CEDO, Secţia a II-a, Kalender c. Turcia, 15 decembrie 2009, 4314/02
Soţul reclamantei şi mama acestuia au fost ucişi într-un accident într-o gară. Astfel, pe 4 mai 1997 victimele au luat un tren al TCDD (Compania Naţionala de Cai Ferate turca); la sosirea în gara de destinaţie, în momentul în care coborau din tren, au fost loviţi şi ucişi de un tren de marfa care trecea pe linia vecină. Imediat după accident a fost deschisă o anchetă, la finele căreia autorităţile au stabilit că răspunderea era împărţită între TCDD, din cauza insuficienţei măsurilor pentru asigurarea siguranţei călătorilor – lipsa peroanelor, lipsa iluminării şi lipsa personalului care să informeze calatorii – şi cele două victime, care au coborât din tren pe partea greşită, încercând să traverseze ulterior calea ferata. Mecanicul trenului de marfa, cercetat pentru ucidere din culpă, a fost achitat.
Reclamanţii au introdus o acţiune civila împotriva TCDD, prin care au cerut despăgubiri materiale şi morale. TCDD, la rândul său, a cerut despăgubiri pentru întârzierile cauzate de accident. Un expert numit de instanţă a apreciat că victimele au fost responsabile de producerea accidentului în proporţie de 60%, în timp ce TCDD a fost responsabilă în proporţie de 40%. În urma desfăşurării procedurii de executare în iunie 2006, reclamanţii au obţinut plata integrală a compensaţiei stabilită de instanţă.
În faţa CEDO, reclamanţii au susţinut că TCDD a fost responsabilă pentru moartea celor doi, din pricina nerespectării normelor de securitate. Ei au pretins că autorităţile nu au luat măsurile de securitate necesare pentru a proteja viaţa pasagerilor, încălcând astfel obligaţia pozitiva a statului de a depune diligentele care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă. De asemenea, s-au plâns şi de faptul că au avut câştig de cauză decât după o procedură care a durat cinci ani şi jumătate şi aceasta doar după ce au finalizat procedura de executare. Cu toate acestea, au obţinut plata efectiva a despăgubirilor doar la 9 ani de la accident. Curtea a reamintit că prima fraza a art. 2 impune statului atât obligaţia de a nu cauza „intenţionat” moartea unei persoane cât şi obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a proteja viaţa unei persoane, aflată sub jurisdicţia sa. Obligaţia pozitivă presupune, în primul rând, instituirea de către stat a unui cadru de reglementare care necesita adoptarea de măsuri specifice pentru a proteja viaţa şi, în al doilea rând, obligaţia de a dezvolta un sistem judiciar independent şi eficient, capabil să stabilească circumstanţele decesului şi, dacă este cazul, să asigure tragerea la răspundere a celor responsabili.
În acest sens, rezultă atât din raportul de expertiză, cât şi din alte rapoarte de specialitate privitoare la accident, că însăşi structura fizică a gării din respective nu a întrunit cerinţele minime de siguranţă. Astfel gara nu a fost echipata cu pasaje subterane. În plus, trenul victimelor a oprit pe banda din mijloc, deoarece pe prima bandă de lângă gara staţionase în mod necorespunzător un tren de marfa, forţând astfel pasagerii să traverseze liniile de cale ferată. Experţii au concluzionat că liniile nr. 1 şi nr. 2 erau rezervate pentru trenurile de pasageri, fiind cele mai apropiate de staţie. Prin urmare, neutilizarea liniei nr. 1 a reprezentat o eroare de management. Experţii au constatat, de asemenea, şi neimplicarea personalului aflat la bordul trenului cu care au călătorit victimele în condiţiile în care pasagerii nu au primit nicio informaţie cu privire la direcţia de coborâre. În aceste condiţii, nu se putea spune că tragedia ar fi avut drept cauză determinantă comportamentul neglijent al victimelor. Legătura de cauzalitate dintre încălcările normelor de siguranţă şi producerea accidentului a fost stabilită atât prin diferitele rapoarte de expertiza cât şi de instanţele naţionale care au soluţionat acţiunile în despăgubire.
Curtea a reamintit faptul că art. 2 din Convenţie nu trebuie interpretat în sensul că fiecărei persoane ii este garantat un nivel absolut de siguranţă în toate activităţile ce prezintă riscuri asupra integrităţii fizice. Cu toate acestea, având în vedere numărul mare şi gravitatea acestor încălcări ale normelor de siguranţă, Curtea a constatat că autorităţile nu au luat nici cele mai elementare măsuri de siguranţă. În consecinţă a fost încălcat art. 2 din Convenţie.
În raport de ancheta efectuată, Curtea a reamintit că, în cazul în care un om a murit în circumstanţe care pot angaja răspunderea statului, art. 2 din Convenţie impune în sarcina acestuia obligaţia de a adopta o legislaţie efectivă care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viaţa unei persoane, legislaţie care să fie dublată de mecanisme care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării şi sancţionării încălcării prevederilor sale.
Curtea a observat că, în teorie, sistemul penal turc părea să asigure o protecţie suficientă împotriva atingerilor dreptului la viaţă rezultând din activităţi periculoase. Se ridică însă problema de a şti dacă masurile luate efectiv de autorităţi după accident în aplicarea dispoziţiilor menţionate s-au dovedit suficiente în practică. În aceasta privinţa, Curtea a observat că autorităţile au acţionat imediat după incident. Procurorul a deschis o primă anchetă împotriva şefului trenului de marfa, considerat vinovat pentru omor prin imprudenţă. Având în vedere raportul de expertiza al Institutului de Medicină Legală, instanţele l-au achitat pe mecanic şi au cerut începerea urmăririi penale a TCDD pentru nerespectarea normelor de siguranţă. Rezultă însă, din documentele de la dosar, că urmărirea penală a TCDD nu a fost începută. Aşadar, autorităţile nu au acordat atenţie consecinţelor deosebit de grave ale accidentului, în care două persoane au decedat. În consecinţă, nu s-ar putea considera că, prin modul de răspuns al justiţiei turce, agenţii or autorităţile statului au fost trase la răspundere corespunzător or dacă dispoziţiile legale au fost puse efectiv în aplicare. Curtea a statuat că a fost încălcat art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Kalender contra Turciei - Responsabilitatea statelor pentru activităţi periculoase
