JB contra Elveţiei - Dreptul unei persoane de a nu se incrimina Obligaţia de a preda anumite documente Incompatibilitate
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea J. B. contra Elveţia, 3 mai 2001, 31827/96
Obligarea unei persoane de a preda, sub ameninţarea unor sancţiuni cu amenda, anumite documente fiscale necesare formulării unei acuzaţii împotriva sa este contrară dreptului persoanei de a nu contribui la propria incriminare.
Comisia fiscală districtuală a deschis o procedură împotriva reclamantului pentru sustragere de la plata impozitelor şi l-a invitat pe acesta să-i expedieze toate documentele legate de investiţiile realizate în unele societăţi. Reclamantul a recunoscut faptul că a realizat unele investiţii şi că a declarat corect veniturile obţinute, însă a refuzat să ofere documentele solicitate. Reclamantul a fost din nou invitat să depună documentele în discuţie, însă nu a răspuns la cerere. Administraţia financiară i-a aplicat în consecinţă o amendă de 1 000 franci elveţieni. Ulterior, reclamantul a mai primit două amenzi de câte 2 000 de franci. Mai apoi, administraţia fiscală şi reclamantul au încheiat o înţelege privind încetarea tuturor procedurilor fiscale şi penale împotriva reclamantului, în schimbul achitării de către acesta a impozitelor datorate, plus o amendă de 20 000 franci.
Art. 6. Domeniul de aplicabilitate. Procedura în discuţia avea drept obiect determinarea impozitelor datorate de către reclamant şi, în cazul existenţei unor nereguli, se putea dispune aplicarea unei amenzi. În opinia Curţii, această amendă, care făcea parte şi din tranzacţia încheiată de reclamant cu autorităţile fiscale, avea un vădit caracter punitiv şi disuasiv. În plus, cuantumul acesteia era departe de a fi neglijabil, astfel încât se poate afirma că amenda respectivă avea un caracter penale evident. De aceea, art. 6 este aplicabil sub aspectul său penal.
Dreptul la tăcere. Autorităţile au încercat să îl convingă pe reclamant să predea anumite informaţii ce conţineau informaţii cu privire la veniturile sale în vederea impozitării. Chiar dacă nu este sarcina Curţii să verifice natura acestor informaţii, pare evident faptul că reclamantul putea să prevadă că, dacă din documentele respective rezultau venituri mai mari, exista riscul să fie sancţionat pentru sustragerea de la plata impozitelor. Curtea a considerat că informaţiile care i s-au cerut reclamantului trebuie distinse de obligaţia unei persoane de furniza informaţii care există independent de dorinţa sa, precum analiza sângelui. Este adevărat că, în raport de această ultimă categorie de infracţiuni, se poate impune o obligaţie a unei persoane de a transmite astfel de informaţii, însă pentru alte informaţii care există doar datorită voinţei unei persoane, aceasta nu poate fi obligată să le predea autorităţilor pentru a le ajute pe acestea în perspectiva incriminării sale. În speţă, Curtea a constatat, din insistenţa cu care autorităţile au aplicat reclamantului amenzi pentru refuzul de a preda documentele în cauză, că acestea l-au obligat pe reclamant să se auto-incrimineze, iar faptul că procedurile au fost disjunse nu schimbă această concluzie. De aceea, art. 6 a fost violat.
| ← Telfner contra Austriei - Prezumtia de nevinovăţie Sarcina... | Craxi contra Italiei - Campanie de presă Prezumţie de... → |
|---|
