MARCEL ROŞCA contra României - Lipsa posibilităţii proprietarului de a percepe o chirie ori de a-şi folosi bunul propriu
| Comentarii |
|
Lipsa posibilităţii proprietarului de a percepe o chirie ori de a-şi folosi bunul propriu. Ingerinţa în exerciţiul dreptului de proprietate. Absenţa justului echilibru. Protecţia proprietăţii - art. 1 din Protocolul nr. 1
Proprietarul care a omis din ignoranţă sau neglijenţă a se conforma condiţiilor de formă prevăzute de art. 10 şi art. 11 din O.U.G. nr. 40/1999 nu poate fi privat de posibilitatea de a percepe o chirie ori de a-şi folosi propriul bun, datorită dispoziţiilor defectuoase şi lacunelor legislaţiei în materie de locuinţe, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a probat pretinsul refuz al reclamatului de a semna contractele de închiriere cu cei care ocupau imobilul.
Or, impunerea proprietarului de a păstra timp de mai mulţi ani foştii chiriaşi ai statului în imobilul său fără nicio posibilitate concretă şi reală de a percepe o chirie, constituie o sarcină exorbitantă de natură a rupe justul echilibru dintre interesele în joc. Art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
Cauza MARCEL ROŞCA împotriva României,
cererea nr. 1266/03, hotărârea din 7 octombrie 2008*>
în cauza Marcel Roşea împotriva României, Curtea europeană a drepturilor omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Cornel iu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi de Santiago Quesada, grefier de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu de la data de 16 septembrie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 1266/03) îndreptată împotriva României, al cărei resortisant, dl. Marcel Roşea («reclamantul»), a sesizat Curtea la 19 septembrie 2001, în baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»),
2. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 29 iunie 2007, preşedintele celei de-a treia secţii a decis să comunice cererea Guvernului. Conform art. 29 alin. (3) din Convenţie, s-a decis, în plus, să se examineze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a născut în 1937 şi locuieşte în Bucureşti.
5. Prin hotărârea din 19 septembrie 1994, Judecătoria Craiova a admis acţiunea în revendicare a unui imobil pe care statul îl preluase în mod abuziv în 1949. Instanţa a dispus autorităţilor administrative competente să restituie imobilul reclamantului şi surorii acestuia.
6. Acţiunile ulterioare de evacuare a celor care ocupau imobilul, introduse de reclamant, au fost respinse, din cauza nerespectării de către reclamant, în scrisorile expediate celor care ocupau imobilul, a procedurii pentru încheierea contractelor de închiriere, prevăzută la art. 10 şi art. 11 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (hotărâri definitive din 3 februarie 2000 şi din 4 aprilie 2002 pronunţate de Curtea de Apel Craiova).
7. Prin urmare, chiriaşii au rămas în imobil fără a plăti chirie reclamantului. Conform informaţiilor furnizate de acesta din urmă, doi dintre chiriaşi au fost evacuaţi din imobil în aprilie 2008, iar ceilalţi trei locuiesc încă în imobil.
II. Dreptul intern aplicabil
8. Esenţialul dreptului intern aplicabil este prezentat în hotărârile Radovici şi Stănescu împotriva României (nr. 8479/01, 71351/01 şi 71352/01, 2 noiembrie 2006, §§ 53-59) şi Burzo împotriva României (nr. 75240/01, §§ 26-34, 4 martie 2008).
ÎN DREPT I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
9. Reclamantul pretinde, în esenţă, că dreptul său la respectarea bunurilor proprii a fost încălcat în urma procedurilor în evacuare, care l-ar fi privat, în mod arbitrar, de dreptul la folosinţa propriului bun imobil, în timp ce ocupanţii imobilului, foşti chiriaşi ai statului, au refuzat constant să încheie contracte de închiriere cu acesta şi să îi plătească o chirie. Dreptul invocat de reclamant este prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, astfel formulat:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
10. Curtea constată că cererea nu este în mod manifest nefondată, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea relevă că aceasta nu atrage niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar, aşadar, să o declare admisibilă.
B. Cu privire la fond
II. Guvernul face o prezentare detaliată a Ordonanţei nr. 40/1999 şi a mecanismelor pe care le instituie pentru a reglementa relaţiile dintre proprietari şi chiriaşi. Acesta apreciază că reclamantul a suferit o ingerinţă, dar că aceasta era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim şi era necesară pentru a reglementa folosinţa bunurilor, în conformitate cu interesul general.
12. De asemenea, acesta evidenţiază faptul că, spre deosebire de cauza Radovici şi Stănescu, precitată, în care instanţele au sancţionat nerespectarea condiţiilor de formă impuse de legislaţia aplicabilă, prezenta cauză nu se întemeiază pe formalităţile impuse de ordonanţă, ci mai degrabă pe faptul că reclamantul nu a manifestat nicio intenţie de a încheia contracte de închiriere cu chiriaşii săi, singura sa preocupare fiind de a obţine evacuarea acestora, ceea ce este contrar legislaţiei în materie.
13. Reclamantul contestă poziţia Guvernului.
14. Curtea a avut deja ocazia de a afirma că Ordonanţa nr. 40/1999 se analizează ca o reglementare a folosinţei a bunurilor care urmăreşte un scop de interes general şi că sistemul astfel instituit de către autorităţile naţionale nu este criticabil în sine. Cu toate acestea, aplicarea de către instanţele interne a art. 10 şi art. 11 din ordonanţă a privat, în cazul de faţă, reclamantul de o posibilitate evidentă de a percepe o chirie sau de a-şi folosi propriul bun, datorită dispoziţiilor defectuoase şi a lacunelor relevate în legislaţia de urgenţă cu privire la locuinţe (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Radovici şi Stănescu, precitată, §§ 74-76 şi 82).
15. Curtea consideră că situaţia în cazul de faţă este similară celei prezentate în cauza Radovici şi Stănescu precitată şi remarcă faptul că Guvernul nu a putut proba pretinsul refuz al reclamantului de a semna contractele de închiriere cu cei care ocupau imobilul. Constatările instanţelor interne infirmă, de altfel, afirmaţiile Guvernului.
16. Curtea apreciază că nimic nu permite să se îndepărteze de la jurisprudenţa astfel stabilită şi consideră că a sancţiona proprietarul pentru a fi omis, din ignoranţă sau neglijenţă, de a se conforma condiţiilor de formă prevăzute de ordonanţă, prin impunerea unei obligaţii atât de apăsătoare precum cea de a păstra chiriaşii în imobilul său timp de mai mulţi ani, fără nicio posibilitate concretă şi reală de a percepe o chirie, a făcut să apese asupra acestuia o povară specială şi exorbitantă de natură să rupă justul echilibru dintre interesele în joc (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Radovici şi Stănescu, precitată, §§ 76-90; Spanoche împotriva României, nr. 3864/03, §§ 52-54, 26 iulie 2007; şi Popescu şi Toader împotriva României, nr. 27086/02, §§ 36-38, 8 martie 2007).
în consecinţă, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
17. Conform art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
18. Reclamantul solicită suma de 500.000 euro cu titlu de prejudiciu material, reprezentând chiriile nepercepute pe parcursul a doisprezece ani şi se lasă la înţelepciunea Curţii stabilirea reparaţiei cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
Cu toate acestea, printr-o scrisoare din 5 aprilie 2008, reclamantul revine asupra poziţiei sale şi solicită suma de 10.000.000 euro pentru prejudiciu moral.
19. Guvernul conchide că reclamantul nu a solicitat în faţa instanţelor interne chiriile nepercepute. Acesta subliniază că reclamantul nu este singurul proprietar al imobilului în cauză, acţiunea în revendicare acordând câştig de cauză, în acelaşi timp, reclamantului şi surorii lui. De asemenea, acesta solicită Curţii să nu speculeze cu privire la posibilitatea şi randamentul locaţiunii eventuale a apartamentelor în cauză şi apreciază că, în orice împrejurare, suma solicitată de reclamant este exagerată. Guvernul trimite un calcul detaliat al chiriei pe care reclamantul ar fi putut să o obţină pentru imobil, ţinând seama de reglementările în vigoare, ajungând la o sumă globală de 2.313 lei (ROL) pe lună pentru perioada cuprinsă între 15 iunie 1998 şi 8 aprilie 1999 şi suma globală de 615.398 ROL pentru perioada cuprinsă între 8 aprilie 1999 şi 8 aprilie 2004. Cu toate acestea, acesta informează că această ultimă sumă ar trebui să fie sporită cu o rată care variază în funcţie de amplasamentul imobilului, Guvernul nefiind în măsură să furnizeze această rată pentru imobilul în cauză.
Guvernul apreciază că reclamantul nu ar putea pretinde rambursarea chiriilor după 8 aprilie 2004, Ordonanţa nr. 40 nemaifiind în vigoare după această dată.
20. în fine, Guvernul susţine să prejudiciul moral ar fi suficient compensat de o eventuală constatare a încălcării.
21. In ceea ce priveşte cererea cu titlu de prejudiciu material, Curtea a constatat, în cazul de faţă, că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza restrângerilor suferite de reclamant pe parcursul mai multor ani, cu privire la folosinţa imobilului său. Acordarea unei sume pentru privarea de exercitare a dreptului este, aşadar, în legătură directă cu încălcarea constatată, în plus, Curtea remarcă faptul că, în cazul de faţă, terţii au continuat să ocupe imobilul reclamantului până în 2008 fără a plăti o chirie oarecare (a se vedea, de asemenea, Popescu şi Toader precitată, § 47).
22. Admiţând că reclamantul a suferit în mod incontestabil un prejudiciu material din cauza încălcării constatate, Curtea apreciază că elementele dosarului nu permite să se stabilească cu precizie amploarea prejudiciului suportat efectiv. De asemenea, Curtea remarcă
faptul că, alături de Guvern, reclamantul nu este singurul proprietar al imobilului în cauză, dar că prezenta cerere nu a fost introdusă decât de către acesta.
23. în ceea ce priveşte cererea părţii în cauză cu titlu de prejudiciu moral, Curtea consideră că frustrarea care rezultă din restrângerile suferite pe parcursul mai multor ani în privinţa folosinţei imobilului său nu ar putea fi reparată prin simpla constatare a încălcării care figurează în prezenta hotărâre.
24. în aceste circumstanţe, având în vedere ansamblul elementelor de care dispune şi statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, Curtea acordă reclamantului suma de 8.000 euro, toate capetele de cerere cu privire la prejudicii reunite.
B. Cheltuieli de judecată
25. Reclamantul nu solicită nicio sumă pentru cheltuielile de judecată efectuate.
C. Dobânzi
26. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr.
1 la Convenţie;
3. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va rămâne definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie, suma de 8.000 euro (opt mii de euro), care urmează a se converti în moneda statului pârât, toate capetele de cerere cu privire la prejudiciul total, la care se adaugă orice altă sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 7 octombrie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi alin. (3) din Regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Preşedinte
| ← IORDACHE contra României - Neplata taxei de timbru în apel şi... | Maria Dumitrescu şi Sorin Mugur Dumitrescu contra României -... → |
|---|
