MEIDANIS contra Greciei - Respectarea bunurilor. Daune-interese moratorii datorate de un spital public, la o dobândă inferioară celei aplicate particularilor
| Comentarii |
|
Cauza MEIDANIS împotriva Greciei (nr. 33977/06), hotărârea din 22 mai 2008 [Secţia I]
În fapt
Reclamantul a sesizat tribunalul de pace cu o cerere privind plata salariilor, împotriva spitalului public, în care acesta lucra în baza unui contract de drept privat, pe durată determinată. El a solicitat ca această sumă să fie majorată cu daune-interese moratorii, conform nivelurilor prevăzute de legea referitoare la dobânzile pentru datoriile dintre particulari sau ale datoriilor particularilor faţă de persoanele juridice de drept public. în cazul său, această dobândă era de 27% pentru o parte a perioadei luate în calcul şi de 23% pentru restul. Tribunalul a recunoscut obligaţia spitalului de a-i plăti reclamantului întreaga sumă pretinsă, majorată cu o dobândă legală de 6% pe an, conform prevederilor Legii nr. 496/1974 privind datoriile persoanelor juridice de drept public. Spitalul şi reclamantul au declarat apel. Tribunalul de mare instanţă a considerat că diferenţierea în determinarea dobânzilor reprezentând daune-interese moratorii în funcţie de debitor era în mod indubitabil în favoarea persoanelor juridice de drept public şi nu era justificată prin niciun scop de interes public, simplul interes al trezoreriei neputând fi considerat ca având un astfel de scop. El a concluzionat că aplicarea Legii nr. 496/1974 era contrară principiului egalităţii armelor şi aducea atingere art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1. Din această cauză, el a reajustat sumele datorate cu titlu de daune-interese moratorii. Spitalul a formulat cerere în casaţie.
Cauza a fost trimisă în faţa plenului Curţii de Casaţie, spre a se pronunţa cu privire la conformitatea Legii nr. 496/1974 cu Constituţia şi Convenţia. Aceasta din urmă a hotărât că, fiind vorba despre datorii ale persoanelor juridice de drept public, determinarea daunelor-interese moratorii la un nivel inferior celui aplicat particularilor nu aducea atingere art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1. Admiţând că art. 1 din Protocolul nr. 1 proteja proprietatea creditorului, ea a afirmat că acesta trebuia să protejeze în mod egal şi bunurile spitalului, pentru a-i permite să servească fără piedici scopurile de interes public. Astfel, Curtea de Casaţie a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza în faţa tribunalului de mare instanţă, pentru o nouă rejudecare. Opt magistraţi au redactat o opinie divergentă.
În drept
Instanţele sesizate au recunoscut faptul că spitalul avea o datorie faţă de reclamant şi că această sumă trebuia să fie majorată cu daune-interese moratorii. Ele au creat deci în favoarea reclamantului o creanţă referitoare la daune-interese moratorii, aceasta fiind suficient stabilită pentru a fi exigibilă. Problema care se pune este de a şti dacă decalajul dintre nivelul daunelor-interese moratorii aplicabile datoriilor statului şi cel aplicabil datoriilor particularilor l-au făcut pe reclamant să sufere un prejudiciu, contrar exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1. Spitalul împotriva căruia s-a îndreptat reclamantul nu a fost chemat, în speţă, să acţioneze ca un deţinător al puterii publice, întrucât era asimilat unui angajator privat.
Intr-adevăr, litigiul se născuse în cadrul unui contract de muncă de drept privat, domeniu în care spitalul trebuia să îşi poată asuma aceleaşi datorii faţă de angajaţii săi ca şi alţi angajatori din sectorul privat, fără a face apel la privilegiile statale pentru a-şi uşura datoriile. Cu toate acestea, invocând statutul de persoană juridică de drept public, spitalul a reuşit să beneficieze de o dobândă aproape de patru ori mai mică decât cea aplicabilă particularilor, pentru aceeaşi perioadă. Curtea este ţinută deci să aprecieze această diminuare a creanţei reclamantului care se plânge cu privire la decalajul dintre dobânzi în funcţie de iden-
titatea debitorului. Ea admite că persoanele juridice de drept public se pot bucura, în exercitarea funcţiilor lor, de privilegii şi imunităţi care să le permită îndeplinirea eficientă a misiunilor lor de drept public. Cu toate acestea, ea apreciază că simpla apartenenţă la o structură de stat nu este suficientă prin ea însăşi pentru a legitima, în orice împrejurări, aplicarea privilegiilor statale, ci trebuie ca aceasta să fie necesară bunei exercitări a funcţiilor publice. Or, Curtea nu acceptă teza Guvernului, conform căreia diferenţierea în determinarea dobânzilor daunelor-interese moratorii era indispensabilă în speţă pentru a asigura buna funcţionare a spitalului.
Aşa cum a afirmat şi tribunalul de mare instanţă şi magistraţii Curţii de Casaţie în opinia divergentă, dobânda simplă a trezoreriei pentru persoana juridică de drept public nu poate fi asimilată unui interes public sau general şi nu poate justifica încălcarea dreptului la respectul bunurilor creditorului, antrenat de reglementarea în litigiu. De altfel, Curtea reţine că Guvernul nu avansează nici un alt motiv rezonabil şi obiectiv, de natură a justifica diferenţierea, în raport cu cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, determinarea penalităţilor datorate de spital, persoană juridică de drept public, cu o dobândă de aproape patru ori mai mică faţă de cea aplicată particularilor pentru aceeaşi perioadă, a adus atingere dreptului reclamantului la respectul bunurilor sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
| ← PETROV contra Bulgariei - Discriminare (art. 8). Imposibilitatea... | AKDIVAR Şl ALŢII contra TURCIA → |
|---|
