SALESI contra ITALIEI - Durata unei proceduri angajate pentru obţinerea unei alocaţii de invaliditate din partea statului
Comentarii |
|
605. — De cetăţenie italiană, dna Enrica Salesi locuieşte la Pomezia (provincia Roma). La 28 februarie 1986, ea îl cheamă pe ministrul de interne în faţa judecătorului de instanţă din Roma solicitârulu-i o alocaţie lunară de invaliditate pe care i-au refuzat-o serviciile de protecţie socială din Latium. La 21 mai, judecătorul dispune o expertiză medicală; expertul depune jurământul la 17 iunie. La terminarea audierii din 2 decembrie, judecătorul îl condamnă pe ministru la plata alocaţiei pretinse; textul deciziei este depus la grefă la 16 decembrie.
La 21 aprilie 1987, ministrul introduce apel. La 5 mai preşedintele tribunalului din Roma fixează audierea în faţa instanţei competente la 24 mai 1989, dată la care aceasta respinge recursul; decizia este depusă la grefă la 27 ianuarie 1990. Ministrul sesizează Curtea de casaţie la 20 iulie, dar aceasta îi respinge recursul printr-o hotărâre din 5 iunie 1991, depusă la grefă la 10 martie 1992.
606. — Art. 38 din Constituţie dispune:
„ Orice cetăţean inapt de muncă şi lipsit de mijloacele elementare de existenţă are dreptul la mijloace de subzistenţă şi la asistenţă socială.
(...)
îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol revine organismelor şi instituţiilor stabilite sau asistate de către stat.
(...)“
Potrivit art. 13 din Legea nr. 118 din 30 martie 1971, adoptată în executarea art. 38 din Constituţie, statul acordă o alocaţie lunară de invaliditate mutilaţilor sau invalizilor civili în vârstă de la 18 la 64 ani la care s-a constatat o incapacitate de muncă mai mare de 213 şi care se află în stare de sărăcie.
Faţă de faptul că amintita alocaţie constituie o alocaţie de asistenţă socială obligatorie, litigiile referitoare la existenţa unui drept la aceasta ţin de competenţa judecătorului de instanţă acţionând cu titlul de judecător pentru litigii de muncă, iar desfăşurarea procesului se supune dispoziţiilor dictate în materie de contencios al muncii (art. 442 şi 444 din Codul de procedură civilă).
607. — în cererea sa la Comisie, din 12 iunie 1987, dna Salesi se plânge de durata procedurii angajate de către ea şi invocă art. 6 § 1 din Convenţie.
• Hotărârea din 26 februarie 1993 (Cameră) (seria A nr. 257-E)
608. — Potrivit guvernului, cazul nu prezintă decât aspecte de drept public: fundamentul dreptului revendicat se află într-o lege ordinară şi nu într-un contract de muncă; totală luare în sarcină de către stat a finanţării regimului de asigurare; beneficiul alocaţiei nu depinde de vărsarea cotizaţiilor.
Curtea apreciază că aplicabilitatea art. 6 § 1 constituie astăzi regula în domeniul asigurărilor sociale. Totuşi, în acest caz, chestiunea se pune în domeniul ajutorului social. Diferenţele existente între cele două domenii nu pot fi însă considerate fundamentale în stadiul actual al dreptului la protecţie socială.
Intervenţia statului nu este suficientă pentru, a se stabili inaplicabilitatea art. 6 § 1. în fapt, petiţionara nu se vedea vizată în raporturile sale cu o administraţie uzând de prerogative discreţionare; afectată în mijloacele sale de existenţă, ea invocă un drept subiectiv cu caracter patrimonial, rezultând din regulile precise ale unei legi care dădea efect Constituţiei. în afară de aceasta, litigiile privind un drept fundamental ţin de competenţa jurisdicţiei ordinare, de judecătorul pentru litigiile de muncă. Pe scurt, Curtea nu discerne nici o raţiune convingătoare pentru a distinge între cele două tipuri de alocaţii şi trage deci concluzia că art. 6 § 1 se aplică în speţă (unanimitate).
609. — Perioada de luat în considerare a început la 28 februarie 1986, cu chemarea ministrului de interne în faţa judecătorului de instanţă din Roma, pentru a se termina la 10 martie 1992, data depunerii horărârii Curţii de casaţie. Ea se întinde deci pe mai mult de 6 ani.
Cazul nu era complex, iar atitudinea dnei Salesi nu a contribuit în mod substanţial la durata procedurii. Aceasta s-a desfăşurat într-un ritm normal în faţa judecătorului de instanţă, dar nu şi după aceea. într-adevăr, instanţa de apel nu a reacţionat timp de peste doi ani. In plus, este greu de înţeles că au trebuit peste 8 şi, respectiv, 10 luni, pentru a cunoaşte motivele tribunalului din Roma şi ale hotărârii Curţii de casaţie, după depunerea lor la grefă. în consecinţă şi având în vedere miza litigiului pentru petiţionară, a existat încălcarea art. 6 § 1 (unanimitate).
610. — Considerând că dna Salesi a suferit un prejudiciu sigur şi că cererile sale (7.000.000 lire pentru prejudiciu material şi 4.000.000 pentru daune morale) nu sunt deloc excesive, Curtea le admite (unanimitate).
în absenţa obiecţiilor din partea guvernului, ea alocă petiţionarei
7.140.000 lire pentru cheltuielile de judecată şi taxe referitoare la procedura de la Strasbourg.
← GIANCARLO LOMBARDO contra ITALIEI - Durata procedurilor angajate... | RINGEISEN contra AUSTRIEI - Durata unei detenţii provizorii şi... → |
---|