CEDO, secţia I, hotărârea Ramirez Sanchez c. Franţa, 27 ianuarie 2005, 59450/00
Interdicţia unui deţinut de a avea contacte cu ceilalţi deţinuţi din raţiuni de securitate, disciplină şi protecţia a celorlalţi nu constituie prin sine însăşi un tratament inuman.
Reclamantul a fost plasat în detenţie provizorie la jumătatea lui august 1994. El a fost acuzat de mai multe atentate teroriste şi a fost condamnat la detenţiune pe viaţă în 1997 pentru uciderea unui poliţist. Reclamantul a fost plasat într-un regim de izolare celulară, regim ce a fost prelungit la fiecare trei luni până la jumătatea lui octombrie 2002. Izolarea era în general justificată de periculozitatea deţinutului, necesitatea de a menţine ordinea şi securitatea în închisoare şi riscul de evadare. Acest regim a fost suportat de către reclamant pentru o perioadă de 8 ani şi 2 luni. Regimul implica plasarea în celule individuale, interdicţia oricărui contact cu alţi deţinuţi ori cu gardienii, precum şi a oricărei activităţi cu excepţia a două ore pe zi de plimbare. De asemenea, dreptul de vizită al reclamantului era restricţionat, însă putea, în celula sa să citească ziare şi să se uite la televizor. Stare de sănătate a reclamantului a rămas satisfăcătoare în acest interval de timp. Deciziile de prelungire a regimului de izolare erau luate de către autorităţile administrative pe baza unui aviz medical şi nu puteau fi atacate în faţa unei instanţe.
Art. 3. Tratament inuman. Cu privire la condiţiile de detenţie, reclamantul nu a fost complet izolat social; chiar dacă îi erau interzise contactele cu alţi deţinuţi, el a primit numeroase vizite. Cu privire la durata menţinerii sale în regim de izolare, Curtea acordă o importanţă specială faptului că avocatul său, care era şi logodnica sa, l-a putut vizita extrem de frecvent şi că reclamantul a mai primit vizita a 57 de alţi avocaţi, iar starea sa de sănătate nu a cunoscut vreo depreciere semnificative pe parcursul celor 8 ani. Pe de altă parte, reclamantul a primit regulat vizita unor medici, care nu au precizat vreodată consecinţe nefaste cu privire la starea sa de sănătate care a rezulta din prelungirea regimului de izolare. În fine, teama statului de a-l vedea pe reclamant reluându-şi contactele cu membrii unei grupări teroriste, de a face prozelitism pentru cauza acestuia sau de a evada nu este complet nerezonabilă ori lipsită de fundament. De aceea, Curtea a considerat, cu 4 voturi la 3, că tratamentul suportat de reclamant nu îndeplineşte condiţia minimului de gravitate pentru a putea fi socotit inuman. De aceea, nu există o violare a art. 3.
Art. 13 raportat la art. 3. Potrivit unei jurisprudenţe constante a instanţelor franceze, plasarea în regim de izolare constituie o măsură de ordin interior care nu poate fi atacată în faţa unei instanţe de judecată. De aceea, reclamantul nu beneficia de nici un remediu în dreptul intern pentru a se plânge de posibila încălcare a drepturilor sale prevăzute în art. 3 din Convenţie. În consecinţă, art. 13 a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Ramirez Sanchez contra Franţei - Deţinut. Regim de izolare. Condiţii.
