Vacarencu contra Moldovei - Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti
| Comentarii |
|
Vacarencu c. Moldovei - Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti
(Cererea nr. 10543/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG 27 martie 2008
DEFINITIVĂ
27/06/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Vacarencu c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în
cadrul unei Camere compuse din: Nicolas Bratza, Preşedinte, Giovanni Bonello, Stanislav Pavlovschi, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii, Deliberând la 4 martie 2008 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 10543/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Tudor Vacarencu („reclamantul”), la 16 noiembrie 2001.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către Elena Botnari, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. La 7 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
1. Reclamantul, dl Tudor Vacarencu, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1945 şi care locuieşte în satul Sociteni.
2. În anii 1970, reclamantul a cumpărat de la autorităţile locale o casă care a fost confiscată de către autorităţile sovietice de la o persoană terţă după cel de-al doilea război mondial. În anul 1993, fostul proprietar a revendicat casa şi, în conformitate cu Legea nr. 1225-XII, consiliul local a recunoscut dreptul lui de proprietate asupra casei. Reclamantul a fost evacuat din casă.
3. În acelaşi timp, consiliul local a promis reclamantului un spaţiu locativ alternativ, promisiune care nu a fost respectată.
4. În martie 2000, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare civile împotriva consiliului local, solicitând compensaţii în locul casei promise.
5. La 14 noiembrie 2000, Judecătoria sectorului Ialoveni a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat consiliul local să-i plătească 52,797.00 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 5,000 euro (EUR)).
1. Cererea de recurs a consiliului local a fost respinsă prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel din 5 iunie 2001.
2. Reclamantul a obţinut un titlu executoriu pe care executorul nu l-a executat.
3. În mai 2002, hotărârea judecătorească din 5 iunie 2001 a fost casată ca urmare a procedurilor de revizuire, iar procedurile au fost redeschise. Rejudecarea s-a finalizat cu o hotărâre judecătorească definitivă din 13 iulie 2004, prin care consiliul local a fost obligat să acorde reclamantului un spaţiu locativ. Această hotărâre nu a fost executată nici până în prezent.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
13. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-III (extracts).
ÎN DREPT
12. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea sa la 5 iunie 2001 şi 13 iulie 2004, au fost încălcate drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Printr-o scrisoare din 10 mai 2004, el s-a mai plâns, în temeiul acestor articole, de casarea abuzivă în mai 2002 a hotărârii judecătoreşti din 5 iunie 2001.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .” Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publicăşi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
13. De asemenea, reclamantul s-a plâns că, prin neexecutarea hotărârilor judecătoreşti din 5 iunie 2001 şi 13 iulie 2004, au fost încălcate drepturile sale garantate de articolul 3 al Convenţiei şi articolul 8 al Convenţiei.
Articolul 3 al Convenţiei prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.”
Articolul 8 al Convenţiei prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
14. În ceea ce priveşte pretenţia privind neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 5 iunie 2001, Curtea notează că această hotărâre a fost casată în mai 2002 ca urmare a procedurilor de revizuire. Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la această chestiune (a se vedea, printre altele, Timofeyev v. Russia, nr. 58263/00, § 37, 23 octombrie 2003) şi faptul că perioada de neexecutare a durat doar aproximativ zece luni, Curtea nu poate considera această perioadă drept excesiv de îndelungată. Mai mult, reclamantul nu a indicat vreun factor care ar putea fi considerat ca cerând o diligenţă specialăşi o executare mai rapidă. Prin urmare, Curtea constată că această pretenţie nu relevă vreo aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de articolul 6 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (a se vedea, printre altele, Osoian v. Moldova (dec.), nr. 31413/03, 28 februarie 2006).
Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă, ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
15. În ceea ce priveşte pretenţia cu privire la casarea abuzivă a hotărârii judecătoreşti din 5 iunie 2001, Curtea notează că reclamantul a invocat-o pentru prima dată în scrisoarea sa din mai 2004, adică peste mai mult de şase luni de la casare. Prin urmare, această pretenţie urmează a fi, de asemenea, declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
16. În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolelor 3 şi 8 ale Convenţiei, în lumina tuturor materialelor pe care le deţine, şi în măsura în care chestiunile deplânse ţin de competenţa sa, Curtea constată că acestea nu relevă vreo aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate prin Convenţie. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei, şi urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4.
17. În acelaşi timp, Curtea consideră că pretenţia cu privire la neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 13 iulie 2004 ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea ei inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară această pretenţie admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 3 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestei pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
1. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 13 iulie 2004 pronunţat[ în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
2. Guvernul a susţinut că reclamantul a primit un teren în anul 1992. Mai mult, consiliul local s-a oferit să-i acorde ajutor în cazul în care el ar decide să construiască o casă pe acel teren. În opinia Guvernului, consiliul local a luat toate măsurile rezonabile în vederea executării hotărârii judecătoreşti din 13 iulie 2004.
3. Chestiunile ridicate prin prisma acestor articole sunt identice cu cele care au dus la violări ale acestor articole în hotărârile în cauzele Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 56 şi 62) şi Sîrbu and Others v. Moldova (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, §§ 27 şi 33, 15 iunie 2004).
4. Curtea nu poate fi de acord cu Guvernul precum că consiliul local a luat toate măsurile rezonabile în vederea executării hotărârii judecătoreşti din 13 iulie 2004. Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în hotărârile de mai sus, că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 13 iulie 2004 a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
24. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
1. Reclamantul a pretins EUR 10,283 cu titlu de prejudiciu material cauzat în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lui şi EUR 68,550 cu titlu de prejudiciu moral.
2. Guvernul a considerat suma pretinsă de reclamant excesivăşi nerezonabilă.
3. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un prejudiciu material şi moral ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti din 13 iulie 2004. Luând în consideraţie metodologia folosită în cauza Prodan (citată mai sus, § 73) şi circumstanţele acestei cauze, Curtea acordă reclamantului EUR 12,000.
B. Costuri şi cheltuieli
28. Reclamantul a pretins EUR 875 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii.
25. Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că suma pretinsă este excesivă.
26. Curtea consideră această sumă rezonabilăşi o acordă în întregime
C. Dobânda de întârziere
31. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibile pretenţiile formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 13 iulie 2004, iar restul cererii admisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 13 iulie 2004;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte aceeaşi neexecutare;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 12,000 (douăsprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu material şi moral şi EUR 875 (opt sute şaptezeci şi cinci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 27 martie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Fatoş Aracı Nicolas Bratza Grefier-adjunct Preşedinte
| ← Valeriu şi nicolae roşca contra Moldovei - Nerespectarea... | Vacarencu contra Moldovei - Neexecutarea hotărîrilor... → |
|---|
