K.T. contra Norvegiei - Deschiderea unei a doua investigaţii a serviciilor de protecţie a copilului privitoare la aptitudinile parentale ale reclamantului după ce investigaţia iniţială a concluzionat că nu e necesară instituirea unei măsuri de plasament
| Comentarii |
|
Cauza K.T. împotriva Norvegiei (nr. 26664/03), hotărârea din 25 septembrie 2008 [Secţia I]
În fapt
Reclamantul, aflat sub tratament pentru Tulburare Hiperkinetică cu Deficit de Atenţie, a locuit împreună cu soţia şi cei doi fii ai lor până în 2001, când soţia sa s-a mutat în Finlanda. Ulterior, ea a depus mai multe plângeri împotriva reclamantului pentru presupuse violenţe şi ameninţări, plângeri care au fost în cele din urmă clasate de către poliţie. în plus, a contactat autorităţile pentru protecţia copilului, susţinând că reclamantul abuza de medicamente iar copiii se aflau în pericol de a fi supuşi violenţelor. Autorităţile au deschis o investigaţie în timpul căreia au făcut nenumărate vizite neanunţate la domiciliul reclamantului. Câteva luni mai târziu, după numeroase alte sesizări făcute de terţe persoane ce invocau frecvente intoxicări cu medicamente ale reclamantului precum şi comportarea inadecvată a acestuia în public, serviciile de protecţie a copilului au deschis o nouă investigaţie. Reclamantul a refuzat să coopereze cu autorităţile. în iulie 2002, aceste servicii şi-au exprimat dubiile asupra capacităţii reclamantului de a-şi creşte şi îngriji copiii. Ele au recomandat reclamantului măsuri de sprijin pentru o perioadă de şase luni, inclusiv asigurarea asistenţei la domiciliu şi oferirea unor instrucţiuni legate de felul în care să-şi înfrunte boala şi abuzul de medicamente, între timp, reclamantul a deschis un proces în care solicita să se constate nelegalitatea celei de a doua investigaţii. Atât prima cât şi cea de a doua instanţă au respins plângerea constatând că decizia autorităţilor de
a porni cea de a doua investigaţie nu a fost decisivă pentru drepturile şi obligaţiile sale. Curtea Supremă, instanţa finală, a menţinut decizia primei instanţe după ce a audiat părţile.
În drept
Art. 8 - Reclamantul a invocat faptul că cea de a doua investigaţie constituia o ingerinţă nejustificată în dreptul său la respectarea vieţii private şi de familie. Cu toate acestea, Curtea a constatat că investigaţia a avut o bază clară în legea internă şi a urmărit interesele superioare ale copilului. în plus, ea se încadra în setul de măsuri prevăzute în art. 19 al Convenţiei privind drepturile copilului a Naţiunilor Unite, măsuri prevăzute în sarcina statului în scopul prevenirii abuzurilor şi neglijării copiilor. în cazul de faţă, investigaţia iniţială a concluzionat că cei doi copii „trăiau într-o situaţie nesigură şi imprevizibilă" şi că medicaţia luată de reclamant era exagerată. Cea de a doua investigaţie a fost declanşată de o sesizare a unei terţe persoane care fusese martoră la abuzul de medicamente al reclamantului într-un loc public. Incidente similare au fost raportate de alte două persoane. Obligaţia generală a autorităţilor de protecţie a copilului de a investiga minuţios validitatea unor astfel de sesizări, credibile la prima vedere, nu putea deriva din art. 8, deoarece exista un risc inevitabil al întârzierii investigaţiei, ce abătea atenţia şi resursele departe de problemele reale, reducându-le astfel eficienţa. Având în vedere argumentele relevante şi suficiente la care s-a referit anterior, Curtea a considerat rezonabil că autorităţile naţionale au iniţiat a doua investigaţie cu privire la situaţia copiilor. în plus, nimic nu indica că în luarea acestei decizii autorităţile au mers dincolo de marja de apreciere acordată statelor în materia protecţiei copiilor. în ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a celei de doua investigaţii, de vreme ce reclamantul a refuzat să coopereze cu autorităţile, ele au colectat probe de la medic, de la şcoală şi de la poliţie, în acest fel, au păstrat un echilibru just între interesele reclamantului privind păstrarea confidenţialităţii anumitor date personale şi interesele superioare ale copiilor. Prin urmare, Curtea a fost de acord cu Curtea Supremă că cea de a doua investigaţie, inclusiv maniera în care a fost efectuată, era necesară şi proporţională. Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Art. 6 alin. (1) — Reclamantul s-a plâns şi cu privire la respingerea de către instanţele norvegiene a cererii sale referitoare la cea de a doua investigaţie. Curtea a făcut trimitere la concluzia instanţelor interne potrivit căreia, de vreme ce investigaţia a reprezentat doar o măsură preparatorie luată de autorităţile pentru protecţia copilului, reclamantul nu avea un interes actual în obţinerea unei hotărâri în constatare. Ulterior, Curtea Supremă a reexaminat fondul cererii reclamantului, dar a respins-o ca neîntemeiată. întrucât Curtea Supremă era o instanţă cu jurisdicţie deplină, audierea a fost publică iar reexaminarea s-a făcut atât în fapt cât şi în drept, dreptul la o instanţă prevăzut de art. 6 alin. (1) a fost respectat.
Concluzie: neîncălcare (6 voturi contra 1).
| ← PAY contra Regatului Unit - Concedierea unui ofiţer... | R.K. şi A.K. contra Regatului Unit - Plasarea temporară a unui... → |
|---|
