Daktaras contra Lituaniei - Prezumarea nevinovatie Impartialitate Indicatii de presedintele instantei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, hotărârea Daktaras c. Lituania, 10 octombrie 2000, 42095/98
Parţialitatea instanţei poate să survină şi ca urmare a unui aviz pe care preşedintele instanţei îl dă judecătorilor ce au de soluţionat un litigiu.
Reclamantul a fost acuzat în cadrul unei proceduri penale. În urma urmăririi penale, reclamantul a cerut scoaterea de sub urmărire, însă procurorul a refuzat susţinând că probele adunate demonstrează vinovăţia sa. În februarie 1997, instanţa de fond l-a condamnat pe reclamant. În urma apelului reclamantului, s-a menţinut decizia de condamnare, însă a fost condamnat ca şi complice la infracţiunea în cauză, nu ca şi autor ala acesteia. Reclamantul a formulat recurs în faţa instanţei supreme. La cererea judecătorului care a analizat cauza pe fond, în temeiul legii interne, preşedintele secţiei penale a Curţii supreme a formulat, la rândul său, un recurs contra deciziei instanţei de apel, solicitând menţinerea primei hotărâri de condamnare. Apoi, preşedintele secţiei a desemnat cei trei judecători şi judecătorul raportor. În urma judecării recursului, decizia instanţei de apel a fost casată şi s-a menţinut hotărârea instanţei de fond.
Art. 6. Independenţa şi imparţialitatea instanţei. Chiar dacă guvernul susţine că preşedintele secţiei penale a instanţei supreme s-a mărginit să dea un aviz independent şi imparţial asupra unor probleme juridice, un astfel de aviz nu poate fi considerat neutru din punctul de vedere al părţilor. Recomandând o decizie de casare a deciziei de apel, preşedintele secţiei penale s-a aliat în mod inevitabil cu adversarul reclamantului, jucând rolul acuzării. Chiar dacă acest judecător nu a judecat recursul pe fond, el este cel care a desemnat judecătorii care au analizat recursul, iar faptul că preşedintele a intervenit la cererea judecătorului de fond nu face decât să agraveze dubiile legitime ale reclamantului cu privire la neutralitatea instanţei.
Art. 6 § 2. Curtea admite că există uneori riscul ca procurorii să încalce prezumţia de nevinovăţie, în special atunci când exercită funcţii quasi-judiciare, statuând asupra finalizării procedurii penale în stadiul de urmărire. În speţă, procurorul a pronunţat declaraţiile privind culpabilitatea reclamantului printr-o decizie motivată în cadrul procedurii penale de care acesta era vizat şi nu într-un context independent de aceasta procedură, precum o conferinţă de presă. În consecinţă, nu se poate ridica problema violării prezumţiei de nevinovăţie pe calea rezoluţiei procurorului.
| ← Tierce şi alţii contra San Marino - Cumul de funcţie... | Rojas Morales contra Italiei - Judecător ce s-a pronunţat... → |
|---|
