Mercümek contra Turciei - Cariera ulterioară a magistratului Imparţialitate Administrarea echitabilă a probelor
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, decizia Mercümek c. Turcia, 5 decembrie 2000, 36591/97
Din simplul fapt că judecătorul a părăsit la un moment dat magistratura pentru a deveni consilier juridic al uneia dintre părţile unui litigiu judecat nu se poate deduce, de o manieră obiectivă, existenţa nici măcar a unei aparenţe de imparţialitate din partea acestuia.
Reclamantul a încercat să realizez unele operaţiuni bancare, însă a fost informat de către bancă că banii pe care îi depusese anterior au fost deja retraşi. Reclamantul a introduso acţiune civilă împotriva băncii, iar experţii numiţi de către instanţă nu au identificat nicio probă decisivă care să indice că reclamantul ar fi primit banii respectivi. Ulterior, banca a depus un document, pretins a fi semnat de către reclamant, prin care acesta ar fi scutit banca, de o manieră irevocabilă, de obligaţia de a-i fi restituit suma de bani în discuţie. Reclamantul a susţinut că acest document este fals şi a cerut audierea unor martori cu privire la autenticitatea documentului. Cererea reclamantului a fost respinsă. Instanţa a respins acţiunea sa, pe motiv că nu a probat caracterul fals al documentului în discuţie. La şase luni după pronunţarea soluţiei, preşedintele instanţei a demisionat şi s-a angajat ca şi consilier juridic la banca pârâtă. Instanţa supremă a respins atât apelul reclamantului, cât şi cererea acestuia de revizuire.
Art. 6. Echitabilitatea procedurii. Nu se poate afirma că soluţiile instanţelor naţionale nu au fost acoperite de probe sau că ar fi fost arbitrare, în condiţiile în care instanţa supremă a reexaminat fondul acţiunii şi a păstrat soluţia tribunalului. Cu privire la plângerea reclamantului, vizând refuzul instanţelor naţionale de audiere a martorului principal, din actele dosarului rezultă, de asemenea, că instanţa de fond a refuzat şi audierea martorilor propuşi de către bancă, preferând să îşi bazeze soluţia pe argumentele furnizate de către părţi şi de către experţii independenţi, ai căror parţialitate nu poate fi pusă în discuţie. Astfel, decizia instanţelor naţionale de a respinge cererea de audiere a acelui martor nu este contestabilă din punct de vedere al egalităţii de arme, astfel încât nu contravine prevederilor art. 6.
Imparţialitatea instanţei. În ceea ce priveşte plângerea reclamantului vizând lipsa de imparţialitate a preşedintelui instanţei, Curtea a constatat că reclamantul nu a reuşit să demonstreze că acesta din urmă ar fi favorizat sau ar fi lăsat să se vadă vreo formă de favorizare a băncii pârâte în cursul procedurii, prin atitudinea sa, modul de a conduce procedura sau soluţia oferită. De asemenea, nu s-a probat faptul că înainte de proces sau în timpul acestuia ar fi existat vreo legătură între acel judecător şi banca în cauză. În acest condiţii, Curtea a considerat că, din simplul fapt că judecătorul a părăsit la un moment dat magistratura pentru a deveni consilier juridic nu se poate deduce, de o manieră obiectivă, existenţa nici măcar a unei aparenţe de imparţialitate din partea acestuia. În consecinţă, plângerea este vădit nefondată, fiind inadmisibilă.
| ← Rojas Morales contra Italiei - Judecător ce s-a pronunţat... | Wettstein contra Elveţia - Magistrat cu normă parţială... → |
|---|
