Materiale relevante - Gurgurov contra Moldovei - Tortură şi investigaţia ineficientă a relelor tratamente
| Index |
|---|
| Gurgurov contra Moldovei - Tortură şi investigaţia ineficientă a relelor tratamente |
| Materiale relevante |
Pagina 2 din 2
II. MATERIALE RELEVANTE IN AFARĂ DE CONVENŢIE
40. Prevederile relevante din Codul penal stipulează următoarele:
Articolul 309. Constrîngerea de a face declaraţii
(1) Constrîngerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii la interogatoriu,… de către cel care efectuează urmărirea penală…se pedepsesc cu închisoare de pînă la 3 ani…
(2) Aceeaşi acţiune însoţită:
a) de aplicarea violentei;
b) de tratamente crude, inumane sau degradante;...
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani ...
Articolul 3091. Tortura
(1) Provocarea, în mod intenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice unei persoane, în special cu scopul de a obţine de la această persoană … informaţii sau mărturisiri, …
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1)…, săvîrşite:…
c) de doua sau mai multe persoane;
e) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură sau a altor obiecte adaptate în acest scop;
f) de o persoana cu înaltă funcţie de răspundere,1…
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani...
41. Constatările relevante ale CPT, realizate în timpul vizitei în Republica Moldova din 21 - 25 noiembrie 2005 conţin următoarele (traducere neoficială):
“46. La izolatorul detenţiei preventive (IDP) al Direcţiei pentru Combaterea Crimei Organizate, un deţinut intervievat de către delegaţie a susţinut că, la 25 octombrie 2005, la Comisariatul de poliţie a sectorului Rîşcani într-un birou de la etajul trei, el a fost lovit cu pumnii şi picioare în scopul de a-l determina să recunoască deferite infracţiuni. În ziua următoare, el a fost transferat la IDP al Comisariatului General de Poliţie mun.Chişinău, de unde, în perioada cît a fost deţinut (pînă la 2 noiembrie, conform registrelor speciale), el a fost etapat cu cîteva ocazii, fie la Comisariatul de poliţie a sectorului Rîşcani fie la Comisariatul General de Poliţie mun.Chişinău (transferuri confirmate prin examinarea registrelor speciale). El a susţinut că a fost maltratat în decursul acestor transferuri. În special, el a declarat că la 31 octombrie, aflîndu-se într-un birou de la etajul doi în Comisariatul General de Poliţie mun.Chişinău, a fost supus unor grave maltratări: încercări de a-l sufoca cu ajutorul unei măşti antigaz; suspendarea în poziţia cunoscută cu denumirea „rîndunică”; pălmuiri peste urechi; electrocutări aplicate prin conductoare plasate după urechi şi la şolduri; plasarea halterelor grele pe spate. Drept consecinţă a aplicării relelor tratamente, în scurt timp el şi-a pierdut cunoştinţa şi, suplimentar, nu a reuşit să se deplaseze timp de următoarele patru zile.
Mai mult decît atît, potrivit deţinutului respectiv, nu i s-a dat copia informaţiei despre drepturile sale decît la finele dimineţii din 26 octombrie, în momentul întrevederii cu un apărător oferit din oficiu. Primul judecător în faţa căruia a fost adus deţinutul, la o treia zi după privarea sa de libertate, din spusele sale, nu a reacţionat la plîngerile despre rele tratamente.
La 3 noiembrie dumnealui a fost adus în faţa unui judecător care a dispus în privinţa lui aplicarea măsurii preventive arest la domiciliu. Necătînd la decizia respectivă, el, după examinarea medicală în spitalul specializat, a fost transferat în aceeaşi zi la IDP al Direcţiei pentru Combaterea Crimei Organizate, în baza unui mandat de arest emis în 2001. Deţinutul susţinea precum că, de asemenea a fost bătut pe durata noii detenţii, faptele avute loc într-un birou al acestei Direcţii, şi precum că a fost ameninţat în vederea încetării depunerii plîngerilor.
47. Examenul medical efectuat la primirea sa în IDP al Comisariatului General de poliţie mun.Chişinău a fixat doar o vătămare suferită înainte de arestarea sa. O examinare medicală a acestui deţinut, efectuată în spital de un neurolog la 3 noiembrie, a înregistrat semne de traumatism în regiunea braţului stîng şi a ambilor genunchi şi a rezultat la stabilirea diagnozei de isterie, cu recomandări de efectuare a examinărilor paraclinice suplimentare.
La 4 noiembrie 2005, avocatul său a solicitat Procurorului General dispunerea unei examinări medico-legale. Oricum, examinarea a avut loc mai tîrziu, nemijlocit la 11 noiembrie 2005 [raportul de examinare medico-legală nr. 5908, a se vedea paragraful 4 supra] respectiv se menţionează că datorită acestui fapt, este imposibilă stabilirea cu exactitate care era vechimea leziunilor depistate, precum şi a necesităţii de spitalizare a deţinutului pentru examinare şi stabilirea unui diagnostic precis.
48. Examinarea acestui deţinut de către medicii delegaţiei a relevat două mici rupturi bilaterale ale timpanelor corespunzătoare alegaţiilor sale despre pălmuirea peste urechi, precum şi dereglări atipice a reacţiilor motorii, foarte sugestive la rezultatul unei traume psihologice majore.
Avînd în vedere starea sănătăţii acestei persoane, delegaţia a solicitat să fie întreprinse acţiuni pentru asigurarea unei asistenţe medicale corespunzătoare stării sale, inclusiv îngrijire psihologică. CPT ar dori să fie informat în decurs de o lună.
Mai mult, CPT reiterează solicitările delegaţiei cu privire la prezentarea informaţilor despre acţiunile ulterioare întreprinse cu privire la plîngerile deţinutului şi rezultatele oricăror investigaţii realizate în acest sens.
49. Fără a prejudicia rezultatele examinării ulterioare plîngerilor acestui deţinut şi concluziile investigaţiei efectuate, CPT doreşte să accentueze că acest caz este unul indicativ al inacţiunilor inacceptabile din partea autorităţilor vizate în ciuda plîngerilor de grave rele tratamente/tortură, şi despre omisiunea flagrantă a autorităţilor în vederea implementării recomandărilor de bază ale Comitetului, menite să prevină rele tratamente (expuse în paragrafele 21 şi 23 ale raportului său privind vizita din 2004) şi întru asigurarea garanţiilor fundamentale (expuse în paragrafele 30, 32 şi 34).
Este crucial să fie implementate imediat aceste recomandări şi nu există nici un argument convingător, oricare ar fi acesta, care ar justifica vreo întîrziere în acţiuni. Doar implementarea lor, poate vizualiza clar predispunerea autorităţilor moldoveneşti de a pune capăt fenomenului de rele tratamente.
Astfel, CPT face apel către autorităţile moldoveneşti de a întreprinde la toate nivelele nişte măsuri decisive întru a confirma precum că recomandările privind prevenirea relelor tratamente din partea poliţiei şi conformarea cu garanţiile fundamentale, formulate de Comitet în raportul său privind vizita din 2004, sînt implementate fără întîrziere în continuare…”
ÎN DREPT
42. Reclamantul s-a plîns conform Articolului 3 din Convenţie precum că a fost torturat de poliţie. De asemenea, el s-a plîns că autorităţile naţionale nu au efectuat o investigaţie adecvată a plîngerilor sale cu privire la tortură. Articolul 3 din Convenţie stipulează:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
43. Reclamantul a pledat precum că nu a beneficiat de remedii eficiente care i-ar fi permis să solicite compensaţii pentru maltratarea la care a fost supus şi a pretins încălcarea Articolului 13, care prevede:
“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale...”
I. ADMISIBILITATEA CAUZEI
44. Guvernul a susţinut precum că plîngerea potrivit Articolului 3 din Convenţie este inadmisibilă urmare a neepuizării căilor interne de atac. În special, Guvernul a argumentat precum că reclamantul a omis să conteste ordonanţa procurorului din 11 iunie 2008 către procurorul ierarhic superior, conform cerinţelor legii, dar a atacat-o direct judecătorului de instrucţie. Reclamantul nu a fost de acord cu poziţia Guvernului.
45. Curtea notează că reclamantul a atacat ordonanţa din 11 iunie 2008 la Procuratura Generală, contestaţia fiind examinată în fond şi respinsă ca fiind nefondată, fără a fi bazată pe careva temeiuri procedurale. Prin urmare, obiecţia Guvernului urmează a fi respinsă.
46. Reclamantul, suplimentar, s-a plîns precum detenţia sa din perioada 25 octombrie - 09 decembrie 2005 a fost contrară Articolului 5 § 1 din Convenţie. De asemenea, reclamantul s-a plîns potrivit Articolului 13, luat în conexiune cu Articolul 5, de faptul precum că în Moldova nu ar exista căi eficiente de contestaţie cu privire la ilegalitatea detenţiei sale şi asigurarea eliberării sale. Curtea notează că prezenta cerere a fost depusă la 11 februarie 2008, mai mult de şase luni după ce reclamantul a fost eliberat din detenţie. În consecinţă, aceste capete de plîngere urmează a fi declarate inadmisibile în conformitate cu Articolul 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
47. De asemenea, reclamantul s-a plîns potrivit Articolului 6 § 3 din Convenţie de faptul că nu i s-a asigurat accesul la avocatul său, pe durata procedurilor referitoare la arestul preventiv. Curtea consideră că acest capăt de plîngere urmează a fi examinat conform Articolului 5 § 4 din Convenţie, care la fel este inadmisibil reieşind din aceleaşi motive precum plîngerea înaintată conform Articolului 5 § 1.
48. Curtea consideră că cererea, cu excepţia plîngerilor sus-menţionate la paragrafele 46 şi 47, ridică întrebări de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru declararea acesteia drept inadmisibilă nu s-au stabilit. Prin urmare, Curtea declară această plîngere admisibilă. În conformitate cu decizia sa de aplicare a Articolului 29 § 3 din Convenţie (a se vedea mai sus paragraful 4), Curtea va proceda direct la examinarea fondului.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE
A. Susţinerile părţilor
1. Cu privire la maltratarea pretinsă
49. Reclamantul a afirmat că în timpul detenţiei sale a fost torturat de poliţie şi în rezultat, actualmente este invalid. Cu referire la declaraţiile unora din co-deţinuţii săi de celulă, care l-au învinuit de simulări, reclamantul a pledat precum aceştia erau informatori ai poliţiei.
50. În baza declaraţiilor colaboratorilor de poliţie suspectaţi de aplicarea relelor tratamente în privinţa reclamantului, declaraţiilor paznicilor din izolatorul unde a fost deţinut ultimul, raporturilor medicale şi depoziţiilor unor din co-deţinuţi de celulă, Guvernul a pledat precum că reclamantul a căzut din pat şi simula starea sa.
51. În ceea priveşte invaliditatea reclamantului, Guvernul a prezentat o pagină dintr-un document al autorităţii responsabile de aprecierea invalidităţii, în care, după titlul “Cauza invalidităţii” erau scrise cuvintele “Boală obişnuită”. Guvernul a argumentat că nu a existat vreo legătură cauzală între invaliditatea reclamantului şi pretinsa maltratare din octombrie-noiembrie 2005.
2. Cu privire la pretinsul caracter inadecvat al investigaţiei
52. Reclamantul a susţinut precum că autorităţile au omis să asigure examinarea medicală imediată după adresarea plîngerilor cu privire la tortură, pentru o posibilă constatare a vătămărilor vizibile pe corpul său, înainte dispariţia acestora. Mai mult decît atît, autorităţile au efectuat doar un control medical superficial şi au omis să efectueze o examinare detaliată a organelor sale interne. Autorităţile au omis să audieze toţi co-deţinuţii de celulă, interogîndu-i doar pe acei care, conform reclamantului, erau informatorii poliţiei.
53. Guvernul a pledat precum că autorităţile au întreprins toate măsurile necesare pentru a investiga eficient alegaţiile reclamantului cu privire la rele tratamente. Procuratura, cu numeroase ocazii, a solicitat Ministerul Sănătăţii şi a obţinut concluzii medicale despre starea sănătăţii reclamantului. Colaboratorii de poliţie şi co-deţinuţii de celulă a reclamantului au fost chestionaţi întru investigarea cazului. Adevărat, că investigaţia a durat mai mult decît s-ar fi dorit; totuşi, întîrzierea s-a datorat divergenţelor din documentele medicale şi refuzului reclamantului de a se prezenta comisiilor medicale formate de Ministerul Sănătăţii.
B. Constatările Curţii
1. Cu privire la pretinse rele tratamente
54. După cum a susţinut Curtea cu mai multe ocazii, Articolul 3 din Convenţie consacră una dintre cele mai fundamentale valori ale societăţii democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, cum ar fi lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice categoric tortura, tratamente ori pedepse inumane sau degradante. Spre deosebire de cea mai mare parte a clauzelor fundamentale ale Convenţiei şi a Protocoalelor nr.nr. 1 şi 4, Articolul 3 din Convenţie nu conţine nici o prevedere cu privire la excepţii şi nici o derogare de la acesta normă nu este permisă în conformitate cu articolul 15 § 2, chiar şi în cazul unei urgenţe de interes public sub existenţa unui pericol pentru viaţa naţiunii (vezi Selmouni v. Franţa [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V, şi Assenov and others v. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 93 Culegere de Hotărâri şi Decizii 1998-VIII).
55. În cazul în care o persoană a suferit leziuni corporale în timpul detenţiei sau sub controlul poliţiei, oricare vătămare corporală va duce la apariţia unei prezumţii puternice că persoana a fost maltratată (a se vedea Bursuc v. România, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Este sarcina statului să ofere o explicaţie plauzibilă cum au fost cauzate leziunile, în lipsa căreia se pune o problemă în sensul Articolului 3 din Convenţie (Selmouni v. Franţa, citată anterior, § 87).
56. În aprecierea probelor, Curtea, de obicei, aplică standardul probaţiunii "dincolo de orice dubiu rezonabil" (a se vedea Irlanda v. Regatul Unit al Marii Britanii, 18 ianuarie 1978, § 161, Seria A, nr. 25). Cu toate acestea, o astfel de probă derivă din coexistenţa suficient de perseverentă, clară şi concordantă a raţionamentelor sau din prezumţii de fapt similare care nu pot fi puse la îndoială. Cînd evenimentele în litigiu se află în întregime, sau în mare parte, în cunoştinţă exclusivă de cauză a autorităţilor, cum este şi cazul persoanelor care se află în custodie sub controlul acestor autorităţi, se nasc prezumţii puternice în ce priveşte leziunile apărute în timpul detenţiei. Fără îndoială, sarcina probării urmează să cadă pe seama autorităţilor în sensul de a oferi o explicaţie convingătoare şi satisfăcătoare (a se vedea Salman v. Turcia [GC], nr. 21986/93, § 100, ECHR 2000-VII).
57. Revenind la faptele prezentei cauze, Curtea notează, este indiscutabil faptul că între 25 octombrie şi 9 decembrie 2005 reclamantul a fost în detenţie. De asemenea este indiscutabil că imediat după eliberarea sa, la 10 decembrie 2005, reclamantul a fost spitalizat şi pe corpul său au fost constatate vătămări corporale foarte grave, cum ar fi fractura craniului, contuzie cerebrală, o tramă post-craneo-cerebrală şi trauma spatelui cu vătămarea măduvei spinării şi cauzarea paraliziei parţiale (a se vedea mai sus paragraful 19). Aceste constatări au fost confirmate de medicii Centrului „Memoria”, care, la fel, au stabilit precum că reclamantul suferea de surditate posttraumatică (a se vedea mai sus paragraful 23). Guvernul nu a contestat constatările sus-menţionate. Curtea suplimentar notează, părţile sînt de acord cu teza că reclamantul nu a obţinut leziunile sus-menţionate pînă la reţinerea din 25 octombrie 2005. În astfel de circumstanţe, Curtea consideră drept constatat faptul că toate vătămările, descrise mai sus, au fost cauzate reclamantului în perioada detenţiei sale.
58. Odată ce Guvernul nu a oferit explicaţii cu privire la originea acestor vătămări şi avînd în vedere prezumţia puternică, care apare în astfel de situaţii (a se vedea mai sus paragraful 42), Curtea conchide precum că Guvernul nu a convins Instanţa că vătămările reclamantului au fost cauzate în alte circumstanţe decît rele tratamente în timpul aflării reclamantului în custodia poliţiei.
59. În continuare, Curtea urmează să aprecieze maniera relelor tratamente aplicate reclamantului. În scopul constatării dacă o forma particulară a relelor tratamente ar trebui calificată drept tortură, se va lua în consideraţie distincţia între această noţiune şi cea a tratamentului inuman sau degradant, inserată în Articolul 3. După cum s-a menţionat în alte speţe, aparent a existat ideea precum Convenţia urmează, prin intermediul acestei distincţii, să stabilească un semn special pentru aprecierea tratamentului inuman cauzator de suferinţe foarte grave şi cumplite (a se vedea Irlanda, citată mai sus, § 167). Faptul că durerea sau suferinţa a fost aplicată intenţionat cu scopul de a obţine o mărturie, este un factor suplimentar care urmează a fi luat în consideraţie odată cu adoptarea soluţiei dacă rele tratamente au atins gradul de a fi calificate drept tortură (a se vedea Aksoy v. Turcia, 18 decembrie 1996, § 64, Raporturi 1996-VI, şi Salman, citată mai sus, § 114).
60. În prezenta cauză, Curtea accentuează în special intensitatea relelor tratamente aplicate reclamantului, în rezultatul cărora el a suferit vătămări corporale foarte grave şi a devenit invalid. Curtea menţionează argumentul Guvernului precum că invaliditatea reclamantului nu are legătură cauzală cu vătămările cauzate în perioada detenţiei (a se vedea mai sus paragraful 38); totuşi, această afirmaţie nu poate fi acceptată, din momentul în care celelalte texte din raportul pe care se bazează Guvernul fac referinţă clară la maltratările poliţiei din octombrie 2005 ca fiind cauza invalidităţii reclamantului (a se vedea mai sus paragraful 14).
61. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că violenţa aplicată faţă de reclamant a purtat un caracter extrem, capabil să provoace dureri grave şi suferinţe cumplite pasibile de a fi apreciate drept acte de tortură în sensul Articolului 3 din Convenţie.
62. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că a existat o violare a Articolului 3 din Convenţie.
2. Cu privire la pretinsul caracter inadecvat al investigaţiei
63. Curtea reaminteşte, atunci cînd o persoană face o declaraţie credibilă precum, aflîndu-se în custodia poliţiei sau altor agenţi similari ai statului, a suferit un tratament cu încălcarea Articolului 3, norma respectivă, luată în conexiune cu obligaţia generală a statelor conform Articolului 1 din Convenţie de a garanta “oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite…” în Convenţie, implică necesitatea unei investigaţii oficiale eficiente. Cum este în cazul investigaţiei desfăşurate în sensul Articolului 2, o astfel de anchetă trebuie să fie capabilă să conducă la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi. În caz contrar, interdicţia legală şi principală a torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante, necătînd la importanţa sa fundamentală, ar fi ineficientă în practică şi, în unele cazuri, ar exista posibilitatea pentru agenţii statului să încalce drepturile persoanelor aflate sub controlul lor, cu o responsabilitate potenţială (a se vedea, printre alte imperative, Labita v. Italia [MC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV). În general, o investigaţie pentru a fi eficientă, impune necesitatea independenţei persoanelor responsabile de desfăşurarea cercetărilor, faţă de persoanele implicate în aceste evenimente (a se vedea, de exemplu, Barbu Anghelescu v. România, nr. 46430/99, § 66, 5 octombrie 2004). Aceasta ar însemna nu numai lipsa legăturii ierarhice sau instituţionale, dar şi o independenţă practică (a se vedea, de exemplu, cauza Ergı v. Turcia hotărîrea din 28 iulie 1998, §§ 83-84, Raporturi 1998-IV, unde procurorul care a investigat decesul unei fete în timpul unei ciocniri, a arătat lipsă de independenţă prin prisma încrederii puternice în informaţia prezentată de către jandarmii implicaţi în incident).
64. Investigaţia alegaţilor temeinice cu privire la maltratare urmează a fi minuţioasă. Acesta înseamnă că autorităţile, mereu, urmează să întreprindă măsuri pentru a constata ce s-a întîmplat în fapt şi nu ar trebui să se bazeze pe concluzii pripite şi nefondate în adoptarea deciziilor sale în vederea încetării investigaţiilor (a se vedea Assenov and others, citată anterior, § 103). Autorităţile trebuie să efectueze toate măsurile rezonabile şi disponibile pentru a obţine dovezi cu privire la evenimente, inclusiv, inter alia, declaraţiile martorilor oculari şi constatări medico-legale (a se vedea Tanrıkulu v. Turcia [GC], nr. 23763/94, § 104, ECHR 1999-IV, şi Gül v. Turcia, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice deficienţă a investigaţiei care subminează capacitatea de a stabili sursa leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile, riscă să nu corespundă acestui standard.
65. Curtea accentuează, în primul rînd, că independenţa procuraturii era dubioasă pe toată durată a investigaţiei efectuate. Curtea observă, că Procuratura Generală şi-a exprimat clar opinia sa în acest sens deja la începutul investigaţiei şi a încercat să exercite presiuni asupra avocatului reclamantului, şi asupra altor avocaţi, pentru ai convinge să nu înainteze plîngeri către organizaţiile internaţionale specializate în protecţia drepturilor omului (a se vedea mai sus paragraful 11). Aceasta a condus la constatarea violării Articolului 34 din Convenţie în speţa Colibaba v. Moldova (nr. 29089/06, § 67, 23 octombrie 2007).
66. Curtea în continuare notează o serie de neajunsuri ale investigaţiei realizate de autorităţile naţionale. Curtea se va limita la următoarele probleme pe care le consideră deosebit de semnificative. În primul rînd, în pofida existenţei plîngerii reclamantului din 4 noiembrie 2005 cu privire la maltratări, el a fost examinat de un medic legist doar la 11 noiembrie 2005, adică mai mult de o săptămînă după ultimele acte de tortură pretinse. Medicul legist a concluzionat că datorită prezentării întîrziate pentru examinare medicală a fost imposibilă stabilirea cu precizie a vechimii leziunilor reclamantului. El a recomandat spitalizarea în scopul determinării cauzelor stării reclamantului; totuşi, necătînd la această recomandare clară, reclamantul continua să fie deţinut, fiind posibilă spitalizarea doar după eliberarea acestuia din 9 decembrie 2005. În raportul medical care a urmat spitalizării acestuia, pe corpul reclamantului au fost constatate vătămări foarte grave, inclusiv fractura craniului şi leziunea spatelui. Procuratura a considerat necesar să dispună o examinare medicală suplimentară a reclamantului de către o comisie medicală, care urma să fie efectuată în baza raporturilor medicale existente. Procuratura a adresat comisiei medicale patru întrebări, printre care, nici una nu a avut scopul constatării originii leziunilor capului sau spatelui reclamantului. Comisia medicală, aparent, s-a limitat în constatările sale doar în conexiune cu întrebările formulate de procuratură şi nu s-a referit la constatările anterioare referitoare la fractura craniului şi vătămarea spatelui reclamantului. Cu regret, comisia nu a atras atenţia la constatările privind fractura oaselor craniului reclamantului deoarece nu i-au fost prezentate radiografiile în original. De asemenea, comisia a mai adăugat precum simularea reclamantului nu ar putea fi exclusă, dar numai o investigaţie psihiatrică ar fi capabilă să înlăture aceste dubii. O atare investigaţie psihiatrică nu a fost efectuată. În baza raportului comisiei medicale şi în temeiul declaraţiilor unor co-deţinuţi a reclamantului, procuratura la 18 ianuarie 2006 a respins plîngerea reclamantului privind rele tratamente. Procuratura nu a făcut nici o apreciere a constatărilor din raportul medical din 10 decembrie 2005, care a fost completat de medicii care personal au examinat reclamantul, inclusiv şi în baza documentaţiei medicale.
67. După mai multe acte de procedură, care au durat mai mult de doi ani, şi după ce reclamantul a fost recunoscut drept avînd gradul doi de invalidate, Procuratura a decis să obţină un nou raport de la comisia medicală. De această dată, Procuratura adresînd comisiei zece întrebări, nici una din acestea nu a avut scopul constatării originii fracturii craniului reclamantului şi a leziunii spatelui, constatate după eliberarea lui din detenţie. La 6 iunie 2008, o comisie medicală a formulat un raport completat în baza fişei medicale a reclamantului. Raportul nu conţinea vreo referinţă la rapoartele medicale din 10 decembrie 2005 şi 15 februarie 2006 şi s-a concentrat, în principal, la aceleaşi constatări expuse în raportul din 11 noiembrie 2005 privind echimozele şi excoriaţiile la genunchi şi braţele reclamantului. Astfel, nu sunt surprinzătoare constatările comisei precum „simptome clinice certe ale unor sechele posttraumatice (traumă craneo-cerebrală, vertebro-medulară, etc.) la cet. S. Gurgurov nu se depistează”.
68. În ordonanţa finală cu privire la respingerea plîngerii reclamantului referitor la rele tratamente, procuratura a decis în baza declaraţiilor colaboratorilor de poliţie şi a unor co-deţinuţi a reclamantului, conform cărora reclamantul ar fi simulat starea sa. Procuratura a ales să ignore declaraţiile în conformitate cu care reclamantul nu a simulat şi, mai important, Procuratura a ignorat rapoartele medicale incontestabile din 10 decembrie 2005 şi 15 februarie 2006 şi documentele medicale completate de către Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale referitor la invaliditatea reclamantului.
69. În afară de faptele prezentate mai sus, Curtea notează, că pe parcursul procedurilor reclamantului niciodată nu i s-a oferit şansa de identificare a agresorilor săi şi de confruntare cu ultimii, după cum el a solicitat-o. Maniera în care investigaţia a fost condusă permite Curţii să conchidă că Procuratura nu a întreprins eforturi autentice pentru a investiga cauza şi a descoperi adevărul. Din contra, sînt indici puternici că Procuratura a încercat să denatureze faptele şi să creeze unele impedimente pentru a face imposibilă identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi.
70. În lumina deficienţelor serioase la care s-a făcut referinţă mai sus, Curtea consideră că autorităţile naţionale nu şi-au îndeplinit obligaţia de investigare a plîngerii reclamantului cu privire la rele tratamente. Respectiv, şi sub acest aspect Articolul 3 din Convenţie a fost încălcat.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENŢIE
71. Reclamantul a susţinut că, în rezultatul ineficienţei urmăririi penale vizavi de alegaţiile sale privind maltratarea, el nu a beneficiat de remedii eficiente cu ajutorul cărora să solicite compensaţii pentru maltratarea la care a fost supus.
72. Guvernul nu a fost de acord şi a pledat că reclamantul a avut posibilitatea să înainteze acţiuni civile şi să solicite compensaţii.
73. Curtea consideră, că datorită caracterului inadecvat al investigaţiei vizavi de plîngerea reclamantului contra colaboratorilor de poliţie care l-au maltratat, o acţiune civilă bazată pe aceleaşi fapte şi alegaţii nu ar fi fost sortită cu succes. În consecinţă, Curtea consideră că în speţă nu s-au dovedit existenţa unor remedii eficiente, care i-ar fi dat posibilitatea reclamantului de a-şi revendica compensaţii pentru rele tratamente suferite în timpul aflării sale sub controlul poliţiei. Prin urmare, a existat o încălcarea Articolului 13 luat în conexiune cu Articolul 3 din Convenţie.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
74. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă..”
A. Prejudiciu
75. Reclamantul a solicitat 113,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral, constituind: 100,000 Euro pentru încălcarea drepturilor sale garantate de Articolul 3 din Convenţie, 7,000 euro pentru încălcarea drepturilor sale garantate de Articolul 5, 1,000 Euro pentru încălcarea drepturilor sale garantate de Articolul 6 şi 5,000 Euro pentru încălcarea drepturilor sale garantate de Articolul 13 din Convenţie. El a susţinut că a suferit dureri fizice foarte cumplite în cadrul maltratărilor sale sub controlul poliţiei. De asemenea, el a îndurat suferinţe psihice şi emoţionale în rezultatul vătămărilor suportate şi tratamentului la care a fost supus.
76. Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că suma pretinsă este excesivă prin prisma jurisprudenţei Curţii în cauze similare.
77. Avînd în vedere încălcările constatate mai sus şi gravitatea lor, Curtea consideră că suma pentru prejudiciul moral este justificată în acest caz. Evaluînd echitabil şi luînd în consideraţie invaliditatea permanentă cauzată reclamantului prin rele tratamente, Curtea acordă 45,000 Euro1.
B. Costuri şi cheltuieli
78. Reclamantul nu a solicitat rambursarea costurilor şi cheltuielilor.
C. Penalităţile
79. Curtea consideră oportun că penalităţile de întîrziere să fie bazate pe rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene la care se va adăuga trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară plîngerea înaintată pe capete de cerere potrivit Articolelor 5 şi 6 şi conform Articolului 13 luat în conexiune cu Articolul 5 din Convenţie inadmisibile şi restul cererii admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 3 din Convenţie în rezultatul torturii reclamantului de partea colaboratorilor de poliţie;
3. Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 3 din Convenţie în ce priveşte omisiunea efectuării unei investigaţii eficiente a plîngerilor reclamantului referitoare la tortura în timpul detenţiei;
4. Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 13 din Convenţie din cauza lipsei unor remedii eficiente în ce priveşte actele de tortură asupra cărora s-a plîns reclamantul;
5. Hotărăşte
(a) că Statul reclamat urmează să achite reclamantului în decurs de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie, 45,000 (patruzeci şi cinci mii) Euro cu titlu de prejudiciu moral, suma care urmează a fi convertită în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data achitării, plus orice taxă care poate fi aplicată;
(b) că din momentul expirării celor trei luni sus menţionate pînă la data executării trebuie să fie achitată o rată simplă a dobînzii la sumele de mai sus, egală cu rata limită de împrumut a Băncii Centrale Europene pentru perioada de întîrziere, plus trei procente;
6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 16 iunie 2009, potrivit Regulii 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Preşedinte
| ← Deservire SRL contra Moldovei - Durata excesivă procedurilor... | Lupăcescu şi alţii contra Moldovei - Executarea tardivă a... → |
|---|
