R. contra REGATULUI UNIT - Proceduri urmate şi recursuri înaintate în Anglia şi Ţara Galilor privind decizii referitoare la vizitele părinţilor la copiii lor, daţi în grija unei autorităţi locale
| Comentarii |
|
812. - Cazurile O., W„ B. şi R. îngrijorarea pe care o inspiră bunăstarea unor copii, dat fiind contextul familial, duce la luarea, în virtutea legislaţiei engleze, a unor măsuri de încredinţare a unuia sau a unor copii al (ai) petiţionarului (petiţionarei) autorităţii locale. Aceasta este, în consecinţă, învestită cu aproape toate drepturile, puterile şi datoriile unui părinte; ei îi revine, în special, să decidă dacă petiţionarii trebuie să păstreze facultatea de a le face vizite, sub rezerva obligaţiei sale legale de a lua în considerare, în primul rând, bunăstarea copiilor.
Ordonanţele judiciare obţinute de către autoritatea locală, în iulie 1976, îi încredinţează copiii A., B„ C., D. şi E. ai petiţionarului O., născuţi în 1968, 1970, 1971, 1973 şi 1975. Câtva timp, O. şi soţia sa pot face vizite copiilor, pe care autoritatea i-a plasat la părinţi adoptivi. Ea decide totuşi, în iulie 1979, că aceşti copii trebuie să rămână să locuiască la familia care i-a primit şi că vizitele părinţilor naturali trebuie să înceteze. Abordarea instanţei judecătoreşti în 1980, de către aceştia, în vederea obţinerii restabilirii vizitelor, eşuează. Doi dintre copii sunt adoptaţi mai târziu, fără ca tribunalul să ceară consimţământul lui O. şi al soţiei sale. în august 1979, autoritatea locală îşi asumă puterea parentală privind copilul S. al petiţionarului W., care este născut în 1978, şi pe care părinţii lui i l-au încredinţat mai înainte. în ianuarie sau februarie 1980, autoritatea decide să-l încredinţeze pe S. părinţilor adoptivi, în vederea înfierii. în aprilie 1980, hotărăşte să le retragă lui W. şi soţiei sale dreptul pe care îl avuseseră până în acel moment, vizitarea copilului. în ianuarie 1981, tribunalul pentru copii acceptă cererea lor de suspendare a rezoluţiei asupra puterii parentale; totuşi, o procedură ulterioară, deschisă de către autoritate, se termină în iunie 1981 cu o decizie judecătorească a High Court pe care Court of Appeal o confirmă în octombrie 1981: în interesul său, S. trebuie să rămână la părinţii săi adoptivi, iar W. şi soţia sa nu-l pot întâlni. Respectivii părinţi adoptivi îl înfiază pe S. în octombrie 1984, High Court renunţând la acordul lui W.
începând cu luna aprilie 1978, copilul P. al petiţionarei B., născut în 1977, este obiectul a diferite ordonanţe judiciare în favoarea autorităţii locale, printre care şi o ordonanţă de asistenţă permanentă începând cu 5 decembrie 1978. în aprilie 1978, autoritatea îl încredinţează unor părinţi adoptivi, pentru o scurtă perioadă, dar(Hupă o şedinţă ad hoc în iunie 1978, ea hotărăşte că el trebuie să meargă la părinţii adoptivi pentru o lungă perioadă. între aprilie şi iunie 1978, B. are contacte cu fiul ei, cu toate că îi face vizite la intervale destul de neregulate. O serie de întâlniri lunare între P. şi B. precum şi cu tatăl acestuia începe în august 1978, se întrerupe din noiembrie 1978 până în aprilie 1979, din cauza unei greve a lucrătorilor sociali, când se reia. Autoritatea măreşte apoi frecvenţa vizitelor lui B. la copil, dar în mai 1980 ea hotărăşte să le suprime. După aceasta, B. întreprinde în van unele proceduri judiciare pentru a obţine interdicţia ordonanţei de asistenţă sau restabilirea vizitelor. Copilul este înfiat în decembrie 1983 de către părinţii adoptivi, la care el se află pentru o lungă perioadă.
în aprilie 1981, autoritatea locală asigură puterea parentală privind copiii A. şi J. ai petiţionarei R., născuţi în 1979 şi, respectiv, în 1980 şi pe care cea interesată i-a încredinţat mai înainte. Autoritatea plasează, la început, copiii pentru o scurtă perioadă la părinţi adoptivi. în august 1981, cu ocazia unei şedinţe ad hoc, ea hotărăşte că dacă rezoluţia - atacată de R. la tribunalul pentru copii - nu devine caducă, A. şi J. vor înceta să mai primească vizitele mamei lor şi vor fi plasaţi, pentru o lungă perioadă, la părinţi adoptivi în vederea adopţiei. Ignorând această decizie, R. îşi retrage obiecţia faţă de rezoluţie. Ea îşi poate întâlni copiii până în septembrie 1981. Totuşi, în octombrie i se spune că nu-i va mai putea vedea şi că se intenţionează plasarea lor în vederea adopţiei, ceea ce se produce două luni mai târziu. I se resping procedurile judiciare pe care le-a început în decembrie 1981 pentru a cere suspendarea rezoluţiei asupra puterii parentale şi în ianuarie 1983 pentru a solicita restabilirea vizitelor sale la A. şi J. Cu toate acestea, autoritatea anulează rezoluţia în octombrie 1984. în noiembrie 1984 High Court refuză să se dispenseze de consimţământul lui R. la adopţia copiilor şi, în decembrie 1985, ea ordonă să i se dea posibilitatea să facă vizite.
813. - Cazul H. La 24 martie 1976, A., născută în 1975 şi fiică a petiţionarei H., devine pupilă a justiţiei ca urmare a cererii autorităţii locale făcute la High Court. La început, H. poate vedea copilul. Totuşi, în iunie 1976, High Court suprimă vizitele, încredinţează pe A. autorităţii şi recomandă adopţia sa. întrucât starea sănătăţii i s-a îmbunătăţit, H. solicită la High Court, pe 13 noiembrie 1978, să reia vizitele: procedura care urmează nu se ocupă numai de această problemă ci şi de cererea de adopţie a copilului formulată de părinţii adoptivi, la care fetiţa a fost plasată în martie 1979. Im 23 octombrie 1980, High Court pronunţă o ordonanţă de adopţie, fără consimţământul lui H., căreia i se refuză posibilitatea de a face vizite la A. La 14 ianuarie 1981 Court of Appeal respinge apelul lui H. şi la 10 iunie 1981 comisia de recurs îi refuză autorizaţia pentru a sesiza Camera Lorzilor.
814. - Comisia este sesizată pe 15 decembrie 1980 (O.), 3 septembrie 1981 (H.), 18 ianuarie 1982 (W.), 26 aprilie 1982 (B.) şi 28 aprilie 1982 (R.). Petiţionarii se plâng de deciziile care limitează sau suprimă dreptul de vizită la copiii lor, încredinţaţi unei autorităţi locale, precum şi de procedura aplicată şi - cu excepţia lui H. - de recursurile de care dispun în materie. Ei invocă art. 6 şi 8 şi - în afară de H. - art. 13 din Convenţie.1 .
• Hotărârile din 8 iulie 1987 (plenul Curţii) (seria A nr. 120 şi 121)
815. - Curtea precizează, de la bun început, că nu este competentă să examineze sau să comenteze legitimitatea unor măsuri ca plasarea copiilor la asistenţa publică, adopţia lor şi limitarea sau suprimarea vizitelor părinţilor; fie că problema nu a fost ridicată în faţa Comisiei, fie că aceasta a declarat-o inacceptabilă.
816. - W., B. şi R. susţineau o abatere de la art. 8 care decurge tocmai din procedurile pe care autorităţile locale le-au urmat înainte de a transforma în hotărâre deciziile privind copilul sau copiii respectivi. După ce a notat că a existat un amestec în dreptul petiţionarului (petiţionarei) la respect pentru viaţa sa de familie, Curtea respinge argumentul guvernului britanic, conform căruia aceste probleme procedurale nu sunt legate de art. 8. Dacă este normal să se acorde autorităţii locale o anumită putere de apreciere, procesul său decizional nu va putea să nu influenţeze asupra fondului deciziei, tocmai asigurând că aceasta se bazează pe consideraţii pertinente şi să nu fie deci viciată de arbitrar, nici chiar în aparenţă. Procesul trebuie să garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor naturali vor fi aduse la cunoştinţă autorităţii, că aceasta va ţine cont de ele şi că cei interesaţi vor putea, oricând doresc, să facă orice recurs care li se oferă. Curtea consideră că în fiecare din cele trei cazuri a avut loc o violare a art. 8 (unanimitate) pentru că petiţionarul (petiţionara) a fost foarte puţin amestecat(ă) în procesul decizional al autorităţii locale, spre exemplu nu a fost consultat(ă) înainte de luarea deciziei sau nu a fost informat(ă) de îndată. Această concluzie se bazează, în special, pe examinarea procesului privind următoarele decizii: plasarea copilului S. al lui W.să locuiască la părinţi adoptivi, în scopul adopţiei şi suprimarea vizitelor lui W. şi ale soţiei sale la copil; încredinţarea copilului P. al lui B. pentru o lungă perioadă la părinţi adoptivi şi suprimarea vizitelor lui B.; asumarea puterii parentale a lui R. asupra copiilor săi A. şi J., suprimarea vizitelor sale şi plasarea lui A. şi J. în scopul adopţiei. Curtea are, de asemenea, în vedere, în cazurile W. şi R., durata anumitor proceduri judiciare conexe, iar în cazul B., întreruperea vizitelor mamei la copilul ei, pe motivul grevei lucrătorilor sociali.
O. se pretindea, de asemenea, victimă a unei încălcări a art. 8 care ar decurge, printre altele, din procedurile urmate de autoritatea locală pentru a decide suprimarea vizitelor la copiii săi. Curtea consideră că elementele de care ea dispune nu sunt suficiente pentru a stabili o greşeală la acest punct (15 voturi pentru, 2 împotrivă).
în ceea ce priveşte cazul H., Curtea pune concluzia violării art. 8 (16 voturi pentru, 1 împotrivă): o respectare efectivă a vieţii de familie a lui H. impunea reglementarea problemei relaţiilor sale viitoare cu copilul, în lumina tuturor consideraţiilor pertinente şi nu prin simpla trecere a timpului. Or, cazul nu a fost aşa.
817. - O., W„ B. şi R. afirmau că nu au putut rezolva problema vizitelor la copilul (copiii) respectiv(i) cu ajutorul unei proceduri conforme art. 6 § 1. Curtea respinge, mai întâi, argumentul guvernului, conform căruia, în cauză nu se află nici un „drept“ şi această dispoziţie nu se aplică. Legându-se de situaţia care prevalează în dreptul englez, de la intrarea în vigoare a legislaţiei pertinente, Curtea pune concluzia că se poate spune, cel puţin într-o manieră care poate fi susţinută, că petiţionarii puteau cere un drept de a face vizite copiilor chiar şi după adoptarea de ordonanţe de asistenţă sau de rezoluţii asupra puterii parentale. Curtea nu acceptă, cu atât mai mult, teza subsidiară a guvernului conform căreia, chiar dacă părinţii naturali au păstrat un drept rezidual de vizită, legislaţia dădea acestui drept garanţii judiciare care îndeplineau condiţiile art. 6 § 1. Dacă petiţionarii puteau contesta - şi W. a făcut-o cu succes - în faţa unui tribunal ordonanţele de asistenţă sau rezoluţiile asupra puterii parentale, o asemenea procedură nu se referă numai la chestiunea vizitelor. La fel, dacă lor le-ar fi fost îngăduit să ceară un control judiciar sau să angajeze o procedură de tutelă care să permită tribunalelor să examineze anumite aspecte ale unor decizii ale autorităţii locale asupra vizitelor, acestea nu se bucurau de o competenţă atât de largă pe durata valabilităţii unor ordonanţe sau rezoluţii, pentru că nu erau abilitate să judece fondul problemei. Curtea pune deci concluzia violării art. 6 § 1 în fiecare din. cele patru cazuri (unanimitate).
Procedura angajată de H. la 13 noiembrie 1978, în legătură cu vizitele la copilul ei, s-a terminat doi ani şi şapte luni mai târziu. în cadrul unui examen amănunţit, a diferitelor faze ale procedurii, Curtea are în vedere gradul de complexitate a cazului, precum şi comportamentul părţilor şi al autorităţilor engleze. Durata procedurii este imputabilă deciziei - socotită rezonabilă de Curte - de a nu avea competenţa de a judeca numai problema vizitelor, dar şi cererea de adopţie. Ea este atribuită şi faptului că autoritatea locală nu a depus elementele sale de probă decât peste mai mult de cinci luni după data fixată de High Court. Curtea insistă, în special, asupra mizei procedurii pentru H., care era hotărâtoare pentru relaţiile viitoare ale mamei cu copilul ei.
După ce a subliniat că, în asemenea cazuri, revine autorităţilor să dea dovadă de o grijă excepţională, ea pune concluzia că a avut loc o depăşire a „termenului rezonabil" şi deci o violare a art. 6 § 1 (unanimitate).
818. - O., W., B. şi R. susţineau o violare a art. 13 pe motiv că nu au avut posibilitatea să facă nici un recurs efectiv la o instanţă naţională în ce priveşte vizitele lor la copiii în cauză. Având în vedere decizia sa privind art. 6 § 1, Curtea consideră inutil să examineze reclamaţia (unanimitate).
819. - Cei cinci petiţionari cereau o satisfacţie echitabilă în virtutea art. 50. Această problemă nefiind pregătită, Curtea o rezervă (unanimitate).
• Hotărârile din 9 iunie 1988 (plenul Curţii) - Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 136 A-E)
820. - Curtea consideră că este imposibil să afirme că fără lacunele procedurale constatate petiţionarii nu ar fi pierdut copiii. în acelaşi timp, se poate estima că ei au suferit o pierdere de şansă reală, datorită infracţiunilor la Convenţie. Această pierdere ca şi sentimentul de nenorocire şi frustrare, pe care le-au trăit, necesită o reparaţie.
Statuând în spiritul echităţii, Curtea acordă 5.000 £ lui O., 8.000 £ lui R. şi câte 12.000 £ lui H., W. şi B. pentru pagubele suferite (unanimitate).
821. - în ce priveşte cheltuielile de judecată şi taxe, guvernul britanic şi petiţionarii au ajuns, în cazurile O., H., W. şi R„ la reglementări prin bună înţelegere. Curtea socoteşte aceasta echitabil şi scoate aceste cazuri de pe rol la acest punct (unanimitate).
B. cerea 20.051,32 £ ca rambursare pentru cheltuielile de judecată şi taxe. Curtea îi acordă 10.500 £, plus taxa pe valoare adăugată (unanimitate).
| ← KROON contra OLANDEI - Imposibilitate legală pentru o femeie... | OLSSON contra SUEDIEI (nr. I)1 - Luare de copii în îngrijire... → |
|---|
