MANSUROGLU contra Turciei - Recurgere incontestabilă la forţă nimicitoare de către agenţii statului şi eficacitatea anchetei: încălcare.
| Comentarii |
|
Cauza MANSUROGLU împotriva Turciei (nr. 43443/98), hotărârea din 26 februarie 2008 [Secţia a IV-a]
În fapt
Cauza vizează cu precădere uciderea fiului reclamanţilor şi relele tratamente aplicate reclamantei, în timpul unei operaţiuni anti-teroriste împotriva PKK, efectuată sub controlul forţelor de ordine, în regiunea aflată la acea vreme în stare de urgenţă. Nu a fost contestat faptul că moartea rezultă dintr-o folosire deliberată a forţei de către poliţişti. în schimb, părţile sunt în dezacord în ceea ce priveşte modul în care şi-a pierdut viaţa fiul reclamanţilor. în 1996 a fost deschisă o anchetă, procedându-se la trei autopsii. Examenele au arătat că decesul fusese cauzat de hemoragii interne şi externe, datorită rănilor provocate de gloanţe. Aceste gloanţe urmaseră o traiectorie pornind din spate către înainte. Datorită impactului lor, ele nu puteau să fi fost trase de la o distanţă foarte mică. Cu toate acestea, distanţele tiruriior nu au putut fi determinate, pentru că era necesar în acest scop un examen balistic al hainelor defunctului, iar prima echipă de autopsiere, nespecializatăîn medicină legală, nu a apreciat ca utilă conservarea acestor haine.
În 1997, comitetul administrativ căruia i-a fost transmis dosarul în temeiul legii, pentru urmărirea funcţionarilor, l-a înştiinţat pe avocatul reclamanţilor că aceştia nu puteau fi informaţi cu privire la evoluţia dosarului, în absenţa constituirii lor ca părţi interveniente. Toate cererile de audiere a martorilor acuzării formulate de reclamanţi au rămas zadarnice. în 1998, comitetul a
hotărât achitarea, motivând că se stabilise faptul că victima aparţinea PKK şi fusese capturată moartă în timpul unei confruntări armate, survenite între forţele de ordine şi terorişti. Comitetul a hotărât că alegaţia conform căreia defunctul ar fi fost victima unei sechestrări şi apoi a unei execuţii extrajudiciare era lipsită de fundament. Consiliul de stat a confirmat achitarea.
în acest interval, reclamanta a fost supusă unui examen medical. Raportul medical definitiv conchidea asupra unei incapacităţi temporare de cinci zile, necesitând un interval de restabilire total de zece zile. Reclamanta a înaintat plângere împotriva poliţiştilor, pentru relele tratamente pe care le suferise. în definitiv, autorităţile turce au decis să nu declanşeze urmăriri penale. Recursul formulat de reclamantă a fost respins.
În drept
Stabilirea faptelor şi sarcina probei: Faţă de o alegaţie care introduce în cauză conformitatea art. 2 alin. (2) a unui recurs incontestabil la forţa nimicitoare de către agenţi ai statului în circumstanţe aflate sub controlul lor, guvernului pârât îi incumbă stabilirea faptului că forţa în cauză nu a ajuns dincolo de ceea ce era „absolut necesară" şi era „strict proporţionată" cu unul sau altul dintre scopurile autorizate prin această dispoziţie.
Cu privire la deces: într-o vreme în care acţiunile teroriste făceau ravagii în sud-estul Turciei şi raportat la trei indivizi denunţaţi şi nominalizaţi ca fiind militanţi ai PKK, Curtea este gata să admită că operaţiunea în litigiu poate fi considerată că ar fi procedat cu o „convingere onestă şi valabilă". Cu toate acestea, ea nu este convinsă, în temeiul elementelor aflate la dosar, că această operaţiune, implicând treizeci şi şapte de poliţişti echipaţi pentru asalt şi cu explozivi precum grenade, ar fi fost concepută pentru a reduce la minimum recurgerea la forţa nimicitoare. Curtea nu înclină să dea crezare mai mult argumentului avansat de guvern, conform căruia confruntarea armată ar fi fost de o mare violenţă, plasându-i astfel pe poliţişti într-o situaţie de legitimă apărare. Ea arată cu precădere mai multe deficienţe grave în privinţa determinării originii tiruriior mortale. în primul rând, armele utilizate de poliţişti nu au fost expertizate, iar o expertiză balistică asupra hainelor victimei a devenit imposibilă. Or, în mod sigur, nu îi revine unui nespecialist sarcina de a decide cu privire la caracterul exploatabil sau nu al unei probe pe punctul de a o face dispărută.
Curtea constată o altă omisiune frapantă în faptul că cei treizeci şi şapte de poliţişti participanţi la operaţiune nu au fost interogaţi în privinţa desfăşurării intervenţiei, în aceste condiţii, autorităţile nu au dat dovadă că ar fi procedat cu adevărat la identificarea poliţistului sau a poliţiştilor susceptibili a face lumină asupra împrejurărilor exacte care au condus la decesul denunţat ca inevitabil. în ceea ce priveşte acţiunile victimei, nimic nu demonstrează că, la momentul faptelor, acesta s-ar fi servit de o armă împotriva poliţiştilor. în consecinţă, nu poate fi înţeles modul în care aceştia din urmă s-au aflat în starea de necesitate absolută de a riposta printr-o forţă de luptă - gloanţe şi explozivi - cauzând atâtea răni extrem de grave, nici cum, în cursul unei confruntări armate, toate gloanţele mortale au atins victima în spate. Rezultă că guvernul nu a stabilit faptul că forţa nimicitoare utilizată împotriva fiului reclamanţilor fusese „absolut necesară" şi că fusese „strict proporţionată".
Cu privire la anchetă: Autorităţile nu au desfăşurat nici o anchetă susceptibilă a permite stabilirea adevăratelor împrejurări ale decesului şi cu atât mai puţin a eventualilor responsabili. Deja înainte de trimiterea cauzei de procuror la comitetul administrativ, reclamanţii au fost practic excluşi de la informaţie. Procedura în faţa comitetului administrativ denotă o voinţă de a-i exclude pe reclamanţi de la investigaţii şi, prin urmare, acceptarea fără rezerve a denegărilor de forţele de ordine introduse în cauză. în accepţiunea Curţii, acest fapt îi confirmă serioasele sale îndoieli cu privire la anchetele întreprinse de organele administrative, precum cele din cauza de faţă, care nu sunt independente în raport cu executivul.
Concluzie: încălcarea art. 2 (unanimitate) întemeiată pe uciderea fiului reclamanţilor de către poliţişti şi pe absenţa anchetei adecvate şi efective în privinţa decesului acestuia.
Art. 3 în ceea ce o priveşte pe reclamantă - Curtea reţine, o dată în plus, că nu îi revine guvernului turc să explice împrejurările aflate la originea relelor tratamente invocate de reclamantă. Constatările medicale indică forme de „răni" suficient de grave pentru a antrena o incapacitate temporară de cinci zile şi o convalescenţă de zece zile. Referitor la ancheta desfăşurată asupra acestui aspect, Curtea nu întrevede nici un motiv care ar putea repune în cauză susţinerile reclamantei. Ea
relevă cu precădere absenţa voinţei din partea autorităţilor de a căuta elementele pertinente, susceptibile să sprijine plângerea celei în cauză şi, mai mult, să le verifice pe cele existente, cu riscul de a spori sentimentul de vulnerabilitate care domnea, la acea vreme, în sânul populaţiei, faţă de reprezentanţii statului. Curtea apreciază că guvernul s-a fondat pe rezultatele investigaţiilor administrative, pe cât de ineficiente, pe atât de inadecvate şi că din acest motiv nu a fost în măsură să explice faptele denunţate, raportat la art. 3, în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 41: 5.000 euro plus 150 dolari acordaţi reclamanţilor pentru prejudiciul material; 9.000 euro reclamantului şi 13.000 euro reclamantei pentru prejudiciul moral.
| ← DRIHA contra României - Alocaţia acordată reclamantului cu... | KAFKARIS contra Cipru - Condamnare la închisoare pe viaţă... → |
|---|
