KORBELY contra Ungariei - Condamnare pentru o faptă care nu constituia o infracţiune conform dreptului internaţional în materie la momentul comiterii faptei
| Comentarii |
|
Cauza KORBELY împotriva Ungariei (nr. 9174/02), hotărârea din 19 septembrie 2008 [Marea Cameră]
În fapt
Reclamantul era ofiţer în retragere. În 1994 a fost acuzat de participarea la reprimarea revoltei din Tata în timpul revoluţiei din 1956. A fost acuzat pentru fapta de a fi comandat în calitate de căpitan un detaşament de cincisprezece soldaţi în misiunea de a redobândi controlul asupra clădirii departamentului de poliţie care fusese ocupată de către insurgenţi şi pentru că a împuşcat şi a ordonat oamenilor săi să împuşte civili. Mai multe persoane au fost ucise sau au fost rănite în acel incident care, potrivit constatărilor instanţelor interne, a fost declanşat când unul dintre insurgenţi a scos un pistol deşi i se spusese să nu pună mâna pe armă. Iniţial instanţa a încetat procedurile penale motivat de faptul că infracţiunile cu privire la care fusese acuzat reclamantul constituiau mai degrabă infracţiunile de omor şi instigare la omor decât crime împotriva umanităţii, astfel încât intervenise prescripţia. Cu toate acestea, reclamantul a fost condamnat în cele din urmă în temeiul art. 3 alin. (1) din Convenţia de la Geneva din 1949 privind crimele împotriva umanităţii pentru omor multiplu şi condamnat la cinci ani de închisoare. El a executat o parte din pedeapsă şi a fost eliberat condiţionat. în faţa Curţii a invocat faptul că a fost condamnat în temeiul unei legi care nu prevedea ca fiind infracţiune la momentul respectiv fapta pe care el a comis-o.
În drept
Curtea trebuia să determine dacă, la momentul comiterii faptelor, acestea constituiau o infracţiune definită cu suficientă accesibilitate şi previzibilitate în legea naţională sau internaţională. Reclamantul a fost condamnat pentru omor deosebit de grav (uciderea a două sau mai multe persoane), care a fost interpretat de către instanţele ungare ca fiind crime împotriva umanităţii, conform Convenţiilor de la Geneva. Condamnarea a fost bazată exclusiv pe dreptul internaţional. De vreme ce Convenţiile de la Geneva satisfăceau criteriul accesibilităţii, Curtea a verificat îndeplinirea criteriului previ-zibilităţii. în primul rând, ea a analizat dacă acţiunile reclamantului puteau avea semnificaţia unei crime împotriva umanităţii astfel cum acest concept era înţeles în 1956 şi în al doilea rând, dacă se putea spune în mod rezonabil că victima presupusei infracţiuni „nu luase în mod activ parte la ostilităţi".
(a) Dacă acţiunile reclamantului puteau avea semnificaţia unei crime împotriva umanităţii: Deşi uciderea în sensul art. 3 putea constitui o bază pentru condamnarea pentru crime împotriva umanităţii comise în 1956, era necesară întrunirea şi a altor elemente. Acestea derivau nu din art. 3, ci din dreptul internaţional - elemente inerente noţiunii de crimă împotriva umanităţii la acel moment. Unele dintre acestea apăreau ca fiind relevante, în special cerinţa ca respectivele infracţiuni să nu reprezinte un act izolat şi sporadic, ci să facă parte din „activitatea sau politica statului" sau dintr-un atac sistematic şi pe scară largă îndreptat împotriva populaţiei civile. Cu toate acestea, instanţele interne s-au limitat la a analiza dacă insurgenţii intră sub protecţia art. 3 şi nu au examinat mai departe dacă uciderea întrunea criteriile suplimentare necesare pentru a constitui o crimă împotriva umanităţii şi în special dacă era văzută ca făcând parte dintr-un atac sistematic şi pe scară largă îndreptat împotriva populaţiei civile. Deşi Curtea Supremă a constatat că autorităţile centrale au declanşat în mod efectiv războiul împotriva populaţiei civile, nu a analizat dacă faptele reclamantului puteau fi privite ca făcând parte din această politică a statului. în acest fel a rămas deschisă chestiunea dacă elementele constitutive ale infracţiunii de crimă împotriva umanităţii au fost întrunite în cauza reclamantului.
(b) Dacă se putea spune în mod rezonabil că victima nu a fost activă în cadrul ostilităţilor: Condamnarea reclamantului a fost bazată pe constatarea că una dintre victime era un necombatant în sensul art. 3. Acea prevedere extindea protecţia asupra persoanelor care nu luau parte în mod activ la ostilităţi, inclusiv asupra membrilor forţelor armate care depuseseră armele. Decedatul fusese în mod clar activ în ostilităţi, întrucât era liderul unui grup armat de insurgenţi angajaţi în acte de violenţă, care au preluat controlul asupra clădirii poliţiei şi au confiscat armele poliţiştilor. Prin urmare, problema care se punea era aceea dacă el depusese armele. Instanţele interne au constatat că a transportat în secret un pistol şi nu şi-a arătat în mod clar şi neechivoc intenţia de a se preda. în schimb, s-a angajat într-o discuţie aprinsă cu reclamantul înainte de a scoate pistolul cu intenţii necunoscute. S-a stabilit în mod clar că în cursul acestei acţiuni a fost împuşcat. Prin urmare, având în vedere standardele comun acceptate ale dreptului internaţional aplicabil în acel moment, Curtea nu a fost convinsă că s-ar putea spune că ar fi depus armele în sensul art. 3 sau că s-ar fi aflat în orice altă categorie de necombatant.
Prin urmare, nu s-a demonstrat că era previzibil faptul că actele reclamantului constituiau o crimă împotriva umanităţii potrivit dreptului internaţional.
Concluzie: încălcare (11 voturi contra 6).
| ← GRAYSON şi BARNHAM contra Regatului Unit - Deplasarea... | OOMS contra Franţei - Condamnare pentru comercializarea unui... → |
|---|
