Varbanov contra Bulgariei - Internare probleme psihice Comportament agresiv Aviz medical
| Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, hotărârea Varbanov versus Bulgaria, 5 octombrie 2000, 31365/96
Pentru a priva o persoană de libertate trebuie, exceptând cazurile de urgenţă, ca alienaţia acesteia să fie stabilită de o manieră probantă.
Privarea de libertate a unei persoane considerate ca fiind alienată poate fi conformă cu aceste dispoziţii doar în măsura în care a fost dispusă cu avizul unui medic.
După ce a primit mai multe plângeri privind comportamentul agresiv al reclamantului, un procuror a dispus realizarea unei anchete. Poliţia a concluzionat că reclamantul pare să sufere de tulburări psihice şi este capabil să îşi pună în executare ameninţările la adresa altor persoane. Reclamantul nu avea niciun antecedent psihiatric şi a obţinut un certificat ce atesta starea sa bună din acest punct de vedere. Procurorul a continuat anchetat şi i-a cerut de două ori, fără succes, reclamantului să se supună unui examen medical. În ianuarie 1995, procurorul a dispus conducerea cu forţa a reclamantului într-un spital psihiatric unde acesta urma să rămână internat timp de 20 de zile în vederea examinării sale. La 15 septembrie 1995, reclamantul a fost transferat într-un spital obişnuit întrucât făcuse pneumonie. I s-a interzis să părăsească salonul de spital şi era legat de pat în timpul nopţii, situaţia prelungindu-se până l a24 septembrie 1995. reclamantul a fost externat în 16 octombrie. Potrivit psihiatrului care l-a examinat, nu se impunea niciun tratament psihiatric.
Art. 5 § 1 lit. e). Privarea de libertate a unei persoane considerate ca fiind alienată poate fi conformă cu aceste dispoziţii doar în măsura în care a fost dispusă cu avizul unui medic. Forma şi procedura de adoptare poate varia după circumstanţe, însă avizul medicului este absolut obligatoriu înainte de a se dispune internarea, mai puţin în situaţiile urgente şi excepţionale în care avizul este necesar a fi exprimat imediat după internare. Atunci când exprimarea nu este posibilă pentru că, spre exemplu, persoana vizată refuză să se supună examinării, este obligatoriu ca un medic să realizeze o evaluare a dosarului. În plus, evaluarea medicale trebuie să privească starea actuală a persoanei în cauză, nu trecutul acesteia. În speţă, reclamantul a fost internat fără ca un medic să se exprime asupra necesităţii. În plus, reclamantul nu avea niciun fel de antecedente din acest punct de vedere şi nimic din actele dosarului nu indica că este necesară internarea sa pentru a fi supus unui examen psihiatric, care se putea de altfel realiza şi fără internarea reclamantului. De aceea, detenţia sa fost nejustificată. Pe de altă parte, dreptul bulgar în vigoare la acel moment, nu cuprindea nicio dispoziţie care să permită procurorului să dispună internarea unei persoane, astfel încât actul emis de către procuror nu putea constitui un fundament valabil pentru detenţia reclamantului, care a fost şi ilicită. Din acest punct de vedere, directive interne ale parchetului nu pot fi invocate drept bază legală a actului procurorului, întrucât acestea nu sunt publicate şi nu au nicio forţă juridică. În consecinţă, art. 5 a fost violat.
| ← Schiesser contra Elveţia - Legalitatea stării de arest... | Koniarska contra Marea Britanie Minor Privare de libetate... → |
|---|
