SALABIAKU contra FRANŢEI - Punerea în libertate a unui învinuit de săvârşirea delictului penal de import ilicit de stupefiante, dar condamnarea acestuia pentru delictul vamal de import prin contrabandă a unor mărfuri prohibite
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Prezumţia de nevinovăţie (articolul 6 § 2). Folosirea unor prezumţii de responsabilitate
651. — Cetăţean mirez născut în 1951, dl Amosi Salabiaku locuieşte la Paris. La 28 iulie 1979, el este prins în momentul când vine să ridice de la aeroportul Roissy o valiză în care se găsesc 10 kg de canabis ascunse sub alimente. La 27 martie 1981, tribunalul de mare instanţă de la Bobigny îl declară vinovat pentru delictul penal de import ilicit de stupefiante şi pentru delictul vamal de import prin contrabandă a unor mărfuri prohibite; acesta îi aplică pentru primul delict o pedeapsă de doi ani cu închisoare şi pentru cel de-al doilea 100.000 FF amendă. în apel, Curtea de la Paris recunoaşte petiţionarului beneficiul îndoielii în privinţa acuzaţiei penale, dar confirmă decizia atacată referitor la infracţiunea vamală. La 21 februarie 1983, Curtea de casaţie respinge recursul celui interesat. Ea se întemeiază pe art. 392 § 1 din codul vămilor, în termenii căruia „deţinătorul mărfurilor procurate prin fraudă este considerat răspunzător de fraudă"; după ea, acest articol nu a fost abrogat implicit o dată cu aderarea Franţei la Convenţie, iar condamnatul nu a demonstrat existenţa unui caz de forţă majoră de natură să-l exonereze de răspundere.
652. — în cererea sa din 29 iulie 1983 la Comisie, dl Salabiaku se plânge de aplicarea împotriva sa a art. 392 § 1 din codul vămilor, invocat ca fiind contrar prevederilor art. 6 §§ 1 şi 2 din Convenţie?
• Hotărârea din 7 octombrie 1988 (Cameră) (seria A nr. 141-A)
653. — Salabiaku aprecia drept incompatibilă cu art. 6 § 2 prezumţia „cvasiirefragabilă” în virtutea căreia tribunalul de mare instanţă de la Bobigny şi apoi Curtea de apel de la Paris l-au condamnat pentru delict vamal. Pentru guvernul francez şi pentru Comisie vinovăţia petiţionarului a fost "legal stabilită".
Curtea aminteşte că statele contractante rămân libere, în principiu şi în anumite condiţii, să atribuie caracter de infracţiune unui fapt material sau obiectiv considerat în sine care îşi trage sau nu originea dintr-o intenţie delictuală sau dintr-o neglijenţă. Petiţionarul nu a fost totuşi condamnat pentru simpla deţinere a mărfurilor prohibite importate prin fraudă, ci pentru importul prin contrabandă a unor asemenea mărfuri. Prezumţia legală de răspundere pe care art. 392 § 1 din codul vămilor o deduce din deţinerea lor conduce la constatarea vinovăţiei.
Alunecarea de la ideea răspunderii penale la noţiunea de vinovăţie ilustrează caracterul foarte relativ al unei asemenea distincţii. Orice sistem juridic poate hotărî asupra prezumţiilor de fapt sau de drept; evident, Convenţia nu le opune, în principiu, nici un obstacol, dar, în materie penală, ea obligă statele contractante să nu depăşească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei şi prezervând drepturile apărării. Art. 6 § 2 nu se limitează la a enunţa o garanţie de respectat de către magistraţi în timpul desfăşurării procedurilor judiciare, iar evidenţele „legal stabilite" nu implică o trimitere necondiţionată la dreptul intern.
în opinia Curţii,.deţinerea mărfurilor litigioase a fost riguros probată . de acuzare. Considerat răspunzător pentru fraudă, deţinătorului poate să i se acorde beneficiul circumstanţelor atenuante (art. 369 § 1 din codul vămilor) şi chiar o decizie de punere în libertate, dacă el reuşeşte să demonstreze existenţa unui caz de forţă majoră (jurisprudenţă). Aşa cum a subliniat şi guvernul, jurisdicţiile franceze se bucură de o libertate reală de apreciere în materie. Curtea arată că acestea au aplicat art. 392 § 1 din codul vămilor într-o manieră compatibilă cu prezumţia de nevinovăţie, judecătorii fondului cauzei părând că au identificat printre circumstanţele speţei un anumit element intenţional, chiar dacă nu aveau nevoie de el pentru a ajunge la o condamnare. Aşadar, nu a existat încălcarea art. 6 § 2 (unanimitate).
654..— în baza paragrafului 1 al art. 6, dl Salabiaku formula revendicări reluând în mare măsură pe cele pe care le-a prezentat pe baza paragrafului 2.
Curtea nu observă nici un motiv pentru ca în numele principiului general al procesului echitabil să se îndepărteze de concluzia la care a ajuns pla-sându-se pe terenul specific prezumţiei de nevinovăţie. Pentru celelalte aspecte, examinarea dosarului nu dezvăluie nici o încălcare a diverselor exigenţe ale art. 6 § 1 (unanimitate). în particular, în primă instanţă, în apel şi în casaţie procedura a îmbrăcat un caracter pe deplin contradictoriu şi judiciar necontestat de cel în cauză.
| ← SEKANINA contra AUSTRIEI - Decizii judiciare refuzând... | ALLENET DE RIBEMONT contra FRANŢEI - Persoană reţinută,... → |
|---|
