Sabin Popescu contra Romaniei - Atribuire teren in baza Legii 18 Punere in posesie imobil

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

HOTARÂREA
din 2 martie 2004

în cauzaSabin Popescu împotriva României

Publicata în: Monitorul Oficial Nr. 770 din 24 august 2005

(Cererea nr. 48.102/99)

Strasbourg, 2 martie 2004
Definitiva la 2 iunie 2004

În cauza Popescu împotriva României,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuând în cadrul unei Camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte, A. B. Baka, C. Bîrsan, K. Jungwiert, V. Butkevych, doamnele W. Thomassen, A. Mularoni, judecatori, si doamna S. Dollé, grefiera de sectie,
dupa ce a deliberat în Camera de Consiliu la 10 februarie 2004,
pronunta hotarârea urmatoare, adoptata la aceeasi data.

 

PROCEDURA

 

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 48.102/99, îndreptata împotriva României, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Sabin Popescu (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 30 mai 1998, în temeiul fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de doamna R. Rizoiu, agentul guvernamental român la Curtea Europeana a Drepturilor Omului din cadrul Ministerului Justitiei, apoi de doamna C. Tarcea, care a preluat aceasta functie.
3. Reclamantul s-a plâns de neexecutarea unei hotarâri judecatoresti definitive care obliga o autoritate administrativa sa îi atribuie un teren în proprietate. Acesta invoca în special art. 6 alin. (1) din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii în vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. La 4 decembrie 2001, Sectia a II-a a Curtii a comunicat cererea Guvernului.
6. Atât reclamantul, cât si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la admisibilitatea si fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din regulament).
7. La 18 decembrie 2002, Curtea a decis sa se pronunte, conform art. 29 alin. 1 si 3 din Conventie, atât cu privire la admisibilitate, cât si cu privire la fondul cauzei. Aceasta a invitat totodata partile sa prezinte observatii complementare cu privire la fondul cauzei si a solicitat reclamantului sa prezinte cererea sa cu privire la acordarea unei reparatii echitabile.
8. La 10 ianuarie si la 3 martie 2003, reclamantul a transmis Curtii observatii complementare cu privire la fondul cauzei si cererea de acordare a unei reparatii echitabile.

 

ÎN FAPT

I. Circumstantele cauzei

 

9. Reclamantul s-a nascut în anul 1920 si locuieste în Craiova. Circumstantele cauzei, asa cum au fost prezentate de parti, se pot rezuma astfel:

 

A. Atribuirea în proprietatea reclamantului a terenului în litigiu


10. Printr-o hotarâre din 20 martie 1992 Judecatoria Craiova a retinut ca reclamantul avea dreptul de a-i fi atribuit în proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, un teren situat în comuna Ghercesti, judetul Dolj, si a dispus punerea în posesie a reclamantului cu acest teren, precum si acordarea titlului de proprietate de catre Comisia judeteana pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (în continuare comisia). Hotarârea a ramas definitiva.
11. La 11 iunie 1992, la cererea reclamantului, instanta a dispus rectificarea erorilor materiale din Hotarârea din 20 martie 1992. Instanta a precizat ca reclamantului urmau sa îi fie atribuite în proprietate doua suprafete de teren de 3.360 m2 si de 3.682 m2, cu amplasamente precis determinate, în locul numit Dealul Viilor peste Teslui. De asemenea, i se acordau alte doua hectare de teren si echivalentul în actiuni la o societate comerciala pentru alte doua hectare.
12. La 18 martie 1993, reclamantul a solicitat comisiei punerea în executare a Hotarârii din 20 martie 1992, rectificata prin Încheierea din 11 iunie 1992.
13. Prin Decizia din 20 martie 1993 comisia a dat curs solicitarii. Ea a cerut Comisiei locale Ghercesti, însarcinata cu aplicarea Legii nr. 18/1991, sa treaca la punerea în posesie a reclamantului, conform dispozitivului Hotarârii din 11 iunie 1992.
14. Comisia locala a pus în executare doar partial Hotarârea din 11 iunie 1992. Reclamantul nu a fost pus în posesie cu cele doua suprafete de 3.360 m2, respectiv de 3.682 m2, desi a cerut acest lucru în repetate rânduri.
15. La 2 august 1994, comisia locala i-a oferit un teren de 7.042 m2, adica echivalentul suprafetei celor doua parcele la care era îndreptatit, situate în alt amplasament decât cel indicat prin Hotarârea din 11 iunie 1992. Terenul oferit se gasea, conform Guvernului, în acelasi loc (Dealul Viilor peste Teslui) cu cel indicat de instanta, dar situat cu 70 m mai departe, calitatea solului fiind aceeasi.
16. Reclamantul a refuzat sa ia posesie acest teren si sa îl cultive, pe motivul ca acesta "nu corespundea hotarârii judecatoresti". Acesta a pretins sa fie pus în posesia terenului în locul indicat prin Hotarârea judecatoreasca din 11 iunie 1992.
17. Cu toate acestea, la 10 iulie 1995 reclamantului i-a fost transmis un titlu de proprietate pentru terenul de 7.042 m2 oferit de comisia locala. Reclamantul a refuzat primirea titlului, l-a restituit prin posta comisiei locale si nu a intrat niciodata în posesia acestui teren. A contestat aceasta masura pe lânga prefect.
18. Într-o scrisoare din 20 martie 1998, prefectul de Dolj l-a informat ca titlul de proprietate care nu era conform cu Hotarârea din 11 iunie 1992 ar fi trebuit sa fie comunicat de catre Comisia locala Ghercesti comisiei judetene, astfel încât aceasta sa îl anuleze ca fiind eronat.
Curtea nu a fost informata daca aceasta scrisoare a prefectului a fost urmata de unele masuri.
19. Pentru a obtine executarea hotarârii mentionate reclamantul a formulat o actiune în contencios administrativ (a se vedea punctul B de mai jos), o plângere penala pentru infractiunea de nerespectare a hotarârilor judecatoresti, adresata parchetului (a se vedea punctul C de mai jos), si a depus alte plângeri si memorii pe lânga alte autoritati (a se vedea punctul D de mai jos).

B. Actiunea în contencios administrativ
20. În 1993, reclamantul a introdus în fata Judecatoriei Craiova o actiune în contencios administrativ împotriva primarului comunei Ghercesti si comisiei locale din aceasta comuna, cerând obligarea acestora la punerea în posesie cu cele doua parcele care îi fusesera atribuite în proprietate prin Hotarârea din 11 iunie 1992. A solicitat totodata acordarea unor despagubiri reprezentând echivalentul productiei de cereale pe care ar fi putut-o realiza pe terenul respectiv în anii 1992 si 1993.
21. Prin Hotarârea din 17 noiembrie 1993 judecatoria si-a declinat competenta în favoarea Tribunalului Dolj. Prin Hotarârea din 4 aprilie 1994 tribunalul a admis cererea reclamantului. Instanta a constatat ca pârâtii nu executasera Hotarârea definitiva din 11 iunie 1992 si a dispus punerea în posesie a reclamantului pe terenurile respective.
22. Reclamantul a atacat cu apel aceasta hotarâre, aratând ca instanta nu se pronuntase cu privire la cererea sa de despagubiri. Prin Decizia din 13 iulie 1994 Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a casat în întregime hotarârea atacata si a trimis cauza Tribunalului Dolj.
23. Prin Decizia din 2 octombrie 1995 Tribunalul a admis cererea. A obligat pârâtii la punerea în posesie a reclamantului si la plata unor daune-interese în valoare de 197.230 lei.
24. Reclamantul a atacat hotarârea cu recurs, aratând ca tribunalul nu a tinut seama de cererea sa de majorare a sumelor pretinse. Prin Decizia din 5 iunie 1996 Curtea de Apel Craiova a admis recursul, a casat în totalitate hotarârea atacata si a trimis cauza tribunalului în vederea pronuntarii cu privire la cererea de majorare.
25. Prin Hotarârea din 20 noiembrie 1996 tribunalul a respins aceasta cerere. Tribunalul a retinut ca "dupa cum rezulta din nota informativa prezentata de Consiliul Local Ghercesti, punerea în posesie s-a facut conform legii", dar reclamantul nu a lucrat terenul, astfel încât acesta nu poate pretinde daune-interese. În hotarârea sa tribunalul nu a mentionat motivele care au condus comisia locala la atribuirea unui teren situat în alt amplasament decât cel atribuit prin Hotarârea din 11 iunie 1992. Curtea de Apel Craiova a mentinut hotarârea tribunalului prin Decizia din 9 iulie 1997.
26. La 5 decembrie 1997 si la 22 februarie 1999, Curtea de Apel Craiova a respins cele doua contestatii în anulare formulate împotriva Hotarârii din 9 iulie 1997.

C. Plângerea penala pentru nerespectarea hotarârii judecatoresti
27. În anul 1997, reclamantul a introdus la parchet o plângere penala împotriva primarului din Ghercesti. Invocând art. 271 din Codul penal, acesta s-a plâns de refuzul primarului, în calitatea sa de presedinte al comisiei locale, de a pune în executare în totalitate Hotarârea definitiva din 11 iunie 1992 si de a-l pune în posesie pe cele doua parcele.
28. Printr-o scrisoare din 15 ianuarie 1998 Directia Judeteana de Politie Dolj l-a informat ca fusese efectuata o ancheta la fata locului si ca primarul din Ghercesti urma sa îl puna în curând în posesie cu privire la cele doua suprafete.
29. La 22 iulie 1998, Parchetul de pe lânga Judecatoria Craiova a dispus neînceperea urmaririi penale a primarului, motivând ca neexecutarea Hotarârii definitive din 11 iunie 1992 fusese determinata de cauze obiective, ca urmare a modificarii configuratiei terenurilor în cauza. Reclamantul a contestat aceasta ordonanta la Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie.
30. La 21 octombrie 1999, Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie a comunicat reclamantului ca a infirmat ordonanta de neîncepere a urmaririi penale si ca dosarul a fost retrimis Parchetului de pe lânga Judecatoria Craiova în vederea completarii cercetarilor.
31. La 24 mai 2000, Parchetul de pe lânga Judecatoria Craiova a informat reclamantul cu privire la faptul ca printr-o expertiza recenta se stabilise ca ar fi posibil ca acesta sa fie pus în posesia terenurilor indicate prin Hotarârea din 11 iunie 1992.
32. La 19 iulie 2000, parchetul a dispus neînceperea urmaririi penale, decizie confirmata, la 2 aprilie 2001, de procurorul-sef al parchetului.

D. Alte demersuri ale reclamantului
33. În anul 1998, reclamantul a formulat o plângere adresata prefectului de Dolj si Directiei Agricole a Judetului Dolj, cu privire la refuzul primarului de a pune în executare Hotarârea definitiva din 11 iunie 1992.
34. La 20 martie 1998, prefectul i-a recomandat formularea unei actiuni penale împotriva primarului pentru refuzul sau de a executa o hotarâre definitiva.
35. La 3 noiembrie 1998, directorul general al Directiei Agricole l-a informat pe reclamant cu privire la faptul ca singura competenta în materie de punere în posesie era Comisia locala Ghercesti, condusa de primar, si i-a recomandat formularea unei plângeri penale adresate parchetului, împotriva primarului si celorlalti membri ai comisiei.
36. În anul 1999, reclamantul s-a plâns presedintelui Judecatoriei Craiova cu privire la refuzul primarului de a pune în executare Hotarârea din 11 iunie 1992 si i-a solicitat numirea unui executor judecatoresc în vederea punerii sale în posesie.
37. Printr-o scrisoare din 9 martie 1999 presedintele judecatoriei mentionate i-a comunicat ca singura competenta sa puna în executare Hotarârea din 11 iunie 1992 era comisia locala, ale carei atributii nu puteau fi realizate de un executor judecatoresc. I-a recomandat calea unei actiuni în contencios administrativ împotriva primarului.
38. La 17 decembrie 2001, prefectul de Dolj a trimis o adresa Comisiei locale Ghercesti, solicitând respectarea Hotarârii judecatoresti din 11 iunie 1992, punerea reclamantului în posesie pe terenul respectiv si eliberarea titlului de proprietate. Comisia nu a dat curs acestei solicitari.
39. La 9 mai 2003, prefectul a raspuns unui memoriu adresat de reclamant Ministerului Administratiei Publice. Prin acest raspuns a informat reclamantul ca a constatat ca prin emiterea titlului de proprietate din 10 iulie 1997 autoritatile locale ale comunei Ghercesti nu respectasera Hotarârea definitiva din 11 iunie 1992. Prefectul a aratat ca în anul 1999 comisia locala actionase cu rea-credinta, punând în posesie pe T.D. pe terenul revendicat de reclamant. De asemenea, comisia eliberase un titlu de proprietate pe numele lui T.D. cu privire la terenul respectiv. Ulterior, T.D. a vândut terenul unor terti.
40. Printr-o scrisoare din 14 iunie 2003 reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul ca, în ciuda celor peste 150 de plângeri si memorii adresate diverselor autoritati române (Parlament, Presedinte, prim-ministru, ministrul justitiei, procurorul general al României), autoritatile locale competente cu aplicarea Legii nr. 18/1991 refuzau în continuare sa puna în executare Hotarârea din 11 iunie 1992.
41. La 12 septembrie 2003, prefectul a informat reclamantul ca a constatat ca prin atribuirea catre un tert a terenului revendicat de acesta s-a încalcat hotarârea judecatoreasca pronuntata în favoarea sa. Prefectul a aratat ca recomandase primarului sa formuleze, în baza art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, o actiune în anularea titlurilor de proprietate emise cu încalcarea legii.
Curtea nu a fost informata cu privire la continuarea acestei proceduri.

II. Dreptul intern pertinent

A. Dispozitiile privind procedura de obtinere a proprietatii unor terenuri
42. Dispozitiile pertinente ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991, prevad urmatoarele:
Articolul 11
"[...] 4. Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze sau sa invalideze masurile stabilite de comisiile subordonate.
5. Împotriva hotarârii comisiei judetene, cel nemultumit poate face plângere [...], în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunostinta de solutia data de comisia judeteana.
6. Plângerea suspenda executarea [...].
10. [...] În baza hotarârii judecatoresti, comisia judeteana care a emis titlul îl va modifica, înlocui sau desfiinta, dupa caz."
43. Legea nr. 18/1991 a fost republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, pentru a fi luate în considerare modificarile introduse prin Legea nr. 169/1997. În varianta modificata, dispozitiile pertinente prevad urmatoarele:
Articolul 14
"(2) Atribuirea efectiva a terenurilor se face, în zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie si nu neaparat pe vechile amplasamente ale proprietatii, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de productie."
Articolul 51
"Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze ori sa invalideze masurile stabilite de comisiile locale."
Articolul 53
"(2) Împotriva hotarârii comisiei judetene se poate face plângere la judecatoria [...], în termen de 30 de zile de la comunicare."
Articolul 64
"(1) În cazul în care comisia locala refuza înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeteana sau punerea efectiva în posesie, persoana nemultumita poate face plângere la instanta în a carei raza teritoriala este situat terenul.
(2) Daca instanta admite plângerea, primarul va fi obligat sa execute de îndata înmânarea titlului de proprietate sau, dupa caz, punerea efectiva în posesie, sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanta."
44. Dispozitiile pertinente ale Regulamentului aprobat prin Hotarârea Guvernului nr. 131/1991, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 4 martie 1991, sunt formulate astfel:
Articolul 4
"Comisiile comunale, orasenesti sau municipale au urmatoarele atributii principale: [...]
f) întocmesc situatia definitiva privind persoanele îndreptatite sa li se atribuie teren [...]."

B. Dispozitiile privind anularea titlului de proprietate
45. Dispozitiile pertinente ale Legii nr. 169/1997 de modificare a Legii nr. 18/1991, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, sunt formulate astfel:
Articolul III
"(1) Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, urmatoarele acte emise cu încalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptatite [...] la astfel de reconstituiri sau constituiri; [...]
(2) Nulitatea poate fi invocata de primar, prefect, procuror si de alte persoane care justifica un interes legitim, iar solutionarea cererilor este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun, care au plenitudine de jurisdictie."

C. Dispozitiile privind contenciosul administrativ
46. Dispozitiile pertinente ale Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 sunt formulate astfel:
Articolul 1
"Orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
Se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde petitionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede un alt termen."
Articolul 16
"Daca, în urma admiterii actiunii, autoritatea administrativa este obligata sa înlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris, executarea hotarârii definitive se va face la termenul prevazut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data ramânerii definitive a hotarârii.
În cazul în care termenul nu este respectat se va aplica conducatorului autoritatii administrative sanctiunea prevazuta la art. 10 alin. 3, iar reclamantului i se vor putea acorda daune pentru întârziere. Tribunalul hotaraste în camera de consiliu, de urgenta, la cererea reclamantului, cu citarea partilor, fara plata vreunei taxe de timbru, hotarârea fiind definitiva si executorie.
Conducatorul autoritatii administrative se poate îndrepta cu actiune împotriva celor vinovati de neexecutarea hotarârii, potrivit dreptului comun."
Amenda prevazuta de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 29/1990 este de 500 ROL (adica 1,25 EUR în 1992 si 0,01 EUR în 2003) pentru fiecare zi de întârziere nejustificata.

 

ÎN DREPT

 

I. Asupra pretinsei încalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie

47. Invocând art. 6 alin. 1 din Conventie, reclamantul se plânge de faptul ca refuzul autoritatilor competente de a respecta Încheierea din 11 iunie 1992 a Judecatoriei Craiova i-a încalcat dreptul la o protectie judiciara efectiva. Dispozitiile pertinente din art. 6 alin. 1 din Conventie prevad urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] de catre o instanta [...] care va hotarî [...] asupra contestatiilor privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil [...]."

A. Asupra admisibilitatii

1. Exceptia preliminara a Guvernului privind nerespectarea termenului de 6 luni
48. Guvernul afirma, cu titlu principal, ca cererea este inadmisibila din cauza nerespectarii termenului de 6 luni. Acesta considera ca ingerinta în drepturile reclamantului a avut loc fie la 2 august 1994, data punerii în posesie a reclamantului pe un alt teren în locul celor doua parcele indicate prin Încheierea din 11 iunie 1992, fie la 9 august 1997, data deciziei Curtii de Apel Craiova.
49. Reclamantul nu si-a exprimat un punct de vedere cu privire la exceptia ridicata, dar afirma ca Încheierea din 11 iunie 1992 nu a fost înca executata si ca terenul oferit "nu corespunde sentintei civile pronuntate".
50. Curtea aminteste ca, în conformitate cu art. 35 din Conventie, ea nu poate fi sesizata decât dupa epuizarea cailor de recurs interne si într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive. Or, atunci când pretinsa încalcare consta într-o situatie continua, termenul de 6 luni nu începe sa curga decât în momentul în care aceasta situatie a luat sfârsit (a se vedea, mutatis mutandis, Hotarârea Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere de hotarâri si decizii 1997-II, p. 508, paragraful 35, si Decizia Marinakos împotriva Greciei, Cererea nr. 49.282/99 din 29 martie 2000).
51. În prezenta cauza Curtea observa ca reclamantul se plânge de refuzul autoritatii competente de a-l pune în posesie pe un teren, conform Încheierii din 11 iunie 1992. Acest refuz constituie o situatie continua. Termenul de 6 luni este deci inaplicabil în speta.
52. Faptul ca autoritatile i-au oferit un alt teren decât cel indicat de catre instanta nu reprezinta decât o manifestare a refuzului autoritatilor de a executa, ca atare, încheierea. Curtea considera ca un astfel de fapt nu este de natura sa puna capat situatiei continue ce rezulta din neexecutarea Hotarârii din 11 iunie 1992, în ceea ce priveste cele doua parcele de teren de 3.360 m2, respectiv de 3.683 m2.
53. Curtea observa, în ceea ce priveste Decizia din 9 iulie 1997 a Curtii de Apel Craiova, ca aceasta a considerat gresit ca reclamantul a fost pus în posesie pe terenul care trebuia sa-i fie atribuit în temeiul Încheierii din 11 iunie 1992. Trebuie constatat ca însusi Guvernul recunoaste ca reclamantul a fost pus în posesie pe un alt teren decât cel fixat de instanta. Adresele prefectului din 17 decembrie 2001, 9 mai si 12 septembrie 2003, care considera ca Încheierea din 11 iunie 1992 nu a fost executata (a se vedea paragrafele 38, 39 si 41 de mai sus), atesta acelasi lucru.
54. Curtea observa, în plus, ca Decizia din 9 iulie 1997 nu a desfiintat Încheierea din 11 iunie 1992. Ea nu a modificat nici modalitatea de executare a obligatiei ce rezulta din aceasta încheiere. Doar prin intermediul unei asemenea desfiintari sau prin înlocuirea de catre instanta a obligatiei ce rezulta din încheierea în cauza cu o alta obligatie echivalenta situatia continua de neexecutare ar putea lua sfârsit.
55. În consecinta, exceptia de tardivitate ridicata de Guvern este respinsa.

2. Asupra exceptiei preliminare a Guvernului privind neepuizarea cailor de recurs interne
56. Guvernul sustine, de asemenea, neepuizarea cailor de recurs interne. Acesta sustine ca, în masura în care autoritatile au atribuit altor persoane terenul pe care îl revendica, reclamantul ar fi trebuit sa introduca o actiune în anularea titlurilor de proprietate ale acestor persoane.
57. Curtea aminteste ca obligatia de a epuiza caile de recurs interne, prevazuta de art. 35 din Conventie, priveste caile de recurs care sunt accesibile reclamantului si care pot remedia situatia de care acesta se plânge. Pentru a se pronunta asupra aspectului daca reclamantul a îndeplinit aceasta conditie, trebuie analizat mai întâi actul autoritatilor statului în cauza, care formeaza plângerea reclamantului (a se vedea Decizia Ciobanu împotriva României, Cererea nr. 29.053/95 din 20 aprilie 1999).
58. Curtea remarca, în aceasta privinta, ca cererea reclamantului priveste faptul ca autoritatile competente refuza sa execute, ca atare, Încheierea din 11 iunie 1992. Ea observa ca o actiune în anularea titlului de proprietate atribuit de catre acestea si privind terenul care fusese atribuit reclamantului prin încheierea anterior mentionata nu este de natura sa conduca în mod direct la executarea acestei încheieri.
59. În plus, Curtea observa ca, în temeiul unei hotarâri care îi stabileste dreptul de proprietate, cele obligate sa îl puna în posesie pe reclamant sunt autoritatile. În consecinta, obligatia de a actiona incumba autoritatilor, iar nu reclamantului. A-i cere reclamantului sa faca alte demersuri al caror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, si anume ca instanta sa dispuna înca o data autoritatii administrative competente sa execute o hotarâre judecatoreasca definitiva, ar fi prea oneros si nu ar corespunde cerintelor art. 35 alin. 1 din Conventie (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei, Cererea nr. 41.510/98, Decizia din 24 octombrie 2000 si Hotarârea din 6 martie 2003, paragraful 30). De altfel, reclamantul a întreprins deja o procedura vizând sanctionarea pasivitatii autoritatilor, care a fost solutionata definitiv prin Decizia din 9 iulie 1997. Or, cum Curtea a observat deja, Încheierea din 11 iunie 1992 nu a fost înca executata conform dispozitivului acestei încheieri.
60. În consecinta, si aceasta exceptie este respinsa.

3. Asupra fondului capatului de cerere
61. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este în mod vadit neîntemeiat, în sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Ea arata ca acesta nu prezinta nici un alt motiv de inadmisibilitate. În consecinta, capatul de cerere este declarat admisibil.

B. Asupra fondului

62. Guvernul admite ca terenul pe care a fost pus în posesie reclamantul de catre autoritati nu corespunde cu exactitate cu amplasamentul fixat prin Hotarârea din 11 iunie 1992. Cu toate acestea, el subliniaza ca terenul atribuit nu numai ca avea aceeasi suprafata si era situat în locul indicat de instanta, dar si calitatea solului era aceeasi. În plus, Guvernul justifica neexecutarea întocmai a Încheierii din 11 iunie 1992, confirmata prin Decizia din 9 iulie 1997, considerând-o o masura de comasare agricola tinzând la o mai buna exploatare a terenurilor agricole. El arata, de altfel, ca initiala configurare topografica a terenurilor din locul indicat de instanta, luata în considerare de aceasta în anul 1992, s-a schimbat ca urmare a disparitiei unui drum vicinal.
63. Reclamantul nu contesta aceste afirmatii, dar arata ca el trebuia sa fie pus în posesie pe terenul indicat în Încheierea din 11 iunie 1992.
64. Curtea aminteste ca dreptul de acces la justitie, garantat de art. 6 din Conventie, protejeaza, de asemenea, si executarea hotarârilor judecatoresti definitive si obligatorii, care, într-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot ramâne fara efect în detrimentul unei parti. În consecinta, executarea unei hotarâri judecatoresti nu poate fi împiedicata, anulata sau întârziata într-un mod excesiv (a se vedea, printre altele, hotarârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere 1997-II, p. 510 - 511, paragraful 40; Burdov împotriva Rusiei, Cererea nr. 59.498/00, paragraful 34, 7 mai 2002; Jasiuniene împotriva Lituaniei, precitata; Ruianu împotriva României, Cererea nr. 34.647/97, 17 iunie 2003).
65. În plus, Curtea a considerat ca, daca se poate admite ca statele intervin într-o procedura de executare a unei hotarâri judecatoresti, o asemenea interventie nu poate avea drept consecinta împiedicarea, anularea sau întârzierea într-un mod excesiv a executarii, nici, cu atât mai mult, repunerea în discutie a fondului acestei hotarâri (a se vedea hotarârile Immobiliare Saffi împotriva Italiei, 28 iulie 1999, Culegere 1999-V, paragrafele 63 si 66; Satka si altii împotriva Greciei, Cererea nr. 55.828/00, paragraful 57, 27 martie 2003).
66. Curtea aminteste ca dreptul la executarea unei hotarâri judecatoresti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justitie (a se vedea Hotarârea Hornsby împotriva Greciei, precitata, paragraful 40). Or, Curtea considera ca dreptul de acces la justitie nu este absolut (hotarârile Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord din 21 februarie 1975, seria A nr. 18, p. 18, paragraful 36, si Waite si Kennedy împotriva Germaniei [MC], Cererea nr. 26.083/94, paragraful 50, CEDO 1999-1) si ca reclama, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului. Statele contractante se bucura, în aceasta materie, de o oarecare marja de apreciere. Totusi, este de competenta Curtii sa statueze în ultima instanta asupra respectarii cerintelor Conventiei; ea trebuie sa se convinga de faptul ca limitele impuse nu restrâng accesul oferit individului într-o asemenea maniera încât sa aduca atingere chiar substantei dreptului. O asemenea limitare nu este conforma cu art. 6 alin. 1 din Conventie decât în masura în care ea vizeaza un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele utilizate si scopul urmarit. Daca limitarea este compatibila cu aceste principii, art. 6 alin. 1 nu este încalcat (Cauza Printul Hans Adam II al Liechtensteinului împotriva Germaniei [MC], Cererea nr. 42.527/98, paragraful 44, CEDO 2001-VIII).
67. Curtea reitereaza, de asemenea, si principiile fundamentale care reies din jurisprudenta sa privind interpretarea si aplicarea dreptului intern. Daca, în termenii art. 19 din Conventie, Curtea are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor ce rezulta din Conventie pentru statele contractante, ea nu este competenta sa analizeze erorile de fapt sau de drept pretins comise de catre o instanta nationala decât daca si în masura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor si libertatilor protejate de Conventie. În plus, este în primul rând de competenta autoritatilor nationale si a instantelor sa interpreteze si sa aplice dreptul intern. Rolul Curtii se limiteaza la verificarea compatibilitatii cu Conventia a efectelor unei asemenea interpretari (cauzele Printul Hans Adam II al Liechtensteinului împotriva Germaniei, precitata, paragraful 50; Streletz, Kessler si Krenz împotriva Germaniei [MC], cererile nr. 34.044/96, 35.532/97, 44.801/98, paragraful 49, CEDO 2001-II).
68. În prezenta cauza, spre deosebire de cauza Satka si altii împotriva Greciei, precitata (paragraful 57), sau de alte cauze privind executarea hotarârilor judecatoresti care impun administratiei îndeplinirea obligatiei pecuniare fata de reclamant, Curtea nu poate concluziona ca autoritatile au privat de orice efect util hotarârea pronuntata în favoarea reclamantului. Ea arata, pe de o parte, ca Încheierea din 11 iunie 1992 a fost executata în ceea ce priveste o parte importanta a dispozitivului sau, iar pe de alta parte, ca, referitor la cele doua parcele de teren în litigiu, reclamantul a fost pus în posesie pe un teren echivalent, care corespundea, în marea majoritate a caracteristicilor sale determinante, cu terenul fixat si individualizat de catre instanta.
69. Cu toate acestea, Curtea observa ca în speta nu este contestat ca Încheierea din 11 iunie 1992 nu a fost executata nici ad litteram, nici desfiintata sau modificata ca urmare a unei cai de recurs prevazute în dreptul intern.
70. Ca atare, Curtea considera ca reclamantul a suferit o limitare în ceea ce priveste dreptul sau la executarea unei hotarâri judecatoresti. Ramâne de analizat daca aceasta limitare este compatibila cu art. 6 alin. 1 din Conventie.
71. În aceasta privinta, Curtea observa ca refuzul autoritatilor de a respecta termenii Hotarârii definitive din 11 iunie 1992 a fost dublat de decizia acestora de a satisface pretentiile reclamantului decurgând din aceasta hotarâre printr-o prestatie echivalenta cu cea la care au fost obligate de catre instanta. În ceea ce priveste refuzul lor, având în vedere ca Încheierea din 11 iunie 1992 nu a fost niciodata desfiintata, acesta reprezinta o situatie continua de nerespectare a unei hotarâri judecatoresti, adica de limitare a dreptului efectiv de acces la justitie. Pentru a afla daca aceasta limitare este compatibila cu art. 6 din Conventie, trebuie analizate motivele care au condus autoritatile la nerespectarea în întregime a hotarârii judecatoresti în cauza.
72. Curtea observa ca autoritatile au procedat, la 2 august 1994, la punerea în posesie a reclamantului pe un teren echivalent. Aceasta diferenta fata de Încheierea din 11 iunie 1992 nu a fost motivata prin nici o decizie administrativa formala.
73. Ca urmare, Curtea de Apel Craiova, în Decizia din 9 iulie 1997, a considerat stinsa obligatia care incumba autoritatilor în temeiul încheierii anterior mentionate, considerând ca "punerea în posesie [a reclamantului] a fost realizata conform legii". Curtea de Apel Craiova nu a facut totusi referire nici la motivele care au justificat nerespectarea Încheierii din 11 iunie 1992, nici la baza legala care a permis o astfel de nerespectare.
74. În aceasta privinta, Curtea acorda atentie si Adresei din 9 martie 2003 a prefectului judetului Dolj. Acesta denunta reaua-credinta a autoritatilor locale din comuna Ghercesti, care nu au respectat hotarârea judecatoreasca pronuntata în favoarea reclamantului si îl informeaza ca din anul 1999 terenul pe care îl pretindea în temeiul hotarârii mentionate este atribuit lui T.D., care, de altfel, l-a vândut unor terti (a se vedea paragraful 39 de mai sus).
75. Curtea observa, de asemenea, ca Guvernul a motivat nerespectarea de catre autoritati a Încheierii din 11 iunie 1992, aratând ca în realitate este vorba despre o masura de comasare agricola tinzând la o mai buna exploatare a terenurilor agricole. El arata, de altfel, ca initiala configurare topografica a terenurilor din locul indicat de instanta, care a fost luata în considerare de aceasta în anul 1992, s-a schimbat datorita disparitiei unui drum vicinal.
76. Cu toate acestea, Curtea constata ca aceste justificari, desi pertinente, nu au fost prezentate reclamantului nici de catre autoritatile administrative, nici de catre instantele interne, pentru a se putea considera ca nerespectarea în întregime a Încheierii din 11 iunie 1992 este o restrictie justificata si, deci, o limitare compatibila cu art. 6 alin. 1 din Conventie.
În consecinta, art. 6 din Conventie a fost încalcat.

II. Asupra pretinsei încalcari a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie

77. Reclamantul se plânge de faptul ca dreptul sau la respectarea bunurilor a fost încalcat prin neexecutarea Încheierii din 11 iunie 1992. El invoca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii
78. Curtea observa ca acest capat de cerere este strâns legat de art. 6 alin. 1 din Conventie. Având în vedere argumentele prezentate în paragrafele 52, 58 si 59 de mai sus, Curtea concluzioneaza ca acest capat de cerere trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
79. Curtea aminteste ca, pentru a aprecia daca reclamantul avea un "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, Curtea trebuie sa stabileasca daca Încheierea din 11 iunie 1992 a Judecatoriei Craiova a dat nastere în beneficiul acestuia unei creante suficient stabilite pentru a fi exigibila (a se vedea hotarârile Rafinariile grecesti Stran si Stratis Andreadis împotriva Greciei din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 84, paragraful 59; Burdov împotriva Rusiei, precitata, paragraful 40; Jasiuniene împotriva Lituaniei, paragraful 44).
Curtea a statuat deja ca Încheierea din 11 iunie 1992 impunea autoritatilor obligatia de a-i atribui reclamantului, printre altele, doua parcele de teren de 3.360 m2, respectiv 3.682 m2. Curtea considera, ca atare, ca aceasta încheiere, care nu a fost niciodata desfiintata, a dat nastere în beneficiul reclamantului unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol aditional.
80. Cu toate acestea, încheierea anterior mentionata nu a fost executata conform dispozitivului sau si neexecutarea sa este imputabila exclusiv autoritatilor administrative competente. Rezulta ca imposibilitatea pentru reclamant de a obtine executarea completa a acestei încheieri constituie o ingerinta în dreptul sau la respectarea bunurilor, asa cum este prevazut de prima fraza a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie (a se vedea hotarârile Burdov împotriva Rusiei, precitata, paragraful 40, si Jasiuniene împotriva Lituaniei, paragraful 45).
81. Prin refuzul lor de a executa Încheierea din 11 iunie 1992 conform dispozitivului sau, autoritatile nationale l-au privat pe reclamant de dreptul sau de proprietate asupra celor doua parcele de teren în litigiu, fara a-i furniza vreo explicatie.
82. Cu toate acestea, Curtea reitereaza faptul ca nu este contestat ca reclamantului i-a fost oferit un teren echivalent cu cel asupra caruia era îndreptatit, dar ca acesta refuza sa primeasca terenul, chiar daca autoritatile i-au emis un titlu administrativ de proprietate asupra acestui teren (a se vedea paragrafele 17 si 18 de mai sus).
83. De altfel, Curtea observa ca dintr-o adresa din 20 martie 1998 a prefectului de Dolj rezulta ca titlul de proprietate acordat reclamantului la 10 iulie 1997 trebuia anulat din cauza ca fusese atribuit "în mod gresit", si anume nu respecta Încheierea din 11 iunie 1992 (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Curtea nu a fost informata despre o eventuala anulare a titlului de proprietate atribuit la 10 iulie 1997. Chiar în cazul în care acest titlu ar fi înca valabil, Curtea noteaza ca dreptul reclamantului nu a fost stabilit cu certitudine, întrucât, în opinia autoritatilor administrative si potrivit dispozitiilor legale pertinente, acesta este susceptibil de a fi anulat din oficiu.
84. Curtea considera ca punerea în posesie pe un teren echivalent, care, în plus, nu este efectiva si este revocabila, nu este de natura a acoperi absenta unei justificari pentru ingerinta. Nu este vorba nici despre un act de natura sa înlature calitatea de victima a reclamantului, deoarece "o decizie sau o masura favorabila reclamantului nu este, în principiu, suficienta pentru a înlatura calitatea de «victima» decât daca autoritatile nationale au recunoscut, explicit sau în substanta, apoi au reparat încalcarea Conventiei" (Cauza Dalban împotriva României [MC], Cererea nr. 28.114/95, paragraful 44, CEDO 1999-VI). Or, în speta, încalcarea nu a fost niciodata recunoscuta.
85. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie a fost încalcat.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

86. În termenii art. 41 din Conventie,
"În cazul în care Curtea declara ca a avut loc o încalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al înaltei parti contractante nu permite decât o înlaturare incompleta a consecintelor acestei încalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu
87. Cu titlu principal, reclamantul solicita pentru prejudiciul material suferit punerea în posesie pe cele doua parcele de teren însumând 7.042 m2 de teren, astfel cum au fost stabilite prin Încheierea din 11 iunie 1992. În observatiile sale transmise Curtii la 4 martie 2003, el estimeaza valoarea reala a terenului la 25.000.000 lei (ROL), adica 653 euro (EUR).
Reclamantul solicita si acordarea unei sume pentru productia nerealizata în anii 1992 - 2002, în valoare de 48.901.600 ROL sau 1.362 EUR. El prezinta Curtii certificate emise de catre autoritatile administrative de resort din cadrul Ministerului Agriculturii si de catre o întreprindere de stat de comercializare a cerealelor, care indica productia medie de grâu realizata în fiecare an în comuna Ghercesti, precum si pretul grâului.
88. Reclamantul nu pretinde nici o suma cu titlu de prejudiciu moral.
89. Guvernul este de parere ca sumele solicitate de reclamant nu sunt justificate, întrucât prejudiciul invocat se datoreaza propriului sau comportament. Guvernul sustine ca prin acceptarea terenului de 7.042 m2 oferit de autoritati în anul 1994, care era echivalentul terenului asupra caruia avea dreptul, reclamantul ar fi putut preveni orice prejudiciu, având în vedere ca terenul oferit avea aceeasi valoare si ca ar fi putut sa-l cultive si sa obtina aceeasi productie de grâu.
90. Curtea observa ca sumele solicitate cu titlu de prejudiciu material sunt legate de privarea de proprietate suferita de reclamant datorita neexecutarii Încheierii din 11 iunie 1992 a Judecatoriei Craiova, precum si de imposibilitatea în care se afla actualmente de a se bucura de bunul sau.
91. Ea remarca faptul ca reclamantul a suferit, în mod incontestabil, un prejudiciu material în legatura directa cu încalcarea art. 6 din Conventie si a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie si consecintele provocate de aceste încalcari în ceea ce priveste dreptul de proprietate al reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Hotarârea din 9 aprilie 2002, Anghelescu împotriva României, Cererea nr. 29.411/95, paragraful 75).
Curtea constata totusi ca, în ciuda refuzului sau de a accepta terenul oferit în schimbul terenului datorat, reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra unui teren de 7.042 m2, adica echivalentul terenului la care avea dreptul. Din informatiile de care dispune Curtea, acest titlu este înca valabil, chiar daca este susceptibil de a fi anulat. De altfel, valabilitatea titlului administrativ de proprietate nu depinde de acceptarea sa de catre reclamant.
Referitor la echivalenta valorii acestui teren cu cea a terenului la care reclamantul avea drept, Curtea constata ca acesta nu a combatut afirmatiile Guvernului conform carora cele doua terenuri au aceeasi valoare.
În aceste conditii, Curtea considera ca reclamantului i s-a acordat un bun echivalent cu cel la care avea dreptul si ca, astfel, daunele corespunzând prejudiciului suferit (damnum emergens) au fost reparate.
92. Chiar daca reclamantul ar fi putut sa accepte oferta autoritatilor privind un alt teren si ar fi putut astfel, cel putin, sa diminueze prejudiciul, în speta, câstigul nerealizat (lucrum cessans), el nu poate fi considerat responsabil pentru refuzul de a accepta terenul oferit în schimbul terenului datorat, în absenta unei decizii administrative sau hotarâri judecatoresti care sa justifice aceasta înlocuire. În consecinta, reclamantul este îndreptatit sa primeasca o reparatie a prejudiciului rezultând din lipsa folosintei bunului pe parcursul mai multor ani.
93. Pronuntându-se în echitate conform art. 41 din Conventie, Curtea acorda reclamantului 1.500 EUR cu titlu de prejudiciu.

B. Cheltuieli de judecata
94. Reclamantul solicita, de asemenea. 970.000 ROL, adica 27 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecata din cadrul procedurilor interne, precum si pentru procedurile desfasurate în fata Curtii.
95. Guvernul nu a formulat observatii cu privire la aceste aspecte.
96. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine plata cheltuielilor de judecata decât daca acestea au fost cu adevarat suportate, daca au fost necesare si au o valoare rezonabila. În speta, tinând cont de elementele de care dispune, precum si de criteriile anterior enuntate, Curtea estimeaza ca fiind rezonabila suma de 27 EUR, toate cheltuielile incluse, pe care o acorda reclamantului.

C. Penalitati de întârziere
97. Curtea hotaraste sa aplice majorari de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

 

PENTRU MOTIVELE DE MAI SUS
CURTEA:

 

1. respinge exceptiile preliminare formulate de Guvern;
2. declara, în unanimitate, cererea admisibila;
3. hotaraste, în unanimitate, ca art. 6 alin. 1 din Conventie a fost încalcat;
4. hotaraste, în unanimitate, ca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie a fost încalcat;
5. hotaraste, cu 6 voturi la 1, ca statul pârât trebuie sa acorde reclamantului, în termen de 3 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 1.500 EUR (o mie cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu material, convertibila în lei la rata de schimb aplicabila la data efectuarii platii;
6. hotaraste, în unanimitate, ca statul pârât trebuie sa acorde reclamantului, în termen de 3 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 27 EUR (douazeci si sapte euro) cu titlu de cheltuieli de judecata, convertibila în lei la rata de schimb aplicabila la data efectuarii platii;
7. hotaraste, în unanimitate, ca statul pârât va plati, în plus, orice suma care ar trebui sa fie achitata cu titlu de impozit si ca, de la data expirarii termenului mentionat si pâna la efectuarea platii, la aceste sume se va aplica o dobânda simpla echivalenta cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pentru acea perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
8. respinge, în unanimitate, restul cererii de reparatie echitabila.
Redactata în limba franceza si comunicata în scris la 2 martie 2004, conform art. 77 alin. 2 si 3 din regulament.

J.-P. Costa,
presedinte

Sally Dolé,
grefier

La prezenta hotarâre este anexat, conform art. 45 alin. 2 din Conventie si art. 74 alin. 2 din regulament, textul opiniei partial dizidente a doamnei judecator Mularoni.

 

OPINIA PARTIAL DIZIDENTA


a doamnei judecator Mularoni

1. Nu sunt de acord cu concluzia la care a ajuns majoritatea cu privire la prejudiciul material.
2. Curtea a concluzionat în unanimitate ca art. 6 alin. 1 din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie au fost încalcate.
3. În ceea ce priveste aplicarea art. 41 din Conventie, reclamantul a solicitat, pe de o parte, plata unei sume corespunzând valorii reale a terenului (25.000.000 ROL, însemnând 653 EUR), iar pe de alta parte, plata unei indemnizatii valorând productia de cereale nerealizata în intervalul 1992 - 2002, în valoare de 48.901.600 ROL, însemnând 1.362 EUR (paragrafele 87 - 88).
4. Majoritatea a hotarât a nu acorda nici o suma pentru prima parte a cererii formulate de catre reclamant, considerând ca "acestuia i-a fost acordat un bun echivalent celui la care avea dreptul, paguba corespunzând prejudiciului suferit (damnum emergens) fiind astfel reparata" (paragraful 91, in fine). În mod contrar, Curtea a decis, pronuntându-se în echitate, a acorda reclamantului suma de 1.500 EUR (o suma echivalenta cu totalul câstigului nerealizat - lucrum cessans - pentru productia de cereale nerealizata în anii 1992 - 2003) pentru cea de-a doua parte a cererii, considerând ca reclamantul nu poate fi considerat responsabil pentru refuzul de a accepta terenul oferit la schimb pentru terenul datorat, în absenta unei hotarâri administrative sau judiciare care sa justifice o asemenea înlocuire. Astfel, "reclamantul este îndreptatit sa primeasca o reparatie a prejudiciului rezultând din lipsa folosintei bunului pe parcursul mai multor ani" (paragraful 92).
5. Aceste consideratii mi se par contradictorii. Nu reusesc sa înteleg de ce nu i se acorda nici o suma reclamantului cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit datorita neatribuirii celor doua parcele de teren în cauza, afirmându-se ca "...reclamantului i-a fost acordat un bun echivalent celui la care avea dreptul, paguba corespunzând prejudiciului suferit (damnum emergens) fiind astfel reparata" (paragraful 91, in fine), si i se acorda în echitate suma de 1.500 EUR cu titlu de beneficiu nerealizat (totalitatea câstigului nerealizat pentru anii 1992 - 2003), considerându-se ca "reclamantul nu poate fi considerat responsabil pentru refuzul de a accepta terenul oferit la schimb pentru terenul datorat, în absenta unei hotarâri administrative sau judiciare care sa justifice o asemenea înlocuire" (paragraful 92).
6. Consider ca daca rationamentul pentru paragraful 91 in fine este valabil pentru prima parte a cererii reclamantului, cu atât mai mult trebuie sa fie valabil pentru cea de-a doua parte: reclamantul ar fi putut sa cultive terenul de 7.042 m2 acordat de autoritati în 1994, "situat 70 metri mai departe, pe un sol de aceeasi calitate" (paragraful 15) si având aceeasi valoare (paragraful 91); în consecinta Curtea nu ar trebui sa acorde nici o suma cu titlu de câstig nerealizat. Mai mult, observ ca Guvernul a declarat în observatiile sale ca "pentru întârzierea punerii în posesie (între 1992 - 1994), reclamantul a solicitat si a obtinut despagubiri corespunzând lipsei de folosinta a terenului între 1992 - 1994, data punerii în posesie". Daca, în mod contrar, reclamantul "nu poate fi considerat responsabil pentru refuzul de a accepta terenul oferit la schimb pentru terenul datorat, în absenta unei hotarâri administrative sau judiciare care sa justifice o asemenea înlocuire" (paragraful 92) si având în vedere ca dreptul reclamantului nu este stabilit cu certitudine, fiind susceptibil de anulare din oficiu, cu toate ca titlul de proprietate emis la 10 iulie 1997 este în continuare valabil (paragraful 83), în opinia mea, Curtea ar fi trebuit sa acorde reclamantului o suma cu titlu de prejudiciu pentru prima parte a cererii sau chiar o suma globala, în echitate, pentru ambele parti ale cererii.
7. În fapt, motivele dezacordului meu nu privesc suma acordata de Curte reclamantului cu titlu de prejudiciu material; eu contest de fapt criteriul de determinare a prejudiciului material ales de catre majoritate, alegere pe care nu pot sa o împartasesc pentru motivele anterior prezentate.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sabin Popescu contra Romaniei - Atribuire teren in baza Legii 18 Punere in posesie imobil