R.K. şi A.K. contra Regatului Unit - Plasarea temporară a unui copil pe baza temerii că ar putea fi supus la rele tratamente de către părinţi
| Comentarii |
|
Cauza R.K. şi A.K. împotriva Regatului Unit [nr. 38000(1 )/05], hotărârea din 30 septembrie 2008 [Secţia a V-a]
În fapt
Reclamanţii, soţ şi soţie, au o fiică, M, născută în iulie 1998. După două luni de la naşterea sa, M. a fost internată în spital cu o fractură de femur. Un medic pediatru a pus întrebări reclamanţilor şi bunicii lui M. cu privire la modul în care s-a produs fractura, dar aceştia nu vorbeau prea bine engleza şi nici nu aveau interpret. întrucât nu exista un istoric familial de boală metabolică osoasă, doctorul a concluzionat că rănirea copilului nu era accidentală. A fost informată poliţia cu privire la acest incident iar reclamanţii au fost interogaţi din nou, în mai multe ocazii, de către poliţişti şi de lucrătorii sociali, care au propus organizarea unei întâlniri în vederea clarificării elementelor ce ţin de protecţia copiilor. întrucât nici explicaţia dată în prezenţa unui interpret nu a fost convingătoare, instanţa a emis un ordin de plasare a copilului la mătuşa sa, care locuia la câteva sute de metri de casa reclamanţilor. Trei luni mai târziu, în timp ce se afla în grija mătuşii, copilul a fost din nou rănit, suferind fracturi bilaterale de femur. Testele efectuate ulterior au arătat că M. suferea de „boala oaselor de sticlă" (osteogenesis imperfecta). în aprilie 1999, M. a fost externată din spital, întorcându-se în casa părinţilor săi. Două luni mai târziu, instanţa a anulat ordinul de plasament după ce a constatat că la momentul primului incident nu era posibilă punerea diagnosticului. Ulterior, părinţii au chemat în judecată spitalul şi pe medicul pediatru pentru neglijenţă şi încălcarea drepturilor lor prevăzute de art. 8, dar cererile lor au fost respinse.
În drept
Art. 8 - Fiica reclamanţilor suferea de osteoporosis imperfecta, o afecţiune foarte rară, greu de diagnosticat la copii atât de mici. Conform opiniei medicale date la momentul diagnosticării, nu putea fi imputat medicilor faptul de a nu fi ajuns la acest diagnostic la momentul primului incident. în consecinţă, Curtea a reţinut că erorile de judecată sau de evaluare ale medicilor nu au făcut măsurile de protecţie a copilului incompatibile cu cerinţele art. 8. Autorităţile medicale şi sociale aveau obligaţia generală de a proteja copiii şi nu puteau fi făcute responsabile de fiecare dată când o îngrijorare reală şi rezonabilă privitoare la siguranţa copiilor se dovedea a fi greşită. Prin urmare, în cauza de faţă autorităţile nu puteau fi criticate nici pentru că, procedând în acest fel în urma primului incident, ar fi putut produce neplăceri părinţilor copilului. Era adevărat că au existat probleme de comunicare cu reclamanţii, chiar şi după ce acestora li s-a asigurat un interpret, însă ei nu au fost capabili să explice convingător originea primei vătămări a lui M. în plus, M. a fost luată din grija reclamanţilor timp de aproape şapte luni, timp în care a fost plasată în familia extinsă şi în imediata vecinătate a casei reclamanţilor, faciIitându-li-se astfel vizite regulate. Concluzionând, Curtea nu era chemată să hotărască retroactiv care era cea mai bună practică medicală şi cea mai bună opinie a unui expert. Ea a fost satisfăcută de faptul că au existat motive relevante şi suficiente ca autorităţile să ia măsuri de protecţie care, în acele circumstanţe, au fost proporţionale cu scopul protejării lui M.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Curtea a constatat de asemenea încălcarea art. 13 (lipsa unui recurs efectiv).
Art. 41 - 10.000 euro cu titlul de daune morale.
| ← K.T. contra Norvegiei - Deschiderea unei a doua investigaţii a... | CHALABI contra Franţei - Condamnare pentru calomnierea unui... → |
|---|
