SRAMEK contra AUSTRIEI - Componenţa unei autorităţi regionale de tranzacţii imobiliare
| Comentarii |
|
402. — Dna Viera Sramek, cetăţeană a Statelor Unite ale Americii, domiciliată în Germania, îşi propunea să cumpere un teren la Hopfgarten, în Tyrol. Un precontract de vânzare este redactat în 1973 şi preţul achitat în 1974, însă actul definitiv de vânzare nu s-a stabilit decât în 1977. Autoritatea locală competentă îl aprobă, însă controlul tranzacţiilor imobiliare atacă această decizie. El consideră că dobândirea terenului se loveşte de o lege din Tyrol, din 1970—1973, întemeiată pe riscul de a vedea un număr excesiv de terenuri ale comunei Hopfgarten intrând în mâinile străinilor. Autoritatea regională a tranzacţiilor imobiliare, stabilită în sediul guvernului din Tyrol, primeşte recursul în iunie 1997. Pe baza rezultatelor unei anchete funciare efectuate în comună, arătând că la un număr de 1.100 familii existau deja 110 proprietari străini deţinând 5,6 ha, ea admite existenţa unui risc de dominaţie străină. Dna Sramek sesizează Curtea Constituţională, dar aceasta îi respinge cererea în martie 1979 pe motiv că autoritatea regională trebuie considerată ca un tribunal independent şi imparţial.
403. — în plângerea sa din 19 septembrie 1979 la Comisie, dna Sramek pretinde că nu i-a fost audiată cauză în mod echitabil şi public, de către un tribunal independent şi imparţial stabilit de lege; ea invocă art. 6 § 1 din Convenţie}
• Hotărârea din 22 octombrie 1984 (plenul Curţii) (seria A nr. 84)
404. — Se pune, o primă chestiune, aceea a aplicabilităţii art. 6 § 1. Dna Sramek avea dreptul la aprobarea contractului său de cumpărare a unui teren dacă, aşa cum afirma aceasta, respectivul contract îndeplinea condiţiile prevăzute de lege. O decizie negativă în materie ar fi trebuit să aibă — şi a avut — ca efect să lovească tranzacţia cu sancţiunea nulităţii. Astfel, rezultatul procedurii litigioase era determinant pentru drepturile şi obligaţiile cu caracter privat, aşa încât art. 6 § 1 era aplicabil în speţă.
405. — A fost acest articol respectat? Curtea constată mai întâi că autoritatea regională este un „tribunal" în sensul material al termenului (lui îi revine atribuţia de a hotărî, pe baza normelor dreptului şi în urma unei proceduri organizate, orice chestiune ţinând de competenţa sa) şi că, în afară de aceasta, este „stabilit prin lege“.
Ea cercetează apoi dacă este vorba de un tribunal „independent şi imparţial. Din punctul său de vedere, legea din Tyrol răspunde exigenţelor art. 6 § 1 în ceea ce priveşte durata mandatului membrilor autorităţii regionale (trei ani) şi posibilitatea — limitată — de a-i revoca. Procedura îmbracă un caracter contradictoriu. Membrii — cu excepţia unui magistrat — sunt numiţi de către guvernul Landului, însă desemnaţi să funcţioneze cu titlu individual, iar legea interzice autorităţilor publice să le dea instrucţiuni, în ceea ce priveşte prezenţa celor trei funcţionari ai biroului guvernului Landului, ea este în principiu compatibilă cu Convenţia. Totuşi, unul dintre aceştia, raportorul, care ocupă un post cheie, avea ca superior ierarhic pe controlorul tranzacţiilor imobiliare care a sesizat autoritatea regională şi reprezenta guvernul Landului în faţa acesteia. Fără îndoială el nu putea primi instrucţiuni din partea controlorului, pe care să le urmeze în examinarea cazurilor, dar Curtea nu ar putea să se limiteze la - aprecierea consecinţelor pe care subordonarea raportorului faţă de controlor le-a putut avea în fapt: aparenţele pot căpăta şi ele importanţă. Din moment ce într-un tribunal se află o persoană care este subordonată ca funcţie şi sarcini faţă de una din părţi, justiţiabilii pot să se îndoiască în mod legitim de independenţa acestei persoane. O asemenea situaţie pune grav în cauză încrederea pe care jurisdicţia trebuie să o inspire într-o societate democratică. S-a încălcat deci art. 6 § 1 (13 voturi pentru, 2 .împotrivă).
406. — Această concluzie dispensează Curtea de a se pronunţa asupra celorlalte cereri ale petiţionarei, care vizau caracterul echitabil şi public al procesului său.
407. - în baza art. 50, dna Sramek reclama, pentru prejudiciu material, o despăgubire cifrată provizoriu la 1.000.000 ATS. Constatând că elementele dosarului nu permit să se tragă concluzia că autoritatea regională ar fi luat, într-o componenţă diferită, o decizie favorabilă persoanei în cauză, Curtea adaugă că nu-i revine competenţa să cerceteze dacă potrivit dreptului austriac numita autoritate ar fi trebuit să dea o asemenea hotărâre. Ea respinge deci cererea (14 voturi pentru, 1 împotrivă).
Petiţionara solicita în plus rambursarea sumei de 100.000 ATS pentru cheltuieli de procedură în faţa instituţiilor austriece şi a organelor Convenţiei. Curtea admite aceste pretenţii (unanimitate).
| ← ALBERT ŞI LE COMPTE contra BELGIEI - Procedură disciplinară... | POISS contra AUSTRIEI — Procedură de comasare funciară → |
|---|
