Samoila si altii contra Romaniei - Legea 18 Actiune punere in posesie Neexecutarea sentintei definitive
| Comentarii |
|
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 23 septembrie 2008
înCauza Samoilă şi alţii împotriva României
(Cererea nr. 14073/03)
Strasbourg
Devenită definitivă la 23.12.2008
Această Hotărâre poate suferi modificări de formă.
În Cauza Samoilă şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 2 septembrie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 14073/03, introdusă împotriva României de un cetăţean al acestui stat, domnul Ion Samoilă (reclamantul), care a sesizat Curtea la data de 7 aprilie 20030 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. În urma decesului reclamantului, survenit la data de 26 februarie 2004, copiii săi, domnii Gheorghe Samoilă, Vergil Samoilă şi Radu Samoilă şi doamnele Cornelia Morariu şi Virginia Cîrstea, precum şi văduva sa, Constanţa Samoilă, în calitate de moştenitori, şi-au exprimat la data de 25 octombrie 2004 dorinţa de a continua procedura. Domnul Gheorghe Samoilă îi reprezintă pe moştenitori în faţa Curţii.
3. Din raţiuni de ordin practic, prezenta Hotărâre va continua să-l numească pe domnul Ion Samoilă “reclamantul” deşi astăzi această calitate ar trebui atribuită moştenitorilor acestuia (a se vedea Dalban împotriva României [GC], nr. 28114/95, paragraful 1, CEDH 1999-VI).
4. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
5. La data de 15 iunie 2007, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Aşa cum prevede art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a hotărât de asemenea că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
6. Reclamantul, născut în anul 1934, a locuit la Drajna de Jos până la decesul său, care a survenit la data de 26 februarie 2004.
7. Printr-un certificat din data de 2 septembrie 1991, comisia locală de la Starchiojd pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (comisia locală) a stabilit că reclamantul avea dreptul de a i se acorda un teren în suprafaţă totală de 7.500 m², potrivit unei anexe la o hotărâre a comisiei judeţene de aplicare a legii respective (comisia judeţeană). Această anexă nu a fost prezentată la dosar.
8. Prin sentinţa din data de 17 ianuarie 2001, Judecătoria Vălenii de Munte (Judecătoria) a admis o acţiune introdusă de reclamant împotriva comisiei locale şi a obligat-o pe aceasta din urmă să pună reclamantul în posesia terenului de 7.500 m² asupra căruia dreptul său de proprietate a fost recunoscut în baza certificatului din data de 2 septembrie 1991. Instanţa a aplicat primarului di Starchiojd, în calitatea sa de Preşedinte al Comisiei locale, o amendă de 300.000 lei vechi româneşti (ROL) pe zi de întârziere în executare.
9. Sentinţa a devenit definitivă la data de 5 martie 2001 prin neapelare.
A. Demersurile în vederea executării sentinţei din data de 17 ianuarie 2001 în partea sa privind punerea în posesie a reclamantului
10. Comisia locală neconformându-se sentinţei citată anterior, reclamantul s-a adresat unui executor judecătoresc la data de 8 iulie 2002, în vederea executării silite a sentinţei în partea sa privind punerea în posesie.
11. La data de 11 iulie 2002, la cererea executorului, Judecătoria a autorizat executarea silită.
12. La data de 17 septembrie 2002, comisia locală a întocmit un proces-verbal privind punerea în posesia reclamantului a unui teren în suprafaţă totală de 7.500 m².
13. Printr-o scrisoare datată 27 septembrie 2002, comisia locală a invitat reclamantul să se prezinte la data de 1 octombrie 2002 la sediul Primăriei Starchiojd pentru semnarea procesului-verbal. Din plicul în care se afla această scrisoare şi a cărui copie a fost prezentată de Guvern în anexa la observaţiile sale, reiese că scrisoarea respectivă a sosit la data de 2 octombrie 2002 la oficiul poştal din Drajna de Jos şi că reclamantul refuzând-o, a fost retrimisă la oficiul poştal din Starchiojd, care a primit-o la data de 4 octombrie 2002 şi a predat-o apoi Primăriei Starchiojd.
14. La data de 15 octombrie 2002, comisia judeţeană a emis un titlu de proprietate în favoartea reclamantului, în conformitate cu procesul-verbal din data de 17 septembrie 2002.
15. Drept anexă la o scrisoare datată 6 noiembrie 2002, comisia locală a trimis titlul de proprietate şi un exemplar din procesul-verbal reclamantului. Acesta din urmă a refuzat scrisoarea conţinând aceste documente, care a fost prin urmare predată Primăriei.
16. Dintr-o menţiune înscrisă în scrisoarea din data de 6 noiembrie 2002 şi purtând ştampila Primăriei reiese că plicul respectiv a fost deschis la data de 21 aprilie 2005 la cererea şi în prezenţa fiilor reclamantului, care decedase între timp (paragraful 6 de mai sus).
17. La data de 16 august 2005 domnul Gheorghe Samoilă a primit titlul de proprietate al tatălui său sub semnătură.
18. Printr-o scrisoare datată 26 septembrie 2007, ca răspuns la cererea de informaţii a Guvernului, Primăria Starchiojd l-a informat pe acesta că sentinţa din data de 7 ianuarie 2001 a fost executată prin intermediul procesului-verbal din data de 17 septembrie 2002 şi că la data de 15 octombrie 2002 a fost emis un titlu de proprietate în favoarea reclamantului.
B. Demersurile în vederea executării sentinţei din data de 17 ianuarie 2001 în partea sa privind amenda
19. La data de 30 septembrie 2002 reclamantul a cerut executorului judecătoresc să demareze procedura în executare silită a sentinţei din data de 17 ianuarie 2001 în partea sa privind amenda. Printr-o dispoziţie de poprire pronunţată în aceeaşi zi, executorul a somat Primăria Starchiojd să procedeze la poprirea veniturilor Primăriei până la concurenţa sumei de 193.711.350 ROL.
20. La data de 18 decembrie 2002, executorul a informat Judecătoria că Primăria nu s-a conformat hotărârii sale din data de 30 septembrie 2002. Prin urmare, a cerut instanţei să aplice prevederile legale privind validarea popririi. La data de 23 decembrie 2002 instanţa a invitat executorul să înainteze o acţiune în numele reclamantului, lucru pe care l-a făcut la data de 23 iulie 2003.
21. Prin sentinţa din data de 27 noiembrie 2003 Judecătoria a admis acţiunea şi a validat poprirea. Instanţa a reţinut că, deşi primarul a fost obligat să procedeze fără întârziere la punerea în posesia reclamantului în temeiul sentinţei din data de 17 ianuarie 2001, nu a făcut-o decât la data de 17 septembrie 2002, adică la peste 500 zile de la data la care sentinţa a devenit definitivă. Prin urmare, a dispus ca Primăria să reţină lunar o treime din veniturile primarului şi să predea sumele astfel reţinute reclamantului până la concurenţa sumei de 193.711.350 ROL. Atât Primăria cât şi primarul au înaintat apel împotriva acestei sentinţe.
22. Prin decizia din data de 12 martie 2004 Curtea de Apel Ploieşti (Curtea de Apel) a respins apelurile drept tardive şi respectiv neîntemeiate. Cele două părţi pârâte au înaintat recursuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Înalta Curte).
23. Între timp, la data de 31 mai 2004, executorul a solicitat judecătoriei să autorizeze executarea silită a sentinţei din data de 27 noiembrie 2003. Prin încheierea din data de 3 iunie 2004 Judecătoria a admis cererea acestuia. Această soluţie a fost totuşi infirmată, în urma apelului Primăriei, prin decizia din data de 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel, care a considerat că amenda stabilită prin sentinţa din data de 17 ianuarie 2001 nu putea, ca atare, face obiectul unei executări silite, datorită caracterului său provizoriu. Printr-o decizie din data de 9 iunie 2006, Curtea de Apel a respins recursul înaintat de domnul Gheorghe Samoilă, în calitate de moştenitor al reclamantului, împotriva deciziei din data de 22 septembrie 2004.
24. Prin decizia din data de 7 aprilie 2005, Înalta Curte a admis recursurile împotriva deciziei din data de 12 martie 2004 ; aceasta le-a anulat şi a trimis cauza la Curtea de Apel pentru rejudecarea apelului, pe motiv că reclamantul decedase în momentul pronunţării deciziei. În urma schimbărilor legislative intervenite în ceea ce priveşte competenţa instanţelor, cauza a fost înscrisă pe rolul Tribunalului Prahova (Tribunalul). Moştenitorii reclamantului au participat prin urmare la şedinţe.
25. Prin decizia din data de 8 iunie 2006, Tribunalul a respins apelurile Primăriei şi primarului, confirmând astfel sentinţa din data de 27 noiembrie 2003.
26. Primăria a înaintat recurs la Curtea de Apel.
27. Prin încheierea din data de 14 septembrie 2006 Curtea de Apel a suspendat examinarea recursului datorită lipsei nejustificate a tuturor părţilor la litigiu.
28. Din actele dosarului nu reiese că examinarea cauzei a fost reluată până în acest moment.
C. Acţiuni privind anularea titlului de proprietate din data de 15 octombrie 2002
29. La data de 15 noiembrie 2005, un terţ, Z.S., a sesizat Judecătoria cu o acţiune împotriva moştenitorilor reclamantului privind anularea titlului de proprietate din data de 15 octombrie 2002. Acesta a susţinut că terenul înscris pe acest titlu aparţinuse ascendenţilor săi şi că terenul reclamantului era situat în schimb pe un alt amplasament.
30. Printr-un memoriu de răspuns din data de 22 februarie 2006 moştenitorii reclamantului au solicitat respingerea acţiunii, considerând că titlul de proprietate respectiv era conform legii, deoarece fusese eliberat în baza certificatului din data de 21 septembrie 1991 şi a sentinţei din data de 17 ianuarie 2001. În ceea ce priveşte amplasamentul terenului, aceştia au considerat că nu exista niciun indiciu de nelegalitate în acest sens, nici în titlul de proprietate, nici în procesul-verbal de punere în posesie.
31. Prin sentinţa din data de 12 aprilie 2006 Judecătoria a respins acţiunea. Z.S. a înaintat recurs la Tribunalul Prahova. La cererea părţilor, Înalta Curte a dispus trimiterea dosarului la o altă instanţă de acelaşi grad, adică Tribunalul Mureş. Moştenitorii reclamantului au prezentat concluzii scrise, în care au cerut respingerea recursului.
32. Prin hotărârea judecătorească din data de 1 martie 2007 Tribunalul Mureş a respins recursul, confirmând astfel temeinicia sentinţei din data de 12 aprilie 2006. Tribunalul a reţinut că titlul de proprietate din data de 15 octombrie 2002 era conform legii şi respecta sentinţa din data de 17 ianuarie 2001 precum şi procesul-verbal din data de 17 septembrie 2002. Acesta a considerat de asemenea că amplasamentul terenului fusese deja examinat în procedura soluţionată prin sentinţa devenită definitivă.
33. La data de 3 septembrie 2007 moştenitorii reclamantului au solicitat unui executor judecătoresc să adreseze notificări mai multor terţi, E.G., P.I. şi V.G., invitându-i să demoleze construcţiile pe care începuseră să le ridice pe terenul lor.
34. În cursul anului 2008 E.G., P.I. şi V.G. au sesizat Judecătoria cu o acţiune împotriva moştenitorilor reclamantului, pentru a dispune anularea certificatului din data de 2 septembrie 1991, procesului-verbal din data de 17 septembrie 2002 şi titlului de proprietate din data de 15 octombrie 2002. Termenul a fost fixat la data de 26 februarie 2008. Procedura este încă în curs.
35. Printr-o scrisoare din data de 11 martie 2008 domnul Gheorghe Samoilă a informat grefa asupra existenţei procedurilor privind anularea titlului său de proprietate. Acesta a precizat că în ciuda hotărârilor judecătoreşti din data de 12 aprilie 2006 şi din data de 1 martie 2007, a căror copie a prezentat-o ca anexă la această scrisoare, terenul său era ocupat de terţii respectivi, care începuseră între timp să ridice construcţiile.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
36. Legislaţia internă relevantă este descrisă în cauza Sabin Popescu împotriva României (nr. 48102/99, paragrafele 42-46, 2 martie 2004).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 datorită nerespectării sentinţei din data de 17 ianuarie 2001 în partea sa privind punerea în posesia terenului
37. Reclamantul se plânge că neexecutarea sentinţei definitive din data de 17 ianuarie 2001 în partea sa privind punerea în posesia terenului i-a încălcat dreptul de acces la justiţie, aşa cum prevede art. 6 alin. 1 din Convenţie, precum şi dreptul său la respectarea bunurilor sale, aşa cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Articolele citate prevăd următoarele:
Articolul 6 alin. 1
"Orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale_ de către o instanţă independentă şi imparţială_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
38. Guvernul invocă nerespectarea termenului de şase luni pentru introducerea cererii. El subliniază în acest sens că plângerile reclamantului privesc refuzul autorităţii competente de a-l pune în posesia terenului în conformitate cu sentinţa din data de 17 ianuarie 2001. Guvernul consideră că un asemenea refuz ar putea reprezenta o situaţie continuă, dar evidenţiază că această sentinţă a fost executată la data de 17 septembrie 2002, prin întocmirea procesului-verbal de punere în posesie. În opinia Guvernului, acest proces-verbal a pus capăt situaţiei continue. Bazându-se pe cauza Acatrinei împotriva României (nr. 7114/02, paragraful 24, 26 octombrie 2006), el consideră că dacă reclamantul intenţiona să se plângă de o executare ineficientă a sentinţei în discuţie, ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de şase luni începând de la data de 17 septembrie 2002. Or, reclamantul nu introdus cererea sa în faţa Curţii decât la data de 7 aprilie 2003.
39. Prin urmare Guvernul consideră că cererea este tardivă şi invită Curtea să o respingă din acest motiv în aplicarea art. 35 alin. 1 şi 4 din Convenţie.
40. Reclamantul se opune argumentelor Guvernului şi solicită Curţii să respingă excepţia invocată de acesta. El consideră că procesul-verbal în chestiune nu respecta vechiul amplasament al terenului, aşa cum reieşa din sentinţa din data de 17 ianuarie 2001, motiv pentru care nu a semnat.
41. Curtea reaminteşte că în temeiul art. 35 alin. 1 din Convenţie, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne şi în termen de şase luni începând de la data la care hotărârea judecătorească internă a devenit definitivă. Or, atunci când pretinsa încălcare constă într-o situaţie continuă, termenul de şase luni nu începe să curgă decât din momentul în care această situaţie continuă încetează (mutatis mutandis, Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii, 1997-II, pag. 508, paragraful 35 şi Marinakos împotriva Greciei (decizie), nr. 49282/99, 29 martie 2000).
42. În cauză Curtea reţine că procesul-verbal în discuţie a fost întocmit la data de 17 septembrie 2002. Cu toate acestea, ea consideră că pe bună dreptate reclamantul nu a putut lua cunoştinţă de conţinutul acestuia decât începând de la data la care comisia locală i-a trimis un exemplar, adică la data de 6 noiembrie 2002, în măsura în care scrisoarea din data de 27 septembrie 2002 trimisă de aceasta reclamantului nu era decât o invitaţie să se prezinte la sediul Primăriei în vederea semnării procesului-verbal, dar nu făcea referire la conţinutul acestuia (paragrafele 13 şi 15 de mai sus).
43. Prin urmare Curtea consideră că termenul de şase luni prevăzut de art. 35 alin. 1 din Convenţie nu putea începe să curgă înainte de data de 6 noiembrie 2002. Or cererea a fost introdusă de reclamant la data de 7 aprilie 2003, adică în termen de şase luni.
44. Ţinând cont de cele de mai sus, Cfurtea consideră că trebuie respinsă excepţia invocată de Guvern.
45. De altfel, Curtea constată că aceste plângeri nu sunt în mod manifest neîntemeiate în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi le declară deci admisibile.
B. Asupra fondului
46. Guvernul evidenţiază că sentinţa din data de 17 ianuarie 2001 a fost executată, în măsura în care comisia locală a întocmit procesul-verbal privind punerea în posesia reclamantului a terenului respectiv şi comisia judeţeană a eliberat reclamantului un titlu de proprietate, documente ce i-au fost trimise reclamantului în urma refuzului său de a se prezenta la Primărie pentru a semna procesul-verbal. Guvernul reţine de asemenea că titlul de proprietate a fost primit de domnul Gheorghe Samoilă, fiul reclamantului.
47. Reclamantul consideră la rândul său că vechiul amplasament al terenului nu a fost respectat şi că, prin urmare, sentinţa din data de 17 ianuarie 2001 nu a fost executată. El subliniază că nu a intrat în posesia terenului situat pe acest amplasament.
48. Curtea reaminteşte că executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent de instanţă, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II, paragraful 40 şi Imobiliara Saffi împotriva Italiei [GC], nr. 22774/93, paragraful 63, CEDH 1999-V).
49. În cauză ea observă că prin sentinţa din data de 17 ianuarie 2001 Judecătoria Vălenii de Munte a dispus ca comisia locală să pună reclamantul în posesia unui teren în suprafaţă de 7.500 m², asupra căruia dreptul său de proprietate a fost recunoscut în baza certificatului din data de 2 septembrie 1991. Aceasta subliniază de asemenea că la data de 17 septembrie 2002 comisia locală a întocmit un proces-verbal de punere în posesie şi că la data de 15 octombrie 2002 comisia judeţeană a emis un titlu de proprietate în favoarea reclamantului.
50. În măsura în care reclamantul susţine că procesul-verbal nu respecta amplasamentul terenului, Curtea evidenţiază că, deşi reclamantul a refuzat iniţial titlul de proprietate şi procesul-verbal aferent, unul din moştenitori a acceptat totuşi titlul care, de altfel, era conform procesului-verbal (paragrafele 14 şi 17 de mai sus). Mai mult, în cadrul unei acţiuni introduse de un terţ care viza anularea titlului din data de 15 octombrie 2002, moştenitorii reclamantului au specificat că procesul-verbal şi titlul de proprietate erau conforme legii, inclusiv în ceea ce priveşte amplasamentul terenului (paragraful 30 de mai sus). Din acest punct de vedere, Curtea consideră că trebuie făcută distincţia dintre această cauză şi cauza Sabin Popescu citată anterior, în măsura în care, în această cauză, reclamantul nu a acceptat niciodată titlul de proprietate eliberat fără ştirea sa (Sabin Popescu citată anterior, paragraful 17).
51. Oricum, titlul de proprietate a fost validat definitiv printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în urma unei proceduri în contradictoriu în cadrul căreia moştenitorii reclamantului au avut posibilitatea să-şi expună argumentele (paragraful 27 de mai sus). Curtea reaminteşte în acest sens că aprecierea probelor este o materie legată în primul rând de instanţele naţionale (Garcia Ruiz împotriva Spaniei [GC], nr. 30544/96, paragraful 28, CEDH 1999-I). În ceea ce priveşte cea de-a doua procedură angajată de terţi în vederea anulării procesului-verbal şi titlului de proprietate în discuţie (paragraful 34 de mai sus), Curtea reţine că până în acest moment nu a fost pronunţată nicio hotărâre în această procedură şi că prin urmare nu poate face speculaţii asupra soluţionării acesteia.
52. Pe baza celor de mai sus şi ţinând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea nu reţine motive de natură să o împiedice să considere că punerea în posesie a reclamantului a fost efectuată în conformitate cu sentinţa din data de 17 ianuarie 2001.
53. Ea subliniază totuşi că executarea acestei sentinţe nu a avut loc decât la data de 6 noiembrie 2002, cu ocazia transmiterii procesului-verbal de punere în posesie a reclamantului, în condiţiile în care sentinţa devenise definitivă încă din data de 5 martie 2001. Astfel există o întârziere în executare de circa un an şi opt luni. În ceea ce priveşte perioada cuprinsă între 6 noiembrie 2002 şi 16 august 2005, Curtea nu poate reproşa autorităţilor faptul că reclamantul şi ulterior moştenitorii săi, au refuzat să accepte, în această perioadă, titlul de proprietate (paragrafele 15 in fine şi 17 de mai sus).
54. Curtea reaminteşte că a considerat deja că omisiunea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive putea implica încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, mai ales când obligaţia de a dispune executarea hotărârii în cauză revine unei autorităţi administrative (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, paragrafele 26 şi 31, 27 mai 2004, Tacea împotriva României, nr. 746/02, paragrafele 27, 39 şi 40, 29 septembrie 2005).
55. După ce a examinat toate probele ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.
56. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie şi de probele concrete ale dosarului, Curtea consideră că în speţă statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a executa cu celeritate sentinţa din data de 17 ianuarie 2001 în partea care priveşte punerea în posesie a reclamantului.
57. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 1 din Convenţie datorită nerespectării sentinţei din data de 17 ianuarie 2001 în partea care priveşte amenda
58. Din punctul de vedere al art. 6 alin. 1 din Convenţie, reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului său de acces la instanţă datorită nerespectării sentinţei din data de 17 ianuarie 2001 în partea sa privind amenda.
59. Guvernul nu a prezentat observaţii în acest sens.
60. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu legea română, amenda are caracter provizoriu şi deci nu este supusă executării în lipsa unei noi hotărâri judecătoreşti prin care a transformat în daune-interese moratorii sau compensatorii corespunzătoare prejudiciului efectiv suportat de creditor datorită executării tardive sau neexecutării obligaţiei iniţiale (Gavrileanu împotriva României, nr. 18037/02, paragraful 66, 22 februarie 2007).
61. În cazul în speţă instanţele naţionale au reţinut că amenda nu putea, ca atare, face obiectul unei executări silite, datorită caracterului său provizoriu (paragraful 23 de mai sus).
62. De altfel, Curtea a reţinut deja că o procedură vizând poprirea conturilor debitorului se putea dovedi necesară şi împotriva statului, în măsura în care constituia singurul mijloc pentru a stabili suma creanţei (Sacaleanu împotriva României, nr. 73970/01, paragrafele 42-44, 6 septembrie 2005).
63. Aceasta subliniază în acest sens că în speţă procedura privind validarea popririi a fost suspendată datorită absenţei nejustificate a părţilor în litigiu şi că din actele aflate la dosar nu reiese că până în acest moment examinarea cauzei ar fi fost reluată (paragrafele 27 şi 28 de mai sus).
64. Pe baza celor de mai sus, Curtea consideră că acest capăt de cerere trebuie respins, în aplicarea art. 35 alin. 1 şi 4 din Convenţie, datorită neepuizării căilor de atac interne.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
65. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
66. Moştenitorii reclamantului solicită 400.000 euro « cu titlu de prejudiciu material şi costuri şi cheltuieli » şi precizează că această sumă reprezintă « compensaţia pentru beneficiul nerealizat de pe teren şi onorariile avocaţilor şi ale executorului judecătoresc ». Aceştia au prezentat în acest sens la dosar două chitanţe pentru sumele de 1.500.000 lei vechi româneşti (ROL) şi 18.000.000 ROL, pe care reclamantul le-a plătit executorului cu titlu de onorarii. După schimbul de observaţii dintre părţi, domnul Gheorghe Samoilă, fiul reclamantului, a prezentat, în anexă la scrisoarea sa din data de 11 martie 2008 (paragraful 35 de mai sus), mai multe chitanţe şi facturi atestând plata onorariilor către executor pentru notificările adresate de acesta terţilor la data de 3 septembrie 2007 (paragraful 33 de mai sus).
67. Moştenitorii reclamantului au solicitat de asemenea 300.000 euro cu titlu de prejudiciu moral rezultat din stressul suferit deoarece au încercat inutil să obţină executarea sentinţei din data de 17 ianuarie 2001.
68. Guvernul reiterează mai întâi observaţiile sale privind executarea sentinţei respective. Apoi subliniază că moştenitorii reclamantului au cerut o sumă totală pentru prejudiciul material, costuri şi cheltuieli, fără a detalia cererea. Oricum, Guvernul consideră că nu se poate pretinde nicio sumă cu titlu de prejudiciu material, dat fiind că reclamantul a fost pus în posesia terenului. Acesta prezintă la dosar un raport de expertiză din luna ianuarie 2008, potrivit căruia valoarea terenului în litigiu este de 28.575 euro. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că suma cerută cu acest titlu este excesivă.
69. În ceea ce priveşte costurile şi cheltuielile, Curtea nu poate face speculaţii asupra sumei pe care moştenitorii reclamantului intenţionau să o ceară cu acest titlu, reclamanţii neprecizând-o în mod expres.
70. Curtea reaminteşte că a concluzionat că a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 şi 1 din Protocolul nr. 1 datorită întârzierii în executarea sentinţei din data de 17 ianuarie 2001 în partea care priveşte punerea în posesie a reclamantului.
71. În ceea ce priveşte beneficiul nerealizat datorită acestei întârzieri, Curtea subliniază că moştenitorii reclamantului nu şi-au exprimat în cifre pretenţiile şi au cerut o sumă totală pentru prejudiciul material, costuri şi cheltuieli. Oricum, aceştia nu şi-au însoţit pretenţiile în materie de prejudiciu material de acte doveditoare relevante. Reiese că cererea lor cu titlu de prejudiciu material trebuie respinsă (Dragne şi alţii împotriva României (satisfacţie echitabilă), nr. 78047/01, paragraful 18, 16 noiembrie 2006).
72. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral sigur datorită întârzierii în executare. Statuând în echitate, aceasta acordă împreună moştenitorilor acestuia 800 euro cu acest titlu.
73. În ceea ce priveşte costurile şi cheltuielile, Curtea reaminteşte că un reclamant nu poate obţine rambursarea acestora decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauză, ţinând cont de probele pe care le deţine şi de criteriile menţionate anterior, aceasta consideră rezonabilă suma de 550 euro şi o acordă împreună moştenitorilor reclamantului.
74. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 alin. 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 referitoare la executarea sentinţei din data de 17 ianuarie 2001 a Judecătoriei Vălenii de Munte în partea care priveşte punerea în posesie şi inadmisibilă pentru rest ;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art.6 alin. 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 datorită întârzierii în executarea acestei sentinţe în partea sa care priveşte punerea în posesie ;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească împreună moştenitorilor reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, sumele următoare, care se vor converti în moneda statului pârât la cursul de schimb din ziua plăţii:
i) 800 euro (opt sute euro), la care se adaugă orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit de moştenitori, pentru prejudiciul moral ;
ii) 550 euro (cinci sute cincizeci euro), la care se adaugă orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit de moştenitori, pentru costuri şi cheltuieli ;
b) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 23 septembrie 2008, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
| ← Luka împotriva României - Concediere Administrator sef... | Maszni contra României - Suspendare permis de conducere.... → |
|---|
