fost informat de M.D. că nu deţinea acţiuni la acele societăţi şi a publicat o versiune rectificată a articolului în aceeaşi zi. Două zile mai târziu, publicaţia „24 ore" a tipărit un articol adiţional în care M.D. nega orice implicare în acţiona-riatul vreuneia dintre companiile debitoare. Ulterior, M.D. a formulat plângere penală pentru calomnie. în apărarea sa, reclamanta a susţinut că a preluat informaţia de la membri ai parlamentului care şi-au manifestat îndoielile asupra candidaturii lui M.D. Ea a verificat informaţia contactând Biroul de Presă al Administraţiei Vămilor, care a făcut referire la întreaga listă a milionarilor împrumutaţi de bănci, publicată de un alt ziar naţional. Două dintre companii erau menţionate în prefaţa publicaţiei şi, verificând baza electronică de date, reclamanta a descoperit că M.D. era membru al unei alte companii aflată pe lista debitorilor, care nu fusese menţionată în articolul său.
O instanţă regională a cpnstatat că reclamanta era vinovată de săvârşirea infracţiunii de calomnie şi a obligat-o la plata unei amenzi de 500 leva (aproximativ 256 euro), daune morale şi cheltuieli de judecată. Hotărârea a fost menţinută în apel. Instanţele au reţinut că reclamanta a dovedit faptul că M.D. se afla pe lista oficială a debitorilor datorită legăturii sale doar cu o companie şi nu cu trei companii, aşa cum se susţinuse în articol. Afirmaţia potrivit căreia M.D. era un „milionar pe credit" datorită implicării sale indirecte într-o companie era total diferită de precizarea că deţinea în proprietate, în întregime, trei companii aflate pe lista debitorilor. Prin acele decizii s-a reţinut, de asemenea, că reclamanta nu a verificatîndeajuns informaţia înainte de publicarea acesteia, în dorinţa sa de a publica informaţii cât mai rapid, acţionând astfel împotriva bunelor practici jurnalistice, prin faptul că nu a consultat surse de încredere.
În drept
Art. 10 - Ambele părţi au fost de acord cu faptul că pedeapsa aplicată reclamantei pentru calomnie a constituit o imixtiune în dreptul său la libertatea de expresie şi a fost „prevăzută de lege". Examinând dacă această imixtiune a fost „necesară într-o societate democratică" şi dacă a corespuns unei „nevoi sociale presante", Curtea a reiterat rolul vital al presei de „câine de pază" şi datoria sa într-o societate democratică de a furniza informaţii în toate chestiunile de interes public. Articolul în discuţie relata o chestiune de un conside-
rabil interes public: candidatura unui foarte bine cunoscut politician pentru postul de ministru adjunct în Ministerul de Finanţe. în plus, ca politician şi candidat pentru o funcţie publică, M.D. trebuia să fie deschis, în mod inevitabil şi cu bună-ştiinţă, cercetării publice, în special în ceea ce priveşte integritatea sa din punct de vedere financiar.
Totuşi, art. 10 nu garantează libertatea de expresie fără restricţii. Declaraţia cuprinsă în articolul reclamantei prin care M.D. era menţionat în lista debitorilor ca proprietar a trei companii anume era în mod clar o afirmaţie faptică şi, prin urmare, susceptibilă de a fi dovedită. Intr-adevăr, cu cât era mai serioasă afirmaţia, ca în speţa de faţă, cu atât trebuiau aduse probe mai solide, în special deoarece afirmaţiile erau publicate într-un cotidian de largă audienţă. Curtea nu a văzut nici un motiv pentru a pune la îndoială constatările făcute de instanţele interne referitoare la faptul că reclamanta nu a furnizat suficiente probe din care să rezulte că declaraţia sa nu a fost calomnioasă şi, în fapt, că a publicat fapte despre care cunoştea sau trebuia să cunoască că nu sunt sigure. Mai mult, şi-a formulat afirmaţia într-un mod care nu lăsa nici un dubiu că îi aparţinea ei şi nu membrilor parlamentului care i-o furnizaseră. Afirmaţia implica şi faptul că informaţia era întemeiată pe lista oficială şi nu pe vreo altă publicaţie. Reclamanta a prezentat afirmaţia ca şi cum îi aparţinea şi prin urmare răspundea pentru exactitatea ei. în plus, nu a existat nici un motiv special pentru a o exonera de obligaţia de a verifica acurateţea afirmaţiei sale. Evident că celelalte publicaţii s-au bazat pe reclamantă, care nu reprezenta o sursă oficială, iar declaraţiile informale ale celor doi membri ai parlamentului făcute în holul Adunării Naţionale nu puteau fi preluate fără rezerve. Deşi articolul contestat a fost amendat şi a fost urmat de cuvântul în replică al lui M.D., articolul original a fost citit între timp pe scară largă iar prejudicierea reputaţiei sale fusese deja cauzată, în concluzie, motivele invocate de instanţele bulgare pentru condamnarea reclamantei au fost relevante şi suficiente iar maniera în care cauza fost examinată a arătat deplina recunoaştere a contradicţiei dintre dreptul la informare, pe de o parte, şi protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pe de altă parte. în plus, dată fiind relativa gravitate a pedepsei, renunţarea la răspunderea penală în favoarea unei amenzi administrative minime, autorităţile interne nu au depăşit marja de apreciere’.
Concluzie: lipsa încălcării (unanimitate).
Art. 6 alin. (1) şi (3) lit. d) - Plângerea reclamantei privind eşecul instanţei regionale în stabilirea certă a faptelor a fost analizată în apel şi, oricum, acest fapt nu a făcut declaraţia sa privind dreptul de proprietate al lui M.D. asupra companiilor invocate mai puţin defăimătoare. în plus, instanţa regională nu poate fi criticată pentru necitarea în calitate de martor a membrului parlamentului care i-a furnizat informaţia, de vreme ce ea nu a identificat acea persoană şi, potrivit jurispru-denţei constante a Curţii, responsabilitatea evaluării pertinenţei probei cădea în sarcina instanţei naţionale, înainte de toate, autorităţile naţionale şi în special instanţele interpretează şi aplică legea internă iar deciziile din speţa reclamantei nu au fost arbitrare. Concluzie: lipsa încălcării (unanimitate).
| ← JULY şi SARL LIBERATION contra Franţei - Condamnarea penală a... | GUJA contra Moldovei - Libertatea de comunicare a... → |
|---|
