In drept - Meriakri contra Moldovei - Corespondenţa cu avocat în timpul detenţiei

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI
25. Reclamantul s-a plâns de ingerinţa administraţiei închisorii în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu Curtea, avocatul său şi anumite autorităţi naţionale. Curtea consideră că această pretenţie cade sub incidenţa articolului 8 al Convenţiei, care prevede, în partea relevantă, următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea … corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.
26. Într-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003, Guvernul a informat Curtea că el a propus soluţionarea cauzei prin următoarele mijloace:
-plata către reclamant a echivalentului (la rata de schimb aplicabilă atunci) a 890 euro (EUR) (14,000 lei moldoveneşti (MDL)), cu titlu de compensaţie pentru orice prejudiciu moral cauzat lui prin ingerinţa în corespondenţa sa cu Curtea şi cu avocatul său. Guvernul a menţionat în legătură cu asta că salariul lunar minim în Republica Moldova era de MDL 100;
-o scuză oficială adusă reclamantului pentru faptul că a existat o ingerinţă a administraţiei închisorii în corespondenţa sa;
-armonizarea legislaţiei naţionale cu cerinţele Convenţiei în ceea ce priveşte drepturile deţinuţilor condamnaţi la confidenţialitatea corespondenţei lor cu Curtea şi cu alte organe oficiale.
Guvernul a declarat că el a modificat deja legislaţia relevantă cu scopul de a acorda un nivel mai înalt de protecţie drepturilor deţinuţilor condamnaţi (a se vedea paragrafele 22-24 de mai sus). În caz că reclamantul refuză să accepte măsurile de reglementare amiabilă sus-menţionate, Guvernul a cerut Curţii să radieze cererea, în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
27. În replica sa scrisă, reclamantul a cerut Curţii să respingă propunerea Guvernului. Oferta de MDL 14,000 era prea joasă dat fiind că, deşi salariul lunar minim era de MDL 100, „coşul minim de consum”, care reprezintă suma necesară în fiecare lună pentru a supravieţui, era, în octombrie 2003, de MDL 1,269. Mai mult, schimbările făcute în legislaţia naţională erau insuficiente, deoarece, deşi cenzura şi controlul scrisorilor deţinuţilor către şi de la avocatul lor, organele de drept şi organele naţionale şi internaţionale ale drepturilor
omului erau interzise acum, toată cealaltă corespondenţă era în continuare supusă cenzurii obligatorii fără nici o limităşi care era reţinută timp de 72 de ore.
28. Curtea observă de la început că părţile nu au putut ajunge la o reglementare amiabilă a cauzei (a se vedea paragraful 6 de mai sus). Ea aminteşte că, în conformitate cu articolul 38 § 2 al Convenţiei, negocierile de reglementare amiabilă sunt confidenţiale. Articolul 62 § 2 al Regulamentului Curţii prevede, în continuare, în legătură cu aceasta, că nici o comunicare scrisă sau orală, precum şi nici o ofertă de reglementare intervenită în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menţionată sau invocată în procedura contencioasă.
Prin urmare, Curtea va continua examinarea în baza declaraţiei făcute de către Guvern la 28 octombrie 2003, în afara negocierilor de reglementare amiabilă.
29. Curtea aminteşte că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, în orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la lit. (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, să radieze o cauză de pe rolul său:

„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 in fine include prevederea că:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale o cere”.

30. Curtea notează că ea a specificat într-un număr de cauze natura şi întinderea obligaţiilor care apar pentru statul pârât în ceea ce priveşte confidenţialitatea corespondenţei unui condamnat (a se vedea, printre multe altele, Silver and Others v. the United Kingdom, hotărâre din 25 martie 1983, Seria A nr. 67; Campbell and Fell v. the United Kingdom, hotărâre din 28 iunie 1984, Seria A nr. 80; McCallum v. the United Kingdom, hotărâre din 30 august 1990, Seria A nr. 183; Campbell v. the United Kingdom, hotărâre din 25 martie 1992, Seria A nr. 233; Petra v. Romania, nr. 27273/95, Reports of Judgments and Decisions 1998-VII; Niedbala v. Poland, nr. 27915/95, hotărâre din 4 iulie 2000 (nepublicată); Rehbock v. Slovenia, nr. 29462/95, Reports 2000-XII; Poltoratskiy v. Ukraine, nr. 38812/97, Reports 2003-V).
31. Ea a examinat atent declaraţia Guvernului. Luând în consideraţie natura recunoaşterilor conţinute în declaraţie, la fel ca şi scopul şi întinderea diverselor măsuri la care se face referire în ea, împreună cu suma compensaţiei propuse (care este comparabilă cu sumele acordate în cauzele sus-menţionate), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1
(c)) (a se vedea principiile relevante, Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; şi, de asemenea, Haran v. Turkey, nr. 25754/94, hotărâre din 26 martie 2002).
32. Mai mult, dat fiind, în special, jurisprudenţa clarăşi vastă cu privire la acest subiect (la care s-a făcut referire mai sus), ea este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine).
33. Curtea are discreţia de a acorda cheltuielile atunci când ea radiază o cerere de pe rol (articolul 43 § 4 al Regulamentului Curţii). În această cauză, luând în consideraţie natura relativ simplă a chestiunilor implicate, dar şi volumul de lucru efectuat de avocatul reclamantului, ea decide să acorde EUR 2,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
34. În fine, ea aminteşte că, în conformitate cu articolul 43 § 3 al Regulamentului Curţii, această hotărâre va fi trimisă Comitetului de Miniştri pentru a permite acestuia să supravegheze executarea angajamentelor Guvernului. În caz că Guvernul nu plăteşte sumele la care se face referire în paragrafele 26 şi 33 de mai sus în decurs de trei luni de la data pronunţării acestei hotărâri, se va plăti o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

35. Prin urmare, cererea va fi radiată de pe rol.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pârât şi de modalităţile de a asigura conformarea cu angajamentele la care se face referire în ea (articolul 44 § 2 al Regulamentului Curţii);
2. Decide să radieze cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei;
3. Hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus

egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.
Redactată în limba englezăşi notificată în scris la 1 martie 2005, conform articolului 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Michael O’BOYLE Nicolas BRATZA Grefier Preşedinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță