Mancini contra Italiei - Arest la domiciliu Transfer din penitenciar Durata executarii masurii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Mancini versus Italia, 2 august 2001, 44955/98
Curtea admite că, de cele mai multe ori, o decizie de eliberare din penitenciar este pusă în executare cu o inevitabilă întârziere, însă autorităţile au obligaţia de a o reduce la minim.
Cei doi reclamanţi au fost arestaţi în urma unei tâlhării, iar bunurile furate au fost găsite într-unul din magazinele ce aparţineau întreprinderii lor. În urma unei ordonanţe a judecătorului de instrucţie s-a dispus arestarea lor preventivă în decembrie 1997. Reclamanţii au formulat apel contra acestei ordonanţe, iar instanţa de judecat a dispus la 7 ianuarie 1998 înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Din cauza lipsei unor echipaje de poliţie, transferul lor din penitenciar către domiciliu nu s-a realizat decât la 13 ianuarie 1998.
Art. 5 § 1 lit. versus Detenţia în penitenciar, ca şi arestul la domiciliu, constituie privări de libertate în sensul art. 5 din Convenţie. În speţă, se pune problema întârzierii cu care autorităţile interne au executat măsura înlocuirii detenţiei în penitenciar cu arestul la domiciliu, măsură preventivă mai puţin severă. În opinia Curţii, această cauză se distinge net de o altă situaţie aparent asemănătoare judecată de către Curte. Este vorba despre afacerea Ashingdane versus Marea Britanie, în care s-a ridicat problema neexecutării prelungite a unei decizii de transfer a reclamantului dintr-un spital psihiatric special către o clinică psihiatrică ordinară, ce oferea un regim de internare mai liberal. În speţa respectivă locul şi modalităţile de internare nu au încetat să corespundă nevoilor detenţiei unui alienat, iar drepturile reclamantului nu au suferit limitări mai ample decât cele pe care le admite Convenţia. Contrar acelei situaţii, în cauza de faţă modificarea naturii locului de detenţie a reclamanţilor trebuie luată în calcul. În fapt, spre deosebire de arestul la domiciliu, detenţia într-o închisoare implică inserarea unei persoane într-o structură globală, partajul activităţilor şi a resurselor cu alţi deţinuţi şi un control rigid din partea autorităţilor cu privire la activităţile cotidiene. De aceea, Curtea a considerat că omisiunea executării rapide a deciziei de transfer către un arest la domiciliu intră în câmpul de incidenţă al art. 5. Curtea admite că, de cele mai multe ori, o decizie de eliberare din penitenciar este pusă în executare cu o inevitabilă întârziere, însă autorităţile au obligaţia de a o reduce la minim. În consecinţă, întârzierea de câteva zile din speţă nu poate fi compatibilă cu prevederile art. 5, care au fost încălcate.
| ← Rutten contra Olandei - Detentie Internare medicala Cadru legal... | Grams contra Germaniei - Ancheta eficace Calitatea anchetei → |
|---|
