ALBERT ŞI LE COMPTE contra BELGIEI - Procedură disciplinară în faţa organelor Ordinului medicilor
| Comentarii |
|
CAZUL ALBERT ŞI LE COMPTE contra BELGIEI - Procedură disciplinară în faţa organelor Ordinului medicilor
391. — în iunie 1974, consiliul provincial al Ordinului medicilor din Brabant aplică doctorului Alfred Albert o suspendare a dreptului de a practica medicina, pe timp de doi ani, pentru efi a eliberat certificate de incapacitate de muncă fără un serios examen medical. Această sancţiune a fost confirmată în noiembrie 1974 de către Consiliul de apel al ordinului. în iunie 1975, Curtea de casaţie respinge un recurs contra deciziei acestuia din urmă.
în februarie 1974 dr. Herman Le Compte face obiectul unei anchete pentru „publicitate ilicită" şi „ultraj la Ordin: i se reproşează că a acordat trei interviuri la diferite publicaţii periodice şi că a adresat o scrisoare preşedintelui consiliului provincial al Ordinului din Flandra occidentală. în martie, consiliul menţionat îi aplică o suspendare a dreptului de a practica medicina pe timp de doi ani. Sesizat de către cel interesat, consiliul de apel îi transformă suspendarea, în octombrie 1974, în radiere de pe lista medicilor Ordinului. Petiţionarul se opune acestei decizii şi cere recuzarea membrilor Consiliului, însă în zadar. în ceea ce priveşte Curtea de casaţie, aceasta îl respinge în noiembrie 1975. Radierea doctorului Le Compte de pe lista medicilor Ordinului a început să aibă efect din decembrie 1975; în consecinţă, petiţionarului i s-a interzis dreptul de a practica medicina.
392. — Cei doi medici au sesizat Comisia la 10 decembrie 1975 şi, respectiv, 6 mai 1976. Ei susţin că art. 6 § 1 din Convenţie a fost încălcat: cauza lor nu ar fi fost audiată în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege. In afară de aceasta, dr. Albert afirmă că el nu a beneficiat de garanţiile art. 6 §§ 2 şi 3 a), b) şi d). în ceea ce îl priveşte, dr. Le Compte pretinde că radierea sa de pe lista Ordinului medicilor a constituit o pedeapsă inumană sau degradantă, contrară art. 3, şi că obligaţia de a se afilia la Ordin şi de a se supune organelor disciplinare ale acestuia ar fi încălcat art. 11, luat separat sau combinat cu art. 17}
393. — în pofida sau din cauza marii sale asemănări cu cazul Le Compte, Van Leuven şi De Meyere, cazul Albert şi Le Compte a fost adus în faţa Curţii de către Comisie, la 12 martie 1982. La 21 ianuarie 1982 Curtea de casaţie a Belgiei confirmase jurisprudenţa sa tradiţională în privinţa inaplicabilităţii art. 6 § 1 la procedurile disciplinare (G. contra Ordinului arhitecţilor, J. T. 1982, p. 446); ea urma astfel concluziile procurorului general (loc. cit., p. 438 - 445); a se vedea şi J. Salmon, „La Cour de Cassation et la responsabilite internaţionale de la Belgique", op. cit. p. 446 — 450; K. Lenaerts, „Les rapports entre juridictions «supremes» dans l’ordre juridique institui par la Convention europeenne des droits de l’homme. Remarques de droit europeen et de droit compare ă propos d’une jurisprudence de la Cour de cassation belge", C.D.E. 1983, p. 186—206; S. Marcus-Helmons, „Observations", loc. cit.,p. 349—359).
• Hotărârea din 10 februarie 1983 (plenul Curţii) (seria A nr. 58)
394. — Curtea se pronunţă mai întâi, pe scurt, asupra pretinsei încălcări a art. 3. Subscriind în substanţă la avizul Comisiei, ea declară că nu există vreo raţiune pentru a se îndoi de principiul însuşi al legitimităţii retragerii, cu titlu disciplinar, a dreptului de a practica medicina, în speţă, această măsură nu urmărea să diminueze personalitatea doctorului Le Compte şi nu a afectat-o de o manieră incompatibilă cu art. 3. în concluzie, Curtea consideră că acest articol nu a fost încălcat (unanimitate).
395. — Ea statuează în continuare asupra problemei principale, aceea a „ susţinerii încălcării a art. 6 § 1. Era oare aplicabilă această dispoziţie? Curtea
reia, precizându-1, raţionamentul urmat în hotărârea sa din 23 iunie 1981; ea vede cu atât mai puţine motive de a se îndepărta de la acesta ca şi dr. Le Compte, guvernul belgian şi Comisia făcând trimitere, fiecare, la argumentele dezvoltate de către aceştia în cazul Le Compte, Van Leuven şi De Meyere. Ea a ajuns la concluzia că doctorii Albert şi Le Compte aveau dreptul de a li se examina cazul de către un tribunal reunind condiţiile art. 6 §1(16 voturi pentru, 4 împotrivă). Această dispoziţie a fost oare respectată? Nu, răspunde Curtea, deoarece Consiliul de apel al Ordinului medicilor nu a audiat public cauza celor doi petiţionari şi nu a pronunţat decizia sa în public (16 voturi pentru, 4 împotrivă).
396. — Deşi apreciase ca superfluă tranşarea chestiunii aplicabilităţii paragrafului 1 al art. 6 cu titlu penal, Curtea a examinat, şi în baza acestei dispoziţii, substanţa cererilor formulate de către dr. Albert, în virtutea paragrafelor 2 şi 3. Ea le apreciază ca fiind neîntemeiate şi decide că prevederile Convenţiei nu au fost încălcate în această privinţă (unanimitate).
397. — în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 11, Curtea confirmă soluţia pe care ea a dat-o aceleiaşi probleme prin hotărârea sa din 23 iunie 1981 (§ 386 de mai sus). Ea trage astfel concluzia absenţei încălcării Convenţiei (unanimitate).
398. — Constatând, în sfârşit, că problema acordării unei „satisfacţii echitabile" petiţionarilor nu se află în stare de judecată, hotărârea o rezervă şi o trimite la Camera constituită iniţial în vederea examinării cazului şi care se desesizase în mai 1982 în favoarea plenului Curţii (unanimitate).
• Hotărârea din 24 octombrie 1983 (Cameră) — Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 68)
399. — Dr. Albert a revendicat simbolic un franc belgian pentru daune morale. Cât despre dr. Le Compte, el a reclamat adoptarea de către guvernul belgian a măsurilor de reparaţie parţială a prejudiciului constând, pe de o parte, în ştergerea sancţiunilor disciplinare şi a condamnărilor penale care au făcut obiectul plângerii, iar pe de altă parte retragerea unei circulare a ministrului justiţiei interzicând farmaciştilor să execute reţetele eliberate de către petiţionar. De asemenea, el a cerut acordarea, cu titlu de despăgubiri, a 10.000.000 franci belgieni pe fiecare an de la radierea sa de pe lista medicilor Ordinului, ca şi rambursarea cheltuielilor prezentate în faţa Curţii de casaţie şi organelor Convenţiei.
400. — Curtea a decis că Belgia trebuie să dea petiţionarului suma de
77.000 FB pentru cheltuieli de judecată şi taxe (unanimitate).
Ea a respins celelalte cereri formulate de petiţionar (unanimitate).
| ← LE COMPTE, VAN LEUVEN ŞI DE MEYERE contra BELGIEI —... | SRAMEK contra AUSTRIEI - Componenţa unei autorităţi regionale... → |
|---|
