ALLENET DE RIBEMONT contra FRANŢEI - Persoană reţinută, desemnată ca vinovată de către înalţi funcţionari ai poliţiei în timpul unei conferinţe de presă ţinută cu ministrul de interne
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Prezumţia de nevinovăţie (articolul 6 § 2). Declaraţii ale funcţionarilor de poliţie
ALLENET DE RIBEMONT contra FRANŢEI - Persoană reţinută, desemnată ca vinovată de către înalţi funcţionari ai poliţiei în timpul unei conferinţe de presă ţinută cu ministrul de interne
656. — în urma asasinării, la 24 decembrie 1976, a dlui Jean de Broglie, fost ministru şi deputat de Eure, ministrul de interne Poniatow-ski, asistat de directorul poliţiei judiciare, dl Ducret, şi de şeful brigăzii penale Ottovioli fine o conferinţă de presă la 29 decembrie 1976, în timpul căreia citează numele dlui Patrick Allenet de Ribemont care fusese arestat în aceeaşi zi. Inculpat pentru complicitate la omucidere cu intenţie şi plasat în detenţie la 14 ianuarie 1977, petiţionarul este eliberat la 1 martie 1977 şi beneficiază de o soluţie de neurmărire penală la 21 martie 1980.
Apreciind că a fost acuzat în public de către ministrul de interne de a fi instigatorul asasinatului, el cere în van pe lângă ministru reparaţia prejudiciului moral şi financiar suferit bazându-se pe articolele de presă care au relatat conferinţa din 29 decembrie 1976.
Apoi el sesizează succesiv, cu aceeaşi cerere, jurisdicţiile administrative (20 septembrie 1977) şi judiciare (29 februarie 1984). După o procedură de cinci ani şi opt luni, primele (Tribunalul administrativ din Paris şi Consiliul de Stat) se declară necompetente să examineze cererea sa. Celelalte (Tribunalul de mare instanţă din Paris, Curtea de apel din Paris şi Curtea de casaţie) îi resping cererea pentru insuficienţa probelor, în termenii unui contencios care durează patru ani şi nouă luni, terminându-se la 30 noiembrie 1988.
657. — în plângerea sa din 24 mai 1989 la Comisie, dl Allenet de Ribemont invocă art. 6 §§ 1 şi 2 şi art. 13 din Convenţie.
• Hotărârea din 10 februarie 1995 (Cameră) (seria A nr. 308)
658. — Guvernul susţinea că o atingere adusă prezumţiei de nevinovăţie nu poate să provină decât de la o autoritate judiciară şi să apară, numai la soluţionarea procedurii în caz de condamnare, dacă motivarea judecătorului permite să se presupună că acesta consideră a priori vinovat pe cel interesat.
Potrivit Curţii, o asemenea atingere poate să emane nu numai de la un judecător sau de la un tribunal, ci şi de la alte autorităţi publice.
în speţă, interpelarea şi reţinerea petiţionarului se înscriau în cadrul unei proceduri judiciare deschise cu câteva zile înainte de către un judecător de instrucţie şi îi confereau calitatea de „acuzat“. Cei doi înalţi funcţionari ai poliţiei erau în cazul de faţă abilitaţi să conducă investigaţiile. Obligaţi în acelaşi timp de procedura judiciară şi sprijiniţi de către ministrul de interne, cuvintele lor se explică prin existenţa acesteia şi prezintă o legătură directă cu ea. Art. 6 § 2 se aplică deci în speţă.
Libertatea de exprimare, garantată prin art. 10 din Convenţie, cuprinde pe cea de a primi sau de a comunica informaţii. Art. 6 § 2 nu ar putea deci să împiedice autorităţile să informeze publicul asupra anchetelor penale în curs, dar cere ca ele să o facă foarte discret şi cu toată rezerva impusă de respectarea prezumţiei de nevinovăţie.
Unii dintre cei mai înalţi responsabili ai poliţiei l-au desemnat pe Allenet de Ribemont, fără vreo nuanţă sau vreo rezervă, drept unul dintre instigatori şi deci complice Ia un asasinat. Este vorba aici, evident, de o declaraţie de vinovăţie care, pe de o parte, incita publicul să creadă în aceasta, iar pe de altă parte prejudicia aprecierea faptelor de către judecătorii competenţi. S-a încălcat deci art. 6 § 2 (8 voturi pentru, 1 împotrivă).
659. — Referitor la art. 6 § 1, perioada de luat în considerare începe la 23 martie 1977, data depunerii recursului în faţa primului-ministru şi se termină la 30 noiembrie 1988, data respingerii recursului în casaţie formulat de către petiţionar. Ea se întinde deci aproximativ pe 11 ani şi 8 luni.
Cazul era complex fără însă ca aceasta să poată justifica în întregime lungimea procedurii litigioase. Presupunând că dl Allenet de Ribemont ar putea fi considerat răspunzător pentru o întârziere de circa 3 ani şi 4 luni, rămâneau în jur de 8 ani. Mai multe perioade de inactivitate în timpul procedurii sunt imputabile autorităţilor naţionale. Fie că ele sunt administrative sau jurisdicţionale, aceste autorităţi au făcut obstacol la procedura înregistrării audiovizuale care i-ar fi permis dlui Allenet de Ribemont să aducă proba cuvintelor pronunţate la conferinţa de presă. Curtea nu se îndoieşte că aici se regăseşte principala cauză a încetinelii procedurii. Referitor, îndeosebi, la atitudinea jurisdicţiilor, judecătorilor administrativi le-ar fi trebuit nu mai puţin de 5 ani şi 8 luni pentru a se declara necompetenţi şi dacă acel consilier însărcinat cu pregătirea cauzei în faţa Curţii de apel din Paris a acţionat cu siguranţă pentru accelerarea procedurii în instanţă, din dosar nu rezultă că un magistrat ar fi acţionat în acest sens în cadrul celorlalte jurisdicţii judiciare. Pe scurt, a existat încălcarea art. 6 § 1 (unanimitate).
660. — în baza art. 50, Curtea găseşte parţial întemeiată cererea de reparaţie pentru prejudiciu material. De asemenea, ea constată că cel în cauză a suferit un prejudiciu moral incontestabil prin încălcarea art. 6 § 1 şi îndeosebi a art. 6 § 2. Curtea îi atribuie global 2.000.000 FF (8 voturi pentru, 1 împotrivă).
Ea aminteşte că nu este competentă pentru a dispune unui stat contractant să asigure pe cel interesat împotriva oricărei cereri de executare a unei decizii şi respinge cererea petiţionarului privind acest punct (unanimitate).
în sfârşit, ea acordă petiţionarului 100.000 FF plus taxa asupra valorii adăugate pentru cheltuielile de judecată şi taxe prezentate în faţa organelor Convenţiei (unanimitate).
| ← SALABIAKU contra FRANŢEI - Punerea în libertate a unui... | BROZICEK contra ITALIEI - Judecarea în lipsă a unui străin... → |
|---|
