IMBERT DE TREMIOLLES contra Franţei - Mecanism de calcul al impozitului de solidaritate asupra averii, cu plafonarea acestuia, ce nu generează impozite superioare veniturilor disponibile: inadmisibilitate.
| Comentarii |
|
Cauza IMBERT DE TREMIOLLES împotriva Franţei (nr. 25834/05 şi 27815/05), decizia din 4 ianuarie 2008 [secţia a lll-a]
Reclamanţii erau obligaţi, pentru anul 1997, să achite impozitul de solidaritate asupra averii (ISF), prevăzut de codul general al impozitelor (CGI). Or, ei au contestat, prin declaraţie prealabilă înaintată directorului serviciilor fiscale, legalitatea modalităţilor prin care ISF fusese pus în sarcina lor. Ei au arătat că ISF majorat pe ansamblul impozitelor le angaja capacitatea lor contributivă, dincolo de veniturile provenite din patrimoniul lor. Ei susţineau că, deşi beneficiaseră de plafonarea impozitului la 85% din venituri, acest prag se dovedea deja confiscatoriu, aducând o atingere substanţială situaţiei lor financiare, şi aceasta cu atât mai mult cu cât, în afară de baza de plafonare, excludea impozitul funciar care reprezenta 30% din totalul impozitelor, situaţie în care şi pragul de 85% avea un caracter total nerealist. în sfârşit, în subsidiar, ei au afirmat că bunurile care nu produceau nici un venit trebuiau excluse de la ISF.
Serviciul de impozite le-a respins reclamaţia, iar reclamanţii au sesizat tribunalul de mare instanţă, care le-a respins acţiunea. Apoi, curtea de apel le-a respins apelul, menţinând hotărârea primei instanţe. Ea a decis că modalităţile de impozitare şi mai ales aplicarea regulii plafonării nu erau contrare motivărilor din deciziile Consiliului constituţional şi nu prezentau un caracter confiscatoriu faţă de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1. Aplicarea ISF se circumscrie acestei dispoziţii, de vreme ce: principiile lui de funcţionare şi modalităţile de calcul sunt precizate printr-o lege care nu contravine principiilor constituţionale; scopul lui este, evident, interesul general la care contribuie orice impozitare; proporţionalitatea dintre mijloacele utilizate şi scopul urmărit nu poate fi contestată în mod serios prin lege, mai ales în privinţa sistemului de plafonare, menţinând un just echilibru între cerinţele interesului general şi imperativele de salvgardare a drepturilor omului. Reclamanţii au promovat recurs în casaţie. Curtea de casaţie a validat hotărârea curţii de apel.
Reclamanţii au fost obligaţi, câţiva ani mai târziu, la achitarea ISF. Ei au contestat din nou modalităţile prin care acest impozit le-a fost impus. Serviciul de impozite le-a respins reclamaţia. Reclamanţii au sesizattribunalul de mare instanţă, care le-a respins cererea. Ei nu au mai declarat apel împotriva hotărârii, deoarece tribunalul se pronunţase în termeni aproape identici cu decizia Curţii de casaţie privitoare la plata ISF pentru anul 1997, iar reclamanţii au apreciat că apelul era sortit eşecului.
Inadmisibilă din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1: Referitor la legalitatea ingerinţei în dreptul garantat de primul alineat al acestui articol, ISF, instituit printr-o lege privind finanţele, atinge persoanele fizice proprietare ale unui patrimoniu net impozabil, superior unui anumit prag. El a fost creat ca un impozit de solidaritate, pentru a răspunde unui interes general, cu scopul de a finanţa o parte a venitului minim de inserţie. Cu privire la cerinţa proporţionalităţii dintre ingerinţa în dreptul reclamantei şi scopurile de interes general urmărite, modalităţile de aplicare a legislaţiei în cauză, şi mai ales aplicarea regulii plafonării şi determinarea pragului ce serveşte la calculul acesteia, ţineau de marja de apreciere care îi este recunoscută statului în această materie, mai ales în cadrul aplicării politicii sale fiscale.
în primul rând, CGI prevede o dispoziţie de plafonare, destinată a evita faptul ca debitorii ISF să devină victime ale unei poveri fiscale superioare veniturilor lor. în ordinea juridică internă, reclamanţii au ridicat probleme legate de depăşirea pragului de 85% din veniturile prevăzute de CGI şi de noţiunea de venit de referinţă, avut în vedere de această dispoziţie. Administraţia fiscală care a calculat impozitele pe care reclamanţii trebuiau să le plătească şi instanţele naţionale care au avut cunoştinţă de această cauză, întemeindu-se pe litera aceluiaşi articol din CGI, au apreciat că veniturile de referinţă menţionate de acest articol erau cele în numerar (şi nu veniturile în natură, de tipul dreptului de folosinţă, aşa cum pretindeau reclamanţii), excluzând taxa de abitaţie şi taxa funciară, care nu se bazează pe o impozitare în accepţiunea de venit.
în al doilea rând, instanţele sesizate cu recursurile reclamanţilor au procedat la o apreciere in concreto a situaţiei acestora. Curtea de apel a arătat că mecanismul de calcul a ISF, cu plafonarea lui pentru unul dintre anii vizaţi, nu cauzase-în ceea ce îi privea-impunerea ISF şi a impozitului pe venituri care să fie superioare veniturilor de care dispuneau. Tribunalul de mare instanţă a constatat că reclamanţii puteau cu greu să susţină faptul că patrimoniul acestora se diminuase ca urmare a achitării ISF, deoarece reieşea din propriile lor declaraţii că, dimpotrivă, acesta crescuse sensibil în fiecare an. Astfel, ţinând seama de marja de apreciere de care dispun statele contractante în această materie, plata impozitului în cauză nu a adus o asemenea atingere situaţiei financiare a reclamanţilor, încât să poată fi apreciată ca o măsură disproporţionată sau o exercitare abuzivă a dreptului de a percepe impozite şi alte contribuţii, drept recunoscut statului prin art. 1 din Protocolul nr. 1: vădit nefondat.
| ← NACARYAN şi DERYAN contra Turciei - Refuzul de a le permite... | HANGANU contra României - Întârzierea nejustificată în... → |
|---|
