P.S. contra Germaniei - Dreptul la un proces echitabil. Caracterul echitabil al procesului. Drepturile apărării.
| Comentarii |
|
Proces penal privind o infracţiune sexuală împotriva unei minore. Imposibilitatea acuzatului de a audia direct partea vătămată. Caracterul determinant al declaraţiei părţii vătămate pentru condamnarea acuzatului. Violarea art. 6 par. 3 d) luat împreună cu par. 1 din Convenţie
Drepturile apărării, între care dreptul de a interoga martorii, reprezintă o aplicare particulară a garanţiei caracterului echitabil al unui proces penal. Ca regulă generală, acuzatul trebuie să aibă posibilitatea de a interoga direct, în şedinţă publică, în faţa judecătorului, martorii acuzării, precum şi partea vătămată, atunci când declaraţiile acesteia constituie mijloc de probă. Excepţii de la acest principiu sunt permise numai cu o justificare foarte temeinică şi numai cu garanţii suficiente pentru drepturile apărării, astfel încât, în ansamblul său, procesul să îşi păstreze caracterul echitabil.
Atunci când stabilirea vinovăţiei şi condamnarea acuzatului, chiar în procesele vizând infracţiuni sexuale împotriva minorilor, se bazează în mod decisiv sau chiar exclusiv pe declaraţiile părţii vătămate, pe care acuzatul nu a avut niciodată posibilitatea, în cursul procesului, să o interogheze în mod direct, restrângerea adusă drepturilor apărării este atât de gravă încât devine incompatibilă cu exigenţele procesului echitabil.
(Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia a IlI-a - Cameră, Hotărârea din 20 decembrie 2001, Cauza P.S. c. Germania)
I. SITUAŢIA DE FAPT
1. Circumstanţele cauzei
Reclamantul P.S., cetăţean german, este acuzat de tatăl unei minore de a fi abuzat sexual de aceasta, în cursul unei lecţii de muzică date în calitate de profesor particular. Audiată de poliţie, minora confirmă afirmaţiile făcute de tatăl ei.
Curtea districtuală Kunzelsau, în complet format dintr-un singur judecător, îl condamnă pe reclamant la 7 luni închisoare cu supunere la probă, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz sexual asupra unui
minor şi abuz sexual asupra unei persoane aflate în îngrijirea făptuitorului.
în stabilirea faptelor, instanţa s-a întemeiat pe mărturia mamei minorei privind relatările pe care fiica sa i le-a făcut şi privind comportamentul ei în urma lecţiei de muzică, precum şi pe declaraţia ofiţerului de poliţie care a audiat-o pe minoră la puţin timp după presupusa producere a evenimentelor. Instanţa a respins cererea reclamantului de efectuare a unei expertize psihologice referitoare la credibilitatea minorei, cu argumentul experienţei profesionale a instanţei de a evalua declaraţiile
făcute de copii, dobândită în calitate de judecător pentru chestiuni familiale. De asemenea, instanţa a considerat că nu ar fi rezonabil să fie audiată minora, deoarece aceasta, potrivit mamei sale, şi-a reprimat între timp amintirile privind acest eveniment, iar amintirea lui ar determina o suferinţă, astfel încât nu ar putea contribui la stabilirea faptelor, ci, dimpotrivă, ar dăuna grav dezvoltării ei personale.
Apelul reclamantului, prin care acesta solicita achitarea sa, este admis în parte de Curtea regională Heilbronn, care îl achită pentru săvârşirea infracţiunii de abuz sexual asupra unei persoane aflate în îngrijirea făptuitorului, dar menţine condamnarea pentru infracţiunea de abuz sexual asupra unui minor, fiind confirmată şi pedeapsa de 7 luni închisoare cu supunere la probă. Instanţa apreciază că vinovăţia reclamantului este stabilită prin probele administrate în cauză, şi anume declaraţiile mamei minorei şi ale ofiţerului de poliţie, precum şi expertiza psihologică efectuată în cadrul judecăţii în apel, care confirmă credibilitatea afirmaţiilor minorei. Cu privire la absenţa audierii minorei, instanţa notează opoziţia părinţilor, justificată de riscul deteriorării stării ei de sănătate, probat de un certificat medical.
Curtea de apel din Stuttgart respinge recursul reclamantului.
Curtea constituţională federală respinge plângerea constituţională a reclamantului.
2. Dreptul intern aplicabil
Potrivit Codului de procedură penală, instanţa judecătorească trebuie, proprio motu, să extindă administrarea probelor la toate faptele importante pentru stabilirea adevărului. O cerere pentru administrarea unei probe poate fi respinsă, inter alia, dacă aceasta este imposibil de obţinut.
II. PROCEDURA ÎN FATA ORGANELOR DE LA STRASBOURG
Reclamantul P.S., cetăţean german, introduce la 9 iulie 1996, la Comisia Europeană a Drepturilor Omului, o plângere individuală împotriva Germaniei. Cererea este înregistrată sub nr. 33900/96.
Prin plângere, reclamantul invocă violarea art. 6 (“Dreptul la un proces echitabil”) par. 3 d) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
La 1 noiembrie 1998, în aplicarea dispoziţiilor tranzitorii din Protocolul nr. 11 la Convenţie, cauza este transmisă Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ea este atribuită Secţiei a IV-a, în cadrul căreia se constituie Camera competentă cu analiza admisibilităţii şi a fondului.
Potrivit art. 47 par. 3 din Regulamentul Curţii, preşedintele Camerei aprobă cererea reclamantului de păstrare a anonimatului.
Prin Decizia din 6 iunie 2000, Camera declară plângerea admisibilă.
La 1 noiembrie 2001, în urma modificării compunerii secţiilor, plângerea este atribuită Secţiei a II l-a în vederea judecării fondului în primă instanţă.
Deliberările au loc în Camera de consiliu la 29 noiembrie 2001, când se adoptă hotărârea. Hotărârea este notificată în scris la 20 decembrie 2001.
Potrivit Convenţiei, hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu o cerere de retrimitere, în termen de 3 luni.
III. MOTIVAREA ÎN DREPT SI DISPOZITIVUL HOTĂRÂRII CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
1. Chestiunea violării art. 6 (“Dreptul la un proces echitabil”) par. 1 şi par. 3 d) din Convenţia europeană a drepturilor omului
Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că admisibilitatea probelor este, în primul rând, o chestiune de competenţa legislaţiei naţionale şi revine jurisdicţiilor naţionale sarcina să le administreze. Rolul Curţii de la Strasbourg, potrivit Convenţiei europene, nu este de a stabili dacă o declaraţie a unui martor a fost în mod corect admisă ca probă, ci de a verifica dacă procedura judiciară în ansamblul său, incluzând modalitatea de administrare a probelor, a fost echitabilă1.
întrucât aceasta este chestiunea de bază şi ţinând seama de faptul că garanţiile din par. 3 al art. 6 sunt aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil prevăzut de par. 1 din acest articol, Curtea urmează să analizeze plângerea reclamantului sub unghiul par. 3 d) şi par. 1 din art. 6, luate împreună.
Toate probele trebuie, în mod normal, să fie administrate în şedinţă publică, în prezenţa acuzatului, în vederea unei prezentări contradictorii. Există excepţii de la acest principiu, dar ele nu trebuie să încalce drepturile apărării. în regulă generală, acuzatul trebuie să dispună de posibilitatea adecvată şi corectă de a contesta şi de a chestiona un martor împotriva sa, atât atunci când acesta depune mărturie, cât şi ulterior în procedură.
în cazurile corespunzătoare, principiile procesului echitabil cer ca interesele apărării să fie echilibrate cu acelea ale martorilor sau victimelor chemate să depună mărturie sau să dea declaraţii, în special atunci când este în cauză viaţa, libertatea sau securitatea unei persoane ori când se pune o problemă pe terenul art. 8 (“Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”) din Convenţie.
Cu toate acestea, potrivit art. 6, sunt permise numai acele restrângeri ale drepturilor apărării care sunt strict necesare. Mai mult, în scopul de a asigura acuzatului un proces echitabil, orice dificultate cauzată apărării de o limitare a drepturilor sale trebuie să fie contrabalansată în mod suficient de procedurile utilizate de autorităţile judiciare.
Atunci când o decizie se întemeiază exclusiv ori într-o măsură decisivă pe o depoziţie făcută de o persoană pe care acuzatul nu a avut posibilitatea să o examineze sau să facă să fie examinată, în cursul anchetei sau al judecăţii, drepturile apărării sunt limitate la un nivel care este incompatibil cu garanţiile înscrise în art. 6 din Convenţie.
Curtea a statuat într-un caz similar că art. 6 par. 1, luat împreună cu par. 3 d), a fost violat, reţinând că, în condamnarea reclamantului pentru o infracţiune sexuală asupra unui minor, instanţele naţionale s-au întemeiat exclusiv pe declaraţiile făcute în Statele Unite, înainte de proces, iar reclamantul nu a fost confruntat, în nici o etapă a procedurii, cu cei care îl acuzau.
în prezenta cauză, reclamantul a fost condamnat pentru un abuz sexual asupra unei fete în vârstă de 8 ani. Curtea notează că în nici o fază a procedurilor minora nu a fost audiată de un judecător şi nici reclamantul nu a avut posibilitatea să observe comportarea acesteia în cadrul unor întrebări directe, toate acestea în vederea testării credibilităţii ei.
Astfel, prima instanţă s-a întemeiat pe declaraţiile mamei minorei, referitoare la cele relatate de aceasta, la comportamentul ei ulterior evenimentele şi la comportamentul ei general, precum şi pe declaraţiile ofiţerului de poliţie care a audiat-o pe minoră la scurt timp după fapte. Instanţa a decis să nu o audieze pe minoră pentru a proteja dezvoltarea ei.
Organizarea procedurilor penale de o asemenea manieră încât să fie protejate interesele martorilor tineri, în special atunci când este vorba de proceduri judiciare referitoare la infracţiuni sexuale, este un element important, care trebuie luat în considerare pentru scopurile art. 6. Cu toate acestea, motivele reţinute de prima instanţă pentru respingerea cererii de audiere a minorei şi a cererii de expertiză sunt, în egală măsură, vagi şi speculative, astfel încât ele nu sunt relevante.
Instanţa de apel, conştientă de neajunsurile în administrarea probelor, a ordonat o expertiză psihologică a minorei, în vederea stabilirii credibilităţii acesteia, care a avut loc la un an şi jumătate după producerea evenimentelor. Nici în această fază procedurală minora nu a fost audiată în instanţă, ca urmare a refuzului părinţilor, motivat de posibilele riscuri pentru sănătatea ei. în plus faţă de probele de care a dispus prima instanţă, instanţa de apel a beneficiat de expertiza asupra credibilităţii minorei. Cu toate acestea, ţinând cont de durata de circa 18 luni scursă între evenimente şi expertiză, Curtea de la Strasbourg apreciază că, în prezentele circumstanţe, nu se poate considera că procedura
urmată de autorităţile judiciare a dat posibilitatea apărării să conteste mărturia minorei, prezentată în instanţă de terţi, unul dintre aceştia fiind o rudă apropiată.
în sfârşit, informaţiile date de minoră au fost singura probă directă asupra infracţiunii în cauză, iar instanţele naţionale şi-au întemeiat hotărârile de condamnare a reclamantului în mod decisiv pe declaraţiile acesteia.
în raport cu aceste elemente, prezenta cauză este similară cu Cauza A/W. c. Italia şi diferă de acelea în care Curtea Europeană, prin deciziile sale, a fost satisfăcută de faptul că procedurile penale privind infracţiuni sexuale, luate în ansamblul lor, au fost echitabile, iar condamnările fie s-au bazat în întregime pe alte probe decât declaraţiile victimei, fie nu s-au întemeiat în exclusivitate pe declaraţiile acesteia.
în aceste circumstanţe, utilizarea acestei probe a implicat asemenea limitări ale drepturilor apărării,
încât reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil.
Prin urmare, par. 3 d), luat împreună cu par. 1 din art. 6 al Convenţiei, a fost violat.
2. Cu privire la aplicarea art. 41 (“Satisfacţia echitabilă”) din Convenţia europeană a drepturilor omului
Reclamantul nu a prezentat nici o cerere de satisfacţie echitabilă pe temeiul art. 41.
în ceea ce o priveşte, Curtea nu consideră că există vreun motiv care să o determine să examineze această chestiune din proprie iniţiativă.
3. Dispozitivul hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului
Pentru aceste motive, în unanimitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că a avut loc o violare a par. 3 d), luat împreună cu par. 1, din art. 6 al Convenţiei.
COMENTARIU
Art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului consacră dreptul la un proces echitabil.
Din punct de vedere material, art. 6 este aplicabil în două tipuri de procese: procesele civile şi procesele penale, ambele noţiuni fiind noţiuni autonome, cu un sens propriu la nivel european, diferit de cel pe care legislaţiile naţionale îl pot avea în vedere.
în structura sa, art. 6 consacră două tipuri de garanţii ale procesului echitabil: garanţiile generale şi garanţiile speciale.
Garanţiile generale sunt cele care se aplică atât în cazul proceselor civile, cât şi în cazul proceselor penale. Ele sunt înscrise în par. 1 şi sunt în număr de patru: dreptul ca judecata să aibă loc în faţa unei instanţe independente, imparţiale şi stabilite prin lege; dreptul ca judecata să aibă loc în mod echitabil; dreptul ca judecata să aibă loc în public; dreptul ca judecata să aibă loc într-un termen rezonabil.
Garanţiile speciale sunt cele aplicabile exclusiv proceselor penale. Ele sunt garanţii suplimentare, în sensul că, în procesele penale, ca urmare a specificului acestora, pe lângă garanţiile generale, se adaugă (iar nu li se substituie) şi garanţiile speciale. Garanţiile speciale sunt de două tipuri: prezumţia de nevinovăţie (par. 2) şi drepturile apărării (par. 3).
Sub aspectul care ne interesează în prezenta cauză, trebuie reţinut că par. 1 prevede, inter alia, că orice persoană are dreptul să-i fie audiată cauza în mod echitabil, de o instanţă care să decidă asupra oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. De asemenea, par. 3 d) dispune că acuzatul are dreptul să interogheze sau să obţină
interogarea martorilor în acuzare şi să obţină convocarea şi interogarea de martori în apărare în aceleaşi condiţii ca martorii în acuzare.
Potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european, garanţiile speciale din par. 3, vizând drepturile apărării, trebuie interpretate ca fiind aspecte specifice ale dreptului general la caracterul echitabil al procesului, prevăzut de par. 1.
Aşa fiind, nu este de competenţa Curţii Europene să decidă asupra admisibilităţii şi administrării probelor, potrivit legislaţiei şi practicii judiciare naţionale, ci să vegheze dacă, în administrarea şi luarea în considerare a probelor, exigenţele procesului echitabil sunt respectate.
Ca regulă generală, probele trebuie administrate în şedinţă publică, în prezenţa acuzatului, care, în condiţii de contradictorialitate, trebuie să dispună de posibilitatea de a se apăra. Excepţii de la acest principiu sunt permise, dar numai cu o justificare întemeiată şi cu posibilitatea reală pentru acuzat de a combate aceste probe.
în cazul mărturiilor (noţiune autonomă, care include şi declaraţiile părţii vătămate), pot exista situaţii, justificate de necesitatea apărării vieţii, libertăţii, securităţii sau intimităţii martorului sau victimei, care să permită derogări de la dreptul acuzatului de a chestiona sau de a face să fie chestionate aceste persoane în faţa judecătorului, în şedinţă publică. Aceste excepţii trebuie însă să fie strict necesare şi să fie însoţite de garanţii suficiente pentru respectarea drepturilor apărării, astfel încât, în ansamblul său, procesul să-şi păstreze caracterul echitabil.
Or, atunci când o mărturie este proba decisivă ori chiar unică pentru a forma convingerea asupra existenţei vinovăţiei acuzatului şi, prin urmare, pentru a determina condamnarea acestuia, restrângerea adusă drepturilor apărării prin imposibilitatea examinării, de către acuzat, a martorului, în nici o fază a procesului, este incompatibilă cu exigenţele procesului echitabil.
Chiar şi particularităţile deosebite ale proceselor vizând acuzaţii de infracţiuni sexuale împotriva minorilor, în care protecţia acestor victime este pe deplin justificată, nu trebuie să ducă la asemenea limitări ale drepturilor apărării încât procesul să nu mai păstreze un caracter echitabil.
Soluţia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se înscrie în jurisprudenţâ sa constantă în materia caracterului echitabil al procesului, din perspectiva administrării şi utilizării probelor şi a drepturilor apărării.
| ← Streletz, KesslerşiKrenzc. Germania şi K.-H.W. contra... | Pellegrini contra Italiei - Exequatur. Cerere de recunoaştere a... → |
|---|
