CEDO, Secţia a V-a, Tonchev c. Bulgaria, 19 noiembrie 2009, 18527/02
În martie 1993 fiul reclamantului, în vârsta de 5 ani, l-a stropit cu apa pe M.T. Acesta din urma l-a lovit pe copil în faţă cu o bucata de ţigla, provocându-i mici leziuni pe pleoapa ochiului. În august 1993 reclamantul a depus o plângere penala cu constituire de parte civila. Primul termen de judecata a avut loc în noiembrie 1993. În decembrie 2000 instanţa sesizată a încetat procesul penal pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii penale. Totodată, acţiunea civila a rămas nesoluţionată.
Considerând că fiul său a fost victima mai multor încălcări ale Convenţiei, reclamantul a sesizat CEDO cu o plângere.
În raport de eventuala violare a art. 3 din Convenţie, Curtea a amintit că relele tratamente trebuie să atingă un minimum de gravitate pentru a intra sub incidenţa acestor texte. Acest nivel este însă unul relativ, care depinde de ansamblul circumstanţelor cauzei, precum durata tratamentului şi efectele psihice sau psihologice asupra victimei, şi în anumite cazuri, sexul, vârsta, starea de sănătate a acesteia. În speţă, Curtea a observat că atacul asupra fiului reclamantului nu a fost unul violent, arătând în acest sens că obiectul atacului a fost o mică bucata de ţiglă. În aceleaşi linii, Curtea a reţinut că vătămarea produsă copilului, nu a fost una serioasă, chiar dacă acesta avea doar 5 ani. În cauză, tratamentul la care fusese supus copilul nu atinsese însă minimul de gravitate necesar pentru a atrage aplicabilitatea art. 3. De asemenea, în ceea ce priveşte aplicarea art. 8, reclamantul nu dovedise existenţa unor efecte fizice sau psihice de durata care să atragă aplicarea articolului respectiv. În consecinţă, niciunul dintre cele două articole nu fusese încălcat.
Referitor la durata nerezonabilă a procedurilor penale, având în vedere întârzierile în soluţionarea cauzei, fiind necesari mai mult de 8 ani pentru soluţionarea cauzei, a fost constatată încălcarea art. 6 din Convenţie.
În ceea ce priveşte nesoluţionarea acţiunii civile în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea a reţinut ca principala cauză încetineala cu care instanţele naţionale au soluţionat cazul, ceea ce reprezintă o limitare a accesului efectiv la o instanţa, indiferent de posibilitatea reclamantului de a introduce sau nu o acţiune civila separată. Curtea a considerat că în situaţia în care sistemul intern permite reclamanţilor să introducă o acţiune civila alăturata procesului penal, statul are obligaţia să se asigure că aceştia se bucură de garanţiile fundamentale prevăzute în art. 6. Prin urmare, în opinia Curţii, un reclamant nu poate aştepta prescripţia răspunderii penale a făptuitorului, pentru a da curs cererilor sale civile în ceea ce priveşte acordarea de daune interes într-un nou proces în civil. Aceasta concluzie nu este afectată de faptul că reclamantul ar fi avut posibilitatea să opteze încă de la început pentru o acţiune civila separată. Preferinţa sa privind solicitarea de daune-interese în cadrul unei proceduri penale nu apare nejustificată în circumstanţele cauzei. Aşadar, prin nesoluţionarea acţiunii civile, a fost încălcat art. 6 din Convenţie.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Tonchev contra Bulgaria - Prescripţia răspunderii penale. Nesoluţionarea acţiunii civile.
