VERMEIRE contra BELGIEI - Excluderea unei nepoate de la succesiunea bunicilor ei, pe motiv de caracter „natural" al legăturilor de rudenie

795. - Resortisantă belgiană, dna Astrid Vermeire este fiică „ naturală", recunoscută de Jerome Vermeire, unul din cei trei copii născuţi din căsătoria lui Camiel Vermeire cu Irma Van den Berghe. Aceştia din urmă, care au crescut-o pe petiţionară după moartea tatălui ei în 1939, decedează ab intestat la 22 iulie 1980 şi, respectiv, la 16 ianuarie 1975. Succesiunea lor este închisă după decesul lui Camiel, perioadă în care bunurile lor sunt împărţite între moştenitorii „legitimi“ supravieţuitori, adică cei doi copii ai fiului Robert. Dna Vermeire este exclusă de la aceasta, pentru că art. 756 - abrogat între timp - din Codul civil prevede: copiii „naturali“ recunoscuţi nu au nici un drept asupra bunurilor părinţilor tatălui şi mamei lor.

în iunie 1981, cea interesată angajează, în faţa Tribunalului de primă instanţă din Bruxelles, o acţiune judiciară împotriva nepoţilor „legitimi". Prin decizia din 3 iunie 1983, pe baza hotărârii Marckx din 13 iunie 1979 a Curţii Europene, Tribunalul recunoaşte dnei Vermeire drepturi la succesiunea bunicilor, în măsura în care, conform acestuia, nu va fi făcută nici un fel de diferenţă între copiii „naturali“ şi copiii „legitimi". Pe baza apelului nepoţilor „legitimi", Curtea de Apel din Bruxelles modifică această sentinţă în mai 1985, considerând că hotărârea Marckx nu este, din punct de vedere juridic, obligatorie pentru curţi şi tribunale. în februarie 1987, Curtea de Casaţie respinge recursul petiţionarei.

796. - Dna Vermeire sesizează Comisia la 1 aprilie 1987. Reproşând jurisdicţiilor belgiene că i-au negat calitatea de moştenitoare a bunicilor săi, ea afirmă că a suferit în acest fel - în exercitarea dreptului la respectarea vieţii sale private şi de familie - o ingerinţă discriminatorie incompatibilă cu art. 8 şi 14 combinate ale Convenţiei.

• Hotărârea din 29 noiembrie 1991 (Cameră) (seria A nr. 214-C)

797. - După dna Vermeire, tribunalele naţionale trebuiau să aplice direct art. 8 şi 14 din Convenţie drepturilor sale succesorale, aşa cum le-a interpretat Curtea în hotărârea Marckx din 13 iunie 1979; în orice caz, legiuitorul ar fi trebuit să aplice retroactiv, faţă de data respectivei hotărâri, legea din 21 martie 1987, care a modificat legislaţia incriminată.

întrucât principiul securităţii juridice scutise statul belgian de repunerea în cauză a unor acte sau situaţii juridice anterioare pronunţării hotărârii Marckx, Curtea examinează separat succesiunile bunicii şi bunicului, deschise înainte şi, respectiv, după această dată.

Ea constată că moştenirea bunicii s-a deschis prin moartea acesteia şi că moştenitorii ei „legitimi" au fost sesizaţi din acest moment. Este deci vorba de o situaţie juridică anterioară pronunţării hotărârii Markx; nu este cazul de a fi repusă în discuţie (8 voturi pentru, 1 împotrivă).

în privinţa succesiunii bunicului, Curtea aminteşte că hotărârea Marckx a socotit discriminatorie absenţa totală a vocaţiei succesorale, bazată numai pe caracterul „natural11 al legăturii de rudenie. Pentru ea, această constatare privea fapte atât de apropiate prezentei speţe, încât este egal valabilă pentru succesiunea în litigiu, deschisă după pronunţare. Ea nu distinge ce putea împiedica Curtea de Apel din Bruxelles, apoi Curtea de Casaţie, să se conformeze concluziilor hotărârii Marckx, la fel ca tribunalul de primă instanţă; nu era nici imprecisă, nici incompletă regula care interzicea să se aplice în detrimentul dnei Vermeire, în raport cu verii săi Francine şi Michel, o discriminare bazată pe caracterul „natural" al legăturii de rudenie unind-o de cujus (De cujus succesione agitur, acela sau aceea despre a cărui succesiune este vorba, n.t.). O remaniere globală, menită să modifice în profunzime şi de o manieră coerentă ansamblul drepturilor filiaţiei şi succesiunilor, nu se impune deloc în prealabil şi indispensabil pentru respectarea Convenţiei, aşa cum a interpretat-o Curtea în cazul Marckx. Libertatea alegerii, recunoscută statului, în ce priveşte mijloacele de achitare a obligaţiilor în numele art. 53 nu i-ar permite să suspende aplicarea Convenţiei, aşteptând terminarea unei asemenea reforme, în măsură să constrângă Curtea Europeană să respingă în 1991, pentru o succesiune deschisă la 22 iunie 1980, reclamaţii identice celor pe care le-a acceptat la 13 iunie 1979. Excluderea petiţionarei de la moştenirea bunicului ei a încălcat deci art. 14 combinat cu art. 8 (unanimitate).

798. - Judecând că problema aplicării art. 50 nu este pregătită, Curtea o rezervă (unanimitate).

• Hotărârea din 4 octombrie 1993 (Cameră) - Aplicarea art. 50 (seria A nr. 270-A)

799. - în hotărârea sa pe fond, Curtea a judecat că dna Vermeire a suferit un prejudiciu material în sumă egală cu partea care i-ar fi revenit din succesiunea bunicului său, dacă ea ar fi fost nepoată „legitimă" a acestuia; ea a adăugat că pentru calcularea despăgubirilor, va trebui să se ţină cont de drepturile de succesiune datorate şi de dobânzile la zi. Statuând în spirit de echitate, ea acordă petiţionarei suma de 22.191-511 FB, majorată cu dobânzile legale scadente începând cu 1 octombrie 1993 (unanimitate).

La capitolul cheltuieli de judecată şi taxe, ea alocă, în spirit de echitate, 2.000.000 FB (unanimitate).

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre VERMEIRE contra BELGIEI - Excluderea unei nepoate de la succesiunea bunicilor ei, pe motiv de caracter „natural" al legăturilor de rudenie