HANGANU contra României - Întârzierea nejustificată în executarea unei hotărâri judecătoreşti
| Comentarii |
|
Întârzierea nejustificată în executarea unei hotărâri judecătoreşti. Consecinţe. Dreptul la un proces echitabil - art. 6 alin. (1) din Convenţie.
Speranţa legitimă de a fi puşi în posesia efectivă a terenului şi eliberarea titlului de proprietate. Imposibilitatea de a obţine executarea hotărârii judecătoreşti într-un termen rezonabil. Protecţia proprietăţii -art. 1 din Protocolul nr. 1
1. Executarea unei hotărâri sau decizii, indiferent de instanţă, face parte integrantă din «proces» în sensul art. 6 din Convenţie şi dacă dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un stat să execute fiecare hotărâre cu caracter civil, oricare ar fi şi în orice circumstanţe, tot astfel refuzul sau omisiunea administraţiei de a o executa sau executarea ei cu întârziere lipseşte garanţiile prevăzute de art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faza judiciară de orice raţiune de a fi.
în situaţia în care hotărârea definitivă din 21 decembrie 2001, care impunea autorităţilor locale să întocmească documentele necesare pentru punerea în posesie a reclamanţilor pe un teren similar cu cel deţinut anterior de părţile interesate şi să trimită documentaţia comisiei judeţene pentru validarea şi eliberarea titlului de proprietate reclamanţilor, a fost executată la 19 octombrie 2007, întârzierea în executarea hotărârii definitive favorabilă reclamanţilor este imputabilă exclusiv autorităţilor locale şi contravine art. 6 alin. (1) din Convenţie: încălcare.
2. Hotărârea din 21 decembrie 2001 a oferit reclamanţilor «speranţa legitimă» de a se vedea puşi în posesia terenului în litigiu în mod efectiv şi de a obţine titlul de proprietate, situaţie în care creanţa acestora este suficient stabilită pentru a constitui o «valoare patrimo-
nială», determinând aplicarea garanţiilor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1.
în consecinţă, imposibilitatea pentru reclamanţi de a obţine executarea hotărârii în cauză într-un termen rezonabil se analizează ca o atingere a dreptului acestora la respectarea bunurilor lor, iar împiedicarea reclamanţilor de peste şase ani de a-şi exercita deplin toate atribuţiile dreptului de proprietate a presupus încălcarea principiului legalităţii, constatare care exclude examinarea justului echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele apărării drepturilor individuale. Art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
Cauza HANGANU împotriva României, cererea nr. 12848/05, hotărârea din 14 octombrie 2008*
In cauza Hanganu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi de Santiago Quesada, grefier de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu de la data de 23 septembrie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 12848/05) îndreptată împotriva României, ai cărei doi resortisanţi, dl. Nicolae Hanganu şi d-na Ana Hanganu («reclamanţii»), au sesizat Curtea la 16 martie 2005, în baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»).
2. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dl. R.-H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii se plângeau, în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, de neexe-cutarea de către administraţie a hotărârii definitive care dispunea eliberarea unui titlu de proprietate asupra unui teren.
4. La 5 septembrie 2007, preşedintele celei de-a treia secţii a decis să comunice cererea Guvernului. Conform art. 29. alin. (3) din Convenţie, s-a decis, în plus, să se examineze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanţii, Nicolae Hanganu şi Ana Hanganu, s-au născut în 1937, respectiv în 1945 şi locuiesc la Boţeşti.
A. Terenul reclamanţilor
6. La 22 august 1991, reclamanţilor li s-a eliberat un certificat de reconstituire a dreptului de proprietate al acestora asupra unui teren de 4.000 mp situat în comuna Girov. Aceştia afirmă a fi primit, la 13 mai 1992, un proces-verbal de punere în posesie, în temeiul certificatului mai sus menţionat, fără a fi fost, cu toate acestea, pus efectiv în posesia terenului.
B. Demersurile în vederea repunerii în posesia terenului acestora
7. La 28 martie 2001, reclamanţii au sesizat Judecătoria Piatra Neamţ cu o acţiune în vederea obligării comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (denumită în continuare «comisia locală») să realizeze documentaţia necesară pentru punerea în posesia terenului în cauză, în faţa judecătoriei, aceştia au solicitat, de asemenea, ca, în caz de neexecutare, primarul (S.D.), în calitate de preşedinte al comisiei locale, să fie condamnat să le plătească daune-interese în valoare de 500.000 lei vechi (adică echivalentul a 19 euro) pentru fiecare zi de întârziere în executare. în sprijinul cererii lor, aceştia au prezentat procesul-verbal de punere în posesie eliberat în 1992, precum şi un al doilea proces-verbal eliberat la 1 iulie 1997 de aceeaşi comisie. în fine, aceştia au denunţat ocuparea terenului lor de către două terţe persoane, ceea ce determina imposibilitatea exercitării folosinţei asupra bunului lor.
8. Prin hotărârea din 21 decembrie 2001, Judecătoria Piatra Neamţ a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a obligat comisia locală să realizeze documentaţia necesară pentru punerea lor în posesia unui teren de 4.619
mp intravilan în comuna Girov, pe un amplasament similar celui al terenului anterior deţinut de către aceştia, de a trimite această documentaţie comisiei judeţene pentru validare şi pentru a elibera reclamanţilor un titlu de proprietate în acest sens. De asemenea, instanţa a impus comisiei locale să întocmească documentaţia pentru eliberarea unui titlu de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru suprafaţa totală de 4 hectare de teren în aceeaşi comună. Instanţa l-a condamnat pe S.D., în calitate de primar al comunei Girov, să plătească suma de 100.000 lei vechi (adică echivalentul a aproximativ 4 euro) pe zi de întârziere în executarea hotărârii. Nedeclarându-se apelul, hotărârea a rămas definitivă.
9. La 26 septembrie 2002, comisia judeţeană a eliberat reclamanţilor un titlu de proprietate pentru 4 hectare de teren în comuna Girov, repartizate între 1 hectar intravilan şi 3 hectare extravilan. De asemenea, acest titlu de proprietate conţinea cei 4.619 mp, menţionaţi în dispozitivul hotărârii definitive din 21 decembrie 2001.
/. Acţiunea în anularea titlurilor de proprietate ale terţilor
10. Reclamanţii au încercat fără succes să obţină executarea hotărârii definitive pronunţate în favoarea lor, întrucât un alt titlu de proprietate, care priveşte o parte a terenului acestora, fusese eliberat de către comisia locală în favoarea a două terţe persoane. La 6 ianuarie 2003, reclamanţii au sesizat Judecătoria Piatra Neamţ cu o nouă acţiune, de această dată formulată împotriva lui I.G. şi I.A., în vederea anulării titlului de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie eliberate în favoarea acestor persoane.
11. La 15 aprilie 2004, Judecătoria Piatra Neamţ, apreciind că lui I.G. şi I.A. li se atribuiseră, pe nedrept, terenurile acestora, a anulat titlul de proprietate contestat şi procesul-verbal de punere în posesie. Această hotărâre a rămas definitivă din cauza renunţării pârâţilor la recurs.
2. Cereri de executare a hotărârii din 21 decembrie 2001
12. în faţa imposibilităţii de a solicita executarea hotărârii definitive din 21 decembrie 2001, reclamanţii au deschis un dosar de executare silită pe lângă un executor judecătoresc. Aceştia au solicitat executarea silită a daunelor cominatorii impuse primarului (S.D.). Acesta a depus o contestaţie la executare în faţa Judecătoriei Piatra Neamţ. Acesta afirma a fi executat dispozitivul hotărârii definitive favorabile reclamanţilor.
13. Prin hotărârea din 19 august 2004, instanţa a constatat că nicio probă care să ateste executarea hotărârii definitive nu fusese depusă la dosar de către primar şi a respins contestaţia acestuia ca neîntemeiată.
14. în urma unei acţiuni a primarului, prin hotărârea din 16 decembrie 2004, Tribunalul Neamţ a respins cererea în executare silită formulată de către reclamanţi. Acesta reţine că dispoziţiile hotărârii definitive din 21 decembrie 2001 fuseseră executate şi că, în orice împrejurare, S.D. nemaifiind primarul comunei Girov, daunele cominatorii erau imposibil de executat.
15. Concomitent, o nouă cerere de executare silită a fost depusă de către reclamanţi pe lângă un executor judecătoresc. în 2003, acesta a dispus poprirea conturilor primăriei Girov.
16. Prin hotărârea din 3 iunie 2004, Judecătoria Piatra Neamţ a hotărât că modalitatea de calcul a penalităţii impuse primarului nu era corectă şi că o nouă acţiune în justiţie era necesară în acest sens. Astfel, aceasta a respins poprirea conturilor primăriei.
17. La 10 ianuarie 2005, în urma unui apel formulat de reclamanţi, tribunalul a confirmat hotărârea judecătoriei. Acesta şi-a motivat decizia prin existenţa hotărârii din 16 decembrie 2004, prin care se respinsese cererea în executare silită iniţială.
18. Prin hotărârea din 24 octombrie 2005, Curtea de Apel Bacău, sesizată cu un recurs al părţilor interesate, a confirmat deciziile anterioare, reluând aceleaşi motive.
3. Eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamanţilor
19. La 5 mai 2008, cu ocazia observaţiilor ca răspuns la cele ale Guvernului cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii, reclamanţii au informat Curtea cu privire la eliberarea, în martie 2008, a unui titlu de proprietate aferent terenului în litigiu, întocmit la 19 octombrie 2007. Guvernul a depus la dosar o copie a titlului. în observaţiile din 5 mai 2008, reclamanţii au confirmat eliberarea titlului de proprietate.
II. Dreptul intern aplicabil
20. Reglementarea internă aplicabilă privind executarea hotărârilor judecătoreşti, şi anume extrase din Codul civil şi codul de procedură civilă şi din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, este prezentată în decizia Roman şi Hogea împotriva României (nr. 62959/00, 31 august 2004).
21. Extrase din Legile nr. 18/1991 privind fondul funciar, 169/1997 pentru modificarea Legii nr. 18/1991 şi 29/1990 privind contenciosul administrativ sunt pre-
zentate în cauza Sabin Popescu împotriva României (nr. 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004).
ÎN DREPT
22. Reclamanţii s-au plâns de neexecutarea hotărârii definitive din 21 decembrie 2001, pronunţate de Judecătoria Piatra Neamţ. Aceştia au invocat art. 6 alin. (1) din Convenţia şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, astfel formulate în părţile aplicabile:
Art. 6 alin. (1)
„Orice persoană are dreptul la judecarea_ a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
Art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
23. Curtea constată că cererea nu este în mod manifest nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. Pe de altă parte, aceasta relevă că nu atrage niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar, aşadar, să o declare admisibilă.
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie
24. Guvernul consideră că dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti nu este un drept absolut şi invocă, prin chiar natura sa, o reglementare de către stat în temeiul marjei de apreciere de care dispune. Acesta subliniază eforturile desfăşurate de autorităţile administrative în vederea executării hotărârii definitive favorabile reclamanţilor, în special eliberarea, la 26 septembrie 2002 şi 19 octombrie 2007, a unor titluri de proprietate privind terenul în litigiu.
25. Reclamanţii combat teza Guvernului. Aceştia pretind că hotărârea definitivă din 21 decembrie 2001 nu a fost executată decât la capătul a şase ani după pronunţarea acesteia şi aceasta după numeroasele proceduri pe care le declanşaseră. Aceştia susţin că eliberarea titlului de proprietate de la 26 septembrie 2002 nu a fost decât formală deoarece alte titluri de proprietate, privind o parte a terenului acestora, fuseseră eliberate în favoarea unor terţe persoane.
26. Curtea reaminteşte că, potrivit unei jurisprudenţe constante, executarea unei hotărâri sau decizii, indiferent de instanţă, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul art. 6 din Convenţie (cauza Hornsby împotriva Greciei, hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii
1997-11, § 40). Pe de altă parte, admiţând că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un stat să execute fiecare hotărâre cu caracter civil, oricare ar fi şi indiferent de circumstanţe (cauza SangHer împotriva Franţei, nr. 50342/99, § 39, 27 mai 2003), aceasta reiterează, în acelaşi timp, că, dacă administraţia refuză sau omite să execute sau chiar întârzie să o facă, garanţiile prevăzute la art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul pe parcursul fazei judiciare a procedurii pierd orice raţiune de a fi (cauza Hornsby, precitată, § 41).
27. în continuare, Curtea reaminteşte a fi soluţionat în numeroase rânduri cauze care ridică chestiuni asemănătoare celei din prezenta cauză, în care aceasta s-a pronunţat în sensul încălcării dreptului reclamanţilor la un acces efectiv la un tribunal din cauza executării tardive de către autorităţi a unor hotărâri definitive de condamnare a acestora, în temeiul Legii nr. 18/1991, să reconstituie dreptul de proprietate al persoanelor interesate asupra terenurilor (a se vedea, între altele, cauzele Acatrinei împotriva României, nr. 7114/02, §§ 37-44, 6 octombrie 2006, şi Gavrileanu împotriva României, nr. 18037/02, §§ 36-46, 22 februarie 2002).
28. în cazul de faţă, Curtea consideră că Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să poată conduce la o concluzie diferită. în particular, aceasta remarcă faptul că hotărârea definitivă din 21 decembrie 2001 impunea autorităţilor locale să întocmească documentaţia necesară pentru punerea în posesie a reclamantului cu privire la un teren 4.619 mp intravilan în comuna Girov, pe un amplasament similar celui al terenului deţinut anterior de către părţile interesate, de a trimite această documentaţie comisiei judeţene pentru validare şi pentru a elibera reclamanţilor titlul de proprietate corespunzător. Aceeaşi hotărâre a obligat comisia locală să realizeze documentaţia pentru eliberarea unui titlu de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru un teren de 4 hectare în aceeaşi comună. Curtea constată că Guvernul nu contestă faptul că un titlu de proprietate a fost eliberat numai la 19 octombrie 2007, în conformitate cu dispozitivul hotărârii definitive favorabile. Este necesar să se conchidă că, la această dată, prin demersul mai sus menţionat,
autorităţile şi-au îndeplinit obligaţiile care decurg din această hotărâre, chestiunea ridicându-se numai în privinţa termenului de executare.
29. Curtea remarcă faptul că, chiar dacă autorităţile locale au eliberat la 26 septembrie 2002 un titlu de proprietate reclamanţilor (supra, § 9), această măsură de executare a fost numai formală, întrucât alte titluri de proprietate, privind o parte a terenului în litigiu fuseseră eliberate anterior de către aceleaşi autorităţi unor terţe persoane (supra, § 10).
30. Curtea nu ar putea ignora nici demersurile întreprinse de reclamanţi în vederea obligării primarului comunei Girov să plătească daune cominatorii prevăzute pentru neexecutarea hotărârii definitive (supra, §§ 14-19), nici acţiunea în anularea titlului de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie eliberate în favoarea unor terţi (supra, § 11).
31. Pe de altă parte, Curtea reaminteşte că a considerat deja că omisiunea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate determina încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, mai ales atunci când obligaţia de a solicita executarea deciziei în cauză aparţine unei autorităţi administrative (cauza Acatrinei precitată, § 40).
32. Or, Guvernul nu a prezentat niciun argument de natură să justifice întârzierea observată în cauză în executarea hotărârii definitive favorabile reclamanţilor. Curtea consideră, aşadar, că această întârziere este imputabilă exclusiv autorităţilor locale.
33. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a conchide că statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a desfăşurat toate eforturile necesare, în vederea executării cu celeritate a hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamanţilor.
34. în consecinţă, a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
35. Reclamanţii denunţă o atingere adusă dreptului lor de proprietate din cauza neexecutării de către autoritatea administrativă competentă a hotărârii definitive pronunţate în favoarea lor. Aceştia invocă în acest sens art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel formulat:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
36. Guvernul admite că reclamanţii aveau dreptul, în temeiul hotărârii definitive din 21 decembrie 2001, la punerea în posesie cu privire la o suprafaţă de 4 hectare de teren, dar acesta apreciază că autorităţile locale depuseseră toate eforturile necesare, în vederea respectării dispozitivului acestei hotărâri.
37. Reclamanţii subliniază că executarea hotărârii definitive din 21 decembrie 2001 a intervenit numai la capătul a şase ani şi că această situaţie s-a aflat la originea a numeroase prejudicii.
38. Curtea remarcă, fără dificultate, că hotărârea din 21 decembrie 2001 a oferit reclamanţilor «speranţa legitimă» de a se vedea efectiv puşi în posesia terenului în litigiu şi de a obţine titlul de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Abăluţă împotriva României, nr. 77195/01, § 55, 15 iunie 2006, şi Tacea împotriva României, nr. 746/02, § 37, 29 septembrie 2005). în aceste condiţii, creanţa acestora era suficient stabilită pentru a constitui o «valoare patrimonială», determinând aplicarea garanţiilor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1.
39. Curtea apreciază că imposibilitatea pentru reclamanţi de a obţine executarea hotărârii în cauză într-un termen rezonabil se analizează ca o atingere adusă dreptului acestora la respectarea bunurilor lor, care intră sub incidenţa primei teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Acatrinei, precitată, § 51).
40. Astfel, aceasta consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu din cauza întârzierii în executare, deoarece pe parcursul a peste şase ani, aceştia nu au putut exercita pe deplin toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Sabin Popescu, precitată, §§ 80 şi 81).
41. Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că Guvernul nu a oferit nicio justificare valabilă pentru atingerea cauzată prin neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză; această neexecutare era, aşadar, arbitrară şi a presupus încălcarea principiului legalităţii. O asemenea concluzie dispensează Curtea de a examina dacă justul echilibru a fost menţinut între exigenţele de interes general şi imperativele apărării drepturilor individuale ale reclamanţilor (cauza Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, § 13, 27 mai 2004).
42. în consecinţă, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
43. Conform art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
44. Reclamanţii solicită pentru prejudiciu material suma de 70.000 euro, întemeindu-se pe beneficiul nerealizat rezultat din imposibilitatea, pe parcursul a şapte ani, de a exploata terenul în litigiu. în ceea ce priveşte prejudiciul moral, aceştia pretind a fi suferit din cauza neexe-cutării hotărârii definitive pronunţate în favoarea lor, situaţie care a determinat, ţinând seama de vârsta avansată a acestora, o slăbire a sănătăţii lor. Aceştia lasă la aprecierea Curţii cuantumul care urmează a se acorda pentru repararea acestui prejudiciu.
45. Guvernul insistă cu privire la demersurile efectuate de către autorităţile locale, în vederea executării hotărârii definitive favorabile reclamanţilor şi, în special, cu privire la eliberarea unor titluri de proprietate asupra terenului în litigiu. în privinţa sumei solicitate de reclamanţi cu titlu de prejudiciu material, Guvernul invocă jurisprudenţa Buzatu împotriva României (nr. 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005) în ceea ce priveşte caracterul speculativ al randamentului unei locaţiuni a bunului în litigiu şi jurisprudenţa Ion Cetina şi Ion împotriva României (nr. 73706/01, § 55, 14 februarie 2008), în ceea ce priveşte absenţa documentelor justificative pertinente pentru pretenţiile expuse, în ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate care să justifice acordarea unei sume cu acest titlu.
46. Curtea reaminteşte că, în cazul de faţă, s-a pronunţat în sensul încălcării art. 6 alin. (1) şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 prin faptul că hotărârea din 21 decembrie 2001 a fost executată cu o întârziere de şase ani şi că această situaţie este imputabilă statului.
47. în ceea ce priveşte beneficiul nerealizat cauzat prin executarea tardivă a hotărârii definitive, Curtea observă că, deşi aceştia fuseseră informaţi la 2 aprilie 2008 cu privire la exigenţele impuse prin art. 60 din Regulamentul Curţii în privinţa cererilor de reparaţie echitabilă, reclamanţii nu au însoţit pretenţiile de documente justificative. Astfel, aceştia nu au trimis nici expertiza şi nici hotărârea judecătorească eventuală de susţinere a cuantumului prejudiciului. Prin urmare, în absenţa documentelor justificative pertinente, Curtea nu ar putea specula cu privire la valoarea beneficiului nerealizat. Nu este cazul, aşadar, să se acorde reclamanţilor o despăgubire cu acest titlu [cauza Dragne şi alţii împotriva României (reparaţie echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006].
48. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării provocate de întârzierea în executarea hotărârii pronunţate în favoarea acestora şi că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a încălcării.
49. în aceste împrejurări, având în vedere ansamblul elementelor care se află la dispoziţia sa şi statuând în echitate, conform art. 41 di Convenţie, Curtea acordă fiecăruia dintre reclamanţi suma de 4.000 euro pentru prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
50. De asemenea, reclamanţii solicită suma de 3.364 euro pentru cheltuieli de judecată efectuate în faţa instanţelor interne în vederea executării hotărârii definitive favorabile. Aceştia furnizează copii ale chitanţelor privind taxele de timbru şi cheltuielile de corespondenţă pentru o valoare de aproximativ 100 euro.
51. Guvernul observă că reclamanţii nu au furnizat documente justificative decât pentru o parte a cheltuielilor de judecată efectuate, fără temei, şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii, conform căreia, în absenţa unor documente justificative, trebuie să se înlăture pretenţiile reclamanţilor.
52. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. în cazul de faţă, Curtea observă că reclamanţii nu au furnizat documente justificative pentru majoritatea cheltuielilor de judecată efectuate fără temei. în schimb, în ceea ce priveşte documentele justificative furnizate, Curtea apreciază, pe baza documentelor de la dosar, că părţile interesate au efectuat în mod necesar cheltuieli pentru executarea hotărârii definitive. Ţinând seama de elementele aflate la dispoziţia sa şi de criteriile mai sus menţionate, Curtea apreciază rezonabilă suma de 100 euro cu titlu de cheltuieli de judecată şi o acordă în comun reclamanţilor.
C. Dobânzi
53. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit
marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie;
3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre reclamanţi, în termen de trei luni de data la care hotărârea va rămâne definitivă, în temeiul art. 44 alin. (2) din Convenţie, suma de 4.000 euro (patru mii euro) pentru prejudiciu moral şi, conjunct, suma de 100 euro (o sută euro) pentru cheltuieli de judecată;
b) că sumele în cauză urmează a se converti în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data reglementării şi că este necesar să se adauge la acestea orice altă sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit;
c) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
5. Respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 14 octombrie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Preşedinte
| ← IMBERT DE TREMIOLLES contra Franţei - Mecanism de calcul al... | IORDACHE contra României - Neplata taxei de timbru în apel şi... → |
|---|
