Petrea împotriva României - Evaziune fiscala si fals. Pedeapsa cu inchisoare. Tulburare mentala
| Comentarii |
|
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 29 aprilie 2008
în Cauza PETREA împotriva României
(Cererea nr. 4792/03)
Strasbourg
Devenită definitivă la 02.12.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În CauzaPetrea împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al secţiei,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 1 aprilie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 4792/03, introdusă împotriva României, prin care un cetăţean român, dl. Alfred-Petronel Petrea (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 16 decembrie 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de domnul A. Simion, avocat in Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de domnul Răzvan-Horaţiu Radu, agent guvernamental al Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 19 octombrie 2006 Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererile cu privire la condiţiile de detenţie ale reclamantului şi la dreptul de respectare a corespondenţei sale. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3, aceasta a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
4. Petentul s-a născut în 1970 şi locuieşte în Iaşi.
5. La 23 noiembrie 1999 procurorul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului, care a fost acuzat de evaziune fiscală.
1. Petentul a fost arestat la 5 septembrie 2000 şi a fost pus în custodia poliţiei pentru o perioadă de treizeci de zile. Tribunalul Judeţean din Piteşti, unde reclamantul a fost adus pentru prima dată la 28 septembrie 2000, a prelungit în mod repetat perioada de arest preventiv, până la terminarea procedurilor dinaintea acestuia.
A. Proceduri penale împotriva reclamantului
2. Tribunalul Judeţean a dat o sentinţă la data de 19 februarie 2002. Pe baza depoziţiilor petentului, a patru co-inculpaţi şi a douăzeci şi unu de martori, tribunalul l-a condamnat pe petent pentru mai multe capete de acuzare de evaziune fiscală şi fals, şi l-a condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare cu obligaţia, conform articolului 113 din Codul Penal, de a urma tratament medical pentru tulburarea sa mentală după cum a reieşit din rapoartele medicale citate în cauză. Tribunalul a ordonat ca tratamentul medical să fie administrat prin intermediul spitalelor închisorii, în timpul în care petentul se afla în detenţie, şi să continue după eliberarea acestuia până la recuperarea sa completă. A aprobat de asemenea ordinul pentru detenţia petentului.
3. Într-o decizie din 25 iunie 2002, Tribunalul Judeţean Argeş a admis recursul împotriva sentinţei şi, pe baza dovezilor în cauză şi a mărturiilor acuzaţilor, a redus sentinţa petentului la cinci ani şi şase luni de închisoare. A menţinut restul sentinţei pronunţate de Tribunalul Judeţean.
4. Această decizie a fost confirmată, pe baza unui apel privind punctele de lege al inculpaţilor, într-o sentinţă definitivă din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
B. Detenţia petentului şi îngrijirile medicale
5. La 20 septembrie 2000 avocatul petentului a prezentat o cerere către procuror pentru aprecierea psihiatrică a petentului. Institutul de Medicină Judiciară Argeş a examinat petentul şi a concluzionat, la 2 octombrie 2000, că acesta fusese apt din punct de vedere mental în scopurile legale atunci când pretinsele încălcări fuseseră comise şi la data evaluării.
Petentul a contestat concluziile raportului.
6. La 18 decembrie 2000 Institutul de Medicină Judiciară “Mina Minovici” din Bucureşti a confirmat raportul Institutului Judiciar Argeş, după ce a examinat petentul. Acesta a recomandat de asemenea ca, în conformitate cu articolul 113 din Codul Penal, petentului să i se solicite să urmeze tratament medical pentru tulburarea sa mentală atât în timpul detenţiei cât şi după eliberarea sa.
7. La 29 noiembrie 2000 petentul s-a prezentat la o examinare medicală completă la Institutul de Medicină Judiciară Argeş. Comisia medicală a concluzionat că tulburarea mentală a petentului nu-l face inapt pentru detenţie.
8. În conformitate cu raportul medical detaliat din perioada de detenţie de dinainte de proces, prezentat de Guvern, petentul a fost spitalizat de şapte ori în spitalele închisorii. Acesta a fost diagnosticat în principal cu tromboflebită, insuficienţă venoasă şi o tulburare mentală. De fiecare dată când a fost externat, medicii au recomandat tratament pentru diferitele sale boli, reevaluări periodice şi controale medicale atunci când este necesar.
În acest interval de timp a fost consultat de douăzeci şi şapte de medicii închisorii, la 23 şi 30 octombrie, 6, 13 şi 27 noiembrie, 11 şi 20 decembrie 2001, 11 februarie, 17 iunie, 1, 8, 20, 22 şi 29 iulie, 5, 12, 16, 19 şi 26 august, 2, 9, 20, 23 şi 30 septembrie, şi 7, 13 şi 19 octombrie 2002.
Rapoartele indică faptul că i-au fost administrate medicamente în mod sistematic pentru insuficienţa sa venoasă şi până la 20 decembrie 2001 pentru tulburarea sa mentală. Acest tratament din urmă a fost întrerupt până la 5 august 2002 şi după această dată a fost prescris în mod sporadic.
9. În timpul detenţiei sale, mai multe măsuri disciplinare au fost luate împotriva petentului. In consecinţă, drepturile sale la vizită şi la colete a fost retrase la 26 martie 2001, 28 decembrie 2001, 10 ianuarie şi 8 aprilie 2002, pentru posesie de obiecte interzise. Între 4 şi 14 ianuarie 2002 acesta a fost trimis în regim celular.
10. În cele din urmă, la 5 februarie 2002 autorităţile penitenciarului au supus petentul unui regim restrictiv timp de douăsprezece luni datorită comportamentului său recalcitrant şi a încălcărilor repetate ale regulamentului închisorii. Cu toate acestea, la 14 iunie 2002 acesta a fost reintegrat în regimul normal de detenţie, pentru bună purtare.
Petentul a susţinut că în timpul în care a fost supus regimului restrictiv de detenţie acesta a fost închis într-o celulă friguroasă purtând haine uzate necorespunzătoare pentru temperatura respectivă, fiind uneori încătuşat cu mâinile ridicate deasupra capului, şi că în prima lună nu a fost consultat de nici un doctor iar corespondenţa sa către şi din partea familiei sale îi fusese violată.
11. În octombrie 2002, după adoptarea sentinţei definitive în cauză, petentul a fost transferat la închisoarea de înaltă securitate din Iaşi şi a fost plasat în secţiunea destinată prizonierilor extrem de periculoşi.
12. Petentul a susţinut că, în ciuda repetatelor sale cereri de a fi consultat de un medic specialist şi de a i se administra tratament medical corespunzător, în primele opt luni de închisoare acesta fusese examinat doar de medicul închisorii, care îl informase în mod constant că nu exista nici un temei pentru continuarea tratamentului său. Medicul închisorii îi spusese “nu e nici o problemă dacă mori, avem preot şi scânduri la magazie”.
La o dată nespecificată, în urma repetatelor solicitări ale familiei sale către autorităţile închisorii, petentul a fost transferat într-un alt dormitor.
13. Potrivit Guvernului, petentul a fost plasat în dormitoare comune, primul măsurând 41,12 m2 şi cel din urmă 60,69 m2, pe care le-a împărţit cu nouă şi respectiv cincizeci şi trei de alţi prizonieri. Dormitoarele aveau ferestre. Instalaţiile de igienă erau în permanenţă accesibile prizonierilor într-o cameră separată. Apa caldă era disponibilă o dată pe săptămână. Petentul se plimba în fiecare zi câte o oră, primea în mod frecvent vizite din partea membrilor familiei sale şi participa la programul social al penitenciarului. Tratamentul său medical a continuat.
14. La 11 iulie 2003, autorităţile închisorii din Iaşi au informat avocatul petentului că petentul nu primea nici un tratament medical la data respectivă, dar că un astfel de tratament putea fi administrat dacă era necesar.
15. Între 3 februarie 2004 până la 7 februarie 2005, executarea pedepsei a fost suspendată din motive medicale. La 16 iunie 2005 petentul a fost eliberat condiţionat.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
16. Articolul 195 din Codul Penal (“CC”) şi prevederile relevante ale Legii nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor sunt descrise la alineatele 23 şi 25 din sentinţa Năstase-Silivestru (vezi Năstase‑Silivestru împotriva României, nr. 74785/01, 4 octombrie 2007).
17. Legea 23/1969 a fost înlocuită cu Ordonanţa de Urgenţă ne. 56/2003 (“Ordonanţa 56”) cu privire la drepturile prizonierilor, adoptată de către Guvern la data de 25 iunie 2003 şi ratificată de Parlament la 7 octombrie 2003. Această Ordonanţă a constituit o măsură generală luată de către Guvern în executarea sentinţei adoptate de Curte în cauza Petra împotriva României (sentinţa din 23 septembrie 1998, Rapoarte cu privire la Sentinţe şi Decizii 1998‑VII; vezi Comitetul pentru Rezoluţia Ministrului CM/ResDH(2007)92). Părţile relevante ale Ordonanţei precizează următoarele:
Articolul 3
“(2) Deţinuţii pot reclama măsurile luate de autorităţile închisorii (...).
(5) În examinarea unei reclamaţii, curtea ia una din următoarele decizii:
(a) admite acţiunea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de autoritatea penitenciarului;
(b) respinge acţiunea dacă este neîntemeiată.”
18. Ordonanţa respectivă a fost înlocuită cu Legea nr. 275/2006 cu privire la executarea pedepselor, care în articolul său 38 reglementează un recurs similar depus împotriva judecătorului responsabil pentru executarea pedepselor, care deţine competenţele descrise în articolul 3 alineatul 5 din Ordonanţa 56, împotriva deciziei acestuia fiind reglementată calea de atac a apelului înaintea unui tribunal.
19. Legislaţia cu privire la organizarea procurorilor militari şi a tribunalelor militare este rezumată la alineatul 40 din sentinţa Barbu Anghelescu (vezi Barbu Anghelescu împotriva României, nr. 46430/99, 5 octombrie 2004) şi la alineatul 68 din sentinţa Bursuc (vezi Bursuc împotriva României, nr. 42066/98, 12 octombrie 2004).
Până la 28 septembrie 2004 când Legea nr. 293/2004 a intrat în vigoare, comandanţii penitenciarelor erau ofiţeri militari activi (vezi articolele 1 şi 2 din Legea nr. 10/1990 şi articolul 4 alineatul 24 din Hotărârea Guvernului nr. 736/2003).
20. Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (“CPT”) în urma vizitelor în închisorile din România, precum şi concluziile Comitetului General, sunt rezumate la alineatele 73-75 din sentinţa Bragadireanu (vezi Bragadireanu împotriva României, nr. 22088/04, 6 decembrie 2007).
ÎN DREPT
I. ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 3 ŞI 8 DIN CONVENŢIE
21. 1. Petentul a reclamat în conformitate cu Articolele 3 şi 8 din Convenţie condiţiile detenţiei sale, lipsa tratamentului medical adecvat în închisoare şi încălcarea de către autorităţile închisorii a dreptului său pentru respectarea corespondenţei, după cum a fost garantat de Articolul 8 alineatul 1 din Convenţie.
22. Articolul 3 susţine după cum urmează:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
23. Articolul 8 susţine după cum urmează:
“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.”
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
1. Admisibilitate
1. Susţinerile părţilor
24. Guvernul a înaintat o obiecţie preliminară pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în măsura în care petentul nu a depus nici o plângere împotriva personalului închisorii nici pentru presupusul tratament necorespunzător (în conformitate cu articolele 267 şi 2671 din CC) şi nici pentru presupusa încălcare a dreptului său privind corespondenţa (conform articolului 195 din CC).
25. Începând cu 25 iunie 2003, petentul a avut la dispoziţia sa o reclamaţie specifică împotriva acţiunilor autorităţilor penitenciarului, furnizată de Ordonanţa nr. 56.
26. Guvernul a prezentat în jur de 100 de decizii ale tribunalelor interne cu privire la plângerile în conformitate cu Ordonanţa nr. 56 pentru diverse acţiuni ale autorităţilor penitenciarului. Aproximativ zece la sută au fost aprobate.
27. Petentul a contestat eficacitatea apelurilor înainte de adoptarea Ordonanţei 56 . In plus, acesta a considerat că orice reclamaţie împotriva autorităţilor închisorii n-ar fi făcut decât să-i înrăutăţească situaţia în penitenciar. Mai mult chiar, acesta a considerat că autorităţile aveau obligaţia de a investiga din proprie iniţiativă declaraţiile sale pentru tratament necorespunzător.
În cele din urmă, acesta a subliniat că Ordonanţa nr. 56 nu era disponibilă atunci când a depus cererea sa în faţa Curţii.
2. Aprecierea Curţii
(a) Obiecţia pentru neepuizarea căilor de recurs interne
28. Curtea reiterează faptul că scopul regulii epuizării este acela de a permite Statelor Contractante oportunitatea de a preveni sau de a îndrepta încălcările declarate împotriva acestora înainte ca acele afirmaţii să-i fie prezentate. Cu toate acestea, singurele căi de recurs pe care Articolul 35 al Convenţiei le consideră necesar să fie epuizate sunt cele care au legătură cu încălcările pretinse şi în acelaşi timp sunt disponibile şi suficiente. Existenţa acestor remedii trebuie să fie suficient de sigură nu doar din punct de vedere al teoriei ci şi în practică, iar dacă acestea nu sunt îndeplinite acestea vor duce lipsă de accesibilitatea şi de eficacitatea necesară; va cădea în responsabilitatea Statului stabilirea ca aceste diferite condiţii să fie satisfăcute (vezi, printre multe alte autorităţi, Selmouni împotriva Franţei [GC], nr. 25803/94, alineatele 74-75, CEDO 1999-IV).
Este adevărat că pentru ca regula de epuizare să intre în funcţiune, calea de recurs eficientă trebuie să existe la data la care cererea este înaintată Curţii. Cu toate acestea, această regulă se supune excepţiilor care pot fi justificate de circumstanţele specifice ale fiecărui caz (vezi Baumann împotriva Franţei, nr. 33592/96, alineatul 47, 22 mai 2001 şi Brusco împotriva Italiei, (dec.), nr. 69789/01, CEDO 2001-IX).
Curtea a acceptat că acesta era cazul în care la nivel naţional o nouă lege, proiectată în mod specific pentru a furniza o redresare directă pentru încălcările drepturilor procedurale fundamentale, era introdusă cu efect retroactiv şi astfel punea capăt unei probleme structurale care exista în sistemul legal naţional înainte de adoptarea sa (vezi Içyer împotriva Turciei (dec.), nr. 18888/02, alineatele 83‑84, CEDO 2006‑I; Charzyński împotriva Poloniei (dec.), nr. 15212/03, alineatele 40‑41, CEDO 2005‑V şi, mutatis mutandis, Ismayilov împotriva Azerbaidjanului nr. 4439/04, alineatul 38, 17 ianuarie 2008).
29. Curtea a constatat deja că înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 56 nici o cale de recurs eficientă pentru pretinsele încălcări ale dreptului privind corespondenţa nu era disponibilă (vezi Petra, alineatul 38; şi Năstase‑Silivestru, alineatele 47‑54, sentinţele citate mai sus). În mod similar, aceasta a stabilit în jurisprudenţă că un procuror militar nu putea fi considerat independent şi imparţial într-o investigaţie condusă împotriva unui alt membru al armatei, aşa cum era comandantul penitenciarului la data faptelor (vezi, mutatis mutandis, Barbu Anghelescu, alineatul 67 şi Bursuc, alineatul 107, sentinţele citate mai sus).
30. Cu toate acestea, din iunie 2003 Ordonanţa nr. 56 introducea un apel înaintea instanţelor împotriva oricărei acţiuni a autorităţilor închisorii. Aceasta reglementa procedura ce trebuia să fie urmată şi posibilul rezultat al apelului.
Este adevărat că la data respectivă, această cerere era deja pendinte la Curte. Cu toate acestea, circumstanţele cauzei, gravitatea acuzaţiilor făcute (lipsa tratamentului medical şi interferenţa în dreptul de corespondenţă) sunt de aşa natură încât ar necesita acţiunea imediată a autorităţilor. Mai mult chiar, Curtea constată că această cale de recurs era proiectată în mod specific pentru a furniza o îndreptare directă pentru astfel de plângeri, punând astfel capăt unei probleme structurale care exista în sistemul legal naţional înainte de adoptarea sa (vezi alineatul 22 de mai sus). Jurisprudenţa prezentată de Guvern indică faptul că remediul este eficient în practică.
Din aceste motive, Curtea consideră că era în interesul petentului să depună o plângere la tribunale în conformitate cu nou introdusa procedură atunci când aceasta a devenit disponibilă, pentru a permite autorităţilor interne să îndrepte situaţia cât mai rapid posibil.
31. Rezultă că plângerile cu privire la lipsa tratamentului medical conform articolului 3 şi încălcarea dreptului la respectarea corespondenţei în conformitate cu articolul 8 ar trebui să fie respinse pentru neepuizarea căilor de recurs interne în măsura în care acestea includ perioada după intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 56.
32. Cu toate acestea, Curtea reiterează faptul că pentru condiţiile generale de detenţie, îndeosebi pentru pretinsa supra-aglomerare, petentului nu i se putea solicita să recurgă la nici un remediu (vezi Kalashnikov împotriva Rusiei (dec.), nr. 47095/99, 18 septembrie 2001 şi Solovyev împotriva Rusiei (dec.), nr. 76114/01, 27 septembrie 2007).
(b) Alte motive de inadmisibilitate
33. Curtea constată că plângerea cu privire la dreptul privind respectarea corespondenţei în timpul detenţiei restrictive a fost depusă la mai mult de şase luni de la data la care luase sfârşit situaţia reclamată (vezi Koval împotriva Ucrainei (dec.), nr. 65550/01, 30 martie 2004; Rosengren împotriva României (dec.), nr. 70786/01, 27 aprilie 2004 şi Mujea împotriva României (dec.), nr. 44696/98, 10 septembrie 2002). Curtea constată de asemenea că petentul nu a confirmat nici una din declaraţiile sale privind interferenţa în dreptul său privind corespondenţa pentru perioada de dinainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 56 (vezi alineatul 36 de mai sus).
34. Prin urmare, în lumina tuturor materialelor aflate în posesia sa, şi în măsura în care problemele reclamate ţin de competenţa sa, Curtea constată că acestea nu divulgă nici o aparenţă a vreunei încălcări a drepturilor şi libertăţilor precizate în Convenţie sau în Protocoalele sale.
Rezultă că această parte a plângerii este în mod manifest neîntemeiată şi trebuie să fie respinsă în conformitate cu articolul 35 alineatele 3 şi 4 din Convenţie.
35. Cu toate acestea, Curtea constată că partea plângerii cu privire la condiţiile de detenţie dinainte de iunie 2003, şi pretinsa supra-aglomerare din Penitenciarul din Iaşi, nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul articolului 35 alineatul 3 din Convenţie. Aceasta constată în continuare că nu este inadmisibilă din nici un alt motiv. Prin urmare trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Pe Fond
1. Prezentările părţilor
36. Guvernul a considerat că condiţiile de detenţie, inclusiv în perioadele de arest solitar şi restrictiv, fuseseră adecvate (vezi, a contrario, Kehayov împotriva Bulgariei, nr. 41035/98, 18 ianuarie 2005 şi Kalashnikov împotriva Rusiei, nr. 47095/99, CEDO 2002‑VI).
37. Petentul a făcut referinţă la descrierea condiţiilor din închisoare pe care le furnizase în prezentările sale la Curte, şi după cum a fost evidenţiat de raportul său medical şi de declaraţiile prizonierilor cu privire la condiţiile din perioada sa de detenţie restrictivă.
2. Aprecierea Curţii
38. Curtea face referire la principiile stabilite în jurisprudenţa sa cu privire la condiţiile de detenţie şi la îngrijirile medicale acordate deţinuţilor (vezi, de exemplu, Kudła împotriva Poloniei [GC], nr. 30210/96, alineatul 94, CEDO 2000‑XI; Mouisel împotriva Franţei, nr. 67263/01, alineatul 40, CEDO 2002‑IX şi Sarban împotriva Moldovei, nr. 3456/05, alineatele 75-77, 4 octombrie 2005).
39. Curtea constată că potrivit rapoartelor medicale, tratamentul psihiatric al petentului a fost întrerupt cel puţin din decembrie 2001 până-n august 2002, deşi nu există nici o dovadă a unei reevaluări realizate de medici specialişti a stării sale de sănătate în această perioadă. După august 2002 tratamentul a fost oferit sporadic. Curtea constată cu preocupare afirmaţiile petentului, pe care Guvernul nu le-a dezminţit, că în primele opt luni de detenţie în închisoarea din Iaşi cererile sale repetate de a fi consultat de un specialist au fost ignorate fără nici o explicaţie din partea medicului închisorii (vezi alineatul 17 de mai sus).
40. În continuare, Curtea constată că în conformitate cu informaţiile disponibile din partea Guvernului, în Penitenciarul din Iaşi petentul a fost ţinut în dormitoare de capacitate mare de 1,1 m2 până la 4 m2 de persoană, că i se permitea doar o oră de exerciţiu zilnic şi avea acces la un duş cald o dată pe săptămână.
41. Curtea a constatat în mod frecvent o încălcare a Articolului 3 al Convenţiei pe motivul lipsei de spaţiu personal acordat deţinuţilor (vezi, în special, Kalashnikov, menţionat mai sus, alineatele 97 şi următ., Labzov împotriva Rusiei, nr. 62208/00, alineatul 44 şi următ.; Mayzit împotriva Rusiei, nr. 63378/00, alineatul 39 şi următ., 20 ianuarie 2005; Khudoyorov împotriva Rusiei, nr. 6847/02, alineatul 104 şi următ., 8 noiembrie 2005; Novoselov împotriva Rusiei, nr. 66460/01, alineatul 41 şi următ.,
2 iunie 2005 şi Popov împotriva Rusiei, nr. 26853/04, alineatul 215 şi următ.,
13 iulie 2006).
42. Mai mut chiar, CPT a subliniat efectul dăunător al dormitoarelor de capacitate mare în penitenciare în special atunci când sunt dublate de un regim sărac de activităţi şi de un acces necorespunzător la instalaţiile pentru spălare (vezi de asemenea, mutatis mutandis, Kalashnikov, alineatul 97, şi Kehayov, alineatul 66, sentinţele citate mai sus).
43. Curtea acceptă că în cazul de faţă nu există nici un indiciu cu privire la faptul dacă a fost vorba de o intenţie pozitivă de a umili sau de a corupe petentul. Cu toate acestea, indiferent dacă problema scopului tratamentului era de a umili sau de a corupe victima este un factor de luat în considerare, absenţa oricărui astfel de scop nu poate exclude o constatare a unei încălcări a Articolului 3 (vezi Peers împotriva Greciei, nr. 28524/95, alineatul 74, CEDO 2001‑III şi Romanov împotriva Rusiei, nr. 63993/00, alineatul 80, 20 octombrie 2005). Curtea consideră că acele condiţii de detenţie descrise mai sus în care a fost reţinut petentul, în contextul stării sale psihiatrice şi al lipsei de tratament corespunzător pentru acesta, au avut cu siguranţă un efect vătămător asupra demnităţii umane a petentului.
44. Considerentele precedente sunt suficiente pentru a permite Curţii să concluzioneze că respectivele condiţii din închisoare, în special lipsa tratamentului medical în continuare până în iunie 2003, data de intrare în vigoare a Ordonanţei nr. 56, şi supra-aglomerarea, au provocat petentului suferinţe atingând pragul tratamentului degradant interzis de Articolul 3.
45. În consecinţă a existat o încălcare a Articolului 3 al Convenţiei în măsura care priveşte condiţiile de detenţie a petentului.
II. ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI
46. În conformitate cu Articolul 5 alineatul 3 din Convenţie petentul a reclamat faptul că a fost arestat de către un procuror care nu respectase cerinţele de independenţă stipulate de Convenţie şi că nu a fost adus în mod prompt în faţa unui judecător după arestarea sa.
47. Acesta a pretins de asemenea o încălcare a Articolului 6 alineatele 1 şi 2, întrucât a considerat că tribunalele de drept intern interpretaseră dovezile mod eronat şi fuseseră influenţate de acoperirea amplă de către mass-media a cazului ca rezultat al declaraţiilor publice ale procurorului făcute în urma arestului său.
48. Ţinând cont de toate materialele aflate în posesia sa, şi în măsura în care problemele reclamate se află în competenţa sa, Curtea constată că acestea nu divulgă nici o aparenţă a vreunei încălcări a drepturilor şi libertăţilor precizate în Convenţie sau în Protocoalele sale. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie respinsă în conformitate cu Articolul 35 alineatele 3 şi 4 din Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
54. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
« În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. »
A. Daune
49. Reclamantul a revendicat rambursarea sumelor care i-au fost confiscate la începutul anchetelor penale şi următoarele sume în ceea ce priveşte daunele nepecuniare:
– 500.000 euro pentru încălcarea Articolului 3;
– 1.000.000 euro pentru încălcarea Articolului 5;
– 3.000.000 euro pentru încălcarea Articolului 6 alineatul 1;
– 1.000.000 euro pentru încălcarea Articolului 6 alineatul 2;
– 100.000 pentru încălcarea Articolului 8.
50. Guvernul a considerat că sumele solicitate de către petent pentru Articolele 3 şi 8 erau exorbitante şi nu a prezentat nici o observaţie cu privire la celelalte revendicări. Acesta a considerat de asemenea că o simplă constatare a încălcării ar trebui să constituie o despăgubire suficientă în cauză.
51. Curtea nu discerne nici o legătură cauzală între încălcarea constatată şi daunele pecuniare pretinse; în mod similar, reiterează faptul că a constatat că plângerile petentului cu privire la Articolele 5, 6 şi 8 erau inadmisibile; prin urmare respinge reclamaţiile respective. Pe de altă parte, acordă petentului suma de 3.000 euro drept daune nepecuniare pentru încălcarea constatată.
B. Costuri şi cheltuieli
52. Petentul a solicitat suma de 58.000 euro pentru costurile şi cheltuielile suportate la tribunalele de drept intern. Acesta a reclamat de asemenea rambursarea costurilor suportat în faţa Curţii, fără a le cuantifica.
53. Guvernul subliniază faptul că petentul nu a trimis nici un document pentru a-şi argumenta cererile.
54. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un petent are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor doar în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate în mod real şi necesar şi sunt rezonabile din punct de vedere al cuantumului. În cazul de faţă, fiind luate în considerare informaţiile aflate în posesia sa şi criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea pentru costuri şi cheltuieli.
C. Majorări de întârziere
61. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
Declară plângerea cu privire la Articolul 3, în măsura în care aceasta face referire la condiţiile de detenţie dinainte de iunie 2003 şi la supra-aglomerarea din Penitenciarul din Iaşi admisibilă iar restul cererii inadmisibil;
hotărăşte că s-a încălcat art. 3 din Convenţie;
hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie suma de 3.000 euro (trei mii euro) plus orice sumă putând fi datorată cu titlul de daune nepecuniare, sume ce vor fi convertite în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data achitării;
b) că începând cu data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru restul.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la data de 29 aprilie 2008, în aplicarea art. 77 alineatele 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Josep Casadevall, Santiago Quesada,
Preşedinte Grefier
| ← Lapusan împotriva României - Trafic de persoane. Tinere... | Puşcaş împotriva României - Vanzare ilegala apartament de... → |
|---|
