Poliţist Membru al unui partid politic extremist Consecinţe - Otto contra Germaniei
Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Otto versus Germania, 24 noiembrie 2005, 27574/02
Reclamantul, în calitate poliţist, are obligaţia unor comportamente politice moderate, care nu sunt caracteristica principală a partidului din care face parte, chiar dacă acesta este legal înregistrat.
Reclamantul, funcţionar de poliţie, este membru al unui partid politic considerat ca populist şi de dreapta. Acest partid nu a fost declarat ca fiind contrar prevederilor Constituţiei, însă activitatea sa era supravegheată permanent de către autorităţi. Promovarea în funcţie a fost refuzată reclamantului, pe motiv că nu are profilul căutat, pe motiv că este membru al acelui partid care este suspectat că are scopuri contrare Constituţiei. Acţiunea sa în instanţă a fost respins pe motiv că angajatorul are o marjă de aprecierea în promovarea angajaţilor săi, iar această marjă nu a fost depăşită.
Art. 10. Chiar dacă art. 10 nu se aplică recrutării funcţionarilor publici, aceasta chestiune nu este centrală în speţă, unde reclamantul se plânge că nu a fost promovat din cauza activităţii sale politice în cadrul unui partid legal înregistrat. Scopul acestei interdicţii a fost legitim – crearea unui corp de poliţie neimplicat politic. Cu privire la necesitatea ingerinţei, Curtea a constatat că reclamantul, în calitate poliţist, are obligaţia unor comportamente politice moderate, care nu sunt caracteristica principală a partidului din care face parte, chiar dacă acesta este legal înregistrat. Curtea a notat şi faptul că reclamantul nu şi-a pierdut serviciul din această cauză, astfel că prejudiciul produs asupra lui este minim. De aceea, Curtea a considerat că statul nu şi-a depăşit marja de aprecierea de care beneficiază, iar art. 10 nu a fost violat.
← Om politic Judecăţi de valoare | Presă Publicarea de informaţii despre anchete penale in curs... → |
---|