STOLL contra Elveţiei - Libertate de exprimare. Condamnarea unui jurnalist pentru publicarea unui document diplomatic strategic clasat ca fiind confidenţial
| Comentarii |
|
Cauza STOLL împotriva Elveţiei (nr. 69698/01), hotărârea din 10 decembrie 2007
În fapt
Cauza priveşte condamnarea reclamantului, de profesie jurnalist, la plata unei amenzi pentru a fi divulgat în presă un raport confidenţial al ambasadorului elveţian în Statele Unite, referitor la strategia pe care ar fi adoptat-o guvernul elveţian în negocierile dintre Congresul mondial evreiesc şi băncile elveţiene, pe tema despăgubirilor datorate victimelor Holocaustului pentru fondurile fără moştenitori, aflate în conturi bancare elveţiene.
în decembrie 1996, în cadrul negocierilor în cauză, ambasadorul Elveţiei în Statele Unite a stabilit un „document strategic", clasat „confidenţial". Documentul a fost trimis responsabilului cu această problemă, de la Departamentul federal al afacerilor externe la Berna, iar copii ale actului au fost înaintate către 19 persoane din guvernul elveţian şi din administraţia federală, precum şi reprezentanţelor diplomatice elveţiene din străinătate. Reclamantul a obţinut o copie, probabil în urma violării secretului profesional, faptă al cărei autor a rămas necunoscut.
Un ziar de duminică din Ziirich a publicat două articole redactate de reclamant, intitulate „Ambasadorul Jagmetti ofensează evreii" şi „Ambasadorul cu pelerină şi saboţi mari îşi pune picioarele în farfurie". A doua zi, un cotidian din Ziirich a reprodus fragmente ample din documentul strategic şi, drept urmare, un alt jurnal a publicat, de asemenea, extrase. Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la o amendă de 8.000 franci elveţieni, adică aproximativ 476 euro, pentru publicarea „dezbaterilor oficiale secrete", în sensul art. 293 din codul penal. Recursurile reclamantului au fost respinse în ultimă instanţă de Tribunalul federal.
De altfel, Consiliul elveţian de presă, admiţând legitimitatea publicaţiei, având în vedere importanţa de la acea epocă a dezbaterii publice referitoare la averile victimelor Holocaustului, a apreciat că reclamantul, în mod iresponsabil, a redat propunerile ambasadorului ca fiind dramatice şi scandaloase, prezentând trunchiat documentul strategic şi neţinând seama de cronologia evenimentelor în care acesta s-a înscris. Consiliul a mai adăugat că, în schimb, alte ziare au prezentat afacerea în adevărata ei lumină, publicând aproape în întregime documentul strategic.
În drept
Procedură - Printr-o hotărâre a camerei, Curtea a concluzionat, cu patru voturi contra trei, că a fost încălcat art. 10. La cererea guvernului elveţian, cauza a fost trimisă Marii Camere, în temeiul art. 43 din Convenţie.
Pe fond - Condamnarea reclamantului este analizată ca «ingerinţă» în exercitarea libertăţii de exprimare, ingerinţă care era prevăzută de codul penal elveţian şi avea ca scop legitim prevenirea „divulgării de informaţii confidenţiale". Marea Cameră subliniază că, în lumina art. 33 alin. (3) din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, din 1969, şi ţinând cont de absenţa unor indicaţii contrare în lucrările pregătitoare, fraza „împiedicarea divulgării de informaţii confidenţiale" trebuie interpretată în sensul art. 10 alin. (2) care înglobează informaţiile confidenţiale divulgate atât de o persoană ţinută de obligaţia de confidenţialitate cât şi de o terţă persoană şi mai ales, aşa cum e cazul în speţă, de un jurnalist.
Principala problemă de rezolvat este aceea de a cunoaşte dacă amintita ingerinţă era „necesară într-o societate democratică". Din acest punct de vedere, Marea Cameră confirmă din capul locului că art.
este aplicabil în cazul difuzării de către jurnalişti a informaţiilor confidenţiale sau secrete. Problema fondurilor fără moştenitori relevă nu doar interese financiare importante, ci prezintă şi un aspect moral considerabil, şi cu acest titlu interesează însăşi comunitatea internaţională în sens larg. în consecinţă, în aprecierea necesităţii măsurii luate de autorităţile elveţiene, Curtea ţine cont de punerea în balanţă a celor două interese publice în prezenţă: cel al cititorilor care trebuie să primească informaţii privitoare la un subiect de actualitate şi cel al autorităţilor care trebuie să asigure o rezolvarea favorabilă şi satisfăcătoare a negocierilor diplomatice aflate în desfăşurare. Chiar dacă erau concentrate aproape exclusiv asupra personalităţii ambasadorului şi a stilului său, articolele în litigiu erau susceptibile a contribui la dezbaterea publică asupra fondurilor fără moştenitori, problemă care era intens discutată la acea vreme în Elveţia. Publicul avea deci un interes în publicarea acestor articole.
Referitor la interesele protejate de autorităţile elveţiene, are o importanţă primordială - pentru serviciile diplomatice şi pentru buna funcţionare a relaţiilor internaţionale - faptul ca diplomaţii să poată transmite informaţii confidenţiale sau secrete. Totuşi, confidenţialitatea raporturilor diplomatice nu ar putea fi protejată cu orice preţ, ceea ce interesează în punerea în balanţă a acestor interese este conţinutul şi pericolul potenţial pe care îl reprezintă publicarea lor. în speţă, divulgarea de fragmente ale raportului ambasadorului, la acel moment, putea avea repercusiuni negative asupra bunei desfăşurări a negocierilor deschise de Elveţia, rezultate nu numai din conţinutul însuşi al propunerilor ambasadorului, ci şi din expresiile pe care acesta le folosea. Divulgarea - chiar parţială - a conţinutului raportului ambasadorului a putut aduce atingere climatului de discreţie necesară bunei desfăşurări a relaţiilor diplomatice în general, dar ar fi putut avea urmări negative asupra negocierilor duse de Elveţia în special. Tot astfel, ţinând cont de momentul extrem de delicat la care au intervenit, publicaţiile reclamantului erau de natură a cauza un prejudiciu considerabil intereselor autorităţilor elveţiene.
Referitor la comportamentul reclamantului, acesta -în calitate de jurnalist-nu putea ignora faptul că divulgarea raportului era pedepsită de codul penal. Pe de altă parte, se ridică şi problema de a şti dacă forma acestor articole a respectat regulile deontologice. într-adevăr, conţinutul articolelor era în mod vădit simplist şi trunchiat, iar vocabularul utilizat tindea a-i atribui ambasadorului intenţii antisemite. Reclamantul a lansat cu uşurinţă o animozitate, contribuind neîndoielnic la demiterea ambasadorului, şi a atins în mod direct unul dintre fenomenele aflate în mod cert la originea problemei fondurilor fără moştenitori: atrocităţile comise în timpul celui de-al doilea război mondial împotriva comunităţii evreieşti. Curtea aminteşte că trebuie procedat cu fermitate faţă de asemenea alegaţii şi/sau insinuări. Apoi, aşezarea în pagină a articolelor în litigiu, cu titluri care să facă senzaţie, nu pare demnă de un subiect atât de important şi serios, precum cel al fondurilor fără moştenitori. în sfârşit, articolele reclamantului se dovedesc imprecise şi totodată susceptibile a induce în eroare cititorii.
în aceste condiţii, ţinând seama de amplasarea unuia dintre articole, pe prima pagină a unui săptămânal elveţian de duminică, de mare tiraj, Curtea împărtăşeşte opinia guvernului elveţian şi a Consiliului de presă, conform căreia reclamantul a intenţionat în primul rând nu atât să informeze publicul asupra unei probleme de interes general, ci să facă din raportul ambasadorului un subiect de scandal inutil. Forma trunchiată şi simplistă a articolelor în cauză, care era de natură să inducă în eroare cititorii asupra personalităţii şi aptitudinilor ambasadorului, a redus în mod considerabil importanţa contribuţiei acestor articole la dezbaterea publică protejată de art. 10. în fine, Curtea apreciază că amenda aplicată reclamantului nu era disproporţionată faţă de scopul urmărit. Concluzie: neîncălcare (12 voturi contra 5).
| ← EMONET contra Elveţiei - Efectele adopţiei unui adult de un... | FOGLIA contra Elveţiei - Condamnarea unui avocat pentru... → |
|---|
