Tierce şi alţii contra San Marino - Cumul de funcţie Imparţialitate Publicitatea şedinţei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Tierce şi alţii c. San Marino, 25 iulie 2000, 24954/94, 24971/94 şi 24972/94
Cumularea funcţiei de instrucţie cu cea de judecată este incompatibilă cu regula imparţialităţii instanţei.
În 1990, asociatul primului reclamantului a introdus o plângere împotriva acestuia din urmă, reproşându-i iregularităţi în gestionarea societăţii lor. Un comisar a fost însărcinat cu instrumentarea cauzei. Acesta a audiat cele două părţi şi a dispus o expertiză care să verifice gestiunea societăţii şi a autorizat sechestrarea mai multor bunuri ale reclamantului. Două vehicule al căror sechestru se dispusese nu au fost găsite, astfel încât asociatul reclamantului a depus o plângere adiţională pentru sustragerea acestora. Bunurile au fost într-un final găsite în urma indicaţii date de către reclamant. În 1992, reclamantul a fost trimis în judecată pentru înşelăciune şi sustragerea bunurilor societăţii în faţa aceluiaşi comisar care l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi o amendă. Reclamantul a formulat apel. Fără a se ţine o şedinţă de judecată şi pe baza dosarului de instrucţie penală realizat de către acelaşi comisar, judecătorul de apel a respins apelul şi a trimis comisarului dosarul pentru a verifica responsabilitatea reclamantului pentru sustragerea unui alt autovehicul sechestrat.
Art. 6. Imparţialitatea instanţei. Temerile reclamantului nu privire la imparţialitatea obiectivă a comisarului au derivat din cumulul funcţiei de instrucţie, de judecător de fond şi de instrucţie în apel. Vreme de doi ani comisarul a realizat împotriva reclamantului investigaţii aprofundate, inclusiv mai multe interogatorii ale acestuia şi ale martorilor, expertize şi decizii privind conservarea bunurilor reclamantului. Astfel, se poate observa că acel comisar a făcut uz de puterea sa de magistrat de instrucţie într-o manieră foarte extinsă. Apoi, a dispus trimiterea reclamantului în judecată şi l-a condamnat. Rezultă de aici că temerile privind lipsa de imparţialitatea a comisarului sunt obiectiv justificate, motiv pentru care art. 6 a fost violat.
Publicitatea procedurii. În San Marino, judecătorul din apel este competent să analizeze toate aspectele de drept şi de fapt. În speţă, nicio şedinţă publică nu a avut loc în faţa sa. Legea dispunea posibilitatea unei şedinţe publice doar în măsura în care judecătorul considera necesar să refacă anumite acte de instrucţie penală, însă în speţă, acesta a preferat să le utilizeze pe cele folosite în primă instanţă de către comisar. Ţinând cont de aspectul după care judecătorul nu s-a pronunţat doar asupra unor aspecte tehnice, ci a evaluat vinovăţia reclamantului, Curtea a considerat că era necesară o procedură orală şi publică. În lipsa acesteia, art. 6 a fost violat.
| ← Pullicino contra Maltei - Impartialitate obiectiva Conditii... | Daktaras contra Lituaniei - Prezumarea nevinovatie... → |
|---|
