OLSSON contra SUEDIEI (nr. I)1 - Luare de copii în îngrijire de către autoritatea publică şi plasarea în cămine de primire
| Comentarii |
|
823. - Stig şi Gun Olsson, soţ şi soţie, sunt cetăţeni suedezi şi locuiesc la Goteborg. Trei copii, Ştefan, Helena şi Thomas, s-au născut din această unire în 1971, 1976 şi, respectiv, 1979.
Consiliul social de district nr. 6 din Goteborg decide, în ianuarie 1980, să pună copiii sub supraveghere şi prescrie în august 1980 luarea lor în îngrijire provizorie de către autoritate pentru a putea examina situaţia lor. Consiliul decide, la 16 septembrie 1980, să fie luaţi în îngrijire copiii de către autoritate, pe baza unui raport al serviciilor sociale, care ajunge la concluzia că dezvoltarea copiilor este ameninţată pentru că trăiesc într-un mediu nepotrivit, cât şi din cauza incapacităţii părinţilor de a le asigura îngrijirile, stimularea şi supravegherea de care au nevoie.
Ştefan este instalat la Goteborg într-un cămin de şcolari, condus de comisia pentru handicapaţi apoi, după câtva timp, într-o familie adoptivă, la o sută de kilometri de domiciliul petiţionarilor; el rămâne acolo mai mult de doi ani şi este mutat, într-o casă de copii, condusă de aceeaşi comisie, la aproape 80 de kilometri la nord de Goteborg. în ce îi priveşte pe Helena şi pe Thomas, ei sunt plasaţi în cămine de primire separate, în localităţi îndepărtate, la o sută de kilometri una de alta şi aflându-se la aproximativ 600 km la nord-est de Goteborg. Contactele soţilor Olsson cu copiii lor fac obiectul a diferite restricţii în perioada luării în îngrijire a acestora din urmă.
824. - Tribunalul administrativ departamental din Goteborg confirmă decizia de asistenţă la 30 decembrie 1980. Părinţilor li se respinge recursul în faţa Curţii de Apel Administrativ, apoi Curtea Administrativă Supremă refuză să-i autorizeze să facă recurs. în iunie 1982, consiliul le respinge cererea de suspendare a luării în îngrijire; recursurile lor ulterioare răinân fără rezultat.
între 1983 şi 1986, alte cereri şi recursuri ale soţilor Olsson, în aceeaşi problemă, sunt, de asemenea, înlăturate. Totuşi, ridicarea luării în îngrijire este hotărâtă, în ce-l priveşte pe Ştefan, de către Curtea de Apel Administrativ la 16 februarie 1987 şi, în ce-i priveşte pe Helena şi Thomas, de către Curtea Administrativă Supremă la 18 iunie 1987. Ştefan şi părinţii sunt azi împreună. în schimb, la 23 iunie 1987 consiliul a interzis soţilor Olsson, până la noi ordine, de a-i retrage pe Helena şi Thomas din căminul de primire respectiv; un recurs împotriva acestei decizii era pe rol în noiembrie 1987.
825. - în cererea lor către Comisie, din 10 iunie 1983, soţii Olsson denunţă decizia luării în îngrijire şi plasarea ulterioară a copiilor lor. Ei invocă art. 8 din Convenţie, dar şi art. 3, 6, 13 şi 14 ale acesteia şi art. 2 al Protocolului nr. 1
• Hotărârea din 24 martie 1988 (plenul Curţii) (seria A nr. 130)
826. - în temeiul art. 8 al Convenţiei, soţii Olsson susţineau că le-a fost încălcat dreptul la respect pentru viaţa de familie, ca urmare a deciziei de luare în îngrijire a copiilor, a modalităţilor de executare a acesteia şi a refuzurilor de a fi suspendată.
Curtea consideră că măsurile atacate se traduceau în ingerinţe în acest drept, cu toate că urmăreau scopul legitim de a proteja sănătatea sau morala, drepturile şi libertăţile celorlalţi, în speţă ale copiilor. Ţinând cont de materie şi de garanţiile împotriva ingerinţelor arbitrare, legislaţia suedeză, cu toate că se exprimă în termeni destul de generoşi şi conferă o largă putere de apreciere autorităţilor, este formulată cu destulă precizie pentru ca ingerinţele litigioase să poată fi considerate ca „prevăzute de lege“.
Erau ele necesare într-o societate democratică? Curtea aminteşte că ea nu se limitează la a se întreba dacă statul respectiv a acţionat într-un mod înţelept, cu grijă şi bună credinţă; deciziile criticate trebuie analizate în lumina cazului în ansamblu şi să se determine dacă motivele invocate în sprijin erau „pertinente şi suficiente".
827. - Examinând luarea în îngrijire a copiilor de către autoritatea publică şi refuzurile de a o suspenda, Curtea reţine că petiţionarii au putut juca, în procesul decizional, un rol destul de mare pentru a le acorda protecţia cerută de interesele lor. Deciziile în cauză se bazau pe rapoarte ale serviciilor sociale care, la rândul lor, se sprijineau pe declaraţiile unor persoane foarte bine informate asupra situaţiei; în plus, ele fuseseră confirmate de către tribunalele care au putut să-şi formeze propria lor opinie despre caz şi a căror hotărâri fuseseră atacate în van. Din acel moment, autorităţile suedeze puteau să creadă în mod raţional, având în vedere marja lor de apreciere, în necesitatea de a lua în îngrijire copiii; ele aveau, de asemenea, suficiente motive să creadă în necesitatea de a păstra în vigoare decizia de luare în îngrijire. Aceste două puncte nu au încălcat deci art. 8 (10 voturi pentru, 5 împotrivă).
828. - în ce priveşte măsurile stabilite pentru aplicarea deciziei de luare în îngrijire, Curtea constată, mai întâi, că insuficienţa calităţii îngrijirilor, acordate copiilor în căminele de primire, nu a fost confirmată. în schimb, separarea copiilor, plasarea Helenei şi a lui Thomas departe de domiciliul petiţionarilor şi restricţiile impuse vizitelor acestora au împiedicat întâlnirile uşoare şi regulate ale membrilor familiei şi au fost în contradicţie cu obiectivul final, reunirea acesteia. Asupra acestor puncte, dispoziţiile atacate, care decurgeau în parte din dificultăţi administrative, nu se bazau pe motive suficiente, de natură să le justifice ca proporţionale cu ţelul legitim urmărit; ele nu erau deci necesare într-o societate democratică. Pe scurt, modul cum s-a realizat decizia de luare în îngrijire a încălcat art. 8 (12 voturi pentru, 3 împotrivă).
829. - în unanimitate, Curtea respinge afirmaţiile suplimentare ale petiţionarilor conform cărora:
a) ei ar fi fost victime ale unui „tratament inuman" (art. 3 al Convenţiei);
b) ei nu s-au bucurat de un „proces echitabil" în faţa tribunalelor interne (art. 6 al Convenţiei);
c) atingerea drepturilor lor se baza pe originea lor socială şi ar fi deci discriminatorie (art. 14 din Convenţie, combinat cu art. 8);
d) ei ar fi fost victime ale unei violări a art. 2 din Protocolul nr. 1 din cauza imposibilităţii de a influenţa educaţia copiilor, precum şi a plasării lui Thomas într-o familie care aparţinea unei alte confesiuni;
e) nu li s-a acordat dreptul la nici un recurs împotriva încălcării Protocolului nr. 1, care ar decurge din faptul că Thomas a fost lipsit de o educaţie religioasă (art. 13 al Convenţiei, combinat cu art. 2 din Protocolul nr. 1).
830. - în numele art. 50 al Convenţiei, petiţionarii cereau 30.000.000 KSU pentru daune morale şi 884.500 KSU pentru cheltuieli de judecată şi taxe, legate de procedura internă şi de cea de la Strasbourg.
Curtea subliniază că petiţionarii nu au dreptul la nici o satisfacţie echitabilă pentru însăşi esenţa luării în îngrijire şi a retragerii copiilor lor. în schimb, modalităţile de executare a deciziei respective au produs, fără nici o îndoială, soţilor Olsson neplăceri considerabile şi mai ales o nelinişte şi o dezamăgire profunde. Curtea acordă pentru aceasta 200.000 KSU (unanimitate).
Unele dintre cheltuielile de judecată şi taxe cerute se raportau la probleme care nu formează obiectul litigiului sau pentru care Curtea nu a constatat nici o violare: altele erau, din punctul de vedere al Curţii, fie inutile, fie excesive. Ea acordă 150.000 KSU la acest titlu (unanimitate).
| ← R. contra REGATULUI UNIT - Proceduri urmate şi recursuri... | HOFFMANN contra AUSTRIEI - Refuz, după divorţ, al unor... → |
|---|
