Puşcaş împotriva României - Vanzare ilegala apartament de catre autoritati. Actiune in revendicare
| Comentarii |
|
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
HOTARÂREA
din 11 octombrie 2007
înCauza Puscas împotriva României
Publicata în: Monitorul Oficial Nr. 100 din 19 februarie 2009
(Cererea nr. 30.502/03)
În CauzaPuscas împotriva României,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Bîrsan, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefèvre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat în camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarâre, adoptata la aceasta data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 30.502/03) îndreptata împotriva României, prin care un cetatean al acestei tari, domnul Marius Traian Puscas (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 22 august 2003 în temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R. H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 6 octombrie 2006, Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a decis sa analizeze în acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut în anul 1961 si locuieste în Onesti.
5. În anul 1950, invocând Decretul de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat în posesia imobilului situat în Brasov, Calea Stejarisului nr. 22, compus dintr-o casa si terenul aferent în suprafata de 1.569 m2, a carui proprietara era mama reclamantului.
A. Actiunea în revendicare a imobilului si vânzarea de catre autoritati a apartamentului nr. 1
6. La o data neprecizata, în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului (Legea nr. 112/1995), mama reclamantului a solicitat comisiei administrative competente restituirea imobilului în discutie.
7. Printr-un contract încheiat la data de 21 octombrie 1997 în baza Legii nr. 112/1995, întreprinderea de stat mandatara a Primariei Brasov, Societatea R., a vândut doua camere din imobilul respectiv, si anume apartamentul nr. 1, familiei M.-L., chiriasi ai Primariei Brasov în acest apartament.
8. Prin Sentinta din 14 mai 1998, mentinuta în ultima instanta prin Decizia din 5 iulie 1999 a Curtii de Apel Brasov, Judecatoria Brasov a statuat ca nationalizarea imobilului în discutie fusese ilegala si a obligat Primaria Brasov sa îi restituie reclamantului, în calitatea sa de unic mostenitor al mamei sale, casa si terenul aferent în suprafata de 1.569 m2.
9. Prin Procesul-verbal din 9 noiembrie 1999, întocmit la sediul Societatii R. si semnat de reclamant, un executor judecatoresc a constatat punerea reclamantului în posesia imobilului situat la nr. 22, Calea Stejarisului. S-a mentionat în cadrul acestuia, la cererea Societatii R., ca apartamentul nr. 1 îi fusese vândut familiei M.-L. si ca celelalte doua apartamente erau ocupate de chiriasii statului. Societatea R. s-a aratat a fi de acord cu executarea Sentintei din 14 mai 1998 mentionate mai sus, cu conditia ca reclamantul sa respecte drepturile chiriasilor, conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte (O.U.G. nr. 40/1999). Reclamantul si-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciara si a început sa plateasca impozitele aferente casei si terenului.
B. Anularea contractului de vânzare-cumparare având ca obiect apartamentul nr. 1 si recursul în anulare formulat de procurorul general
10. Printr-o sentinta din 14 iunie 2000, Judecatoria Brasov a admis actiunea reclamantului în anularea contractului de vânzare-cumparare din 21 octombrie 1997 si a dispus ca familia M.-L. si Primaria Brasov sa restabileasca situatia anterioara încheierii acestui contract. Instanta a statuat ca, din moment ce apartamentul în litigiu fusese nationalizat fara titlu, acesta nu era proprietatea statului si nu putea face obiectul unui contract de vânzare-cumparare în baza Legii nr. 112/1995.
11. Printr-o decizie definitiva din 17 septembrie 2001, judecând în ultima instanta, Curtea de Apel Brasov a confirmat sentinta mentionata mai sus, precizând ca partile la contractul de vânzare-cumparare încalcasera prevederile imperative ale Hotarârii Guvernului nr. 20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, în masura în care familia M.-L., care prezentase instantelor un contract de închiriere din data de 2 septembrie 1996, nu beneficia de un astfel de contract în momentul intrarii în vigoare a legii mentionate anterior.
12. La data de 12 decembrie 2001, un executor judecatoresc a întocmit un proces-verbal de punere a reclamantului în posesia apartamentului nr. 1, iar acesta s-a înscris la autoritatile fiscale ca proprietar al acestui apartament.
13. Printr-o sentinta din 2 decembrie 2002, Judecatoria Brasov a admis actiunea reclamantului în evacuarea familiei M.-L. din apartamentul în discutie.
14. La o data neprecizata, familia M.-L. a sesizat Curtea de Apel Brasov cu o cerere în revizuire a Deciziei din 17 septembrie 2001, mentionata mai sus, sustinând ca numai dupa pronuntarea acestei decizii au putut obtine o copie a primului lor contract de închiriere din anul 1976, al carui original se afla în posesia organelor administrative. Prin Decizia din 13 mai 2002, Curtea de Apel Brasov a respins cererea în revizuire apreciind ca, daca contractul de închiriere din 1976 era un document nou referitor la camerele în privinta carora fusese pronuntata Decizia din 17 septembrie 2001, ramânea totusi adevarat faptul ca acesta nu fusese hotarâtor, vazând motivele pe care s-a întemeiat anularea contractului de vânzare-cumparare, si ca familiei M.-L. i-ar fi fost îngaduit sa obtina o copie pentru a o prezenta înainte de pronuntarea deciziei respective.
15. Printr-o decizie din 13 mai 2002, Curtea de Apel Brasov a respins contestatia în anulare formulata de familia M.-L. împotriva Deciziei definitive din 17 septembrie 2001, pentru motive similare.
16. La data de 5 septembrie 2002, în temeiul art. 330 alin. 2 din Codul de procedura civila (CPC), procurorul general al României a sesizat Curtea Suprema de Justitie cu un recurs în anulare împotriva Sentintei din 16 mai 2000 si a Deciziei din 17 septembrie 2001, mentionate mai sus. El a apreciat ca aceste hotarâri fusesera pronuntate în urma unei încalcari esentiale a legii, ceea ce condusese la o falsa apreciere asupra fondului cauzei.
17. Prin Decizia din 7 martie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul în anulare si, casând hotarârile mentionate mai sus, favorabile reclamantului, a confirmat valabilitatea contractului de vânzare-cumparare din 21 octombrie 1997, considerând ca din dosarul cauzei reiesea ca familia M.-L. beneficiase de un contract de închiriere din anul 1978 si ca fusese de buna-credinta în momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare.
18. În urma acestei decizii, prin Decizia din 27 noiembrie 2003, pronuntata în ultima instanta, Curtea de Apel Brasov a respins actiunea în evacuarea familiei M.-L. din apartamentul nr. 1, statuând ca, în temeiul Deciziei din 7 martie 2003, mentionata anterior, aceasta familie beneficia de un contract de vânzare-cumparare valabil având ca obiect bunul respectiv.
19. În prezent, o actiune introdusa de familia M.-L., având ca obiect radierea înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului în cauza în cartea funciara, se afla pe rolul instantelor interne.
20. Pe de alta parte, conform afirmatiilor reclamantului, familia M.-L. ocupa în prezent, fara niciun drept, o parcela de 450 m2 din terenul aferent casei.
C. Punerea reclamantului în posesia apartamentelor nr. 2 si 3
21. Dupa punerea sa în posesia imobilului prin Procesul-verbal din 9 noiembrie 1999, reclamantul i-a notificat pe chiriasii apartamentelor nr. 2 si 3, si anume familiile A. si, respectiv, C. si M., pentru a încheia un contract de închiriere în temeiul O.U.G. nr. 40/1999, ceea ce chiriasii au refuzat.
22. La o data neprecizata, reclamantul a sesizat Judecatoria Brasov cu o actiune în evacuarea acestor chiriasi, formulata pe calea ordonantei presedintiale, însa aceasta i-a fost respinsa, nefiind dovedita urgenta.
23. Printr-o decizie din 10 iunie 2003, pronuntata într-o noua actiune în evacuare, statuând în ultima instanta, Tribunalul Brasov a dispus evacuarea chiriasilor din apartamentele nr. 2 si 3. Reclamantul a sesizat un executor judecatoresc în vederea executarii silite a acestei decizii.
24. Dupa 4 somatii ramase fara raspuns, la data de 27 octombrie 2003, executorul judecatoresc, însotit de agenti de politie si de reclamant, i-a evacuat pe chiriasi din apartamentul nr. 2, care acceptasera, de altfel, sa paraseasca locuinta, si a întocmit un proces-verbal în acest sens, mentionând refuzul de executare din partea chiriasilor din apartamentul nr. 3. Din dosar rezulta ca acestia au continuat sa împiedice accesul reclamantului în imobil, încuind usa de la intrare.
25. Dupa alte 3 somatii ale acestora, la data de 3 februarie 2004, reclamantul, asistat de executorul judecatoresc si de agentii de politie, a fost pus în posesia apartamentului nr. 3, dupa evacuarea familiilor C. si M. La data de 9 februarie 2004, acestia au intrat cu forta în apartamentul nr. 3 si s-au instalat în el, blocând si usa de la intrarea în imobil.
26. La datele de 12 februarie si 22 martie 2004, dupa o vizita la fata locului împreuna cu un agent de politie, reclamantul a facut o plângere penala, în calitate de parte civila, împotriva familiilor C. si M. pentru mai multe infractiuni, printre care tulburarea de posesie si nerespectarea unei hotarâri judecatoresti definitive.
27. În ceea ce priveste prima infractiune pretins savârsita, prin Sentinta din 21 ianuarie 2005, Judecatoria Brasov i-a achitat pe membrii familiilor C. si M., cu motivarea ca acestia locuisera în strada, împreuna cu un copil minor, si ca ocupasera apartamentul nr. 3 datorita frigului, fara a fi constienti de caracterul ilegal al faptelor lor, având în vedere ca reclamantul nu întreprinsese actiuni pentru a-si exercita dreptul de folosinta al apartamentului dupa evacuarea lor.
28. La data de 19 octombrie 2005, reclamantul a chemat agentii de politie, care au întocmit un proces-verbal, mentionând ca familia C. refuza accesul partii interesate în imobil. Observând ca între parti mai existau si alte litigii pe rol, politia a considerat ca acele conflicte dintre reclamant si fostii chiriasi erau de competenta instantelor de judecata.
29. Printr-o decizie din 18 noiembrie 2005, statuând în ultima instanta, Tribunalul Brasov a casat Sentinta din 21 ianuarie 2005, mentionata mai sus, si i-a condamnat pe fostii chiriasi ai apartamentului nr. 3 la plata unei amenzi penale pentru tulburare de posesie, cu exceptia lui M.V., recidivist, care a fost condamnat la o pedeapsa cu închisoarea de doua luni. Instanta i-a condamnat si la plata unor daune-interese în valoare de 180 lei românesti (RON) pe luna pâna la data la care vor înceta tulburarea respectiva, astfel încât reclamantul sa poata reintra în posesia apartamentului sau. Instanta a luat în considerare, printre altele, faptul ca fostii chiriasi refuzasera sa încheie un contract de închiriere cu reclamantul si ca era de datoria autoritatilor, si nu a reclamantului, sa le asigure o locuinta.
30. Dupa respingerea de catre instante a unei cereri de suspendare a executarii si de mutare a familiilor C. si M. într-un alt apartament, în temeiul unei decizii a Primariei Brasov din martie 2006, reclamantul asistat de executorul judecatoresc a intrat în posesia apartamentului nr. 3 la data de 26 iunie 2006.
31. Conform afirmatiilor reclamantului, dupa punerea sa în posesie i-a solicitat executorului judecatoresc sa continue procedura de executare în ceea ce priveste sumele datorate de familiile C. si M. în baza Deciziei din 18 noiembrie 2005. Potrivit celor sustinute de reclamant, debitorii sai sunt insolvabili si nu poate obtine executarea silita a sumelor respective.
32. Prin Decizia din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brasov i-a achitat pe fostii chiriasi ai apartamentului nr. 3, în privinta carora reclamantul depusese o plângere penala cu constituire ca parte civila pentru infractiunea de nerespectare a unei hotarâri judecatoresti definitive, motivat de faptul ca fusesera deja condamnati pentru aceleasi fapte prin Decizia din 18 noiembrie 2005, citata anterior. Curtea de Apel a precizat ca reclamantul putea introduce o actiune civila pentru recuperarea prejudiciului pretins.
D. Procedurile referitoare la acordarea de despagubiri pentru o parte din terenul în litigiu si pentru apartamentul nr. 1
1. Procedura întemeiata pe Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
33. La o data neprecizata, reclamantul a trimis o adresa la Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara al Primariei Brasov, solicitând eliberarea unui document referitor la calificarea funciara a terenului situat în Brasov, Calea Stejarisului nr. 22.
34. La data de 16 martie 2005, serviciul de cadastru i-a trimis o adresa reclamantului, semnata de directorul serviciului si de viceprimar, precizând ca din cadastrul efectuat în anul 1978 rezulta ca terenul situat la nr. 22, Calea Stejarisului, era compus din 3 parcele, de 833 m2, 433 m2 si, respectiv, 129 m2, în total 1.395 m2. În opinia reclamantului, diferenta de 174 m2 dintre suprafata înscrisa în cartea funciara si în Sentinta definitiva din 14 mai 1998 a Judecatoriei Brasov (1.569 m2) si cea rezultata din cadastru (1.395 m2) ar fi fost folosita de autoritati la realizarea drumului dintre Brasov si statiunea montana Poiana Brasov în perioada 1950 - 1970, drum alaturat terenului sau.
35. La o data neprecizata, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001), reclamantul a sesizat Tribunalul Brasov cu o actiune în anularea unei decizii administrative din 21 decembrie 2005 a Societatii R., care îi respinsese cererea de restituire efectiva a întregului imobil nationalizat în anul 1950, în special a apartamentului nr. 1, sau de acordare de despagubiri. Reclamantul si-a completat actiunea solicitând, în baza aceleiasi legi, despagubiri pentru parcela de teren ocupata de drumul mentionat mai sus. Printr-o sentinta din 5 mai 2006, Tribunalul Brasov a respins actiunea reclamantului, statuând ca legea invocata nu era aplicabila în speta, având în vedere ca partea interesata devenise proprietarul casei si al terenului aferent în baza Sentintei definitive din 14 mai 1998 si ca fusese pus în posesia acestora la data de 9 noiembrie 1999, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Instanta a adaugat ca, pentru a-si valorifica pretentiile fata de apartamentul nr. 1 si de parcela în discutie, a caror posesie nu o are, reclamantul nu putea decât sa introduca o actiune în revendicare împotriva cumparatorilor apartamentului si, respectiv, o actiune formulata în temeiul dreptului comun.
36. Atât apelul, cât si recursul reclamantului împotriva sentintei mentionate mai sus au fost respinse ca nefondate, primul prin Decizia din 29 septembrie 2006 a Curtii de Apel Brasov, iar al doilea prin Decizia din 25 iunie 2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie (fosta Curte Suprema de Justitie), pronuntat în ultima instanta.
2. Procedura întemeiata pe dreptul comun
37. Prin Sentinta din 5 decembrie 2005, judecatoria a respins actiunea reclamantului prin care urmarea sa obtina o despagubire pentru diferenta de 174 m2 de teren mentionata mai sus, statuând ca actiunea fusese îndreptata din eroare împotriva Primariei Brasov si a Directiei Finantelor Publice Brasov.
38. Prin Decizia din 17 noiembrie 2006, Tribunalul Brasov a admis recursul formulat de reclamant împotriva sentintei susmentionate si a dispus casarea acesteia, trimitând-o spre rejudecare. S-a statuat ca aceasta instanta încalcase principiul contradictorialitatii si ca nu analizase pe fond cererea de despagubiri pentru parcela în litigiu, invitându-l în acest sens pe reclamant sa precizeze temeiul juridic al cererii sale.
39. În prezent, procedura se afla pe rol în prima instanta la Judecatoria Brasov.
II. Dreptul intern pertinent
40. Prevederile legale pertinente sunt descrise în hotarârile SC Masinexportimport Industrial Group SA împotriva României (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005), Strain si altii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19 - 26, 21 iulie 2005) si Porteanu împotriva României (nr. 96/03, §§ 21 - 25, 16 februarie 2006).
41. Art. 399 si 401 din CPC prevad, în materie de executare silita, ca partile interesate pot contesta orice act de executare în cel mult 15 zile de la data la care au aflat de actul respectiv.
Pe de alta parte, art. 674 din CPC prevede ca o instanta poate fi sesizata cu o actiune posesorie împotriva unei tulburari de posesie, daca sunt întrunite urmatoarele conditii: tulburarea respectiva dureaza de mai putin de un an, partea interesata dovedeste ca s-a aflat în posesia imobilului timp de cel putin un an înainte ca tulburarea sa fi avut loc, iar posesia în cauza trebuie sa fie utila, adica continua, publica si în nume propriu (animus sibi habendi). Totusi, partea interesata nu trebuie sa faca dovada decât a întrunirii primei conditii, în cazul în care a fost deposedata prin violenta.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încalcari a art. 6 § 1 din Conventie
42. Reclamantul pretinde ca reanalizarea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei definitive din 17 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov, în urma formularii unui recurs în anulare de catre procurorul general, a dus la nerespectarea principiului securitatii raporturilor juridice, cu încalcarea articolului 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele în partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil_ a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala_ , care va hotarî_ asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil_ ."
A. Asupra admisibilitatii
43. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este în mod vadit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, aceasta observa ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declara admisibil.
B. Asupra fondului
44. Facând trimitere la cauza Brumarescu, Guvernul admite ca, în conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii, admiterea unei cai extraordinare de atac care supune unei noi judecati o hotarâre judecatoreasca definitiva printr-o procedura de reexaminare este considerata o încalcare a principiului securitatii raporturilor juridice (Brumarescu împotriva României, [MC], nr. 28.342/95, § 62, CEDO 1999-VII). Totusi, acesta subliniaza ca, ulterior deciziei sus-mentionate, CPC a fost modificat în anul 2003 si ca prevederile legale ce îi permiteau procurorului general sa sesizeze Curtea Suprema de Justitie cu un recurs în anulare împotriva unei sentinte definitive au fost abrogate.
45. Reclamantul contesta argumentele Guvernului si afirma ca anularea Deciziei definitive din 17 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov a încalcat principiul securitatii raporturilor juridice.
46. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil în fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie interpretat în lumina preambulului la Conventie, care exprima suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
47. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutionarea de catre instante în mod definitiv a oricarui litigiu sa nu mai fie repusa în discutie (Brumarescu, citata anterior, § 61). În temeiul acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei sentinte definitive si executorii cu singurul scop de a obtine o rejudecare a cauzei si o noua decizie în privinta sa (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
48. În speta, având în vedere concluziile sale si observatiile partilor, Curtea nu întrevede niciun motiv de a se abate de la jurisprudenta mentionata mai sus, situatia de fapt fiind aproximativ aceeasi (vezi si SC Masinexportimport Industrial Group SA împotriva României, nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005).
49. Aceste elemente îi sunt suficiente Curtii pentru a constata ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei din 17 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov a încalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil.
50. Prin urmare, a avut loc încalcarea art. 6 § 1 din Conventie.
II. Asupra pretinselor încalcari ale art. 1 din Protocolul nr. 1
51. Reclamantul invoca mai multe încalcari ale dreptului sau de a i se respecta bunurile, facând referire la art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
A. Asupra imposibilitatii de a se bucura de dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1
52. Reclamantul se plânge de zadarnicirea dreptului sau de proprietate asupra apartamentului nr. 1 ca urmare a Deciziei pronuntate la data de 7 martie 2003 de Curtea Suprema de Justitie asupra recursului în anulare formulat de procurorul general, care a confirmat valabilitatea vânzarii acestui apartament de catre stat familiei M.-L.
1. Asupra admisibilitatii
53. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este în mod vadit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, aceasta observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declara admisibil.
2. Asupra fondului
54. Referindu-se la diferitele legi adoptate succesiv de stat ulterior anului 1989 în materie de imobile nationalizate, printre care în special Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, Guvernul arata ca procedura întemeiata pe aceste prevederi legale era înca pe rol la data la care a formulat observatiile sale. Acesta sustine ca o eventuala întârziere în acordarea despagubirilor prevazute de aceste legi nu ar afecta justul echilibru ce trebuie pastrat între interesul general si respectarea dreptului de proprietate al reclamantului.
55. Reclamantul afirma ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei definitive din 17 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov, însotita de lipsa totala de despagubire, a dus la o încalcare a dreptului sau la respectarea proprietatii.
56. Curtea observa ca nu se contesta faptul ca reclamantul beneficiaza de un "bun", în sensul jurisprudentei Curtii cu privire la articolul citat mai sus, având în vedere Sentinta definitiva din 14 mai 1998 a Judecatoriei Brasov prin care se dispunea ca autoritatile sa îi restituie acestuia imobilul situat în Brasov, Calea Stejarisului nr. 22, inclusiv apartamentul nr. 1 aflat în litigiu.
57. Curtea constata ca, în urma recursului în anulare, Decizia din 7 martie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, rejudecând fondul cauzei si respingând actiunea în anularea contractului de vânzare în litigiu, ca urmare a constatarii bunei-credinte a tertilor cumparatori, a creat o situatie daca nu identica, cel putin similara cu cea a reclamantei din Cauza Strain si altii împotriva României (nr. 57.001/00, § 43, 21 iulie 2005; vezi si Sebastian Taub împotriva României, nr. 58.612/00, §§ 38 - 40, 12 octombrie 2006). Prin urmare, Curtea constata ca la finalizarea procedurii în cauza coexista doua titluri de proprietate asupra apartamentului nr. 1 si ca reclamantul se afla în imposibilitatea de a obtine folosinta bunului al carui proprietar a fost recunoscut.
58. Curtea s-a pronuntat în mai multe rânduri în cauze care au ridicat probleme similare cu cele ale cauzei de fata si a constatat încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Porteanu, citata anterior, §§ 32 - 35). Aceasta reaminteste ca a statuat ca vânzarea de catre stat a bunului altcuiva catre terti de buna-credinta, chiar si atunci când este anterioara confirmarii în justitie în mod definitiv a dreptului de proprietate al acestei alte persoane, reprezinta o privare de bun. O astfel de privare, însotita de lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain si altii împotriva României, citata anterior, §§ 39, 43 si 59).
59. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun element de fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita în cazul de fata. În special, constata ca instantele interne au statuat ca reclamantul nu putea obtine despagubiri în temeiul legilor invocate de Guvern (vezi paragrafele 35 si 36 de mai sus).
60. Tinând cont de cele de mai sus si de jurisprudenta sa în materie, Curtea apreciaza ca, în speta, zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 1, însotita de lipsa totala de despagubire timp de peste 8 ani, l-a facut sa sufere o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul de a i se respecta bunurile, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, în speta a avut loc încalcarea acestei prevederi.
B. Asupra tardivitatii executarii Deciziei din 10 iunie 2003 care dispunea evacuarea chiriasilor din apartamentele nr. 2 si 3
61. Reclamantul sustine ca inactiunea autoritatilor sesizate în vederea executarii Deciziei din 10 iunie 2003 a Tribunalului Brasov l-a împiedicat sa redobândeasca posesia acestor apartamente în perioada 2003 - 2006.
62. Curtea constata ca, în speta, executarea deciziei litigioase impunea o obligatie în sarcina particularilor, si anume aceea de a parasi apartamentele nr. 2 si 3. Aceasta reaminteste ca atunci când statul nu este debitorul obligatiei, Curtea are exclusiv sarcina de a analiza daca, având în vedere obligatiile pozitive ce le revin, masurile adoptate de autoritati pentru a asigura executarea deciziei în cauza au fost adecvate si suficiente (Ruianu împotriva României, nr. 34.647/97, § 66, 17 iunie 2003).
63. În speta, din dosar rezulta ca executorul judecatoresc i-a pus în întârziere de mai multe ori pe debitori în sensul de a parasi apartamentele respective, apelând la agenti de politie, astfel ca reclamantul a fost pus în posesia efectiva a apartamentelor nr. 2 si 3 la data de 3 februarie 2004. Pe de alta parte, dupa ce fostii chiriasi s-au întors cu forta în apartamentul nr. 3 în luna februarie 2004, blocându-i accesul si la celalalt apartament, reclamantul a obtinut punerea sa efectiva în posesia apartamentului nr. 3 la data de 26 iunie 2006, cu ajutorul agentilor de politie, în urma Deciziei din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Brasov, care i-a condamnat pe fostii locatari la plata unei amenzi penale si a unor despagubiri (vezi, per a contrario, Ruianu, citata anterior, §§ 72 si 73).
64. Având în vedere faptele relevante, Curtea apreciaza ca imposibilitatea reclamantului de a reintra în posesia apartamentelor nr. 2 si 3 înainte de luna iunie 2006 se datoreaza în primul rând comportamentului fostilor chiriasi în cauza. Autoritatile au dat dovada de promptitudine în ajutorul acordat reclamantului în demersurile sale pentru evacuarea chiriasilor, condamnându-i chiar la pedepse penale pentru tulburare de posesie si gasind o solutie în oferirea unei alte locuinte.
65. În ceea ce priveste plata daunelor-interese acordate prin Decizia din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Brasov, Curtea constata ca procedura de executare silita este în desfasurare. Mai mult, în ceea ce priveste observatiile reclamantului legate de imposibilitatea de a obtine sumele respective, reaminteste ca statul nu ar trebui considerat responsabil pentru neplata unei creante executorii datorate insolvabilitatii unui debitor "privat" (vezi, mutatis mutandis, Sanglier împotriva Frantei, nr. 50.342/99, § 39, 27 mai 2003) si apreciaza ca reclamantul nu a prezentat niciun element care sa duca la concluzia ca executorul judecatoresc învestit cu executarea ar fi raspunzator de întârzierile în derularea acestei proceduri.
66. Având în vedere observatiile de mai sus, Curtea considera ca autoritatile nu si-au neglijat obligatiile pozitive referitoare la punerea reclamantului în posesia apartamentelor nr. 2 si 3 dupa pronuntarea Deciziei din 10 iunie 2003 a Tribunalului Brasov.
Prin urmare, capatul de cerere al reclamantului în aceasta privinta este vadit neîntemeiat si trebuie respins în temeiul art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
C. Asupra lipsei de restituire efectiva sau, în caz contrar, de despagubire pentru întregul teren identificat în Sentinta definitiva din 14 mai 1998
1. Asupra lipsei de restituire a parcelei în suprafata de 450 m2 ocupata de cumparatorii apartamentului nr. 1
67. În observatiile sale ca raspuns la observatiile Guvernului, reclamantul se plânge de faptul ca nu se afla în posesia efectiva a terenului în suprafata de 1.395 m2, din moment ce o parcela de 450 m2 din acesta este ocupata fara niciun drept de cumparatorii apartamentului nr. 1, care au un comportament ostil fata de el, urmând a le fi atribuita de catre autoritati. Invocând obligatiile pozitive ale autoritatilor, el considera ca acestea sunt raspunzatoare de imposibilitatea sa de a redobândi posesia asupra acestei parcele.
68. Curtea observa ca în Contractul din 21 octombrie 1997, a carui validitate a fost confirmata prin Decizia din 7 martie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, nu s-a prevazut ca obiect decât vânzarea apartamentului nr. 1, cu excluderea oricarei parcele din terenul reclamantului, si ca în dosar nu exista niciun element care sa sustina afirmatia partii interesate conform careia parcela în cauza urmeaza a fi atribuita de catre autoritati cumparatorilor apartamentului sus-mentionat. De altfel, din dosar si din afirmatiile partii interesate rezulta ca nici autoritatile, nici chiar cumparatorii apartamentului nr. 1 nu contesta dreptul sau de proprietate asupra parcelei în discutie, în suprafata de 450 m2; acestia din urma ar ocupa aceasta parcela în prezent fara niciun titlu, prin stapânire de fapt.
69. Curtea apreciaza, asadar, ca nu exista nicio ingerinta a autoritatilor în dreptul de proprietate al reclamantului în aceasta privinta. De asemenea, aceasta constata ca reclamantul nu a sesizat autoritatile cu nicio actiune vizând încetarea asa-zisei încalcari din partea tertilor asupra parcelei în discutie, fie prin intermediul unei plângeri penale cu constituire de parte civila pentru tulburare de posesie, fie printr-o actiune civila în revendicare sau chiar, în special daca tulburarea respectiva este caracterizata prin violenta din partea unor terti, prin intermediul unei actiuni posesorii (vezi paragraful 41 in fine de mai sus), aceste cai fiind cai de recurs efective.
70. Prin urmare, acest capat de cerere al reclamantului este vadit neîntemeiat si trebuie respins pentru aplicarea art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
2. Asupra lipsei de restituire sau de despagubire pentru o parcela de teren în suprafata de 174 m2
71. Reclamantul se plânge de faptul ca, în pofida prevederilor Sentintei definitive din 14 mai 1998 a Judecatoriei Brasov, autoritatile nu i-au restituit decât 1.395 m2 din terenul de 1.569 m2 la care are dreptul, restul terenului fiind ocupat de un drum construit de autoritati în perioada 1950 - 1970.
72. Guvernul sustine ca acest capat de cerere al reclamantului este prematur si ca trebuie respins, ca urmare a neepuizarii cailor de atac interne.
73. Mai întâi, Guvernul apreciaza ca, daca acesta ar fi considerat ca nu a fost pus în posesia întregului teren în suprafata de 1.569 m2, nu ar fi trebuit sa semneze Procesul-verbal întocmit la data de 9 noiembrie 1999, ci ar fi trebuit sa sesizeze instantele cu o contestatie la executare, în temeiul art. 399 si 401 din CPC. Printr-o astfel de actiune reclamantul ar fi putut obtine efectuarea unei expertize tehnice si executarea conforma a sentintei respective. Considerând ca o astfel de actiune era adecvata, eficace si accesibila reclamantului, Guvernul ofera ca exemplu doua sentinte susceptibile de recurs, datate din anii 2005 si 2006, prin care niste procese-verbale de punere în posesie au fost anulate de instantele interne din cauza neconformitatii lor cu deciziile definitive ce trebuiau executate. Instantele în cauza au precizat ca, în cadrul procedurilor de executare silita, executorii judecatoresti nu sunt competenti sa modifice dispozitivul unei decizii definitive.
74. În continuare, Guvernul considera ca înainte de a sesiza Curtea cu acest capat de cerere, reclamantul ar trebui sa astepte finalizarea procedurii în despagubire aflate pe rol, pe care el a pornit-o în fata instantelor nationale în temeiul dreptului comun. În acest sens, considera ca în acest stadiu al procedurii interne afirmatiile reclamantului nu se bazeaza pe o sentinta sau pe un act administrativ definitiv, ci reprezinta mai degraba o interpretare personala a diferitelor acte.
75. Reclamantul sustine ca executarea conforma a Sentintei din 14 mai 1998 era imposibila din cauza existentei drumului dintre Brasov si Poiana Brasov. Pe de alta parte, el nu a intrat în posesia efectiva a celor 1.395 m2 de teren decât în iunie 2006, deoarece pâna la aceasta data fostii chiriasi i-au împiedicat accesul în imobil, numeroase proceduri aflându-se pe rol. În ceea ce priveste procedura în despagubire, reclamantul observa ca Guvernul, ca si instantele care i-au considerat actiunea întemeiata pe Legea nr. 10/2001, considera ca a acceptat punerea în posesie realizata în anul 1999.
76. Curtea observa ca reclamantul se plânge de faptul ca, în pofida dispozitivului din Sentinta definitiva din 14 mai 1998 a Judecatoriei Brasov, autoritatile nu i-au restituit în realitate decât 1.395 m2 din terenul de 1.569 m2 la care are dreptul, restul terenului fiind ocupat de un drum. În sustinerea afirmatiilor sale prezinta o adresa din 16 martie 2005 a Serviciului de Cadastru din Brasov, care precizeaza suprafata parcelelor ce compun terenul situat la nr. 22, Calea Stejarisului, din Brasov.
77. În acest sens trebuie mentionat ca, daca o prima actiune în despagubire întemeiata pe Legea nr. 10/2001 a fost respinsa fara o analiza pe fondul cauzei, reclamantul a formulat pe rolul instantelor interne si o actiune în despagubire întemeiata pe dreptul comun, care se afla pe rol în prima instanta în asteptarea unei analize pe fond, asa cum reiese din Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare pronuntata la data de 17 noiembrie 2006 de Tribunalul Brasov (vezi paragrafele 38 si 39 de mai sus). Curtea nu poate specula asupra modului de solutionare a acestei din urma proceduri, care este în masura sa clarifice problemele referitoare la parcela asupra careia reclamantul nu si-a recapatat niciodata posesia din cauza construirii unui drum de catre autoritati si la dreptul partii interesate la o despagubire în temeiul dreptului comun. Prin urmare, exceptia Guvernului trebuie admisa, iar capatul de cerere trebuie respins ca prematur formulat.
78. Rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie respinsa ca urmare a constatarii neepuizarii cailor de atac interne, în virtutea art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
79. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o încalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al înaltei parti contractante nu permite decât o înlaturare incompleta a consecintelor acestei încalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
80. Reclamantul solicita, cu titlu de daune materiale pe care le-ar fi suferit, restituirea apartamentului nr. 1 sau, în lipsa restituirii, suma de 80.850 euro (EUR) reprezentând contravaloarea acestuia, precum si suma de 18.240 EUR cu titlu de chirii neîncasate în perioada 2000 - 2007 pentru acest apartament. De asemenea, el solicita si alte sume pentru nerestituirea întregului sau teren si pentru lipsa de folosinta a apartamentelor nr. 2 si 3. De asemenea, reclamantul solicita suma de 51.500 EUR cu titlu de daune morale cauzate de suferintele si neplacerile produse de starea de incertitudine si de imposibilitatea recuperarii întregului imobil.
81. Constatând ca contractul de vânzare-cumparare în litigiu nu se referea decât la apartamentul nr. 1, Guvernul considera, sprijinindu-se pe un raport de evaluare a preturilor de pe piata imobiliara realizat de Camera Notarilor Publici din Brasov în anul 2005, ca valoarea apartamentului nr. 1 este de 18.957 EUR. Pe de alta parte, în ceea ce priveste cererea referitoare la chiriile neîncasate, acesta solicita respingerea sa, facând trimitere la jurisprudenta Curtii, care a statuat ca ea nu poate specula asupra estimarii valorii acestor chirii când a dispus restituirea bunului în cauza, si considera ca existenta unei atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantului ar putea fi luata în considerare la acordarea reparatiei pentru prejudiciul moral. În acest sens, Guvernul considera totusi ca partea interesata solicita sume care nu au nicio legatura de cauzalitate cu capetele de cerere comunicate de Curte si ca suma solicitata este, în orice caz, excesiva având în vedere jurisprudenta Curtii.
82. Curtea reaminteste ca a constatat încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 datorita împiedicarii exercitarii dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 1, însotita de lipsa totala de despagubire timp de mai mult de 8 ani. Aceasta constata ca cererile partii interesate întemeiate pe acelasi articol referitoare la terenul în cauza si la apartamentele nr. 2 si 3 au fost declarate inadmisibile. Prin urmare, nu este cazul sa statueze asupra cererilor de reparatie echitabila formulate de reclamant în privinta acestor ultime capete de cerere.
83. Având în vedere situatia de fapt, Curtea considera ca restituirea apartamentului nr. 1 l-ar pune pe reclamant, pe cât posibil, într-o pozitie echivalenta cu cea în care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încalcate.
84. În cazul în care statul pârât nu procedeaza la aceasta restituire, Curtea hotaraste ca statul sa îi plateasca reclamantului, cu titlu de daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a bunului.
85. Având în vedere informatiile de care dispune cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala si de elementele furnizate de parti, Curtea apreciaza ca valoarea actuala de circulatie a bunului este de 55.000 EUR.
86. În ceea ce priveste sumele solicitate cu titlu de chirii neîncasate pentru apartamentul respectiv, Curtea nu poate aloca nicio suma cu acest titlu, având în vedere, pe de o parte, faptul ca a dispus restituirea bunului ca reparatie în temeiul art. 41 din Conventie si, pe de alta parte, ca acordarea unei sume cu acest titlu ar avea, în speta, un caracter speculativ, posibilitatea si randamentul unei închirieri depinzând de mai multe variabile. Cu toate acestea, ea va tine cont de privarea de proprietate suferita de reclamant cu ocazia acordarii daunelor morale (vezi, mutatis mutandis, Radu împotriva României, nr. 13.309/03, § 49, 20 iulie 2006, si Penescu împotriva României, nr. 13.075/03, § 41, 5 octombrie 2006).
87. Curtea considera ca încalcarea grava a dreptului reclamantului la respectarea proprietatii si a dreptului la un proces echitabil nu ar putea fi suficient compensata prin simpla constatare a încalcarii art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuând în echitate, îi acorda suma de 7.000 EUR cu titlu de reparatie a prejudiciului moral suferit.
B. Cheltuieli de judecata
88. Reclamantul solicita si suma de 1.122 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata suportate în fata instantelor interne, precum si, în general, pentru costurile diferitelor servicii (fotocopii, autentificare de documente etc.) si furnizeaza documente justificative privind ansamblul procedurilor interne.
89. Guvernul nu se opune achitarii cheltuielilor de judecata, cu conditia ca acestea sa fie dovedite, necesare si sa aiba legatura cu cauza.
90. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decât în masura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. În speta, tinând cont de elementele aflate în posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, în special de necesitatea cheltuielilor ocazionate pentru remedierea încalcarilor constatate, Curtea considera rezonabila suma totala de 400 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care i-o acorda reclamantului.
C. Dobânzi moratorii
91. Curtea considera potrivit ca rata dobânzii moratorii sa se bazeze pe rata dobânzii facilitatii de împrumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declara cererea admisibila în ceea ce priveste capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie referitor la încalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 referitor la încalcarea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 1 si inadmisibila în rest;
2. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotaraste:
a) ca statul pârât sa îi restituie reclamantului apartamentul nr. 1 din casa situata în Brasov, Calea Stejarisului nr. 22, în cel mult 3 luni de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca în lipsa acestei restituiri statul pârât sa îi plateasca reclamantului, în acelasi termen de 3 luni, 55.000 EUR (cincizeci si cinci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, în orice caz, statul pârât sa îi plateasca reclamantului suma de 7.000 EUR (sapte mii euro) cu titlu de daune morale si 400 EUR (patru sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
d) ca sumele respective sa fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data platii, la care sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
e) ca, începând de la expirarea termenului mentionat mai sus si pâna la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobânda simpla având o rata egala cu cea a facilitatii de împrumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila în aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila în rest.
Întocmita în limba franceza, apoi comunicata în scris la data de 11 octombrie 2007 în aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.
Santiago Quesada, Boštjan M. Zupancic,
grefier presedinte
| ← Petrea împotriva României - Evaziune fiscala si fals.... | Drăculeţ contra României - Terenuri agricole confiscate de... → |
|---|
