GIANCARLO LOMBARDO contra ITALIEI - Durata procedurilor angajate în faţa Curţii de Conturi pentru a obţine acordarea sau creşterea unei pensii pentru limită de vârstă
| Comentarii |
|
CAZUL GIANCARLO LOMBARDO contra ITALIEI - Durata procedurilor angajate în faţa Curţii de Conturi pentru a obţine acordarea sau creşterea unei pensii pentru limită de vârstă
598. — Dl Francesco Lambordo este încadrat în jandarmerie din 1946 până în martie 1974, când este reformat din cauza a două afecţiuni medicale. El primeşte din ianuarie 1975 o pensie normală pentru limită de vârstă. în iunie 1974, el solicită o „pensie privilegiată normală" pe motivul că bolile care i-au cauzat invaliditatea sunt urmare a serviciului; ministrul apărării admite cererea pentru una din cele două revendicări, respingând-o deci parţial în mai 1977. Printr-o scrisoare adresată la 22 decembrie 1977, cel în cauză sesizează Curtea de Conturi cu un recurs pe care aceasta îl acceptă printr-o hotărâre din 15 februarie 1989, depusă la grefă la 7 iulie 1989.
599. — La 11 noiembrie 1980 Giancarlo Lombardo sesizează Curtea de Conturi cu un recurs împotriva deciziei ministrului justiţiei de respingere a cererii de revizuire a sumei reprezentând pensia sa de magistrat; el denunţă neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale care duc la diferenţe între pensiile alocate persoanelor cu acelaşi grad şi aceeaşi vechime în serviciu. Procedura este amânată, aşteptându-se examinarea unui caz analog care dă loc, în 1984 şi în 1988, la hotărâri ale Curţii Constituţionale. Printr-o hotărâre din 13 martie 1989, depusă la grefă pe 20, Curtea de Conturi ordonă revizuirea pensiei, reevaluarea sumelor datorate şi vărsarea dobânzilor la aceste sume.
600. — în faţa Comisiei, sesizată la 3 octombrie 1984 şi 29 iulie 1986, Francesco şi Giancarlo Lombardo s-au plâns de durata procedurilor angajate de către ei la Curtea de Conturi (art. 6 § 1 din Convenţie). Cel de-al doilea petiţionar denunţă şi încălcările art. 1 din Protocolul nr. 1 şi a art. 2, 10 şi 14 din Convenţie.
• Hotărârile din 26 noiembrie 1992 (Cameră) (seria A nr. 249-B şi C)
601. — Curtea aminteşte absenţa unei noţiuni europene uniforme în privinţa naturii juridice a dreptului de asigurări sociale. Totuşi, chiar dacă respectivele contestaţii privind recrutarea, cariera şi încetarea activităţii funcţionarilor (Francesco Lombardo) şi a magistaţilor (Giancarlo Lombardo) ies de regulă din câmpul de aplicare al art. 6 § 1, intervenţia autorităţii publice, printr-o lege sau un regulament, nu a împiedicat-o să tragă concluzia caracterului civil al dreptului la litigiu.
Independent de aspectele de drept public, cele două cazuri privesc, în substanţă, obligaţia pentru stat de a vărsa pensiile în conformitate cu legislaţia în vigoare. Achitându-se de aceasta, statul nu uzează de prerogative discreţionare; el se poate compara cu un angajator parte la un contract de muncă reglementat de dreptul privat. în consecinţă, dreptul unui jandarm la o „pensie privilegiată normală" (F. Lombardo) sau cel al unui magistrat la revizuirea sumei pensiei sale (G. Lombardo) trebuie să fie considerat ca un „drept cu caracter civil“ în sensul art. 6 § 1. Acesta îşi găseşte deci aplicarea (unanimitate).
602. — Perioadele de luat în considerare merg, în cazul Francesco Lombardo, de la 22 decembrie 1977, data sesizării Curţii de Conturi, la 7 iulie 1989, data depunerii hotărârii (aproximativ 11 ani şi jumătate), iar în cazul Giancarlo Lombardo, din 11 noiembrie 1980, data sesizării Curţii de Conturi, la 20 martie 1989, data depunerii hotărârii (aproape 8 ani şi 4 luni).
Curtea arată unele dificultăţi care prin ele însele nu justifică lungimea procedurilor. în ce priveşte argumentele guvernului deduse din supraîncărcarea volumului de muncă al Curţii de Conturi (F. Lombardo) şi al Curţii Constituţionale (G. Lombardo) şi referitoare la termenele necesare îndeplinirii anumitor formalităţi (G. Lombardo) nu ar putea intra în calcul. întârzierile observate în proceduri s-au arătat a fi destul de importante pentru ca durata lor totală să fie considerată excesivă, existând deci încălcarea art. 6 § 1 în ambele cazuri (unanimitate).
603. — Dl Francesco Lombardo nu a solicitat nimic în baza art. 50, iar Curtea constată că această chestiune nu reclamă o examinare din oficiu (unanimitate). în privinţa dlui Giancarlo Lombardo, acesta a putut suferi un anumit prejudiciu moral, dar constatarea încălcării prevederilor Convenţiei furnizează prin ea însăşi o satisfacţie echitabilă suficientă (unanimitate).
| ← KONIG contra GERMANIEI - Durata unor proceduri în faţa unui... | SALESI contra ITALIEI - Durata unei proceduri angajate pentru... → |
|---|
