KAFKARIS contra Cipru - Condamnare la închisoare pe viaţă fără perspective de eliberare pentru bună purtare, consecinţă a schimbării legislaţiei; lipsa încălcării.
| Comentarii |
|
Cauza KAFKARIS împotriva Ciprului (nr. 21906/04), hotărârea din 12 februarie 2008
În fapt
În anul 1989 reclamantul a fost găsit vinovat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ucidere cu premeditare şi a primit pedepse cu închisoarea pe viaţă în temeiul Codului penal. La acel moment, potrivit regulamentului penitenciar, condamnaţii pe viaţă erau eligibili pentru reducerea cu până la un sfert a pedepsei aplicate. Ca rezultat, închisoarea pe viaţă a fost definită ca însemnând închisoare pentru douăzeci de ani. în momentul pronunţării pedepsei aplicate reclamantului, procurorul a invitat curtea cu juri să clarifice dacă închisoarea în cazul acestuia însemna închisoarea pe viaţă sau închisoarea pentru o perioadă de douăzeci de ani prevăzută de regulamentul penitenciar şi în acest din urmă caz a solicitat aplicarea consecutivă a pedepselor. Curtea a arătat că termenul folosit însemna închisoarea pentru restul vieţii persoanei condamnate. Totuşi, la sosirea în penitenciar, reclamantului i s-a comunicat de către autorităţile penitenciarului că în situaţia bunei sale purtări s-ar putea califica pentru eliberare în 2002. Ulterior, Curtea Supremă a declarat, într-o altă cauză, că prevederile privind scutirea de pedeapsă erau neconstituţionale şi în afara prerogativelor conferite de lege şi a fost adoptată o nouă legislaţie care îi împiedica pe condamnaţii pe viaţă să ceară reducerea pedepsei pentru bună-purtare.
Reclamantul nu a fost eliberat la data comunicată de autorităţile penitenciare şi a depus la Curtea Supremă o cerere de habeas corpus. Cererea sa şi apelul care a urmat au fost respinse. Singura posibilitate de eliberare rămasă condamnaţilor pe viaţă în Cipru se afla sub puterea constituţională a preşedintelui de a suspenda, ierta sau comuta pedeapsa la recomandarea procurorului general sau sub puterea statutară de a dispune eliberarea condiţionată cu acordul celui din urmă.
În drept
Art. 3 - (a) Durata detenţiei: Cu toate că şansele de eliberare ale condamnaţilor ce executau pedepse pe viaţă erau limitate, aceasta nu înseamnă că pedepsele pe viaţă în Cipru nu puteau fi reduse. Din contră, astfel de sentinţe puteau fi reduse atât în drept cât şi în fapt. în temeiul puterilor constituţionale ale preşedintelui au fost eliberaţi deţinuţi ce executau pedepse de condamnare pe viaţă iar condamnaţii puteau beneficia de dispoziţii pertinente în orice moment, fără a fi executat perioada minimă de închisoare. Prin urmare, deşi au existat vicii de procedură şi reformele erau în curs de desfăşurare, reclamantul nu putea susţine că a fost privat de orice perspectivă de eliberare sau că detenţia sa continuă-deşi lungă-a constituit un tratament inuman sau degradant.
(b) Detenţia după data stabilită de autorităţile penitenciare: Deşi schimbările din legislaţia aplicabilă şi frustrările cauzate de neîndeplinirea aşteptărilor sale au cauzat reclamantului anxietate, ele nu au atins nivelul de severitate cerut de art. 3. în cronologia evenimentelor, reclamantul nu putea avea aşteptări veritabile, justificate, că ar fi putut fi eliberat în 2002, deoarece curtea cu juri a fost clară în ceea ce priveşte pedeapsa stabilită iar schimbările legii relevante au fost făcute cu aproximativ şase ani înainte de data eliberării stabilită de autorităţi. Orice speranţă pe care reclamantul ar fi avut-o privind eliberarea sa prematură ar fi fost prin urmare diminuată deoarece a devenit clar, datorită schimbărilor din legea internă, că executa o condamnare pe viaţă. Dacă o condamnare pe viaţă fără un termen limită cauza în mod inevitabil anxietate şi incertitudine, acestea erau inerente naturii pedepsei
impuse şi, luând în considerare perspectivele de eliberare prevăzute de sistemul actual, nu justificau concluzia unui tratament inuman sau degradant. Concluzie: lipsa încălcării (10 voturi contra 7).
Art. 5 alin. (1) - Curtea cu juri a arătat în mod limpede că reclamantul a fost condamnat la închisoare pentru tot restul vieţii, şi nu pentru o perioadă de douăzeci de ani. Aducerea ulterioară la cunoştinţă, de către autorităţile penitenciare, a datei de eliberare condiţionată, nu putea atrage şi nu a atras caracterul nelegal al pedepsei sau al executării acesteia după 2002. Concluzie: lipsa încălcării (16 voturi contra 1).
Art. 7 - (a) Calitatea legii: în ceea ce priveşte accesibilitatea şi previzibilitatea legii, Curtea a notat că, deşi la momentul în care reclamantul a comis infracţiunile, Codul penal prevedea în mod clar că uciderea cu premeditare este pedepsită cu închisoare pe viaţă, a fost de asemenea clar că, bazându-se pe regulamentul închisorii, atât autorităţile executive cât şi cele administrative au pornit de la premisa că pedeapsa însemna închisoare pe douăzeci de ani şi de aceea toţi deţinuţii, inclusiv cei condamnaţi pe viaţă, erau eligibili pentru reducerea pedepsei pentru bună-purtare. în timp ce Curtea a acceptat că acele reglementări priveau executarea pedepsei-şi nu pedeapsa în sine-distincţia dintre scopul condamnării pe viaţă şi maniera de executare a acesteia nu era vizibilă. Prin urmare, la momentul la care reclamantul a săvârşit faptele, legea cipriotă privită ca întreg nu a fost formulată cu suficientă precizie pentru a-i permite acestuia să discearnă într-o măsură rezonabilă în acele circumstanţe, la nevoie cu ajutor adecvat, scopul pedepsei cu închisoarea pe viaţă şi maniera sa de executare.
Concluzie: încălcare (1 5 voturi contra 2).
(b) Aplicarea retroactivă a unei pedepse mai aspre şi pierderea posibilităţii de reducere a pedepsei: Curtea nu a acceptat faptul că reclamantului i-a fost impusă retroactiv o pedeapsă mai aspră de vreme ce, în lumina prevederilor substanţiale ale Codului Penal, nu se putea spune că la momentul respectiv pedeapsa pe viaţă semnifica în mod clar pedeapsa pentru 20 de ani. Faptul că reclamantul, condamnat pe viaţă, nu mai avea dreptul de a obţine reducerea pedepsei, privea executarea pedepsei în opoziţie cu „pedeapsa" impusă, care rămânea aceea a închisorii pe viaţă. Schimbările din legislaţia privind închisorile şi condiţiile de eliberare, care ar fi putut face mai aspră executarea efectivă a închisorii, nu puteau fi interpretate ca impunând o „pedeapsă" mai grea decât cea impusă de instanţa de judecată. Aspectele privind politicile de eliberare, maniera de implementare a lor şi fundamentarea acestora sunt parte a politicii penale ce se stabileşte la nivel naţional.
Concluzie: lipsa încălcării (16 voturi contra 1).
Art. 14 coroborat cu art. 3, art. 5 şi art. 7 - (a) Presupusa discriminare dintre reclamant şi condamnaţii pe viaţă care au fost eliberaţi. Condamnaţii pe viaţă nu au fost eliberaţi în temeiul regulamentelor penitenciare sau al hotărârilor de condamnare, ci de către Preşedintele Republicii, în exercitarea puterilor sale constituţionale discreţionare. în plus, în cauza reclamantului, curtea cu juri a făcut în mod expres o interpretare adecvată a condamnării pe viaţă şi a pronunţat o pedeapsă cu închisoarea pentru restul vieţii reclamantului. Raport la varietatea factorilor luată în considerare în exercitarea puterilor discreţionare ale preşedintelui, cum ar fi natura faptelor şi încrederea publică în sistemul penal, nu se poate spune că exercitarea acestei puteri a ridicat vreo problemă sub aspectul aplicabilităţii art. 14.
(b) Presupusa discriminare între reclamant, condamnat pe viaţă, şi alţi condamnaţi. Dată fiind natura condamnării pe viaţă, reclamantul nu putea cere să se afle într-o poziţie similară celorlalţi condamnaţi care nu executau pedepse pe viaţă.
Concluzie: lipsa încălcării (16 voturi contra 1).
Art. 41: Constatarea încălcării constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral.
| ← MANSUROGLU contra Turciei - Recurgere incontestabilă la forţă... | SAADI contra Italiei - Riscul supunerii la rele-tratamente în... → |
|---|
