RAVON contra Franţei - Litigiu cu privire la legalitatea percheziţiilor şi urmăririlor din partea administraţiei fiscale: art. 6 aplicabil.
| Comentarii |
|
Cauza RAVON şi alţii împotriva Franţei (nr. 18497/03), hotărârea din 21 februarie 2008 [Secţia a lll-a]
În fapt
Bănuind societăţile reclamante de fraudă fiscală, administraţia fiscală a procedat, în baza unor ordonanţe judiciare, la vizite şi urmăriri ale localurilor societăţilor, precum şi ale domiciliului reclamantului. Cererile depuse de reclamanţi pentru obţinerea anulării ansamblului acestor operaţiuni au fost zadarnice.
În drept
Aplicabilitate: Art. 6 alin. (1) este aplicabil, în latura sa civilă, litigiilor privitoare la legalitatea vizitelor domiciliare şi a urmăririlor al căror obiect l-au format reclamanţii: la originea sa se află problema ignorării sau neignorării de către autorităţi a dreptului acestora la respectul domiciliului. Or, caracterul „civil" al acestui drept este manifest, aşa cum este recunoscut în dreptul intern (art. 9 din Codul civil), dar şi pentru că Convenţia, care îl consacră prin art. 8, este direct aplicabilă în ordinea juridică franceză.
în fond: Reclamanţii se plâng de faptul că nu au avut acces la un recurs efectiv, pentru a contesta legalitatea vizitelor şi a urmăririlor al căror obiect l-au făcut, în aplicarea art. L. 16 B din Cartea de proceduri fiscale. Conform acestui articol, ordonanţele care autorizează vizitele domiciliare nu sunt susceptibile decât de un recurs în casaţie. Or, Curtea consideră că, în opinia sa, posibilitatea de a face un recurs în casaţie - de care, de altfel, reclamanţii au uzat - nu răspunde exigenţelor art. 6 alin. (1), câtă vreme un astfel de recurs în faţa Curţii de Casaţie, hotărăşte în drept, nu permite o examinare a elementelor de fapt pe care s-au întemeiat autorizaţiile în litigiu. Faptul că autorizaţia pentru a proceda la vizite domiciliare trebuie dată de un judecător -precum şi faptul că, la prima vedere, un control juris-dicţional care include o examinare de această natură, este incorporat în procesul decizional în sine-nu este suficient pentru a umple aceasta lacună. într-adevăr, persoana vizată de percheziţia pregătită - care, în acest stadiu, ignoră existenţa procedurii intentate împotriva sa - nu se poate face ascultată.
Alte elemente sunt subliniate în principal de Curte. Agenţii care efectuează vizita nu au obligaţia legală de a le face cunoscut celor interesaţi dreptul acestora de a supune orice dificultate unui judecător, care nu este ţinut a menţiona în ordonanţa de autorizare nici posibilitatea şi nici modalităţile sale de urmărire, în vederea suspendării sau a opririi vizitei. Prezenţa celor interesaţi nu este impusă, iar legea nu prevede pentru aceştia posibilitatea de a face apel la un avocat ori de a avea contacte cu exteriorul. Persoanele interesate nu mai au capacitatea de a-l sesiza pe judecătorul care a autorizat operaţiunile după terminarea acestora.
în cele din urmă, Curtea apreciază că reclamanţii nu au avut acces la un „tribunal" pentru a obţine, la sfârşitul unei proceduri care răspunde exigenţelor art. 6 alin. (1), o decizie în privinţa „contestaţiei" lor.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 41: 5.000 euro reclamantului pentru prejudiciu moral; constatarea încălcării este suficientă pentru societăţile reclamante.
| ← SAADI contra Italiei - Riscul supunerii la rele-tratamente în... | HADRI-VIONNET contra Elveţiei - Înmormântarea unui copil... → |
|---|
