CEDO, Secţia a II-a, Maiorano c. Italia, 15 decembrie 2009, 28634/06
În 1976, dl. Izzo a fost condamnat la detenţiune pe viaţă pentru privarea de libertate, violul şi torturarea a două femei şi uciderea uneia dintre ele. În ciuda faptului că pe parcursul detenţiei, dl. Izzo a fost sancţionat penal de mai multe ori pentru diverse incidente produse în penitenciar, în 2004 s-a pronunţat o cerere de punere a acestuia în libertate condiţionată. În timpul acestei perioade, dl. Izzo a planificat şi a comis, cu ajutorul a doi complici, două infracţiuni de omor asupra unor femei. În 2005, Ministrul Justiţiei a deschis o anchetă administrativă cu scopul de a determina dacă prin raportare la procedura de eliberare a dlui. Izzo poate fi atrasă răspunderea disciplinară a judecătorului care a dispus punerea acestuia în libertate. În martie 2008, CSM-ul l-a sancţionat pe magistratul în discuţie cu un avertisment. Între timp, reclamanţii, în calitate de rude ai victimelor, au introdus o plângere penală împotriva magistratului în discuţie, însă aceasta a fost clasată.
Fiind sesizată cu o plângere vizând violarea art. 2, Curtea s-a pronunţat prima dată prin raportare la obligaţiile substanţiale ale statului. Curtea a constatat că, la momentul eliberării dlui. Izzo nimic nu indica cele două femei drept victime potenţiale ale unei acţiuni criminale a acestuia. Din acest punct de vedere, Curtea nu a considerat criticabilă eliberarea sa şi nici existenţa unei politic de reinserţie a condamnaţilor, în măsura în care un astfel de sistem de măsuri de reinserţie include suficiente măsuri de protecţie a societăţii. În aceste condiţii, Curtea a socotit că rămâne doar de stabilit dacă, în condiţiile speciale din speţă, eliberarea dlui. Izzo constituie o încălcare a obligaţiei de diligenţă, pe care art. 2 din Convenţie o impune. În acest context, Curtea consideră că nu pot fi ignorate elementele favorabile eliberării deţinutului, în principal rapoartele supraveghetorului său şi a cele psihiatrice. Pe de altă parte, însă, aceste elemente pozitive erau combătute de numeroase alte argumente, care ar fi trebuit să inspire mai multă prudenţă din partea instanţei. Astfel, Curtea a subliniat că, după condamnarea sa pentru fapte de o cruzime extraordinară, conduita dlui. Izzo a fost departe de a fi ireproşabilă, aceste fiind autorul a numeroase incidente extrem de violente în penitenciar. Acest fapt face ca decizia de reinserţie socială a acestuia să fie cel puţin discutabilă. Pe de altă parte, Curtea a amintit şi faptul că după eliberarea sa, dl. Izoo nu a fost supravegheat corespunzător, deşi un informator informase parchetului despre infracţiunile pe care acesta le pregătea. În plus, deşi personalul care supraveghe activitatea acestuia a informat parchetul despre încălcarea repetată a condiţiilor de eliberare de către dl. Izzo, informaţia nu a avut niciun efect asupra situaţiei acestuia. De aceea, Curtea consideră că statul şi-a încălcat obligaţiile de diligenţă pe care art. 2 le impune.
Sub aspect procedural, Curtea a fost nevoită să stabilească dacă statul avea obligaţia pozitivă de a impune răspunderea juridică a agenţilor statului implicaţi. Curtea a constatat că magistratului care dispus eliberarea dlui. Izzo i s-a aplicat o sancţiune disciplinară cu avertisment, însă această decizie nu a vizat anumite elemente speciale ale cauzei. În principal, Curtea a constatat că CSM nu s-a pronunţat asupra faptului că declaraţiile informatorului nu au fost utilizate pentru a conduce la revocarea eliberări celui condamnat. De aceea, Curtea constată că statul şi-a încălcat obligaţia de a realiza o anchetă eficace în această cauză.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Maiorano contra Italiei - Eliberare condiţionată a unui deţinut periculos.
